Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru OMENESC

 Rezultatele 1 - 9 din aproximativ 9 pentru OMENESC.

Ștefan Octavian Iosif - La Luvru

Ştefan Octavian Iosif - La Luvru La Luvru de Ștefan Octavian Iosif Informații despre această ediție Ce de popor în templul artei sfinte !... Sub aste bolți de veacuri consacrate Mii de străini din țări îndepărtate Trec rătăciți... Dar să luăm aminte... Abia-ndrăznim să trecem înainte : Eterne forme-n marmură-nghețate, Vechi pînze rupte din eternitate Vădesc ce-nalță omeneasca minte... E-o lume-n veci de veci nepieritoare, Comori pe care Cronos nu le-nghite : Un Rafael, un Rubens, un Murillo... În fund, senina Venus de la Milo... — Dar ce te-ntorci și nu m-asculți, iubite ?... — Ce ochi albaștri ! Cum o cheamă

 

Alexandru Vlahuță - Ochii strălucitori

Alexandru Vlahuţă - Ochii strălucitori Ochii strălucitori de Alexandru Vlahuță Publicată în Convorbiri literare , an XV, nr. 1, 1 aprilie 1881 Ochi, strălucitoare stele, Ochi frumoși ce-mpodobiți Cerul visurilor mele, De știți și voi să mințiți, Voi, icoana-nsuflețită A ascunselor simțiri, Unde-i vecinic zugrăvită Taina omeneștii firi. Dacă sînt amăgitoare Lacrimile ce vărsați Și văpăile-arzătoare Și iubirea ce-arătați, Atunci, amăgiri-s toate... Ziua-i noapte, noaptea-i zi. Atunci... însă nu se poate ! Ochi !... Voi nu puteți

 

Dimitrie Bolintineanu - Apa Bârsei

Dimitrie Bolintineanu - Apa Bârsei Apa Bârsei de Dimitrie Bolintineanu Ca un fluviu d-aur, splendidă lumină, Peste patru taberi, varsă luna plină. Turcii și tătarii somnului se dau; Ungurii, la mese, grijile-nșelau. Astfel prin furtună, printre nopți, pe mare Lopătarii varsă tânăra cântare. Dar Șerban nu doarme, căci dulcele somn Rar răsfață geana unui mare domn. Grijile, în horă, turbure se duce Încotro lumina mai splendidă luce. Către astea, cântul păsării prin flori Spune că se varsă fragedele zori. Domnul către ceruri-nalță rugăciune, Apoi dă semnalul, trompeta răsună. Lupta se începe, cetele tătare Pasă înainte, strigă cu turbare. Turcii le sprijină; turcii și tătari Se îndes, s-amestec... Sprinteni armăsari Nechează, spumează... Armele răsună; Tremură pământul... Muntele detună, Soarele pălește... Apele roșesc... Păsările-n aer zborul lor opresc. Omul se îmbată d-omenescul sânge... Muma către sânu-i copilașul strânge. Ungurii rezistă furiei cei vii, Dar cum în suflarea negrei vijelii Arborii rezistă, câteva minute, Apoi își sfărâmă crăcile bătute, Astfel stau maghiarii cu-nfocatul dor, Cu puterea dalbă sufletelor lor. Dar-necați d-a noastră crâncenă putere, Iată că se pleacă, bărbăția piere. Dar atunci începe cruda măcelare. Furia scăpată, urlă cu turbare. Caii ...

 

Mateiu Caragiale - Singurătatea (Caragiale)

Mateiu Caragiale - Singurătatea (Caragiale) Singurătatea de Mateiu Caragiale E-așa de greu amurgul cu zarea-nsângerată, Că-n parc sub teii-n floare ce gem înnăbușit Se-ncheagă unde groase de miere-mbălsămată, Și-atât de-apăsătoare tăcerea-mpurpurată Că simt cum plânge-n mine ceva nedeslușit. Melancolia face în pieptu-mi să tresalte Neînțelese doruri, în vreme ce-ațipind Ființa mea de astăzi, în locu-i răsar alte Vechi suflete apuse, mult mândre, mult înalte, Zguduitoare patimi cu foc mărturisind. Umbroasa-le poveste măreață se-mpletește La murmurul ei sumbru plutind în depărtări, Nostalgică gândirea în voie-mi pribegește Și nesfârșit de tristă, se pierde, se topește Într-un noian albastru de mistice visări... Din crudele cătușe, ce încă mă mai leagă, De omeneasca fire treptat mă dezrobesc, Înseninată mintea-mi începe să-nțeleagă, Cu-amar dezgust, a vieții zădărnicie-ntreagă Și, liberă, străină de tot ce-i pământesc, Se-nvoaltă, se-ntraripă, spre slăvi semeț se-avântă Cutezătoare, gravă, mai sus, mereu mai sus, În prada-nfrigurării ce aprig mă frământă Renasc cel de-altădată, acel ce nu-l încântă Decât singurătatea, dar singur, totuși, nu-s. Căci dacă, dus pe gânduri, m-asez lângă ...

