Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru NEOMENOS
Rezultatele 1 - 10 din aproximativ 15 pentru NEOMENOS.
Alexandru Vlahuță - Mă visasem într-un nor
Alexandru Vlahuţă - Mă visasem într-un nor Mă visasem într-un nor de Alexandru Vlahuță Amicului meu C. Alessandrescu' Am privit de sus pământul învârtindu-se sub mine Ca o noapte închegată purtând demonii pe sine: Am văzut pe el durerea despletită alergând, Scoțând gemete cumplite, mări de lacrime făcând, Și veninul ei în clocot pân la porțile cerești Să-nălța și cădea iarăși peste inimi omenești. Am văzut hidoasa crimă cu ochi mari și sângerați, Cu cuțitul într-o mână și cu dinții încleștați, Neagră, vânătă la față și cu buzele uscate, Cătând sânge cald să soarbă din vro inimă ce bate. Am văzut turbate furii cu figuri îngrozitoare, Ochi deschiși ca guri vulcanici, cu priviri fulgerătoare, Cu lungi brațe tremurânde și cu gheare ascuțite, Cu furtună-n a lor suflet și cu trăsnete cumplite. Am văzut nerușinarea, am văzut-o dezbrăcată, Cu corupția pe buze și cu inima-nsetată De plăceri neomenoase, lipind de profanu-i sân Gura oarbei tinerețe și storcând în ea venin. Am văzut deșertăciunea, uriașă,-mpodobită, A nimicului regină, de mărire amețită, Rătăcind, oarbă de visuri, după-nalte idealuri, Ca o scândură zvârlită pe o mare făr de maluri. ...
Alexei Mateevici - Creştina ,,Isprăvi din vremi de mult trecute, Predanii din vechime-adâncă". A. Pușkin, Ruslan și Ludmila Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV 5 V I Măreața Romă doarme-n pace, Umbrită de livezi tăcute, Și-o liniște adâncă zace În rândul curților ei mute. O noapte blândă-a primăverii Domnește-n uliți somnoroase, Iar luna focul tremurării Îl scaldă-n ape scânteioase, Și Tibru — dungă lucitoare -- Curgând în negrele lui maluri Cu-o murmurare gânditoare, Își mână apele în valuri... Cu capu-n piept, cu crucea-n mână, Sub a-nchisorii negre pază, O blândă tânără creștină Pe pietre aspre dormitează. Zadarnic pus-au stăruințe Chinuitorii ei cei răi, Făgăduieli și suferințe N-au sfărâmat credința ei... Neomenoasa judecată A osândit-o ieri la moarte, Dar mâine-n ceruri ridicată, Primi-va scrisul altei soarte... Și iată, c-o dorință sfântă Pe sine-n jertfă a s-aduce, Ea-și merge calea de osândă, Își merge drumul cel de cruce. Prin vis a patriei câmpie O vede, de stejari umbrită, Și râul — dungă albăstrie -- Și casa dragă și iubită, Și ...
Grigore Alexandrescu - Când dar o să guști pacea
... la lume, la tot ce pătimește Nimic nu ești dator? Eu lanțurile mele le zgudui cu mânie, Ca robul ce se luptă c-un jug neomenos, Ca leul ce izbește a temniței tărie, Și geme furios. Dar rana e adâncă și patima cumplită, Și lacrima de sânge, obrajii mei ...
Grigore Alexandrescu - Răzbunarea șoarecilor sau moartea lui Sion
... a cântat Paradisul (deși iadul el cu drept l-a meritat), A scris nu de multă vreme, într-un stil neomenos, Că a șefului Arhivei pană noi o am fi ros. Apoi suferi-vom oare ca acel cutezător, Vrednic a purta mai ...
Ion Luca Caragiale - Accident parlamentar
Ion Luca Caragiale - Accident parlamentar Accident parlamentar de Ion Luca Caragiale D. ministru de externe a fost alaltăieri victima unui accident destul de neplăcut. D. Al. Lahovary, după o noapte de veghere și de studii, vine la Senat cu un teanc de note, materialul discursului d-sale în cestiunea comunală, pe care și le așază pe pupitrul ministerial. Rândul ministrului de a lua cuvântul se apropie. Ministrul vrea să-și arunce încă o dată privirile pe notele sale, fructul unei nopți întregi de studii. Dar, Dumnezeule mare! notele au dispărut. Caută-n sus, caută-n jos, nimic. Jumătate supărat, jumătate îngrozit, neștiind ce să crează, începe să-ntrebe în dreapta și-n stânga: nimeni n-a văzut notele. Pe sub pupitru, pe sub bancă — nicăieri; busola oratorică s-a pierdut! — E o infamie! strigă ministrul mânios, trântind cu mâinile pe pupitru! Asta nu e parlamentar! asta nu se face! — Ce e?... ce e?... și un cerc simpatic începe să se strângă împrejurul ministrului, care spumează de ciudă. — Mi s-au prăpădit notele! mi le-a sustras opoziția desigur! Asta nu e leal! N-am dormit ...
