Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru MĂDULAR

 Rezultatele 1 - 10 din aproximativ 19 pentru MĂDULAR.

Alecu Donici - Înțeleptul și magnatul

Alecu Donici - Înţeleptul şi magnatul Înțeleptul și magnatul de Alecu Donici Un înțelept odată ședea cu un magnat La sfat. — Tu, care cunoști lumea Și-n inime citești, Te rog să-mi lămurești De ce-n societăți alese mai anume, Nici prinzi de veste când cu oameni te trezești Nepotriviți și seci? Așa pe înțelept magnatul întrebă, Iar el răspuns îi dă: — Societățile au soartă potrivită Cu o bina din nou mai mult de lemn zidită. Spre pildă, eu acum o casă mi-am făcut Și nici nu m-am mutat, Iar greierii de mult În ea s-au așezat. Cercând cu scumpătate A fabulei sujet, Găsești c-avea dreptate Acel om înțelept. Și cum să se numească Gurliii mădulari, Ce nu știu să vorbească În societăți mari, Dar, prin a lor strigare, Împiedică pe alți, Mai ispitiți bărbați, Să facă vro

 

Alexei Mateevici - Două cuvinte despre tutun și băutură

Alexei Mateevici - Două cuvinte despre tutun şi băutură Două cuvinte despre tutun și băutură de Alexei Mateevici Noi totdeauna lăudăm starea lucrurilor prin țările străine, nouă ne place să urmăm pilda noroadelor mai dezvoltate decât noi. Să căutăm, dar, cum apără aceste popoare sănătatea fiilor lor și cum pedepsesc pe acei oameni, care fac rău acestei sănătăți. În Arkanzas, în America despre miezul nopții, este un zacon, care nu dezleagă vânzarea țăhărcilor tinerilor pân-la vârsta de 16 ani, iar încălcarea acestui zacon se pedepsește cu un ștraf bănesc de la 2000 păn la 20000 de mărci. Tot așa pedeapsă trage și cel ce i-ar dărui unui băiat mai tânăr decât de 16 ani o țăharcă de tutun. În multe locuri din Norvegia vânzarea tutunului cu orișice prilej este oprită sub frica pedepsei, iar cel ce-i dă unui băiat o țăharcă, precum și băiatul care o ie, sunt judecați cu toată asprimea zacoanelor. Tutunul este adus în Europa în anul 1511. Multă vreme fumarea, tragerea tutunului se socotea ca un păcat de moarte. În Rusia pân-la vremea lui Petru cel Mare celora ce trageau tutun li se tăiau nasul și urechile. În vremea noastră în Rusia ...

 

Alphonse de Lamartine - Războiul

Alphonse de Lamartine - Războiul Războiul de Alphonse de Lamartine Traducere de Ion Heliade Rădulescu - 1829 De ce sunete viteje urechea-mi e speriată? Glasul trâmbiței răsună, cai ninchează sforăind; Coarda-n sânge înmuiată, Ca sabia-ncrucișată, Sună pavăza lovind. Semnul de război se dete, aerul e-nzgomotat Armele! și eho iară armele! mai depărtat. Pe câmpie răspândite scadroanele tropăiesc, Decât crivățul mai iute din tot locul năvălesc; Și ca două aripi negre deodată se întind Din coastele cele dese de legiuni șiruind. Ne-nduplecat armăsarul, strâns în frâu, locul lovind, Pe-ndoitele-i genunche se oprește sforăind. Trăsnetul încă tot doarme, și-n câmpul cel mărmurit O prea jalnică tăcere cu groaza s-a răspândit. Nu s-aude decât marșul atâtor mii de soldați Alergând naintea morții căreia sunt închinați, A carelor uruire, armăsarii ninchezând, Poruncile-adăugite și aerul răsunând, Sau vântul care izbește în steaguri ce fâlfâiesc Și-n taberele vrăjmașe înotând se îndoiesc; Și când seamănă, umflate de biruință, c-ar sta Gata înaintea slavei singure de a zbura. Când ostenite-ncetează, se lasă pe lemn în jos Ca s-acopere vitejii cu-al lor văl întristăcios. În fruntea-amânduror taberi ...

