Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru OALE
Rezultatele 1 - 10 din aproximativ 46 pentru OALE.
Alecu Donici - Carele cu oale Carele cu oale de Alecu Donici O tabără de care mergea la târg cu oale A unui neguțător. El însuși cu-ngrijire le conducea în cale, Sperând de Moși s-adune folos însemnător; Dar trebuia să treacă o renumită vale, La care cărăușii-ndată ce-au sosit, Așa s-au sfătuit: Ca să pogoare valea, pe rând, încet, cu minte; Iar carul după urmă să facă înainte, Căci boii ce-l purtau, Deprinși fiind și maturi, mai vrednici s-arătau; Și în adevăr, carul mergea încet, ca gândul Cel încercat de grije și frământat de ani. Dar o pereche de juncani A căror venea rândul, Pe boii bine învățați Îi criticau de moarte: — Uitați-vă, boi lăudați! Vedeți — ziceau — neghiobii, un car nu știu să poarte, Ia uite la Boțolan! Se târâie ca broasca... Ia vezi alde Prian În jug cum tot se lasă; Ar vrea din el să iasă. O, Doamne! Și ce boi! Cu ce renume mare! Mai bine ar căra gunoi, Sau ar ședea la bragă, pe somn și pe mâncare... Ia să ne vadă și pe noi!.. Cu-așa ocări, juncanii pornesc cu ...
Ion Luca Caragiale - La Moşi La Moși de Ion Luca Caragiale 1900 Vagoane de tramvai galbene și albastre, tramcare, trăsuri boierești, căruțe mitocănești și biciclete și lume multă pe jos... De pe atâtea strade și căi, ca de pe atâtea brațe ale unui fluviu uriaș, se varsă ca-ntr-o mare zgomotoasă, pe bariera de la capul podului Târgului de Afară, valuri peste valuri de omenire. Precum este greu să se mai întâlnească două picături de apă o dată ce au apucat să intre fiecare după soarta ei în largul mării, așa ar fi și pentru două persoane să se mai găsească, rătăcite o dată în învălmășeala Moșilor, dacă n-ar fi cuminți să-și hotărască mai dinainte locul și momentul de întâlnire. De aceea, foarte cuminte au făcut madam Georgescu a lui d. Mitică ceaprazarul și madam Petrescu a lui d. Guță de la minister și cu tanti Lucsița, moașa diplomată, de și-au dat rendez-vous: la trei ceasuri fix în pavilionul central la berărie - cine vine întâi așteaptă pe ceilalți. În interiorul unui vagon închis al tramvaiului vechi, stau înghesuite, pe banchete și-n picioare, treizeci și patru de persoane suferind foarte ...
Petre Ispirescu - Fata de împărat și fiul văduvei
Petre Ispirescu - Fata de împărat şi fiul văduvei Fata de împărat și fiul văduvei de Petre Ispirescu A fost odată ca niciodată etc. A fost odată un împărat foarte bogat și puternic. Acest împărat avea un fecior și o fată. Întâmplându-se să-i moară feciorul, îl îngropă cu mare cinste și alai ca pe un împărat. Când fu a duce mortul la biserică, fata împăratului ceru a merge și dânsa săÂl petreacă. Așa de păzită era fata aceasta de tată-său, încât până atunci nici soarele nuÂi văzuse fețișoara, nici vântul nu-i bătuse părișorul. Ea se îmbrăcă în negru și-și lăsă părul despletit (pe) spate, și așa merse de petrecu pe frate-său la groapă. Și așa gătită îi ședea și mai bine decât altminteri. Căci, nu e vorba ea era foarte frumoasă. Crinii și viorelele rămăseseră pe jos și nici la degetul cel mic al ei nu le punea. Când o văzu așa de gingașă și de plăpândă, rămase cu ochii zgâiți la dânsa. Și așa de puțintică și drăgălașe mai era, încât s-o sorbi într-un pahar cu apă. Lumea uitase și mort ...
