Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru ETERIE
Rezultatele 1 - 10 din aproximativ 13 pentru ETERIE.
Ion Heliade Rădulescu - Calul, vulpea, lupul
... Îți spun, drept datorie, Că noi, câteva fiare, avem tovărășie Dreptatea să cunoaștem [2], curând să dezrobim Juvinii, dobitoace și slobozi să trăim. În astă eterie ce pravili mari gătește, Un lup cu coada lungă, vestit republican, În sfaturi prezidează, înduplecă, -ntărește, Încât i s-a dus vestea acestui ...
Constantin Stamati - Arderea Iașului la 1822
Constantin Stamati - Arderea Iaşului la 1822 Arderea Iașului la 1822 de Constantin Stamati Un episod din poema d-lui Beldiman, sub titlul Eteria grecilor Această închipuire se face ca cum un bătrân vier de la Miroslava, unde sunt podgorii de vii pe un deal peste râul Bahluiul, în preajma Iașului, privește cu nepotul său arderea Iașului, în vremea răscoalei grecilor în contra turcilor; dar bătrânul se află bolnav în casă, iar nepotul său șede pe prispă afară și spune moșului său aceea ce vede. Nepotul Moșule, viforul geme, pe cer noaptea se lățește, Peste frumoasa cetate pâclă și negreață pică; Fulgerul cu-nflăcărare ca un șarpe lung clipește, Scapără, vin’ de te uită, zimții zidurilor mișcă. Vântul frunza din crengi smulge, o spulberă ca pe paie, Vifor vântură cu groază, de cruce pe turn îndoaie, Iaca nourii se umflă, clocotesc, se tulbură, Moșule, trăsnet și fulger zidurile scutură... Bătrânul Ce-ți pasă de vifor ție? de cetăți ce-ți este scârbă? Las’ vântul să le dărâme, el cu noi nu are treabă; Căsuța noastră îi mică sub a copacilor umbră, Smerină și pitulită, mai nu se vede din iarbă; Vifor-trăsnetul nu sfarmă proaste cocioabele mele, Și ...
Nicolae Filimon - Ciocoii vechi și noi
Nicolae Filimon - Ciocoii vechi şi noi Ciocoii vechi și noi sau Ce se naște din pisică șoareci mănâncă de Nicolae Filimon Romanț original Cuprins Dedicație Prolog Dinu Păturică Postelnicul Andronache Tuzluc Românul și fanariotul Chera Duduca Educațiunea ciocoiului Ipocriții în luptă Până nu faci foc, fum nu iese Mijlocul de a face foc fără să iasă fum Confidențele Chir Costea Chiorul Adevărul e proastă marfă Una la mână! Ce dai să te fac ispravnic? Ținte bine, arhon postelnice! Scene de viață socială Fă-te om de lume nouă să furi cloșca de pe ouă! Muzica și coregrafia în timpul lui Caragea Ce n-aduce anul, aduce ceasul Avertismentele Teatrul în Țara Românească Femeia a scos pe om din rai Italiana în Algir Slugile boierești Cochii Vechi Marea hătmănie O scenă dramatică Blestemul părintesc Un suflet nobil Lagărul de la Cotroceni și trădarea Alesandru Ipsilant și Eteria grecească Cu rogojina aprinsă-n cap și cu jalba-n proțap Ocna părăsită Epilog Din opincar mare
Mihail Kogălniceanu - Viața lui A. Hrisoverghi
Mihail Kogălniceanu - Viaţa lui A. Hrisoverghi Viața lui A. Hrisoverghi de Mihail Kogălniceanu Alexandru Hrisoverghi ca și Andrei ChĂ©nier, modelul său, murind nu lăsase decât un nume făgăduit slavei: în viață, talentul său nu fusese cunoscut decât prin o singură odă: Ruinele cetății Neamțul . Puțini prieteni știau că poetul mai avea și alte compuneri; dar, nefiind date la lumină, ele rămăseseră străine la cea mai mare parte a publicului. După moartea lui, familia sa, încurcată în proțesuri, nu putu să se îndeletnicească cu tipărirea scrierilor rămase; de-abia acum șase ani după ce l-am pierdut, frate-său cel mai mic, dl Manolachi Hrisoverghi, a găsit vreme să împlinească dorința obștească prin publicarea acestei ediții, care cuprinde toate operele poetului, atât cele originale cât și cele traduse. Recunoștința tuturor iubitorilor de poezie națională îi este dinainte câșigată. Această colecție este mică. Puține bucăți pot găsi har înaintea unei aspre critici; dar trebuie gândit cât de scurtă a fost și viața autorului și cât de puțin împrejurările, nenorocirile și durerile l-au lăsat slobod, pentru ca să poată cultiva poezia, pe care el o iubea atâta! Spre ...
