Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru MULȚĂMIT

 Rezultatele 1 - 10 din aproximativ 108 pentru MULȚĂMIT.

Ion Creangă - Cinci pâini

Ion Creangă - Cinci pâini Cinci pâini de Ion Creangă Anecdotă publicată prima oară în Convorbiri literare , nr. 12, 1 martie 1883 Doi oameni, cunoscuți unul cu altul, călătoreau odată, vara, pe un drum. Unul avea în traista sa trei pâni, și celalalt două pâni. De la o vreme, fiindu-le foame, poposesc la umbra unei răchiți pletoase, lângă o fântână cu ciutură, scoate fiecare pânile ce avea și se pun să mănânce împreună, ca să aibă mai mare poftă de mâncare. Tocmai când scoaseră pânile din traiste, iaca un al treile drumeț, necunoscut, îi ajunge din urmă și se oprește lângă dânșii, dându-le ziua bună. Apoi se roagă să-i deie și lui ceva de mâncare, căci e tare flămând și n-are nimica merinde la dânsul, nici de unde cumpăra. — Poftim, om bun, de-i ospăta împreună cu noi, ziseră cei doi drumeți călătorului străin; căci mila Domnului! unde mănâncă doi mai poate mânca și al treilea. Călătorul străin, flămând cum era, nemaiașteptând multă poftire, se așază jos lângă cei doi, și încep a mânca cu toții pâne goală și a be apă rece din fântână, căci altă udătură nu aveau. Și ...

 

Nicolae Gane - Astronomul și doftorul

Nicolae Gane - Astronomul şi doftorul Astronomul și doftorul de Nicolae Gane Vestea despre țara Moldovei mersese odinioară departe pănă în țările cele mai depărtate de la apus. Se zicea cum că grâiele rodesc în pământul ei atât de mult, încât oamenii nu dovedesc să le strângă în girezi; că vinul din podgorii curge în pârăie, încât oamenii, nemaiavând ce face cu el, îl uită cu anii în pivnițe pănă ce putrezesc doagele și cercurile poloboacelor și rămâne vinul în cămeșa lui; că oamenii sunt blajini și primitori, neștiind ce-i cumpăna și măsura în ale traiului, și că la masa fiecăruia este totdeauna loc pentru zece. — Acolo e de noi! zise un astronom cătră un doftor dintr-un oarecare târg depărtat de la apus. Astronomul, deși om învățat, se uita de mult timp la ceri, însă ceriul îndărătnic nu-i trimetea mană ca în vremea lui Moisi; iar doftorul, om nu mai puțin învățat, aștepta bolnavii care nu veneau, nu doar că bolnavi n-ar fi fost, dar pentru că alții mai norocoși în meseria lui îl luase pe dinainte. Ei se sfătuiră să vie în țara cea multlăudată a Moldovei, sperând că acolo se vor ...

 

Constantin Negruzzi - Idilie

Constantin Negruzzi - Idilie Idilie de Constantin Negruzzi (Satirii) Alcătuită de Constantin Negruzzi în 1824 Întru o dimineață a unii zile de vară când de abia începusă auritile zori a să răvărsa pe orizonul cel ca porfira și când roua dimineții răcorĂ© atmosfera ce aprinsă de arsițile soarelui, când toate pasărelile împreunĂ¡ frumoasăli lor glasuri spre a alcătui o armonie dulce de cântări spre lauda zâditoriului și când florile aceli de multe feliuri aducĂ© un miros plăcut, unde voi mai afla un așa frumos loc? (zice un satir cari duce în latile lui spate un mari burduf plin de must și suptsuoară o cupă și un bucium), unde un așa loc! (adaogĂ© el, căutând împregiurul lui) aice, iarbă verdi, aice răcoritoare umbră supt acești mari stejari, și ce aer minunat! De pe costișa aceasta privăsc cu dulceață pe vali oile pășunând în sunetul fluierului păstoresc. Iată și izvor cu o apă mai limpide și mai curată decât cristalul, aice am și acest rădiu prin cari razile soarelui nu pot răzbate, of! Aice voi șâdĂ©. Zâcând aceste cuvinte, au pus gios burdufu și poamile ci le culesăsă, după aceea turnând, be must, binecuvântând ...

 