George Coşbuc - Ispita Ispita de George Coșbuc Ei, acum te uiți la cană, Că s-a spart! Dar dă-o-n foc! Nu-mi fi inimă dușmană Când vezi răul lângă mine Haide, prinde-mă mai bine De mijloc! Uite-mi hainele, ca spuma, Le-am țesut cu mâna mea; Zici în gândul tău acuma: Ce mai pui de căprioară! Vezi, așa o văduvioară Mi-ar plăcea! Ha, ha, ha! Să-ți meargă veste De șiret!... Ei, cine-mi ești! Tragi cu ochiul la neveste; Treci prin sate ca-mpărații Da te-or bănui bărbații Și-o pățești! Spune-mi drept: ți-au spus vrodată Popii că păcate-ți scriu Dacă-mbrățișezi vreo fată? Să nu-i crezi! Ei știu Psaltirea, Dar ce foc o fi iubirea Nici nu știu. Nu-ți plac ochii verzi? Ei, iacă! Uite-ai mei! Nu te uita Prea cu dor, că pot să-ți placă! O, sunt tineri zeci și sute Cari ar vrea să mi-i sărute Și eu ba! Hoțule! Te uiți la mine; Știu eu ce gândești acum, Că de-aceea ți-e rușine Eu de-aș fi flăcău odată Nu m-aș rușina de-o fată Nicidecum. ...
Mihai Eminescu - Romancero espa%C3%B1ol
... Mihai Eminescu - Romancero espa%C3%B1ol Romancero español de Mihai Eminescu Copii de pe natură Furtișagurile litterarii ale lui Cocovei Moretto sau vicleniile lui Scapin traduse-n spaniolește de Signorul Don Lopez de ... anul 1870, să aibă cel puțin precauțiunea ca să puie pe doșcă: tălmăcită de pe moldovenie în anul cutare  da' nu așa!... Romancero español A. De ce pângi, o, dona Diana, De ce ochiu-ți lăcrimează? Nu ești sântă și frumoasă Ca o dramă spaniolă? Știi ...
Nicolae Gane - Astronomul și doftorul
Nicolae Gane - Astronomul şi doftorul Astronomul și doftorul de Nicolae Gane Vestea despre țara Moldovei mersese odinioară departe pănă în țările cele mai depărtate de la apus. Se zicea cum că grâiele rodesc în pământul ei atât de mult, încât oamenii nu dovedesc să le strângă în girezi; că vinul din podgorii curge în pârăie, încât oamenii, nemaiavând ce face cu el, îl uită cu anii în pivnițe pănă ce putrezesc doagele și cercurile poloboacelor și rămâne vinul în cămeșa lui; că oamenii sunt blajini și primitori, neștiind ce-i cumpăna și măsura în ale traiului, și că la masa fiecăruia este totdeauna loc pentru zece. — Acolo e de noi! zise un astronom cătră un doftor dintr-un oarecare târg depărtat de la apus. Astronomul, deși om învățat, se uita de mult timp la ceri, însă ceriul îndărătnic nu-i trimetea mană ca în vremea lui Moisi; iar doftorul, om nu mai puțin învățat, aștepta bolnavii care nu veneau, nu doar că bolnavi n-ar fi fost, dar pentru că alții mai norocoși în meseria lui îl luase pe dinainte. Ei se sfătuiră să vie în țara cea multlăudată a Moldovei, sperând că acolo se vor ...
Ion Luca Caragiale - Boborul Boborul de Ion Luca Caragiale Apărut în 1896 În secolul nostru s-a născut și s-a sfârșit un stat foarte interesant, pe care nu-i este permis unui istoric conștiincios să-l piarză din vedere. Voi să vorbesc despre Republica de la Ploești, un stat care, deși a durat numai vreo cinsprezece ore, a marcat desigur o pagină celebră în istoria contemporană. Născută din, prin și pentru popor, pe la două ceasuri în dimineața zilei de 8 august 1870, tânăra republică a fost sugrumată în aceeași zi pe la ceasurile patru după-amiazi. Nu face nimica! mărirea și importanța statelor nu se judecă după extensiunea și durata lor, ci după rolul mai mult sau mai puțin strălucit pe care l-au jucat în complexul universal. Cadrul meu e prea strâmt ca să pot închide într-însul istoria generală a veselei republice podgorene. Voiesc numai să contribuiesc și eu la consemnarea materialului necesar unui viitor istoric; și sunt autorizat a o face - eu am fost cetățean al acelei republice. Am asistat la mărirea și decadența ei, și nu în calitate de ...
