Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru FIERT

 Rezultatele 1 - 10 din aproximativ 149 pentru FIERT.

Ion Luca Caragiale - Amiaza maura

... două geloase neveste: Fatme - o minune, Biulbiul - o poveste! Biulbiul este blondă, Fatme este brună; O patimă oarbă și alta nebună. Ahmet simte bine că fierbe în ele O ură cumplită, o ură de-acele Ce lasă din treacăt în neagra lor cale Ruine și sânge și moarte și jale. Sunt ...

 

George Coșbuc - Draga mamei

George Coşbuc - Draga mamei Draga mamei de George Coșbuc Baladă Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV I Colo-n jos, în jos, Este-un plop frumos, Plop cu frunza plină, Neted la trupină, Cu crengi rătezate, Spre pământ plecate; Iară lângă plop Este-o casă nouă Cu ferești vro două, Casă șindilită Mândru văruită, Cu fața spre soare, Cu ograda mare, Cu porți ridicate, Cu uși largi și late, Și cu prag de fag. Iar apoi pe prag, Pe cel prag afară, În amurg de seară Lelea Fira sta, Gheme depăna, Sfaturi înșira Pentru fată-sa. C-așa-i dacă are Fira fată mare: Mi-o tot sfădește, Căci fata iubește Și se prăpădește Dup-un feciorel, Și-apoi pentru el Ea rabdă ocară Și-n casă și-afară De s-a dus prin țară Poveste și veste, Și-apoi nu-i poveste, Firei plăcea tare Feciorul pe care Fată-sa-l iubea, Însă el n-avea Averi grămădite, N-avea căsi și vite; Fira deci fierbea Și mi se ciudea, Căci dânsa voia Fata-i să iubească Pe-un fecior cu stare Și cu vâlfa mare... Tot așa și iară Și-acum stând ...

 

Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Fanta-Cella

... călătorit veșnic, ca o fâșie de lumină ce colindă tot infinitul, fără să se stingă vreodată". — Aduceți Chianti , roșu ca sângele! Turnați Barolo ce fierbe ca patima! strigară prietenii când sării în mijlocul lor. "Ș-am băut, printre fiascuri și femei desfrânate, până când farul Triestului ș-a aruncat ...

 

Ion Luca Caragiale - Națiunea română

... nouă ediție cu depeșa! În câteva minute, mașinile pornesc, și vânzătorii aleargă nebuni pe strade zbierând: - Națiunea română cu căderea Plevnei! Bucureștii întregi în picioare: fierbe lumea toată; încep să se arboreze drapelele tricolore... Un entuziasm furtunos... Dame, bătându-mă pe umeri, îmi zice radios: - Notre fortune est faite, mon bon ...

 

Ștefan Octavian Iosif - Bețivul solitar

... sănătos de țară, Visând într-o tavernă solitară Eu stau cu lăutarul și beau soare! Căci orice bob de strugur e-o-nchisoare, În care fierbe chestia agrară, Și-n orice sticlă arșița solară A-nchis puteri în veci renăscătoare. Eu dezrobesc un șir de raze moarte... Așa sunt ...

 

Ștefan Octavian Iosif - Copil

Ştefan Octavian Iosif - Copil Copil de Ștefan Octavian Iosif Fragment ... Ieri, mamă, trist trecea pe stradă, Atât de palid și-aiurit Se clătina și sta să cadă, Și zdrențele-atârnau pe dânsul... Eu, mamă dragă, l-am zărit Și m-a-necat deodată plânsul. Da, l-am văzut și astăzi, mamă, Tot da din mâini, vorbea mereu, Și nici nu m-a luat în seamă. Era pe stradă multă lume, Și îmi venea așa de greu Că nu puteam să-l strig pe nume... S-au strâns în jurul lui grămadă, Toți îl făceau bețiv, mișel, El s-a luat atunci la sfadă, Eu m-am apropiat cu teamă... I-am întrebat: "Ce-aveți cu el?" Și ei au râs de mine, mamă!... De-aș fi avut atunci putere Să-i bat pe toți, i-aș fi bătut! Căci de rușine și durere Tot sângele-mi fierbea în vine... Dar am rămas pe loc pierdut Și nu știam ce e cu mine... Mi-e tată doară, și mă doare Să-l văd batjocorit de toți... O, mamă, fii îndurătoare, De ți-a greșit, nu ține seamă, Și iartă-l, iartă-l, ...