 

Nicolae Nicoleanu - Un consiliu

Nicolae Nicoleanu - Un consiliu Un consiliu de Nicolae Nicoleanu Informații despre această ediție Surîde zilei ce naște, salută noaptea ce vine, Ca o pasăre ce-și duce zborul peste lumi străine, Lasă-ți inima să cânte și mintea să rătăcească, Pe câmpiile gândirei, — unde mâna omeneasca N'a putut pune hotare — , unde 'n templul nevăzut Residează Viitorul, marele Necunoscut. Nu te teme, deacă vântul barca ta va scutura; Nu te teme, deacă omul a ta moarte va jura; Nu te teme, deacă umbre, sau ființe 'ngrozitoare Vor veni prin întuneric de fiori să te 'mpresoare; Însă teme-te, copile, vai! ferește-te amar, Deșertând al voluptății ș'al amorului pahar, Să nu-ți tremure piciorul și cu mustul delicios, Să strecori în pieptu-ți fraged acul său cel veninos! Ai văzut tu vre-odată, lângezind p'o bătătură, Tristă, slabă ca un spectru, o sărmană creatură Cu privirile uimite și cu sufletul tăcut, Un copil lipsit de mamă și d'o vitregă crescut? Fața sa-i acoperită d'a mizeriei paloare, Două trențe vechi compune haina sa de serbătoare, Iar din corpul său de rane și de foame chinuit, Ca din ...

 

Constantin Stamati - Înțelepciunea lui Solomon

Constantin Stamati - Înţelepciunea lui Solomon Înțelepciunea lui Solomon de Constantin Stamati Deșertăciunea deșertăciunilor, toate sunt deșertăciuni. În tânăra floare a tinerei vârste, Gustăi fericirea unui amor fraged; Dar vai! veșteziră amabila floare, Ce-mi mângâia ochii cu-a sa frumusețe! Deci pierind ca visul acea fericire, Am zis: și amorul e deșertăciune! Când eram în vârstă am iubit răsfățul, Am iubit averea, mă desfătam dulce; Dar tocmai atuncea când trăiam mai bine, Supărări, urâtul îmi amără viața; Deci la bătrânețe m-am lăsat de toate, Și am zis: răsfățul e deșertăciune! Am căutat drumul să afl-adevărul, Am vrut să știu cursul ființelor toate, Dar este dat nouă ca să aflăm cheia Misterului lumii pentru omenire? Când mințile noastre sunt părere numai, Și învățătura — o deșertăciune. De ce se dă nouă glorie, putere. Când n-avem putere pe a noastre soarte, Și pe-a noastre inimi s-avem stăpânire? Apoi suntem oare în starea aceea S-alinăm durerea altora ce sufăr? Deci și soarta noastră e deșertăciune! În palaturi mândre, din chedru durate, În grădini frumoase, verzi și răcoroase, Pe moile brațe sirenilor mele, Ascultam rostirea amorului fraged... Simțeam însă ...

 

Ioan Slavici - Florița din codru

Ioan Slavici - Floriţa din codru Este posibil ca această lucrare să necesite standardizare conform indicațiilor manualului de stil . Dacă dorești să ajuți citește pentru început paginile de ajutor . Florița din codru de Ioan Slavici A fost ce-a fost; dacă n-ar fi fost, nici nu s-ar povesti. În mijlocul codrilor, lângă drumul cel mare, lângă drumul cel de țară pe unde umblă și trece împăratul cu voinicii săi, era odinioară o crâșmă. La crâșma aceea era o crâșmăriță; crâșmărița avea o fată, și pe fată o chema Florița. Fata asta nu era insa fiica crașmaritei, și crașmarita nu era mama fetei: fata era fata fara parinti, și crașmarita maica de suflet a fetei... Cine sa fi fost parintii fetei nici chiar cei mai batrani și mai cu sfat oameni nu pot s-o spuna; asta nime n-a putut s-o inteleaga... Intr-o buna dimineata, crasmarul s-a dus dupa lemne la padure... și... iaca ce sa vezi: pe o poiana limpede si plina de flori a aflat o fetita ce se juca cu niste pui de caprioara. Cum, cand si de unde sa ...

 

Ion Budai-Deleanu - Țiganiada:Cântecul a X

... De-a cunoaște sfânta sa voință. Însăș' mama natură ne-arată Că toată chivernisirea bună Vine și spânzură dintr-o mână. Cum trupul omenesc un cap are, Care poartă și povățuiește Toate celelalte mădulare, Așa noi voind înțălepțește A tocmire-o dreaptă stăpânire, Un cap s-așezăm ...

 

Ion Budai-Deleanu - Țiganiada:Cântecul a XI

... tărie, Armându-i asupra lor ș-a toată Patria, din deșartă mândrie, Cu oaste la război învățată, Face-asupra tuturor năvală; De sânge-omenesc nu să mai spală. Un tinăr Machidonean să scoală Și jĂșnghie-o jumătate de lume. Pentru ce? Pentru deșartă fală Vrând a dobândi ...