Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru MONOTON
Rezultatele 1 - 10 din aproximativ 74 pentru MONOTON.
Ștefan Petică - Nopțile de legende
Ştefan Petică - Nopţile de legende Nopțile de legende de Ștefan Petică 1900 Nopți împovărătoare, nopți de vară monotonă și lungă! Ce trist vă port în suflet în ceas de singuratecă rătăcire, când visul cade spre amurgurile tragice în cari se cufundară iubirile mele ca un tezaur în mare, un tezaur misterios în marea adâncă! Gândul meu se duce mereu către misterele trecute și în zadar florile fragede de astăzi îmi surâd; ele par că tremură sub un vânt de doliu și parfumul lor e trist ca un cântec ce moare în depărtare. Mi-amintesc de serile fabuloase și de pădurile întunecate unde nu mă aștepta decât straniul glas al cornurilor de vânătoare și visez nopțile fermecate când ironia nu insulta inima mea castă și când dormeam sub bolta ramurilor lungi unde nu-și lăsareră tristețea decât duioasele raze de lună. Nopți împovărătoare, nopți de vară monotonă și lungă! Oh, aș vrea să fug către mările lucitoare, către grădinile îmbălsămate și către pădurile de legende. Să plec cu roze albe în mână și să las din ochi naivi să cadă surâsuri clare ca niște petale fragede din degete de fecioară, petale curate împrăștiate pe drumuri luminoase. Să nu turbure nimeni ...
Ștefan Octavian Iosif - Doi prieteni
... Doi prieteni de Ștefan Octavian Iosif Informații despre această ediție S-a stins pe uliți cel din urmă zvon. Arar un pas răsună monoton Pe trotuarul luciu și pustiu... La colț, în umbră, micul vizitiu Așteaptă un tramvai întîrziat : El și căluțul lui, doi bieți fîrtați, Bătuți de vînt ...
Ștefan Petică - La poalele crângului
... crângului La poalele crângului de Ștefan Petică 1900 Pe iarbă verde, cu capul în mâni, pe gânduri. Visez. Dinaintea mea un cosaș zbârnâie un cântec monoton și un toporaș galben întinde petalele lui lacome de sărutări spre mine. E lumină în aer, lumină multă și toate celea sclipesc, desfășoară o bogăție ...
Alexandru Macedonski - Mănăstirea
... IV I Mănăstirea-și doarme moartea lângă țărm de Acheron... Oglindindu-se în undă, stâlpi ș-arcade se confundă, Pe când clopotu-nviază trăgănat și monoton Un fior ce din aramă zboară-n lung și-n larg pe undă. Pretutindeni e-ntuneric, neagră moarte pretutindeni... -- Sub uitare, ca-ntr-o vată ...
Alexandru Macedonski - Rondelul dezastrului mondial
... ncetează Sunt un tunet unison. Nori se bat la orizon. Tot apusul sângerează. State noi se-nființează, Prăbușit e câte-un tron... -- Moartea-și plimbă monoton
Alexandru Vlahuță - Liniște (Vlahuță)
... spoială! Fugi de zâmbetul fățarnic și de strângerea de mână A acestor măști ce firea omenească o îngână... Fugi. E-un vicleim ridicul, monoton din cale-afară; Veșnica deșărtăciune ține capătul de sfară! Suflet înecat de gânduri sfinte și nepieritoare, Lasă-ți clipele vieții înțelept să se strecoare, Răsărind ...
... i a lui Sander — El știa că nu-i iubit... Astăzi nu mai e "mărire". Ca un simplu muritor, Stă... socoate mersul vremii Monoton și fără spor, Și privește trist la golul Ce în juru-i s-a făcut... S-au stîns lămpile de baluri, Și țimbalele ...