 

Ștefan Octavian Iosif - Fîntîna vrăjită

Ştefan Octavian Iosif - Fîntîna vrăjită Fîntîna vrăjită de Ștefan Octavian Iosif Informații despre această ediție Jos, la fîntîna dintre plopi, Descînt-o vrăjitoare. Se umflă apa — joacă stropi În scăpătat de soare. Se umflă apa, scade iar, Și parcă vrea să fiarbă, Se-ndoaie plopii și tresar, Vrăjiți de hîda oarbă. Și tot șoptind, și tot vrăjind, Aruncă bobii-n sită. Se-ndoaie plopii vîjăind, Și noaptea e sosită. Și tot vrăjind, și tot șoptind, Ea face-un semn cu mîna — Din plopi foi moarte se desprind Și clocote fîntîna. Legate-s apele de-acum, Ea-n umbră stă și-așteaptă. Un călăreț trudit de drum Spre cei doi plopi se-ndreaptă. Spre gura însetată el Găleata o apleacă, Bea apa descîntată el, S-aruncă-n șea și pleacă. Dar nici doi pași nu face-n drum, Stă roibul, sforăiește, Și două brațe-l prind acum Pe călăreț în clește. Se apără cu suflet stîns, Și luptă, și se zbate, Dar vrăjitoare-l ține strîns Și-i călărește-n spate. Cu pintenii el bate-n cal, Stă zările să soarbă, Pădure, holde, vale, deal Se pierd în noapte oarbă. Și-n zori de zi au fost găsiți ...

 

Ștefan Octavian Iosif - Farniente

Ştefan Octavian Iosif - Farniente Farniente de Ștefan Octavian Iosif Informații despre această ediție Pe luncă sună coasa ; jos, pe vale, Copii fac larmă, rîd, se iau la trîntă : Pe creangă vesel un florinte-mi cîntă... Ce dulce-i glasul ciripirii sale ! Din popușoi un iepur sare-n cale : Seninul zilei oare nu-l încîntă ? Un foșnet lin de frunze-l înspăimîntă Și fuge — parcă cerul se prăvale !... Albine fierb ; lăcuste, greieri saltă ; Țînțari se bat ; fug fluturi albi departe... Bondarul singur zice ca din carte... Eu însă zac pierdut în iarba-naltă, Privind, cu ochii beți de poezie, A cerului albastră-

 

Ștefan Octavian Iosif - Răsăritul soarelui

Ştefan Octavian Iosif - Răsăritul soarelui Răsăritul soarelui de Ștefan Octavian Iosif și Dimitrie Anghel Îmi sorb acum cafeaua în balcon Cresc nori ca aburi grei dintr-o căldare Un tunet, când și când, în depărtare Îcearc-o gamă, ca un bariton. Ce-o fi fierbând la răsărit, în zare, Divinul nostru nevăzut patron? Își potcovește caii Apollon, Ori ce să fie-acest incendiu mare?... Tot mai compacți ies aburii acum, Dar flăcările cresc acum mai vii și ele, Din ce în ce tot cerul îl câștigă Și iată, că prin nourii de fum, Ca un simbol al României mele, Răsare-o uriașă

 

Alecu Donici - Știuca și motanul

... altă dată Păzește-ți rânduiala: Nu te-apuca de ce nu poți În capete să scoți Și nu-ți mai vârî botul unde nu-ți fierbe

 

Alecu Donici - Țăranul și calul

Alecu Donici - Ţăranul şi calul Țăranul și calul de Alecu Donici Țăranul semăna ovăs în primăvară, Iar calul, ce l-au fost adus în cărucioară, Privind la semănat, Fierbea în gândul său așa un rezultat: — Mă mir, cum zic de om că este o ființă, Aleasă prin a lui a minții iscusință? Eu nu văd la dâns' minte Măcar de un grăunte. Și oare poate fi mai mare nebunie Decât să scurme el ogoare pe câmpie, Și apoi să presare ovăs sau altă pâine, Când mult făcea mai bine Ovăsul să-l dea mie Ori murgușorului, iar pâinea la găine, Sau până în sfârșit să ție în păstrare? Încai s-ar fi văzut a lui scumpete mare. Iar ca să lepede pe dealuri și pe văi, E numai o dovadă Că oamenii în faptă Sunt foarte nătărăi! Dar toamna-mbelșugată Aduse multă roadă: La una douăzeci ovăsul au sporit, S-au strâns, s-au îmblăcit Și-același cal din el au ospătat tain, Pe zi căușul plin. Nu e de lăudat A dobitocului semețul rezultat. Dar, oare nu așa? din oameni, îndrăzneții Cutează-a cerceta voința providenții, ...

 

   Următoarele >>>