Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru FRIPT

 Rezultatele 1 - 10 din aproximativ 113 pentru FRIPT.

Vasile Alecsandri - Doina voinicească 7

... sau cincisprece Sau peste sută mai trece. Știu că beau vinațe reci Și că frig vreo cinci berbeci. Dar nu-i frig ei cum se frige, Ci-i anină prin cârlige Și-i întorc prin belciuge Să le facă carnea dulce. Iar cum sta și ospăta Căpitanul șuiera, Ei ospățul și ... zare de foc se vede, Iar la zarea focului Stau haiducii codrului, Nu știu zece sau cincisprece Ori peste sută mai trece, Ci mi-și frige un berbece, Dar nu-l frige cum se frige, Ci-l înfige în cârlige Și-l întoarce prin belciuge Ca să-i fie carnea dulce. Sub umbră de păducel Voinicii mănânc din el Și ...

 

Emil Gârleanu - Tovarășii

... din niște dumbrăvi înflorite în adâncuri, ciripitul gâdilitor al ciocârliei... E cald. Pământul parcă fumegă. Grumazul lui Duman prinde să lucească de sudoare; jugul îl frige. Și din urmă glasul mai mâniat al stăpânului îl zorește: — Hai, Dumane, hai! Boii nu trag nici mai tare, nici mai încet; căci cunosc ... și negri parcă se răsfrânge și mai tare fața neagră a pământului scormonit de plug... S-a încălzit de tot. Soarele frige. Duman parcă își simte picioarele tremurând, mai cu seamă dreptul dinainte, în copita căruia i-a intrat un piron mai acum câtăva vreme ...

 

Anton Pann - De cînd ploaia cu cîrnații

... cinci am căpătuit. - Unde-s, neică? mai sînt încă? Veselă îl întreba. Dar ce-o să-i faci? să mănîncă? Să frig vreunul, au ba ? - Frige, frige, zise, puică, Sînt buni ca orce cîrnați, D-am avea să bem și țuică, Ar fi și mai minunați. Mai scoase el din desagă Și ...

 

Mihai Eminescu - Părintele Ermolachie Chisăliță

... a aprins biserica, urlă groaznic și fuge. Buchilat dă peste sfeșnic, îl răstoarnă... Întuneric. ― Băh! pe fereastă, Nicodim urlă, Buchilat simte cum îl frige cineva de mână ș-o rupe de fugă. Popa-i ia prin întuneric cojo[c]ul și-l încalță de spaimă. N-are vreme să ...

 

Cincinat Pavelescu - Egoism

Cincinat Pavelescu - Egoism Egoism de Cincinat Pavelescu Primul monolog Mi s-au dat două minute pentru a improviza o mică dramă în două monoloage, fiecare de maximum opt versuri, cu titlul Egoism, în care să se ciocnească omul cu animalul. Mi s-a impus primul decor un restaurant, și al doilea: un cimitir. Într-un restaurant la modă, un domn mănâncă o cotletă de miel. Se uită împrejurul lui și face reflecții tăcute Cotleta pare de minune! Ce buni sunt mieii fripți și mici! Vecinul slab cu dama grasă Are un aer de martir! Casierița e lălâie Și glasu-i taie ca un brici...  Orice s-ar zice: E mai bine Aici, decât la cimitir! Al doilea monolog Într-un cimitir de țară. Un miel paște iarbă pe mormântul unui domn și, pe cât îl taie capul, cugetă și el Când vezi c-ai fost ursit de soartă Doar miel în lume să te naști, Decât să faci filozofie, Mai igienic e să paști! Ce iarbă grasă! La o treabă Sunt buni și oamenii când mor:  Orice s-ar zice: E mai bine Aici, decât la

 

Constantin Stamati - Ciuma dobitoacelor

Constantin Stamati - Ciuma dobitoacelor Ciuma dobitoacelor de Ivan Andreievici Krâlov Traducere de Constantin Stamati La o grea boală de vite leul au și hotărât Ca să adune la sfat fiarele și dobitoace, Care, neavând ce face, Debile și istovite, cum au putut s-au târât Și cu umilință mare pe lâng-a lor împărat Toate s-au înșirat; Apoi cu luare-aminte către el ochii holbând, Și cu gurile căscate, cu urechile trăgând, Îl aștepta să grăiască; Iar el începu așa porunca sa să rostească: „Să știți, amatelor mele, Că cerul urgisit este de-a noastre păcate grele, Și atunci ne va ierta Când acel ce dintre noi fiind mai mult vinovat Chiar de bunăvoia sa Va primi să-l jertfim cerului neîndurat; Și pe lâng-această pârgă plecată și cucerită, Unind și a noastră rugă fierbinte și umilită, Poate să se îmblânzească, Ciuma din noi să gonească. Au doar voi, fraților mei, nu știți mai bine Și decât mine Că acei ce pentru alții de voia lor se jertfesc C-a lor nume preamărit de istorici se vestesc? Așadar, să hotărâm, Ca fieștecare din noi să-și mărturisească, Făr’ ...