Anton Pann - Cucul și privigatoarea
Anton Pann - Cucul şi privigatoarea Cucul și privigatoarea de Anton Pann Privigătoarea micșoară, Stînd veselă pe tufșoară, Își răsuna cîntecelul Întorcîndu-l în tot felul. Cucul, ce abia tăcuse Și din cucuit stătuse, N-a mai putut să-i asculte Sfărămăturile multe, Ci necăjindu-se tare Îi zise cu supărare : -N-auzi tu, pasăre sură ! Proastă, farfara de gură, Ce te fărîmi într-atîtă Cu cîntarea-ți cea urîtă ? Astîmpără-te mai bine Și stînd ascultă la mine, S-auzi o dată cîntare, Dulce și cu răsunare, Iar nu supțiri gheonghenele, Ce n-au nici un haz în ele. -Jupîn cucule, ea zise, Aieve-mi vorbești, or vise, De îmi tot defaimi cîntarea Și îți lauzi răsunarea ? Într-adevăr, ai glas mare, Dar cine la gust îl are ? Cîntarea-ți e monotonă Toată, toată o broboană, "Cucu, cucu", o ții una, Atîta zici totdauna. Ca să mai făci vro figură Nu poți să o frîngi în gură, Că nu ți-e dat din natură, N-ai talent în căscătură, De cîntare nu ți-e glasul, Ești bun numai sa ții basul. -0, tu, pasăre neroadă ! Zise el mișcînd din coadă, Nu te ținea-nfumurată Că cînți mai ...
Cincinat Pavelescu - Cântă greierul
Cincinat Pavelescu - Cântă greierul Cântă greierul de Cincinat Pavelescu Sunt multe cântece stridente, Eu cânt încet, timid și greu; Pe mine nu m-ascultă noaptea Decât copiii și nebunii; Iar monotona-mi elegie În loc să s-adreseze lunii, Coboară-n taină spre pământul Care pricepe ce cânt eu! În glasu-mi pun o mângâiere Ce place morților uitați, Și când, orgolios, prin lume Tu treci cu ochii duși spre stele, Să nu disprețuiești, poete, Pe cei spre umbră aplecați; Cum vioreaua-și dă parfumul, Eu cânt cu aripile
Dimitrie Anghel - Arivistul Arivistul de Dimitrie Anghel Publicată sub titlul "Reflexiile unui poet", în Tribuna [Arad], XV, 74, 1 [14], apr. 1911, p. 1—2. Arivistul e un om care nu pierde nici o ocazie pentru a se manifesta. El se pleacă, se multiplică, șerpuiește, ciulește urechea ici să asculte, prinde o vorbă pe care o reține, căci îi va trebui mai tîrziu, violează intimitățile și are o serie nesfîrșită de măști pe care le preschimbă după împrejurări. Calități mari de inteligență, ori substrat de cultură serioasă nu e nevoie să aibă. Pospaiul e de ajuns și, cînd nici nu te gîndești, din omul infim de ieri, din nevoiașul ce împărțea cu noi toți, cei nepăsători de soartă, nevoile, îl vezi deodată ajuns cine știe unde. Pentru aceasta e drept că a cheltuit o energie incontestabilă. Visurile nu l-au ținut pe loc, idealurile de asemeni i s-au părut un bagaj inutil, și e știut că, cu cît ai mai multe bagaje, cu atît e mai greu de călătorit. Eu unul am cunoscut mulți de aceștia și le dau dreptate, pentru că, oricum, au muncit în felul lor. Și-au trudit mintea în fel ...
Dimitrie Anghel - Fata din dafin
Dimitrie Anghel - Fata din dafin Fata din dafin de Dimitrie Anghel Publicată în Viața socială I, 10 nov. 1910, p. 196—107 Ce dulci erau serile de vară în cerdacul casei noastre. Stîlpi albi îi sprijineau bătrîna streșină plină de cuiburi și perdelele de salcîm albastru o înfloreau întotdeauna. Lespezile de piatră sură ale scărilor, printre crăpăturile cărora portolacul își prindea rădăcinele îndărătnice, rămîneau calde pînă tîrziu, și greierii, odată cu luceafărul de seară, își începeau eterna lor cîntare. Sfios prindea unul să cînte ca încercînd un acord, apoi sute de glasuri răspundeau de pretutindeni, ca la o poruncă, și monotonul refren se prelungea pînă la ziuă. Stelele, una cîte una, se aprindeau licăritoare, de la cele mari pînă la cele mici, și-apoi în tîrziu, ca și cum un alt Prichindel nevăzut ar fi aruncat în urma lui risipitele fărmături ca să-și însemne drumul pe unde a trecut, o spuză lucitoare de stele se arăta de-a curmezișul cerului. Umbrarele se întunecau și minunatele flori înviorate de rouă îmbălsămau mai tare, ca și sufletele noastre după un plîns tăcut. Fîntîna cînta, și pe apa havuzului împresurat de teii înalți, sădiți laolaltă și crescuți ...