Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru IEZUITIC
Rezultatele 1 - 2 din aproximativ 2 pentru IEZUITIC.
Ion Luca Caragiale - Intelectualii...
Ion Luca Caragiale - Intelectualii... Intelectualii... de Ion Luca Caragiale Intelectualii! Iată un soi prețios de cetățeni, de lipsa căruia patria noastră nu se poate plânge. Slavă domnului! avem destui. Odinioară, intelectualii, mult mai puțini la număr ca astăzi, formau un fel de sectă, care respingea sistematic orice contact cu profanii. Sediul acestei prețioase secte era la cafeneaua Brofft — singura rimă posibilă la moft — peste drum de Capșa, în prăvălia caselor Zerlendi, unde acuma se află Luvrul de București. Acolo — precum odinioară muzele în Parnas — se adunau intelectualii spre a-și împărtăși înaltele cugetări și inspirațiuni, gustând un fel de ambrozie, compusă din puțin lapte, puțin „jvarț" și puțin zahar, și numită în limba vulgară „capuțin". De aceea, profanii invidioși, cari nu erau admiși să se apropie de intelectuali, i-au poreclit pe aceștia: „capuținiști", de unde, apoi, orice dezbatere prea mult prelungită despre lucruri ideale, despre înalte chestiuni de artă, litere, științe, s-a numit „capuținism". Aceea a fost prima perioadă, cum am zice perioada eroică, a capuținismului și capuținiștilor. Cafeneaua Brofft, poate tocmai din cauza mândriei excesive a intelectualilor, ...
Nicolae Filimon - Mateo Cipriani
Nicolae Filimon - Mateo Cipriani Mateo Cipriani de Nicolae Filimon Nuvelă florentină Ieșind din Florența pe bariera San-Gallo, primul obiect ce se prezintă vederei este arcul de triumf construit la 1738 de arhitectul francez, Jadot cu ocazia rădicării lui Francesco II de Lorena la demnitatea de mare duce al Toscanei. Acest arc de triumf fu judecat de artiștii moderni ca operă plină de merite și defecte. Pe înălțimea lui se vede sculptat în marmură de Carrara bustul suveranului pentru care fu construit; iar mai jos sunt mai multe bas-reliefe ce reprezintă embleme administrative și militare. La o mică distanță se vede un parc format din mai multe alee de arbori neroditori, unde florentinii își fac preumblările pe timpul frumos de vară. Tocmai pe lîngă această grădină se află drumul sau șoseaua ce duce pe eminențele colinei Fiesole. Călătorul, dar, ce voiește a vizita această localitate are a face o călătorie aproape de două ore printre cele mai frumoase grădini și vile și a privi o mulțime de vedute încîntătoare. Ajungînd pe creștetul colinei, primul obiect care îi lovește privirea este monasterul călugărilor dominicani, clădit tocmai pe acel loc unde odată era monasterul ...