Alecu Russo - Amintiri (Russo)
Alecu Russo - Amintiri (Russo) Amintiri de Alecu Russo Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV 5 V 6 VI 7 VII 8 VIII 9 IX I De ce oare cu cât ceasurile, zilele și anii se înmulțesc asupra lui, cu atâta mai mult omul se uită în urma sa, și din căutătură în căutătură se oprește cu plăcere la cele mai depărtate aduceri-aminte, aducerile-aminte ale tinereții și ale copilăriei? Nu-i soarele frumos și astăzi? păsăruicile nu cântă tot aceleași cântece voioase sau jalnice? frunzele nu au același freamăt? pădurile nu înverzesc ca odinioară? florile nu au același miros, câmpiile, dulcile priveliști duioase ce aveau? mișcarea vietăților alinitu-s-a? Nu; dar nici un soare nu lucește frumos, nici o floricică nu are dulce miros, nici un fluier pe coasta dealurilor nu răzbate, nimica în lumea de față nu are asemănare cu florile și cu soarele zilelor văzute prin aducerea-aminte. Vântul ce bătea atunce, lacrimile ce se vărsa se uit; din zilele trecute a rămas în închipuire un soare de-a purure cu raze strălucitoare și un miros neșters. Are dreptate aducerea-aminte: nimică nu poate fi pentru ...
Constantin Negruzzi - Cârjaliul
Constantin Negruzzi - Cârjaliul Cârjaliul de Constantin Negruzzi Cârjaliul era de neam bulgar, în limba turcească cârjali însemnează brav, îndrăzneț, adevăratul lui nume nu îl știu. Cârjaliul cu faptele lui adusese groaza în toată Moldavia. Pentru ca să dau oarecare idee de el, voi povesti una din izbândele lui. într-o noapte el și arnăutul Mihalache au năpădit amândoi pe un sat bulgăresc. L-au ars, puind foc de ambe capetile, și au început a umbla din colibă în colibă. Cârjaliul tăia și Mihalache prăda, amândoi striga: Cârjali! Cârjali! Sătenii da om piste om. Când Alexandru Ipsilant proclamă revuluția și începu a-și aduna oaste, Cârjaliul îi aduse și el câțiva vechi d-ai săi camarazi. Adevăratul scop a Eteriei, lor le era neștiut, dar războiul le înfățoșa prilejul de a se îmbogăți cu cheltuiala turcilor și poate și a moldavilor—și aceasta lor le părea destul de înțeles. Alexandru Ipsilant era brav personalic, dar nu avea însușirile trebuitoare pentru rolul de care se apucase cu atâta foc și atâta nesocotință. El nu se putea învoi cu oamenii cu care era silit a comanda. Ei nu avea către ...
Garabet Ibrăileanu - Evoluția literară și structura socială
Garabet Ibrăileanu - Evoluţia literară şi structura socială Evoluția literară și structura socială de Garabet Ibrăileanu Într-un articol din năurmăî-rul trecut, am încercat să arăt dependența strânsă a literaturii române de realitățile naționale. Această dependență am ilustrat-o prin diferite considerații asupra naturii influențelor străine, care au fecundat spiritul național și au înlesnit apariția și dezvoltarea literaturii române. Dar această teză se poate dovedi și prin alte fapte din istoria literaturii noastre. Să ne oprim asupra unuia din cele mai concludente: evoluția deosebită a literaturii naționale în Moldova, Muntenia și Ardeal. I Mai întâi, deosebirea dintre Ardeal și cele două "Principate". În prima epocă a literaturii noastre beletristice, Moldova și Muntenia au o literatură scrisă de boieri (Conachi, Văcăreștii, Momuleanu, om de casă boierească; pe atunci, numai boierii se puteau cultiva), o poezie lirică influențată de literatura franceză și de cea grecească nouă. În Ardeal însă, în același timp, apare o literatură epică și didactică, cu caracter popular, scrisă de intelectuali ieșiți din popor (acolo poporul a avut putința să se cultive mai devreme), rămași legați de popor, căci în Ardeal nu existau clase superioare naționale, care să absoarbă și ...
Alecu Russo - Iașii și locuitorii lui în 1840
Alecu Russo - Iaşii şi locuitorii lui în 1840 Iașii și locuitorii lui în 1840 de Alecu Russo Iașii a început de câtăva vreme să ațâțe curiozitatea publicului european, nu în chip excentric, prin el însuși, ci ca scaun al principatului nostru și deci ca un punct al marii chestiuni a Orientului. Până în 1830, orașul acesta — așa de interesant prin moravurile tuturor popoarelor care au călcat pământul celor două principate, de la dacul rătăcitor și sălbatic, de la romanul de pe Tibru, de la toate hoardele nomade care-și croiseră prin vechea Dacie pierdută o cale sângerată spre a se năpusti în inima imperiului până la musulman, leah și ungur, până la grec și, în sfârșit, până la rusul de azi care se pretinde regeneratorul nostru politic, moravuri necunoscute adaptate la moravuri cunoscute, obieciuri barbare altoite pe obiceiuri antice, patriarhalismul pastoral topit în servitutea feudală, misterele creștinismului încrustate pe miturile păgâne, superstițiile poetice ale evului mediu încrustate în secătuitoarea necredință a veacului, tot ce-i vechi și ce-i nou, Occidentul și Orientul, topite într-un tot nedespărțit, cimentate de vremi și împrejurări așa fel încât clădirea s-ar dărâma ...
