Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru HARNIC
Rezultatele 1 - 10 din aproximativ 116 pentru HARNIC.
Vasile Alecsandri - Nevasta harnică
Vasile Alecsandri - Nevasta harnică Iaca mândra de pe vale! Cu rochița în paftale Cum mă-ntâmpină în cale. Of, of, of și aoleu, Arde suflețelul meu! Ea aleargă-n fuga mare, Seceră orz de prânzare, Și-l usucă-ntr-o căldare. Of, of, of și aoleu, Arde suflețelul meu! Până un copil să sugă, Se azvârle ca vârlugă Și râșnește tot în fugă. Of, of, of și aoleu, Arde suflețelul meu! Într-o clipă ea frământă, Se roșește, se-nfierbântă Și de bucurie cântă. Of, of, of și aoleu, Arde suflețelul
Ion Creangă - Fata babei și fata moșneagului
Ion Creangă - Fata babei şi fata moşneagului Fata babei și fata moșneagului de Ion Creangă Erau odată un moșneag și-o babă; și moșneagul avea o fată, și baba iar o fată. Fata babei era slută, leneșă, țâfnoasă și rea la inimă; dar, pentru că era fata mamei, se alinta cum s-alintă cioara-n laț, lăsând tot greul pe fata moșneagului. Fata moșneagului însă era frumoasă, harnică, ascultătoare și bună la inimă. Dumnezeu o împodobise cu toate darurile cele bune și frumoase. Dar această fată bună era horopsită și de sora cea de scoarță, și de mama cea vitregă; noroc de la Dumnezeu că era o fată robace și răbdătoare; căci altfel ar fi fost vai ș-amar de pielea ei. Fata moșneagului la deal, fata moșneagului la vale; ea după găteje prin pădure, ea cu tăbuiețul în spate la moară, ea, în sfârșit, în toate părțile după treabă. Cât era ziulica de mare, nu-și mai strângea picioarele; dintr-o parte venea și-n alta se ducea. Ș-apoi baba și cu odorul de fiică-sa tot cârtitoare și nemulțumitoare erau. Pentru babă, fata moșneagului era piatră de moară în casă; iar fata ei — busuioc de ...
Dimitrie Anghel - Divanul Divanul de Dimitrie Anghel Publicată în Ilustrațiunea română , II, 9, sept. 1912, p. 156—157. Le sofa sur lequel Hassan Ă©tait couchĂ© Etait dans son espèce une admirable chose. A. de Musset Porniseră de-acasă, veseli, amîndoi la braț și zîmbitori ca o pereche luată de curînd. Exagerată în toate, felul ei de-a merge și expansiunea ce-o arăta față de tovarășul ei, făcea lumea să se întoarcă și să-i privească, fericindu-l pe el. O lume grăbită furnica pretutindeni. Uvrierii cu mînele negre de muncă, ființi muncite de chinuri, fețe triste și fețe rîvnitoare ; elegante de suburbii, alături de luxul strigător, pene de struț și fulg de simplă volatilă, flori de tafta și somptuoase roze murind pe corsajul alb al frumoaselor decoltate. Pierdută în mulțimea aceasta, fericita pereche mergea oprindu-se ici-colo la vitrine, unde tot ce-a născocit imaginația omenească pentru a aprinde ochii femeilor, dantele și muselinuri ca spuma, mătăsuri cu schimbătoare ape fugare, pălării variindu-și la infinit formele și cîte alte încîntătoare și fragile nimicuri, se revărsau aducînd și răspîndind sclipiri, chemînd în graiul lor colorat la voluptate, ...
Vasile Alecsandri - Toamna țesătoare
Vasile Alecsandri - Toamna ţesătoare Toamna țesătoare de Vasile Alecsandri Toamna mândră, harnică Și de bunuri darnică A-mpărțit a ei comori: Frunza-i dat-au vântului, Iar roada pământului Dat-o-au la muncitori. Dat-au in pentru ștergare Și porumb pentru coșare Plin de ținte aurii, Și toți strugurii de vie Pentru dalba veselie De la nunți și cumătrii. Dat-au încă pentru coasă Iarba-i verde și frumoasă Care-n mai au înflorit; Ș-a ei paseri cântătoare, Ș-a ei șiruri de cucoare Tainicului Răsărit. Ș-au rămas, sărmana, goală, Pe când viforul se scoală Aducând gerul de an! ... Ce-a să facă ea la iarnă? Norii vin ca să aștearnă Pe câmpii un lung troian. Vai de ea! ... Ce-a să devie Sub cumplita vijelie Care suflă oțerit Peste văile uscate, Peste apele-nghețate, Peste codrul desfrunzit? Dar nu-i pasă! ... Cât e soare, Toamna, mândră țesătoare, Pune furca-n brâul ei, Ca să toarcă și să țese Pânză lată-n ițe dese De-nvălit umerii săi. Și torcând de-a lungul trece Peste brazda murgă, rece, Unde ies ...