Ion Luca Caragiale - Toxin și toxice
Ion Luca Caragiale - Toxin şi toxice Toxin și toxice de Ion Luca Caragiale Toxinul a sunat despre ziuă. La glasul lui, s'au deșteptat în grabă tinerii patrioți adăpați la izvoarele europene. Fără să-și ia rămas bun dela părinți, lepădându-se cu entuziasm de dreptul de moștenire al privilegiilor, au ieșit din casa părintească; au coborît hotărîți în piață, s'au amestecat cu poporul, care suferise atâta, și au strigat din toate puterile: Libertate! Egalitate! Fraternitate! Și Popa Șapcă binecuvântă mișcătoarea scenă a fraternizării tutulor fiilor patriei. Negura care atâtea veacuri apăsase asupra țărilor române era spartă: încet-încet, ea trebuia să se risipească pentru a face loc luminii moderne. Dar dela strigătul acela de generoasă revoltă contra unei strări seculare de rușine, de înjosire, de mizerie politică și socială, și până la realizarea frumosului vis, trebuia, afară de bine-cuvântarea lui Popa Șapcă, încă mult. Tinerii patrioți, după vorbe, fură chemați la fapte. Trebuia făcută scara jertfelor pentru a ajunge la vârful dorit. Ei nu s'au dat înapoi. Entuziasmul lor nu a fost de o singură clipă: voește și vei putea! Atunci începu pe'ntrecute fiecare ...
Vasile Alecsandri - Ciuma Frunză verde salbă moale, Adus-a un nor în poale Boala cea mai rea din boale! Noru-n țară s-a lăsat, Peste oameni a plouat, N-a plouat ploaie curată, Dar cu ciumă-amestecată! Unde-ajunge picătura, Se închid ochii și gura, Ochii să nu mai privească, Gura să nu mai grăiască! Plină-i țara, mult e plină De scaieți de mărăcină; Unde-s tufe prin potici Sunt morminte de voinici, Unde-s tufele mai dese, Morminte de jupânese, Unde-s tufele mai rari, Morminte de fete mari, Unde-s tufele mai vii, Tot morminte de copii. Frunză verde porumbică Stă voinicul la potică. Ciuma rea îi iese-n cale, Voinicul zice cu jale: ,,Na-ți calul cu armele Și-mi lasă tu zilele." Ea-i răspunde: ,,Dragul meu! Cal și arme nu voi eu, Dar pe tine chiar te vreu". Frunză verde garofiță, Trece-n câmp o copiliță Cum e crinul înflorit, Cum e bună de iubit. Baba Ciuma cea păgână Mi-o apucă strâns de mână. Copilița-i zice: ,,Ciumă! Nu-mi fii ciumă și-mi fii mumă! [2] Na-ți salba cu florile Și- ...
Petre Ispirescu - Hoțu împărat
Petre Ispirescu - Hoţu împărat Hoțu împărat de Petre Ispirescu A fost odată ca niciodată etc. A fost odată un împărat mare și puternic. Abia la vremea cărunteței dobândi și el un copil. Bucuria lui fu nespusă când se văzu și el tată, și toată împărăția lui fu veselă dinpreună cu dânsul, căci acest împărat era bun, drept și temător de Dumnezeu. Pentru aceasta, el făcu mult bine poporului său. Și toți într-un gând și într-o glăsuire dete mărire Domnului că s-a îndurat a le da un moștean al împărăției. Acest împărat puse de gând ca pe fiul său să-l dea să învețe toate meseriile și toată procopseala cărturarilor. Fiul împăratului creștea într-o lună cât alții într-un an. Când fu de opt ani, părea că este de optsprezece. Daca văzu așa, tată-său, împăratul, îl dete la carte; după ce învăță filosofia și citirea pe stele, de la cei mai iscusiți dascăli, îl dete la cel mai meșter vraci, de învăță și meșteșugul leacurilor. Văzând tată-său, împăratul, că fiu-său are ținere de minte grozavă și ia în cap ușor cele ce i se arată, ...
