Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru IAMB

 Rezultatele 1 - 8 din aproximativ 8 pentru IAMB.

Mihai Eminescu - Iambul

Mihai Eminescu - Iambul Iambul de Mihai Eminescu De mult mă lupt cătând în vers măsura, Ce plină e ca toamna mierea-n faguri, Ca s-o aștern frumos în lungi șiraguri, Ce fără piedeci trec sunând cezura. Ce aspru mișcă pânza de la steaguri, Trezind în suflet patima și ura ­ Dar iar cu dulce glas îți umple gura Atunci când Amor timid trece praguri! De l-am aflat la noi a spune n-o pot; De poți s-auzi în el al undei șopot, De e al lui cu drept acest preambul ­ Aceste toate singur nu le judec... Dar versul cel mai plin, mai blând și pudic, Puternic iar de-o vrea e pururi

 

George Coșbuc - Poet și critic

George Coşbuc - Poet şi critic Poet și critic de George Coșbuc —"Ce știu nu vreau să țin secret— Te rog să lași în pace muza, Căci tu ești cel mâi prost poet În Siracuza. Troheii șchiopi și iambii duri; Și nici nu știi măcar să-i furi!" Dar n-a sfârșit, căci Dionis, Ca un al doilea Ajax mitic, A râs de furie și-a-nchis În turn pe critic. P-un biet Omer îl poți nega; Dar când e prinț, e altceva. Orice poet, ca rege-i prost; Dar ca poet e orice rege Un geniu cum puțini au fost! Deci să-nțelege De ce murind fu Nero trist, Nu ca-mpărat, ci ca artist. Și bietul critic, otrăvit D-ale slujbașilor insulte, Trei părți din zi era silit Mereu s-asculte Toți iambii despre cari a zis Că-s cei mai proști din câți s-au scris. Din zori de zi un sclav îi sta La cap, citind până-ndeseară; Așa și ieri, și azi așa Și mâine iară. Și tot tavanul era scris Cu versuri d-a lui Dionis. Dar după ce-a ...

 

Mihai Eminescu - Satira II

Mihai Eminescu - Satira II Satira II de Mihai Eminescu De ce pana mea rămâne în cerneală, mă întrebi? De ce ritmul nu m-abate cu ispita-i de la trebi? De ce dorm, îngrămădite între galbenele file, Iambii suitori, troheii, săltărețele dactile? Dacă tu știai problema astei vieți cu care lupt, Ai vedea că am cuvinte pana chiar să o fi rupt, Căci întreb, la ce-am începe să-ncercăm în luptă dreaptă A turna în formă nouă limba veche și-nțeleaptă? Acea tainică simțire, care doarme-n a ta harfă În cuplete de teatru s-o desfaci ca pe o marfă, Când cu sete cauți forma ce să poată să te-ncapă, Să le scrii cum cere lumea, vro istorie pe apă? Însă tu îmi vei răspunde că e bine ca în lume Prin frumoasă stihuire să pătrunză al meu nume, Să-mi atrag luare-aminte a bărbaților din țară, Să-mi dedic a mele versuri la cucoane, bunăoară, Și dezgustul meu din suflet să-l împac prin a mea minte. - Dragul meu, cărarea asta s-a bătut de mai nainte; Noi avem în veacul nostru ...

 

Mihai Eminescu - Scrisoarea II

Mihai Eminescu - Scrisoarea II Scrisoarea II de Mihai Eminescu De ce pana mea rămîne în cerneală, mă întrebi? De ce ritmul nu m-abate cu ispita-i de la trebi? De ce dorm, îngrămădite între galbenele file, Iambii suitori, troheii, săltărețele dactile? Dacă tu știai problema astei vieți cu care lupt, Ai vedea că am cuvinte pana chiar să o fi rupt, Căci întreb, la ce-am începe să-ncercăm în luptă dreaptă A turna în formă nouă limba veche și-nțeleaptă? Acea tainică simțire, care doarme-n a mea harfă, În cuplete de teatru s-o desfac ca pe o marfă, Cînd cu sete cauț forma ce să poată să te-ncapă, Să le scriu, cum cere lumea, vro istorie pe apă? Însa tu îmi vei răspunde că e bine ca în lume Prin frumoasă stihuire să pătrunză al meu nume, Să-mi atrag luare-aminte a bărbaților din țară, Să-mi dedic a mele versuri la cucoane, bunăoară, Și dezgustul meu din suflet să-l împac prin a mea minte. — Dragul meu, cărarea asta s-a bătut de mai nainte; Noi avem în veacul ...