Ioan Slavici - Miseri%C4%AD MiseriÄ de Ioan Slavici Ioan Slavici, “MiseriÄ,â€� în Apărarea Națională, III (1902), nr. 108 (24 Noiembrie), p. 1. N’avem noÄ RomâniÄ să ne temem de cât de propriile nĂ³stre pÄ•cate. Sunt zadarnice alergăturile luÄ Iuda și minciunile lor și silințele lor de a ne îndupleca să nuÄ maÄ socotim pe EvreÄ deopotrivă cu ceÄ-l’alți străinÄ așezațÄ pe pământul RomânieÄ: legile nĂ³stre sunt bine chizuite și drepte, și nicÄ noÄ nu voim să le schimbăm, nicÄ alțiÄ nu se încumetă a face încercarea de a ne sili să facem ceea-ce nu voim. Posițiunea legală a Evreilor are să rămâie tot cea de astă-zi, ba una din nechibzuite, în care s’aÅ avântat JidaniÄ, e că de aicÄ înainte EvreiÄ le vor fi încă maÄ nesuferițÄ Românilor și că cererile de împămĂȘntenire ale lor vor trece maÄ cu anevoie prin corpurile legÄutĂ³re ale RomânieÄ. Nu are însă să rămâie neschimbată și posițiunea de fapt a Evreilor. Sunt cifre nemilĂ³se, care ne încredințeză, că eÄ se sporesc, și sporirea acĂ©sta ar fi peste ...
Ștefan Octavian Iosif - Amorul orb
Ştefan Octavian Iosif - Amorul orb Amorul orb de Ștefan Octavian Iosif și Dimitrie Anghel Nu se cunosc, nici s-au văzut vreodată!... Dar ambii sapă sumbre galerii, Ca doi mineri înmormântați de vii Ce-n întuneric, făr’ de lămpi, se cată.– Atrași de-aceleași tainici simpatii, Boltesc tuneluri lungi ca să răzbată, Și solul sună, unde prind să bată, De zvonul surdei lor telegrafii.– Tot mai aproape se aud, și tot Mai harnici sapă vesel să s-ajungă, Și dup-atât ocol și cale lungă Se întâlnesc deodată bot în bot Sub bolta nupțială a cupolei... Și iată, astfel se iubesc – sobolii!
Ștefan Octavian Iosif - Stropi de nectar
... Nu cumva să prindă veste Jupiter; și cupa de-aur Șovăi și pe pământul Verde câțiva stropi picară... Iute-albinele-i luară Urma, și sorbiră harnic; Fluturul s-află în treabă Ca și el un strop să fure; Chiar năsâlnicul păianjen Lunecă și supse strașnic. Norocoase-au fost acestea Și-alte ...
Alexandru Vlahuţă - 1907 1907 de Alexandru Vlahuță Minciuna stă cu regele la masă... Doar asta-i cam de multișor poveste: De când sunt regi, de când minciună este, Duc laolaltă cea mai bună casă. O, sunt atâtea de făcut, vezi bine, De-atâtea griji e-mpresurat un rege! Atâtea-s de aflat! Și, se-nțelege, Scutarul lui nu poate fi oricine. Ce țară fericită, maiestate!... Se lăfăiește gureșa Minciună. Că numai Dumnezeu te-a pus cunună De-nțelepciune și de bunătate Păstor acestui neam ce sta să piară, Ce nici nu s-ar mai ști c-a fost, sărmanul, De nu-și afla sub schiptrul tău limanul, De nu-ți sta-n mână bulgăre de ceară. Că tu sălbatici ai găsit aice, Sălbatici, și mișei, și proști de-a rândul, Ș-o sărăcie cum nu-ți dai cu gândul... Dar faci un semn, și-ncep să se ridice Oștiri, cetăți, palate lume nouă, Izvoarele vieții se desfundă; De pretutindeni bogății inundă; Și tu le-mparți cu mâinile-amândouă. Azi la cuprinsul tău râvnește-o lume. E-o veselie ș-un belșug în țară, Că vin și guri flămânde de pe-afară. Tot crugul ...