Alecu Donici - Florile Florile de Alecu Donici La niște case mari, în oale prea bogate, Sta falnic pe ferești, Pe lângă flori firești, Și cele prelucrate De mâine omenești. Dar iată, nori s-adună, Cu fulgere lucind, Și tunetul răsună De ploaie prevestind; Iar floricelele acele iscusite Îndreaptă către zei Smerita rugăminte: Ca să oprească ei, Cu un cuvânt din ceri, A ploaiei neplăceri; Dar rugămintea lor au fost zădărnicită Și ploaia cea pornită De un răcoare vânt Se varsă pre pământ, Potoale sfera grea, Verdeața înnoiește Și firea după ea Se pare că zâmbește. Atunci și florile acele naturale Se dezvelesc frumos, Din sânurile sale Dau desfătat miros; Iar florile de fir, mătasi și catifea, Ce ruge înălța când ploaia se ivea, De frumusețea lor lipsite și pătate, Au fost de pe ferești afară lepădate. Talentului firesc de critică nu-i pasă, Ea nu întunecă a lui gândiri frumoase; Și numai florile acele prelucrate Se tem de ploaie
George Coșbuc - Cetatea Neamțului
George Coşbuc - Cetatea Neamţului Cetatea Neamțului de George Coșbuc Sunt cu ceară picurate Filele-n bucoavna mea, Dar citesc, cum pot, în ea. Spune-acolo de-o cetate Care Neamțul se numea Și-au zidit-o, spune-n cronici, Nemți, germani sau teutonici. E ruină azi de veacuri. Unde-o fi? Vezi asta-i greu! Cine credeți că sunt eu Ca să știu atâtea fleacuri! Cui va ști, îi dau un leu. Zici că afli-n cărți de școală? Aș! Rămâi cu mâna goală. Deci, în ceasul dimineții, Când prânzesc acei ce au, În cetate-aici erau, Lângă comandantul pieții, Toți străjerii și-așteptau, Povestind și-ntinși pe iarbă, Chisălița să le fiarbă. Dar, pe când Guzgan răstoarnă Mămăliga din ceaun, Din clopotniță Tăun Sun-afurisit din goarnă. Unu-i strigă: Ești nebun! Altul: Ce-ai tu dacă strigă? I-o fi dor de mămăligă. Dar se-ntorc spre zid plăieșii; Văd pe șes un nor de oști. Măi Istrate, tu-i cunoști: Turcii sunt? Ba, parcă leșii, Vin încoace. Păi, sunt proști? Bat și ei cel drum, ca mânzul, Să ne strice nouă prânzul. Leși erau. Sobiesky-vodă Rătăci p-aici prin văi, Căci pe-atunci era la ...
Gheorghe Asachi - Oala de aramă și oala de lut
Gheorghe Asachi - Oala de aramă şi oala de lut Oala de aramă și oala de lut de Gheorghe Asachi O zi oala de aramă Pe-o vecină de lut cheamă, Ca să facă ambe-un drum. Însă aceasta au zis: Nu pot; Las mai bine să m-afum, Decât să mă stric de tot. Dar tu în coaste chiar țistoasă, Nu ca mine ticăloasă, Pas ferice-oriunde-i vre. La tot feliul de-ntâmplare, Zis-au oala cea mai tare, Protectoară mi-i ave. Dac-un lucru colțuros, Repede sau pre vârtos Ar umbla ca să te sfarme, Ver macar ca să te darme, Eu la mijloc voi intra Și de daună te-oi scăpa. În asemene parolă, Dată de-o lucită oală, Biata oală se încrede, Lasă vatra și purcede. Merg ai noștri călători, Târâindu-se cu spori, Dar compania merge slut, Alt-arama-i și alta-i lut. Vrând ii pest-un hop să treacă, Între sine se tot freacă Ș-înc-o mie urme nu-s Ce-n a lor voiaj s-au dus, Când arama în moale pele Așa foarte-un ghiont au dat, Că-n mănunte hârburele, Gemând, oala s-au stricat. ...
Ion Creangă - Acul şi barosul Acul și barosul de Ion Creangă Povestire publicată prima oară în Învățătorul copiilor... , ed. a III-a, Iași, 1874 Acul: — Moșule, de ce ești zurbagiu? Te sfădești necontenit cu soră-ta nicovala, țipați și faceți larmă, de-mi țiuie urechile. Eu lucrez toată ziua, și nime nu-mi aude gura. — Iaca, mă!... da de unde-ai ieșit, Pâcală? — De unde-am ieșit, de unde n-am ieșit, eu îți spun că nu faci bine ceea ce faci. — Na! vorba ceea: a ajuns oul mai cu minte decât găina. Măi băiete, trebuie să știi că din sfădălia noastră ai ieșit; ș-apoi tu ni cauți pricină? — Mă rog, iertați-mă! că dacă n-ar fi fost focul, foile, pleafura și omul care să vă facă să vă deie nume, ați fi rămas mult și bine în fundul pământului, ruginite ca vai de voi. — Măsură-ți vorbele, băiete! Auzi, soră nicovală, cum ne râde acușorul? — Aud, dar n-am gură să-i răspund; și văd, dar trebuie să rabd. — Vorba ceea, soro: "Șede hârbu-n cale și râde de oale". Măi pușchiule! ...