Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru NĂUT
Rezultatele 1 - 5 din aproximativ 5 pentru NĂUT.
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Bunica (Delavrancea)
... de la nas în jos. Cum dăschidea poarta, îi săream înainte. Ea băga binișor mâna în sân și-mi zicea: - Ghici... - Alune! - Nu. - Stafide! - Nu. - Năut! - Nu. - Turtă-dulce! - Nu. Până nu ghiceam, nu scotea mâna din sân. Și totdauna sânul ei era plin. Îi sărutam mâna. Ea-mi da părul ...
... plăpumi - saltele - perne - flori - scaune - paturi - mese - beteală - oglinzi - cercei - inele - ibrice - turci - lighene - doftorii de bătături - săpun de pete - madipolon - ace englezești -mere - portocale - năut - floricele - șerbet - răcoreală - Marsilieza - lulele - luleaua neamțului - Deșteaptă-te, române! - sacâz - sifoane - ciucalată - acadele - plesnitori - tunuri - călușari - smochine - păpuși - poame - capul vorbitor - Leul de mare ...
Ion Luca Caragiale - Om cu noroc
... daruri - o avere!... între altele o fotografie recentă, - încadrată în patru vergele de aur masiv, prinse la încheieturi cu ținte de diamant ca boabele de năut, - nașul ținând în brațe cu dragoste pe mica fină, care-i râde cu nevinovăție. Nașul a făcut o frumoasă surpriză oaspeților: a ...
Nicolae Filimon - Lăutarii și compozițiunile lor
... erau siliți, la orice schimbare de ton principal al veriunui cîntec, să-l acordeze de al doilea, băgînd în unele din țevile lui boabe de năut sau de fasole. Violoncelul este tot cel european, atît în formă, cît și în acordătură; deosebirea este numai că lăutarii îl întrebuințează ca bas fundamentale ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Domnul Vucea
Barbu Ştefănescu-Delavrancea - Domnul Vucea Domnul Vucea de Barbu Ștefănescu-Delavrancea Auzisem eu de turci, de muscali și de nemții cu coadă; ziua, la miaza-mare, îi vedeam înaintea ochilor cu paloșe late, cu sulițe lungi, călări pe cai, sărind gardurile mahalalei, ca și cum ar fi sărit o dâră de bou; îi vedeam robind roate de copii și de muieri, lăsând în urma lor jale și nori groși de pulbere. Dar oricât m-ar fi spăimântat și fericit lumea basmelor ș-a poveștilor, când mi-aduceam aminte că de la S-tă Mărie o să trec la Școala domnească, din coloarea de negru, uitam și de turci, și de muscali, și de nemții cu coadă, și de "țara cocorilor". Mă apropiam cu gândul, sfiicios, tremurând, d-acea vestită școală, ca de un urs împăiat, gata să fug. Mi-era frică și mi-era dragă. Și mi-era dragă fără să bănuiesc nici cum e, nici unde e. Două lucruri aflasem: că e "domnească", iar nu cum era a noastră din curtea bisericii, și că dascălul e "profesor", trebuind să-i zici "Domnul", iar nu cum îi ziceam noi, la al nostru, "Nea Nicuță". De ...