Alexei Mateevici - Eu cânt Eu cânt de Alexei Mateevici Eu cânt pe-acei ce-n jug și chin Pe-a lor spinare țara țin, Cari în robie și necaz Voinici, puternici au rămas! Vânjoși, înalți, ca fierul tari, De soare arși, bătuți de vânt, Brăzdează harnicii plugari Al țării lor mănos pământ. Din plug pe toți ei îi hrănesc, Vărsând pâraie de sudori, Dar tot puterile le cresc; Pe-acești puternici muncitori Eu cu mândrie-i cânt!... Eu cânt pe-acei ce pân' acum, Fără cărare, fără drum, În noapte rătăciți au stat, Nădejdea însă n-au lăsat; Pe-acei ce tare, neclintiți, Oftând amar din când în când, Întreaga lume-au sprijinit, În urma plugului mergând; Cari focul vieții nu l-au stins În pieptul lor de fier făcut, Și cât de mult n-am plâns, Tot alte zile-au prevăzut, Pe-aceștia eu îi cânt!... Eu cânt, căci văd că ele vin Acele zile de senin; Eu cânt, căci văd de-acum că piere A țării veșnică durere; Eu cânt, căci văd necazul frânt, Ș-aud plugari în zori cântând, Nu doine de amar, de dor, -- Înviorarea țării lor... Și glasul vieții ascultând, ...
Constantin Stamati - Vulturul și albina (Stamati)
Constantin Stamati - Vulturul şi albina (Stamati) Vulturul și albina de Ivan Andreievici Krâlov Traducere de Constantin Stamati Fericit om este care se preamărește în lume Prin servicii și vrednicie, Făcând sunet între oameni a lui isprăvi mari și nume, Dar cât îi demn de cinste și cel ce în sărăcie Necunoscut și smerit trudește și ostenește Pentru binele comun. Care nici o recompensă alta nu sperează Decât pacinicul său cuget în taină se fălește Că putu folos să facă ca un patriot prea bun, Precum vulturul odată, văzând harnica albină Zburând din floare în floare, ostenită, obosită, Îi zicea cu defăimare: “De tine foarte mi-i milă, Că ești de tot ticăită, Măcar că ești învățată și lucrezi cu iscusință; Dar în stup sunt mii ca tine ce lucrează cu silință, Lipind faguri vara toată, Și, în fine, pentru trudă nu câștigați altă plată Decât că cel ce culege Rodul vostru nu alege, Care au lucrat mai cu deosebire, Și căruia i se cade răsplătire. Deci între mine și tine este mare osebire, Căci eu aripele mele le deschid cu sunet mare, Mă sui mai pe sus de nouri, împrăștii frică și groază Păsărilor zburătoare, Încât ...
Dimitrie Anghel - A patra Parcă
Dimitrie Anghel - A patra Parcă A patra Parcă de Dimitrie Anghel Harnice, posomorite și sinistre torc cele trei surori la lumina lividă a opaițului ce le luminează. Severă ține una în mîna-i vestejită furca fatală, cu lîna albă și neagră din care scapătă un fir de întuneric și altul de lumină ; cu luare-aminte învîrtește cealaltă fusul neastîmpărat pe care vine să se cercuiască firul; implacabilă și nerăbdătoare așteaptă ce-a de-a treia cu ascuțita-i foarfecă gata să întrerupă deșirul. O vorbă nu-și spun, căci ce-ar putea sa-și spună ? Un zîmbet nu schimbă, căci gurile lor nu-s făcute să zîmbească ; o înduioșare nu trece în ochii lor, căci ele n-au vreme să se înduioșeze. În albul lor veștmînt, pe care joacă lumina albastrului opaiț ca pe niște giulgiuri, cele ce n-au cunoscut divinul farmec al tinereții, nici bucuria ce-o resimte frumusețea în fața oglinzii, nici reveriile dulci ce le dă amorul, torc înainte nesfîrșita lînă ce-o scapătă caierul înfrățind firul de lumină și firul de întuneric pe care așteaptă să-l taie recele fier al foarfecei... Sinistră toarce ...