 

Gheorghe Asachi - Stomahul și mădulările

Gheorghe Asachi - Stomahul şi mădulările Stomahul și mădulările de Gheorghe Asachi Chiar ca astăzi, în vechime Mulțămit n-au fost mai nime. O zi-n Roma de Senat Tot poporul dezbinat Zis-au: Lauda ș-orice bine La boierii țărei vine, Când în pace și-n război Purtăm sarcina tot noi! Împutând deci în mânie Pe Senat de tiranie, Iute iesă din cetate Tot poporul ca să-și cate Nouă patrie, alt pământ, Și dodată se așază Pe un munte ci-i zic Sfânt. Dar Senatu-i deputează Pre Menenius înțălept, Ce-mblânzind nedreaptă ură Prin a sa cimilitură Îl aduse îndărăpt. Romanului deci popor Zise cesta senator: Mădulările rebele Împutau o mii de rele Rânzei lor și mai ales Că un trai ș-ar fi ales Spre mâncare și spre somn; Deci și ele-au vrut să facă Fiecare ca un domn. Fără noi, zise-ntre sine, Bârdăhanii nemic sânt, Ș-ar trăi doară de vânt? Când șărbindu-i foarte bine Asudam ca niște vite, Iar stomahu-n loc s-agiute Osteneala ni înghite, Ca să prindă la vârtute! Decât șerb să fii tu trist, Mult mai bine-i egoist! Cele zise-au și făcut, Talpa- ...

 

Grigore Alexandrescu - Cimitirul

Grigore Alexandrescu - Cimitirul Cimitirul de Grigore Alexandrescu Peșteră-ntunecată, azil al pocăinței, Unde omenești fumuri ca fumurile pier, Unde eroii credinței Au murit pentru lume ca să trăiască-n cer! Tu care ai fost martor l-atâtea rugăminte Ce se șopteau în umbra și în răcoarea ta, Când inima fierbinte Viața de vecie în lacrimi o căta, Dacă bolțile tale, ce nu pot fi pătrunse De omenești suspinuri, de-al patimilor vânt, Duc sufletul prin locuri și prin cărări ascunse, Departe de pământ, Iată cumplita spaimă, ce în sânu-mi aprinse Urâcioasa privire a foștilor părinți Și altarul de piatră, pe care stau întinse Mădulare de sfinți. Fioroasa răceală ce-nsuflă-a ta vedere, Veșnicului întuneric aicea domnitor, Și grozava tăcere Arăt umbrele morții ce printre oase zbor! Îmi pare că mă aflu în locuinț-adâncă A unei groaznici iesme, ce sângiuri o hrănesc; Și care de o stâncă, Pe călător sfărâmă c-un zâmbet sătănesc, Călugărilor morți. Sau în pădurea-aceea, în care mai-nainte, Druizii cei sălbatici jertfeau pe osândiți, Când, setoși de omoruri, treceau de puteri sfinte Stejarii-mbătrâniți! Aici cu toate-acestea religia vorbește Celor ce vor s-asculte ...

 

Grigore Alexandrescu - Răzbunarea șoarecilor sau moartea lui Sion

... mâna c-o bună zestre cerea. Când deodată el dete un țipăt îngrozitor: Țârcovnicii cu lungi plete alerg întru ajutor; Departamentul Credinței, la care fu mădular, Cu toți darabanii vine... însă târziu, și-n zadar: Pe patul lui de odihnă Sion zăcea sângerat, Ca un cașcaval de Parma pe jumătate mâncat ...

 

Iancu Văcărescu - Buna vestire

Iancu Văcărescu - Buna vestire Buna vestire de Iancu Văcărescu Îmbărbătați-vă, români! Vă îndreptați greșala, Acestor Table voi urmați și lepădați sfiala; D-întâi temeiuri, Legea aveți și-întreaga moștenire De nume, fapte de români și a Patriei iubire. Oricare om veți auzi, ce către voi vorbește Cu-al maicei voastre dulce glas răspundeți-i frățește, Prea nobil este orice rang de orice stăpânire, Dar toți românii sunt datori nobili a fi din fire. Iubiți mărirea de români, cinstiți acest sfânt nume, Și a-l cinsti îndatorați prin fapte mari pre lume, De neamuri câte sunt greșeli vedeți în istorie, De nedreptate vă feriți, de lene, de mândrie, Pravili temeinice clădiți, fiți Bruți spre a le ține, Ciceroni și Coriolani având, păstrați-i bine. Voi duh aveți curând să fiți orice, puind silință, D-ostași, plugași și învățați acum e trebuință, Trei căpetenii d-aste stări ținând oblăduirea. Pre toți ca mădulari d-un trup să-i poarte-n veci unirea, Ostașu făr' a fi semeț, să simtă bucuria, Când a lui sânge șiruind căștigă bătălia, Plugașu nu pentru câștig, ci pentru cinstea mare, Că și- ...

