Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru GHEMUIT

 Rezultatele 1 - 10 din aproximativ 56 pentru GHEMUIT.

Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Pravoslavnicul și slăninele

Barbu Ştefănescu-Delavrancea - Pravoslavnicul şi slăninele Pravoslavnicul și slăninele de Barbu Ștefănescu-Delavrancea Era odată un biet creștin sărac și c-o droaie de copii mărunți. Toată avuția lui era gura femeii și a copiilor, care țipau de fitece. Guri flămînde, și pace bună ! Bietul creștin, ce făcu, ce drese, s-alese de sfântul crăciun c-un porc gras. Crăciun fără porc, Paște fără ouă roșii și nuntă fără lăutari nu intră în capul românului. La Ignat vru să taie porcul. Dar cu cine ? Muierea lui era cu mîinile legate. Un’ s-o lase copiii ? Copiii, ca copii mărunți, se adunaseră împrejurul ei, și cel mai mic sugea mereu ce mai avea de stors din țîțele ei slabe. Se suci românul, se învîrti, dar n-avu cu cine tâia porcul. Nevoia îl făcu să se gândească la vecin, un vecin ciudat de tot. Bătrân, singur cuc, uscat, ducând o viață de pravoslavnic, de pusnic, de sfînt în toată legea, bombănînd toată ziulica Viața Sfinților părinți . Și de, bietul creștin adeseori se gîndise: „Într-una, într-una, cruci peste cruci ; cine face într-una cruci ca crucea se usucăâ€�. Dar, neavînd încotro, chemă pe bătrînul pravoslavnic ca ...

 

Cincinat Pavelescu - Muzică de cameră

Cincinat Pavelescu - Muzică de cameră Muzică de cameră de Cincinat Pavelescu Într-un salon. E ora zece seara. Suspină ghetele de lac. Văd sânuri albe, mâini ca ceara, Rochi decoltate, domni în frac. Tăcere! Ora este gravă, Căci într-un colț a răsunat Un pian pe care stă o tavă, Și trei viori s-au acordat. Arcușul a-nceput domol, Atacă forte un andante Dintr-o sonată-n mi bemol De Beethoven ori Mercadante. Un bravo! stăruie mereu; Îl scoate sincer o duducă Ce-și poartă-al sânilor trofeu Spre domnul matur, cu perucă. Unii timizi abia suspină; Din nădușeala unui chel Minune! crește o verbină Pe-o coardă de violoncel. O văduvă în demi-doliu, Nu suferă violoncelu, Și, ghemuită p-un fotoliu, E tristă c-a pierdut cățelu,. Când contrabasul mizerabil Trimite-n sală câte-un la, S-aude-ncet un Admirabil! Rostit c-un glas de mahala.  Cum ți se pare, scumpă doamnă? Întreabă grav, adânc și rar Un domn în păr cu flori de toamnă Și cinci proteste-n buzunar.  Îți place muzica, maestre? Unui poet îi zice trist, Privind distrată spre ferestre, O virgină genre artist. Maestrul dă ...

 

Emil Gârleanu - Cioc! cioc! cioc!

Emil Gârleanu - Cioc! cioc! cioc! Cioc! cioc! cioc! de Emil Gârleanu Și păsările se-nțeleg între ele. Dumneavoastră poate nu mă veți crede. Atâta pagubă! Dar eu știu multe asupra lucrului ăstuia de la gaița mea, de la gaița mea care, fiindcă am învățat-o să vorbească omenește, mi-a descoperit câteva taine ale graiului păsăresc. D-ta, spre pildă, auzi ciripind o rândunică, crezi că i-a venit, așa, un gust să facă gălăgie, în vreme ce dânsa dă povețe puișorilor ei: „Nu ieșiți la marginea cuibului!â€� „Nu strigați când nu sunt eu cu voi!â€� „Tst! pisica!â€� O vrabie ciripește pe gard. D-tale puțin îți pasă. Și ei, biata! i-a sărit inima din loc: „Uliul!â€� În nopțile cu lună asculți privighetoarea, — te încântă; ajungi să crezi că pentru tine își revarsă în gâlgâiri ploaia de mărgăritare. Nici nu bănuiești că-și plânge numai dragostea ei Așa, mulțumită gaiței mele, am ascultat, deunăzi, o convorbire între un măcăleandru și-un scatiu. Să v-o spun. „Cioc! cioc! cioc!â€� se aude de departe. Măcăleandrul zice: — E ciocănitoarea! — Ciocănitoarea, răspunse ...