Dosoftei - Din Molităvnic de-nțăles

Dosoftei - Din Molităvnic de-nţăles Din Molităvnic de-nțăles de Dosoftei [STIHURI LA CUMINECĂTURĂ] I Vrând să mănânci, omule, trupul stăpânului, Cu frică te apropie, să nu te arz, că focu-i. Și dumnezăiesc bând sânge spre prăființă, Întăi te-mpacă cu carii îț sunt mâhniț. De-acii cutezând tăinuită mâncare să mănânci. II Mainte pănă a nu lua de strașnica jărtvă A viață făcătoriului trup a despuitoriul, Într-acesta te roagă chip cu cutremur. III Iată că vii1 spre duimnezăiasca cuminecare, Ziditoriul mieu, să nu mă arz cu prăființarea, Că foc ești, pre nevrednicii arzându-i, Dară curățește-mă de toată imătura. IV Dumnezăitoriul sânge spaimă-te, omule, văzând, Cărbune-nfocat este, pre nevrednicii pârjolind. A lui Dumnezău trupul mă dumnezăiază și hrănește, Dumnezăiază-mi duhul, iară mintea îm hrănește minunat. 1 vin. Deaca vei dobândi de buna prăființare A viață făcătoarelor tăinuicește daruri, Să lauz îndatăș, să mulțămești cu multul Ș-acestea cu cald din suflet lui Dumnezău să zâci: Slava ție, Dumnezău, slava ție, Dumnezău, slava ție, Dumnezău! [RUGĂCIUNEA LUI SIMEON NOUL TEOLOG LA CUMINECĂTURĂ] De la prăvuite buze, de la inemă spurcată, De la necurată ...

 

Gheorghe Asachi - Desacii

Gheorghe Asachi - Desacii Desacii de Gheorghe Asachi Fabulă Chemă Gioe dineoară Ca din toată împărăție Cel ce umblă,-noată, zboară, Înaintea lui să vie, Să-i zică de-i mulțămit Precum firea l-au urzit, Că-are scop ca toate trepte Dup-un nou calup să-ndrepte Tu, momițo, vino-ntăi! Între tine și ai tăi Fă o dreaptă asemănare, Cine vro meteahnă are? După o tumbă ce-au făcut, Momița au început: Decât mine în toată lume Nu e nime mai lăudat La talent, la spirit, la nume, Nici e mai frumos format. Umblu-n patru și în două, Eu scornesc tot modă nouă, Și al meu chip frumușel Omului au fost model. Însă ursul, unchiul meu, Este urât și nătărău, Și cu minte numa ar fi Când pre mult nu s-ar mândri. Ursul care apoi vine Foarte-i mulțămit cu sine I se pare, după modă, Pe elefant a-l reforma, A-l lungi puțin la coadă Și urechea a-i mai scurta. Elefantul, ce se știe Că e plin de-nțelepție, Critică pe-a mării chit Că mult pește au înghițit. De altă parte o furnică, Ce ...

 

Gheorghe Asachi - Lupul și cucoara

Gheorghe Asachi - Lupul şi cucoara Lupul și cucoara de Gheorghe Asachi Mâncând lupul chiar ca zece, Era-aproape să se-nece, Cu un os ce-n gât stătusă; În zadar sărmanul tusă, Căci d-al scoate Nu mai poate Și-i să pare c-a să moară. Când, văzând pe o cucoară, Semn i face cu picior Ca să-i deie agiutor. Iată paserea ghibace Operația i face Ș-acel os Din gât i-au scos, Apoi cere legiuită Pentru lucru mulțămită. Mulțămită!lupu-i zice Oare nu ești tu ferice Că din gât nesățios Capul teafăr ți l-ai scos? Sărmănico, fugi din drum, De mă superi, te

 

Constantin Negruzzi - Cârlanii, vodevil într-un act

Constantin Negruzzi - Cârlanii, vodevil într-un act Cârlanii, vodevil într-un act de Constantin Negruzzi Apărută în broșură, Iași, 1849. Reprezentat pe Teatrul Național în folosul emigraților din Transilvania la 1849. Cuprins 1 Distribuție 2 Scena 1 3 Scena 2 4 Scena 3 5 Scena 4 6 Scena 5 7 Scena 6 8 Scena 7 9 Scena 8 10 Scena 9 11 Scena 10 12 Scena 11 13 Scena 12 14 Scena 13 15 Scena 14 16 Scena 15 17 Scena 16 18 Scena 17 19 Scena 18 20 Scena 19 21 Scena 20 22 Scena 21 23 Notă Distribuție Persoane LIONESCU, fiiul boierului proprietar MIRON și TERINTE țărani fruntași DOMNICA, femeia lui Miron VOCHIȚA, femeia lui Terinte Scena se pitrece într-un sat, în dreapta și în stânga câte o casă țărănească, în fund clopotnița bisericei. Scena 1 Miron, Terinte MIRON: Ce ai, nene Terinte, de ești așa de posomorât? nu ț-ai adunat fânul? Nu ț-ai cules păpușoii? TERINTE: Ba, i-am cules. MIRON: Apoi de ce ești zborșit? TERINTE: Nu știu. MIRON: Cum nu știi? Ien nu mai îmbla și-mi spune ce ai. știi că eu ție îți spun tot ce am pe inimă, ...