 

Mihai Eminescu - Oricare cap îngust

Mihai Eminescu - Oricare cap îngust Oricare cap îngust de Mihai Eminescu Oricare cap îngust un geniu pară-și, Cu versuri, goale de cuprins, să placă Și, cum dorește, zgomot mare facă, Cununi de lauri de la plebe ceară-și. Ci muza mea cu sine se împacă. Eu am un singur, dar iubit tovarăș, Și lui închin a mele șiruri iarăși, Cântarea mea, de glorie săracă. Când dulci-i ochi pe linii or s-alerge, Va cumpăni în iambi turnata limbă: Ici va mai pune, dincolo va șterge. Atuncea ea în lumea mea se plimbă, Cu-a gândurilor mele navă merge Și al ei suflet pe al meu și-l

 

Elisabeta de Wied - Mihai Eminescu

Elisabeta de Wied - Mihai Eminescu Mihai Eminescu ()  n. 15 ianuarie 1850 , Botoșani  d. 15 iunie 1889 , București  Cel mai cunoscut poet din literatura română    Biografie în limba română    Citate în limba română    Multimedia la Commons Mihai Eminescu , poet român Cuprins 1 Opere 1.1 Poezie 1.1.1 După an 1.1.1.1 1866 1.1.1.2 1867 1.1.1.3 1868 1.1.1.4 1869 1.1.1.5 1870 1.1.1.6 1871 1.1.1.7 1872 1.1.1.8 1873 1.1.1.9 1874 1.1.1.10 1875 1.1.1.11 1876 1.1.1.12 1877 1.1.1.13 1878 1.1.1.14 1879 1.1.1.15 1880 1.1.1.16 1881 1.1.1.17 1882 1.1.1.18 1883 1.1.1.19 1884 1.1.1.20 1885 1.1.1.21 1886 1.1.1.22 1887 1.1.2 Din volumul Poezii (1884) 1.1.3 Din periodice 1.1.4 Poezii publicate postum 1.1.5 Poeme originale de inspirație folclorică 1.2 Proză 1.2.1 Proză antumă 1.2.2 Proză postumă ...

 

Cincinat Pavelescu - Ce este o epigramă și cum se face%3F

Cincinat Pavelescu - Ce este o epigramă şi cum se face%3F Ce este o epigramă și cum se face? de Cincinat Pavelescu Țiu de la început să-mi exprim gratitudinea cea mai caldă scumpului nostru președinte care, reluând firul vechilor șezători ale Societății Scriitorilor Români, s-a gândit și la mine și m-a smuls o clipă din arhivele prăfuite ale magistraturii[...] unde guverne neocrotitoare mă țin departe și de publicul elegant, înțelegător și simpatic al capitalei, și de viața intelectuală a Bucureștiului. Parcă, totuși, în satisfacția mea de a mă afla în fața dv. se amestecă și o umbră de melancolie. Să fie numai neîncrederea în modestia mijloacelor mele oratorice și în conștiința sarcinii prea grele ce mi-am asumat-o? Sau poate vina e a titlului conferinței care mi s-a impus? Mă întreb cu nedumerire, cum prietenul meu Rebreanu, cu tot tactul și aleasa lui curtoazie, nu s-a gândit că poate fi o scădere pentru cineva care se crezuse o viață întreagă numai poet liric, să se vadă trecut deodată, fie și în primul rând al scriitorilor umoriști și satirici? O ...

 

Titu Maiorescu - Eminescu și poeziile lui

Titu Maiorescu - Eminescu şi poeziile lui Eminescu și poeziile lui de Titu Maiorescu 1889 Tânăra generație română se află astăzi sub influența operei poetice a lui Eminescu. Se cuvine dar să ne dăm seama de partea caracteristică a acestei opere și să încercăm totdeodată a fixa individualitatea omului care a personificat în sine cu atâta strălucire ultima fază a poeziei române din zilele noastre. Pe la mijlocul secolului în care trăim, predomnea în limba și literatura română o tendență semierudită de latinizare, pornită din o legitimă revendicare națională, dar care aducea cu sine pericolul unei înstrăinări între popor și clasele lui culte. De la 1860 încoace datează îndreptatea: ea începe cu Vasile Alecsandri, care știe să deștepte gustul pentru poezia populară, se continuă și se îndeplinește prin cercetarea și înțelegerea condițiilor sub care se dezvoltă limba și scrierea unui popor. Fiind astfel câștigată o temelie firească, cea dintâi treaptă de înălțare a literaturei naționale, în legătură strânsă cu toată aspirarea generației noastre spre cultura occidentală, trebuia neapărat să răspundă la două cerințe: să arete întâi în cuprinsul ei o parte din cugetările și simțirile care agită deopotrivă ...