 

Emil Gârleanu - Fricosul

... se rostogoli până jos; apoi o luă de-a dreptul, tăind câmpul. Se opri tocmai în stuhăria iazului. Acolo, de-abia suflând, se ghemui

 

George Topîrceanu - C. Hogaș: Note din călătorie

... a sorbi cu iuțeală, înghițind repede și încrețind sprâncenele deasupra aburului fierbinte și mirositor. Cina fu scurtă. După ce ne ospătarăm astfel, Axinia își ghemui cum putu pe o laviță, lângă vatră, trupul ei sprinten și mărunt de țarcă ostenită, tovarășul meu așeză în tăcere la capătul tarniței o pernă ...

 

George Topîrceanu - Otilia Cazimir: Ariciul

George Topîrceanu - Otilia Cazimir: Ariciul Otilia Cazimir: Ariciul de George Topîrceanu Aseară, prin grădina amorțită, Din tufe de pelin cu frunze mici A apărut în taină un arici, — O mică vietate ghemuită. Copiii l-au zărit de pe cerdac Cum se mișca domol pe sub gutui, Și toți au alergat în jurul lui. Iar el a-ncremenit pe loc, posac, Cum îl prinsese vremea pe cărare, — Ca o perniță sferică în care O fată rea, ca să se joace, A-nfipt o sumedenie de ace. Băteau copiii din vătrai și clește, Dar el tăcea, săracul, ca un pește, Și doar fiori de groază, când și când, Treceau pe trupușorul lui plăpând... Am alungat copiii să se culce Și-n înserarea limpede și dulce Ce se lăsa din cer încetinel, Am stat acolo, singură cu el. Și mă-ntrebam pe gânduri: Oare, cum A fost făptura-i la-nceput de lume? Din care veacuri înecate-n fum Porni el oare, ca un scai, la drum, Să se oprească-n dreptul meu anume? Ce vânt vrăjmaș și mohorât Ca pe-un măcieș pitic l-a scuturat, De- ...

 

Ion Luca Caragiale - Accident parlamentar

Ion Luca Caragiale - Accident parlamentar Accident parlamentar de Ion Luca Caragiale D. ministru de externe a fost alaltăieri victima unui accident destul de neplăcut. D. Al. Lahovary, după o noapte de veghere și de studii, vine la Senat cu un teanc de note, materialul discursului d-sale în cestiunea comunală, pe care și le așază pe pupitrul ministerial. Rândul ministrului de a lua cuvântul se apropie. Ministrul vrea să-și arunce încă o dată privirile pe notele sale, fructul unei nopți întregi de studii. Dar, Dumnezeule mare! notele au dispărut. Caută-n sus, caută-n jos, nimic. Jumătate supărat, jumătate îngrozit, neștiind ce să crează, începe să-ntrebe în dreapta și-n stânga: nimeni n-a văzut notele. Pe sub pupitru, pe sub bancă — nicăieri; busola oratorică s-a pierdut! — E o infamie! strigă ministrul mânios, trântind cu mâinile pe pupitru! Asta nu e parlamentar! asta nu se face! — Ce e?... ce e?... și un cerc simpatic începe să se strângă împrejurul ministrului, care spumează de ciudă. — Mi s-au prăpădit notele! mi le-a sustras opoziția desigur! Asta nu e leal! N-am dormit ...