Mihail Kogălniceanu - Prefață la Cronicile României sau Letopisețele Moldaviei și Valahiei
Mihail Kogălniceanu - Prefaţă la Cronicile României sau Letopiseţele Moldaviei şi Valahiei Prefață la Cronicile României sau Letopisețele Moldaviei și Valahiei de Mihail Kogălniceanu La 10 aprilie, anul acesta, 1872, s-au împlinit douăzeci de ani de când am dat la lumină întâia edițiune a Letopisețelor Moldovei . Astăzi public, ca a doua edițiune, Cronicile României . În acest interval de douăzeci de ani, câte s-au petrecut în țara noastră! Însăși țara s-a transformat! Visul strămoșilor noștri, marele scop național al lui Ștefan și al lui Mihai, s-a realizat: astăzi avem o Românie . În istoria popoarelor lumii moderne, cu deosebire demnă de toată mirarea este soarta națiunii române! Din început înconjurată de puternici vecini, în luptă seculară cu ei, supusă apoi și sfâșiată în mai multe trunchiuri, nu o dată ea a fost pe marginea prăpastiei; nu o dată existența și chiar numele său au fost în ajunul de a fi șterse din cartea omenirii; și, fapt curios, tocmai în acele momente de durere, când fiii ei cei mai energici, cei mai plini de credință în vitalitatea gintei române desperau, tocmai atunci providența lua de mână pe ...
Mihail Kogălniceanu - Cuvânt pentru deschiderea cursului de istorie națională
Mihail Kogălniceanu - Cuvânt pentru deschiderea cursului de istorie naţională Cuvânt pentru deschiderea cursului de istorie națională de Mihail Kogălniceanu Domnilor, După priveliștea lumii, după minunile naturii, nimică nu este mai interesant, mai măreț, mai vrednic de luarea noastră aminte decât Istoria . Istoria, domnilor mei, după zicerea autorilor celor mai vestiți, este adevărata povestire și infățișare a întâmplărilor neamului omenesc; ea este rezultatul vârstelor și al experienței. Se poate, dar, cu drept cuvânt, numi glasul semințiilor ce au fost și icoana vremii trecute. Karamzin, în alte cuvinte, o numește testamentul lăsat de către strămoși strănepoților, ca să le slujească de tălmăcire vremii de față și de povățuire vremii viitoare. În această privire atât de importantă, istoria, după Biblie , trebuie să fie, și a fost totdeauna, cartea de căpetenie a popoarelor și a fieștecărui om îndeosebi; pentru că fieștecare stare, fieștecare profesie află în ea reguli de purtare, sfat la îndoirile sale, învățătură la neștiința sa, îndemn la slavă și la fapta bună. Domnitorul, prin istorie, se deșteaptă la nobila ambiție de a face lucruri mari și drepte și, prin urmare, de a trăi în viitorime. Lauda neștearsă și ...
Mateiu Caragiale - Craii de Curtea-Veche
Mateiu Caragiale - Craii de Curtea-Veche Craii de Curtea-Veche de Mateiu Caragiale Cuprins 1 Întâmpinarea crailor 2 Cele trei hagialâcuri 3 Spovedanii 4 Asfințitul crailor Întâmpinarea crailor "...au tapis-franc nous Ă©tions reunis" L. Protat Cu toate că, în ajun chiar, îmi făgăduisem cu jurământ să mă întorc devreme acasă, tocmai atunci mă întorsesem mai târziu: a doua zi spre amiazi. Noaptea mă apuca în așternut. Pierdusem răbojul timpului. Aș fi dormit înainte, dus, fără zgomotoasa sosire a unei scrisori pentru care trebuia neapărat să iscălesc de primire. Trezit din somn sunt mahmur, ursuz, ciufut. Nu iscălii. Mormăii numai să fiu lăsat în pace. Ațipii iarăși, dar pentru scurtă vreme. Sărăcia de epistolă se înființă din nou, însoțită de cruda lumină a unei lămpi. Mișelul de poștaș găsise de cuviință să mă iscălească cu mâna lui. Nu-i fusei recunoscător. Urăsc scrisorile. Nu știu să fi primit de când sunt decât una, de la bunul meu amic Uhry, care să-mi fi adus o veste fericită. Am groază de scrisori. Pe atunci le ardeam fără să le deschid. Asta era soarta ce o aștepta și pe noua sosită. Cunoscând scrisul, ghicisem ...