 

Constantin Stamati - Lupul și păstorul

... s-au tras, Zicând către câini cu ciudă prea mare: „O! să fi mâncat eu mielul, ce calabalâc ați face, Iar păstorul îl și frige și stâna cată și tace!â€� Așa și stăpânitorii dau porunci cu strășnicie, Să nu jăcuim poporul, că vom cădea în urgie. Așa și sânții ...

 

Constantin Stamati - Mascurii în vie

... fiare, că și pe voi oarecând, Oamenii buni ucigând, Și foc mare aprinzând, Din curpenii viei mele acestei părăginite, Pe-ai mei cărbuni vă vor frige, Și mâncând a voastră carne, vor chiui și vor zice: “Să bem vin din roada viței după seculi odrăslită, Si-n veci ...

 

Constantin Stamati - Mincinosul

... Mai ales în țara voastră, unde este când prea cald, Iar alteori lângă sobă de frig nasul îți îngheață; Alteori soarele piere, alteori arde și frige. Iar acolo unde am fost eu, Îi mai frumos decât în rai. Oh, fraților, ce trai! Oh, cât sufletul meu plânge Și cât îmi pare ...

 

Emil Gârleanu - Frunza

Emil Gârleanu - Frunza Frunza de Emil Gârleanu Lui Cristinel S-a desfăcut din mugur, într-o dimineață caldă a începutului de primăvară. Cea dintâi rază de soare s-a împletit pe dânsa ca o sârmă de aur, făcând-o să tremure de fericirea unei asemenea atingeri. Ziua întâi i s-a părut scurtă, și apropierea nopții o mâhni. Lumina se stinse, răcoarea o făcu să se zgribulească, să se vâre între celelalte și să aștepte, ațipind, până a doua zi, venirea soarelui. Cu ce revărsare de strălucire se ridică stăpânitorul lumii până sus, pe cer! Raza se coborî din nou, și toată ziua, încălzită, frunza se scăldă în albastrul văzduhului. În scurtă vreme se desfăcu mare, verde, mai frumoasă ca toate, mai sus decât celelalte, tocmai în vârf. De deasupra îi cădea lumina, dedesubt se ridica, până la ea, mireasma crinilor albi, singuratici, cu potirul plin de colbul aurului mirositor. Un ciripit străin o miră. Și cea dintâi rândunică, venită de departe, tăia albastrul ca o săgeată, înconjură copacul de câteva ori cu strigăte de bucurie, apoi se așeză pe streașina casei, cântând mereu... Dar într-o dimineață raza ...

 

George Topîrceanu - De profundis (Topîrceanu)

George Topîrceanu - De profundis (Topîrceanu) De profundis de George Topîrceanu I Nu, asta nu pot s-o suport! Curând, e-un an și jumătate De când ați declarat că-s mort În unanimitate. Toți proștii câți m-au cunoscut Ziceau: ,,Mi-era un fel de rudă — Săracul! Cine-ar fi crezut?...â€� Îmi vine să-nviez de ciudă! Profane mâini mi-au răsfoit, La Iași, arhiva. Revistele m-au prohodit, Amicii mi-au mâncat coliva. Mă pipăi, stau nedumerit. Mă trag de păr, simt că mă doare... Nu, n-am murit! Vă dau cuvântul de onoare. Scriu versuri proaste, deci exist! Mi-e dor, mi-e foarte dor de-o fată. Trăiesc, de vreme ce sunt trist Și râd ca altădată. Dar astăzi, negru și zburlit De cum m-a prins dușmanul, — Vă dau de veste c-am sosit Întreg, și eu, și geamantanul! II Am fost la început în rai La Neamț, la mănăstire: Păduri de cetini, flori de plai, Singurătate și iubire... Pe urmă am intrat în iad La Turtucaia, Și încă miroseam a brad Când s-a-nceput bătaia. Acolo jos, un căpitan Cu barba rară M- ...

 

   Următoarele >>>