 

Ion Heliade Rădulescu - Războiul

Ion Heliade Rădulescu - Războiul Războiul de Alphonse de Lamartine Traducere de Ion Heliade Rădulescu - 1829 De ce sunete viteje urechea-mi e speriată? Glasul trâmbiței răsună, cai ninchează sforăind; Coarda-n sânge înmuiată, Ca sabia-ncrucișată, Sună pavăza lovind. Semnul de război se dete, aerul e-nzgomotat Armele! și eho iară armele! mai depărtat. Pe câmpie răspândite scadroanele tropăiesc, Decât crivățul mai iute din tot locul năvălesc; Și ca două aripi negre deodată se întind Din coastele cele dese de legiuni șiruind. Ne-nduplecat armăsarul, strâns în frâu, locul lovind, Pe-ndoitele-i genunche se oprește sforăind. Trăsnetul încă tot doarme, și-n câmpul cel mărmurit O prea jalnică tăcere cu groaza s-a răspândit. Nu s-aude decât marșul atâtor mii de soldați Alergând naintea morții căreia sunt închinați, A carelor uruire, armăsarii ninchezând, Poruncile-adăugite și aerul răsunând, Sau vântul care izbește în steaguri ce fâlfâiesc Și-n taberele vrăjmașe înotând se îndoiesc; Și când seamănă, umflate de biruință, c-ar sta Gata înaintea slavei singure de a zbura. Când ostenite-ncetează, se lasă pe lemn în jos Ca s-acopere vitejii cu-al lor văl întristăcios. În fruntea-amânduror taberi ...

 

Antim Ivireanul - Cuvânt de învățătură la nașterea domnului nostru

... și noi părtaș acelui păcat strein. Și ne ceartă Dumnezeu și pentru păcatele cĂ©le streine, precum iaste și în trupul omenesc. Că pentru un mădular, când iaste bolnav, pătimesc toate mădulările, așijderea și în lumea carĂ© să chiamă trup, adecă besĂ©rica lui Hristos, creștinii, pentru un om rău pre ...

 

Vasile Alecsandri - Protestație în numele Moldovei, al omenirii și al lui Dumnezeu

Vasile Alecsandri - Protestaţie în numele Moldovei, al omenirii şi al lui Dumnezeu Protestație în numele Moldovei, al omenirii și al lui Dumnezeu de Vasile Alecsandri 1848 Fraților români din toată România! Vă chem să fiți martori la nelegiuirile guvernului prințului Moldovei, Mihail Sturza, care de patrusprezece ani s-a arătat prin toate faptele sale dușmanul cel mai aprig al nației noastre! Veniți cu toți să protestăm în fața lumii împotriva sistemului barbar și corumpător ce a întrebuințat până acum acest domnitor pornit de patimi spre a ținea Moldova în lanțuri și în întunecime! Veniți cu toți să protestăm în numele Patriei, al Omenirii și al lui Dumnezeu, împotriva tiraniei machiavelice a acestui om, care nu respectă nici Patrie, nici Omenire, nici Dumnezeu! De 14 ani, Mihail Sturza, stăpânit de nesațiul iubirii de argint, se slujeștele de măsurile cele mai arbitrare și de chipurile cele mai nerușinate pentru de a-și îndestula patima răpirii; dar, spre nenorocirea țării, acea patimă este neîndestulată, căci ea nu are hotare. De 14 ani, Mihail Sturza, înarmat cu otrava corumperii, stinge simțirile de omenie și de cinste din inimile supușilor săi, degradează caracterul nației, ...

 

Mihail Kogălniceanu - Ștefan cel Mare în târgul Băiei

Mihail Kogălniceanu - Ştefan cel Mare în târgul Băiei Ștefan cel Mare în târgul Băiei de Mihail Kogălniceanu Toate popoarele au câte un bărbat în care au personificat idealul virtuților și însușirilor ce ar dori să găsească în domnitorul lor; numele și faptele acestor bărbați îndumnezeiți se fac o fală, o proprietate națională și, din neam în neam, din veac în veac, aureola de slavă ce-i înconjură crește și se sporește mai mult, și tot ce este mare, frumos, eroic se atribuie geniului și brațului lor. Un asemene bărbat a avut și Moldavia; și acesta este Ștefan cel Mare. Nici un domn, înaintea sau în urma lui, n-a ajuns la vânta și celebritatea sa; nici unul nu și-a păstrat între moldoveni, și pot zice între români, un nume așa de drag, așa de curat, așa de popular ca al lui; încă astăzi, aproape de trei veacuri și jumătate după moartea sa, Ștefan cel Mare este idealul poporului nostru; el personifică patriotismul, vitejia, dreptatea, bunătatea [1], în sfârșit, toate însușirile unui mare domn, a unui geniu scutitor. Numele său nu mai puțin răsună astăzi decât în frumoasele timpuri când steagurile ...

 

   Următoarele >>>