 

Mihai Eminescu - Ghazel

Mihai Eminescu - Ghazel Ghazel de Mihai Eminescu Tu, cu cruzime m-ai respins, când am voit, copilă, Să devastez frumsețea ta cea dulce, făr- de milă ­ Și totuși corpul tău e plin de-o coaptă tinereță, Tu, al amorului duios demonică prăsilă! Eu am plecat purtând în piept durerea-mi toată scrisă, Precum al primăverei vânt duce-n văzduh o filă; Dar noaptea când am adormit, atunci durerea-mi toată Se ghemuiește-n inima-mi, o arde ș-o împilă; Părea din somn că m-am trezit și te-am văzut pe patu-mi, Boțind cerșaful meu cel alb cu mâna ta gentilă; Abia al hainei tale gaz de umăru-ți se ține Și sânii tăi s-au liberat de-a hainei crudă silă Și proaspeți, albi, rotunzi și tari ei se ridic, se lasă Și ochii tăi în lacrimi ard, în lacrimi dulci de milă. La răsuflarea cald-a ta se coace-uscata gură, Se văd frumoși mărgăritari ce-ntredeschiși defilă. Cu brațul meu eu șelele ți le-ncleștai sălbatec Și-am vrut să-ți mușc gurița ta de tremurai febrilă, Și tu te aperi surâzând, c-o mân-acoperi sânii, Privirea ta ...

 

Vasile Alecsandri - Ghemiș

Vasile Alecsandri - Ghemiş I Frunză verde de-aluniș: Tace cucul la răriș, La răriș, la cărpeniș De frica celui Ghemiș, Că de-i mic și ghemuit, Are fața de-ngrozit, Și de-i mare cât un ghem, [1] Turcii toți de el se tem. Cât a fost vara de mare, El a mas pe la coșare Cu vânăta cea frumoasă, Iapă scurtă și vânoasă, Cu dungi negre pe spinare, Și scântei de foc în nare. Ea-i ogarcă pe sub foale, [2] Cât aleargă, nu domoale Și-i lăcustă săritoare... Unde-o vede Ghemiș moare! Într-o zi Ghemiș punea Șapte buți alăturea, Cu vânăta le sărea, Pe vânăta o spetea! Iar Ghemiș ca un nebun O lega de un alun Și trei zile o plângea, Nici că se mai mângâia! Apoi, mări, se-ndrăcea, Colea-n vale se ducea, O falangă-n drum scotea, [3] Pe drumeți pe toți bătea Ca să-i spuie de știa Dacă-n lume cunoștea Alt fugar ca vânăta, Să-i se dreagă inima. Când la urma tuturor, Iat-un biet de cerșetor. [4] În spinare cu desag Și în mână c-un toiag. Iar Ghemiș cum îl vedea, ...

 

Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Șuer

... grinzi? Kira zise încet: — Vai de mine! bărbatul plecă pe vânturi și pruncul se vesti pe viscol! Într-un târziu suflă în văpaiță, își ghemui copila la sân și adormi muncită de vise și de vedenii. Dimineața câmpul e coliliu cât se pierde ochiul în zare. Cerul acoperă ca un ...

 

Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Lene

Barbu Ştefănescu-Delavrancea - Lene Lene de Barbu Ștefănescu-Delavrancea Eram mai mulți în drumul-de-fer. Calea lungă, zăpușeala nesuferită și uruiala monotonă ne aromniseră pe toți; pe unul cu capul pe spate, pe altul cu capul între mâni și cu coatele pe genunchi. Al treilea moțâia; al patrulea sforăia; ș-altul se încerca să doarmă iepurește, cu ochii deșchiși. La scăpătatul soarelui un vânt răcorel începuse a sufla. Căldura se micșorase, zăpușeala încetase; aerul nu mai semăna cu o apă încropită. Îndată ce nădușeala de pe tîmplele celor somnoroși și adormiți se răcise, mânile lor începuse a se mișca, pleoapele trăgeau una în sus si cealaltă în jos, capetele se învârteau în osia gâtului, picioarele hârâjâiau tocurile pe mușamaoa tocită a vagonului. Viața să deștepta încetul cu încetul. Când soarele apusese desăvârșit, întinzând pe cer fășii lungi și roșii, prietenii să deșteptaseră întremați și cu poftă de vorbă Anecdotele, amintirile din liceau, ștrengăriile din facultate, dragostele și politica să amestecau fără nici un șir, fără nici o ordine. De multe ori vorbeau doi și trei dodată. În sfârșit, spuseră tot ce puteau să spuie, învălmășit, până ce ajunseră la patimile lor. Aci ...

 

   Următoarele >>>