 

Constantin Negruzzi - Potopul

Constantin Negruzzi - Potopul Potopul de Constantin Negruzzi Curier de ambe sexe , nr. 1, noiembrie 1837 În ziua aceea s-au desfăcut toate izvoarele adâncului, și jgheaburile cerului s-au deschis. Facere, cap.7 Negur-amenințătoare orizonul învălise, Iar prin nădușitul aer vântul ager vâjia, După nouri groși și negri soarele-acum asfințise, Și scaldată-n sânge luna în prejma lui răsărea. Iată mare întuneric preste univers se lasă, Și grozavul ceresc tunet începu a bubui, Tot pământul se clătește; marea din matca sa iasă; Preste lumea vinovată năvălind a se lăți. Bolta cerului se sparge subt a apei greutate, Ploaia se aruncă râuri ca pe gura unui scoc, Sate, târguri și orașe, cetăți, turnuri înecate, Se văd numai când prin nouri își fac fulgerele loc. Dumnezeu apucă-n mână paloșul de răzbunare, El e mult-îndurătorul, dar și drept-judecător, Vrea să pedepsească lumea pentru-a sfintei legi calcare, Și sumețul om să vadă că-i un vierme muritor! Munții, măgurile nalte sta subt apă îngropate, Undele spăimântătoare preste ele s-arunca; Numai a unei stânci creștet prin talazele turbate Precum un uriaș strașnic din adâncuri s-arăta. Vălmășală ...

 

Gheorghe Asachi - Soția de modă

Gheorghe Asachi - Soţia de modă Soția de modă de Gheorghe Asachi Un boieri ce întâlnisă, dup-o lungă nevedere, Pe un june, îl urează și apoi i zice: Vere, Când în casă-ai azi odorul ce atâta ai vânat, Te urez, al meu dorite, iac-amu te-ai însurat! Mulțămim! Ce vra să zică astă răce mulțămire? Nu-nțălegi pănă-acum încă a ta naltă fericire? Nu cumva jugul lui Imen nu-ți se pare prea plăcut? Nu de tot, căci, cum se zice, măritișul la-nceput În noian de miere-noată. Poate-amar acum îți pare? Parc-așa! Deci, vere, ține ce-ai dorit cu înfocare. Sufere pe tiran casnic, ce-ai cătat, acuma ai, Și, precum provorba zice, sub pantofla ei să stai. Mulțămește-te, o, vere, ca acel barbat ce-l cheamă Cavaler de ordini multe și soț d-o frumoasă damă, La alegirea-Eforiei și la vizite boieri, Dar tupil în casă șede, ca paingăn în ungheri; Așa poate și la tine? Talent are-a me soție; Am luat cu dânsa-n zestre sate trei ș-o răzășie; Delicată, frumușică, învățată! Minunat! Ba nici cum! Ț-oi spune, vere, c-asta ...

 

Ion Creangă - Prostia omenească

Ion Creangă - Prostia omenească Prostia omenească de Ion Creangă Povestire publicată prima dată în Învățătorul copiilor... , ed. III, Iași, 1874 A fost odată, când a fost, că, dacă n-ar fi fost, nu s-ar povesti. Noi nu suntem de pe când poveștile, ci suntem mai dincoace cu vro două-trei zile, de pe când se potcovea purecele cu nouăzeci și nouă de ocă de fer la un picior și tot i se părea că-i ușor. Cică era odată un om însurat, și omul acela trăia la un loc cu soacră-sa. Nevasta lui, care avea copil de țâță, era cam proastă; dar și soacră-sa nu era tocmai hâtră. Întru una din zile, omul nostru iese de-acasă după trebi, ca fiecare om. Nevasta lui, după ce-și scăldă copilul, îl înfășă și-i dete țâță, îl puse în albie lângă sobă, căci era iarnă; apoi îl legănă și-l dezmerdă, până ce-l adormi. După ce-l adormi, stătu ea puțin pe gânduri ș-apoi începu a se boci cât îi lua gura: "Aulio! copilașul meu, copilașul meu!" Mama ei, care torcea după horn, cuprinsă de spaimă, zvârli fusul din ...

 

Constantin Negruzzi - Sobieski și românii

Constantin Negruzzi - Sobieski şi românii Sobieski și românii de Constantin Negruzzi Fără N.B. a apărut prima data dată în Calendar pentru poporul românesc pe anul 1845 , Iași, 1845. Pe drumul ce duce cătră cetatea Neamțu, pe la sfârșitul lui septemvrie 1686, se vedea o oaste mergând. După un trup de lănceri ce deschidea marșa, urmau douăsprezece tunuri mari trase de boi, apoi o ceată de ofițeri călări în fruntea cărora erau trei; unul în floarea vrâstei, posomorât, gânditor, necăjit, și doi mai bătrâni. Tustrei în haine poloneze. În sfârșit venea duiumul oștei: trăsuri, bagaje, pedestrași, șleahtă pospolită, amestecați, în neregulă, cu steagurile strânse, cu capul plecat, cu armele răsturnate, cu întristarea pe față și cu durerea în inimă. Nu se auzea nici surlă, nici dobă, numai tropotul cailor, și pasul oamenilor ce abia se mișcau, pentru că de zece zile caii n-au ros decât coaja copacilor, și oamenii s-au hrănit numai cu poame. Și însă această oaste, în stare așa ticăloasă, e acea ce a îngiosit de atâte ori trufia semilunii, iar acei trei fruntași ofițeri sunt hatmanii Iablonovski și Potoțki, și cel din mijlocul lor însuși Ion Sobiețki, regele Poloniei. Și cum ...

 

   Următoarele >>>