Vasile Alecsandri - Vasile Porojan (Alecsandri)
Vasile Alecsandri - Vasile Porojan (Alecsandri) Vasile Porojan de Vasile Alecsandri Povestirea a fost tipărită pentru prima oară în revista Convorbiri literare , la 1 august, 1880. Mircești, 1880 Amice, Am pierdut în zilele trecute un tovarăș de copilărie care purta un nume mai mult de șatră decât de salon, căci se numea Porojan! El a fost unul din robii noștri, țigan lingurar de soiul lui, însă pitar de meserie. Mărturisesc că m-am simțit cuprins de-o adâncă mâhnire când am aflat că el s-a mutat cu șatra pe ceea lume, ca mulți din contemporanii mei, boieri, țărani și țigani, cu care m-am încălzit la soarele Moldovei timp de jumătate de secol și mai bine! Am pierdut în Vasile Porojan pe cel de pe urmă martor al începutului vieții mele, rivalul meu în jocul de arșice și în azvârlitura de pietre pe deasupra bisericii Sfântului Ilie din Iași, vecină cu casa părintească. Valurile lumii și treptele sociale ne-au despărțit de mult unul de altul; eu înălțându-mă pe scară mai până în vârful ei și el rămânând jos fără a putea pune piciorul nici măcar pe întâia treaptă; însă ...
Nicolae Filimon - Schiță biografică asupra celebrului violonist Paganini
Nicolae Filimon - Schiţă biografică asupra celebrului violonist Paganini Schiță biografică asupra celebrului violonist Paganini de Nicolae Filimon Concertul de violin dat pe teatrul nostru de d. Hiubsch ne inspiră ideea de a da lectorilor noștri o prescurtare din viața și operile celebrului și neimitabilului Paganini, cel mai mare virtuozo de violin dintre toți aceia ce se consacrară la studiul acestui delicios instrument de la invențiunea lui și pînă în zilele noastre. Ideea nu ni se păru greșită și credem că aducem un serviciu lectorilor noștri puindu-i în relațiune cu acest fenomen, care prin magicul efect al arcușului său electriză inimile tutulor acelora ce avură fericirea de a-l asculta și ale cărui compozițiuni au rămas și vor rămînea mai mult timp nereproduse de violoniștii moderni din cauza insuperabilelor dificultăți ce știu cu atîta artă a semăna în operile sale. Luînd ca punt de plecare pe d. FĂ©tis, arătăm că acest geniu superior se născu în Genova la 18 februarie 1784. Părintele său, Antonio Paganini, ce fu mai întîi samsar de comerciu, iar mai în urmă agent de port, îi plăcea cu mare pasiune muzica și trecea de cel mai distinct sunător ...
Ioan Slavici - Semitismul (1908)
Ioan Slavici - Semitismul (1908) Barbaria modernă de Ioan Slavici “Semitismul (I),â€� Tribuna, XII (1908), Nr. 131 (14/27 Iunie), pp. 1-2. “Semitismul (II),â€� Tribuna, XII (1908), Nr. 132 (15/28 Iunie), pp. 1-2. “Semitismul (III),â€� Tribuna, XII (1908), Nr. 133 (17/30 Iunie), p. 1. “Semitismul (IV),â€� Tribuna, XII (1908), Nr. 133 (18 Iunie/ 1 Iulie), pp. 1-2. “Semitismul (V),â€� Tribuna, XII (1908), Nr. 133 (19 Iunie/ 2 Iulie), pp. 1-2. Cuprins 1 Semitismul I 2 Semitismul II 3 Semitismul III 4 Semitismul IV 5 Semitismul V Semitismul I Pela mijlocul secolului al optălea înainte de Christos, când s'a intemeiat Roma, în partea apuseană a lumii vechi stăpânitori ai popoarelor și purtători ai culturii erau semiții. Mezopotamia și Iranul se aflau sub stăpânirea asirienilor, dela care pomește gândul stăpânirii universale și care în timpul primilor regi ai Romei cuceresc Siria și în urmă și Egipetul. Tot atunci fenicienii exploatează ca neguțători toate țerile de dimprejurul Mării Mediterane prin numeroasele colonii, pe care le au pe toate coastele și prin toate insulele, și se încheagă puterea Cartaginei, care încurând străbate în ...