Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru ECOU
Rezultatele 1 - 10 din aproximativ 110 pentru ECOU.
Panait Cerna - Ecouri Ecouri de Panait Cerna Sămănătorul, IV, nr 24, 12 iunie 1905 Când, după zile lungi de jale Ce-au mângaiat un trist amor, Vă întâlniți pe-aceeași cale, Înlănțuiți de-același dor, Grădinile în mii de fețe În cinstea voastră înfloresc, În crâng v-adastă cântărețe, Ce numai pentru voi doinesc; De deznădejdi de mai-nainte, Acuma să zâmbiți vă vine Ș-un gand vă luminează-n minte, Că viața-i cel mai mare bine. Pe toate pune stapanire A voastră inimă măiastră... Nu, nu! Atâta fericire Nu poate fi numai a voastră! Se pare că, nerăbdătoare, Viețile din viitor Aud a voastră sărutare Din noaptea neființei lor. Și, dacă nebunii divine Vă smulg în ceruri, tremurând, E ca un neam întreg ce vine Se bucură cu voi în rând; Și, dacă-n ora fermecată Asemeni zilelor păreți, E că trăiți, ca-n vis, deodată Atâtea mii și mii de
Cincinat Pavelescu - Cum se face o epigramă%3F
Cincinat Pavelescu - Cum se face o epigramă%3F Cum se face o epigramă? de Cincinat Pavelescu Epigrama e un fulger scurt, o scăpărare repede țâșnită din cremene când o izbește amnarul. Aș compara-o, de asemenea, cu un mic lampion venețian care, înconjurat de umbra nopții, dă lumina-i capricioasă și strălucește ca o candelă ambulantă pe întunericul mișcător și rece al lagunelor. Lampionul însă are nevoie pentru a lumina să fie înfășurat de banda largă a întunericului. Epigrama, dimpotrivă. Scânteiază numai atunci când o învăluie un exces de lumină. Cu cât inteligența subtilă și pătrunzătoare a cititorului sau a ascultătorilor este tăiată în fețe strălucitoare și multiple, cu atât spiritul poetului e sorbit și se răsfrânge în mințile luminoase, întocmai ca o imagine pe care o înfrumusețează claritatea unei oglinzi de preț. Epigramistul aruncă în aer o droaie de săgeți, dar numai acelea care nimeresc ținta adică impresionează sunt salutate cu freamăte victorioase. Celelalte se pierd rătăcite, ca și ecoul unei pietre aruncate într-o fântână adâncă, a cărei apă depărtată, puțină și noroioasă, înghite și piatra, și ecoul. Ce îngrozitor e să vorbești cuiva care nu te ...
... acumulate, subt meșteșugitele lăcăți și zăvoare mijea blondul aur ce dă toate fericirile. Și pecețile, în sfîrșit, căzură și ele, sonor un resort deșteptă un ecou și brusc ușa ce închidea comoara se dădu la o parte, în fața moștenitorilor ce se strânseseră cerc în jurul magistratului. Hidoasă și sinistră, în ...
Dimitrie Anghel - După reprezentarea lui Camo%C3%ABns
Dimitrie Anghel - După reprezentarea lui Camo%C3%ABns După reprezentarea lui CamoĂ«ns de Dimitrie Anghel Publicată în Rampa , I, 15. 3 nov. 1911, p. 1. Am fost dăunăzi la teatru și l-am văzut pe maestrul Nottara jucînd moartea lui CamoĂ«ns ; și am rămas surprins cît de puțin poate să impresioneze sfîrșitul tragic al unui geniu, cînd oficialitatea și reclama nu se amestecă. Decoruri triste și fumurii, inexistente aproape, o mohorîtă cameră de ospiciu cu lumină bolnavă, un pat sărac și cîteva manuscrise. Nimic din feeria și iluzia scenei, nici o intrigă și nici un amor și, ce e mai paradoxal încă, nici o femeie. Amurgul unei vieți nimbate de glorie și zorii unui talent care-și simte chemarea și se pregătește pentru jertfă, opoziția spiritului practic care agonisește pentru anii albi și dezinteresarea visătorului care-și risipește preaplinul sufletului fără să se gîndească la hodină și răsplată, aceasta e în puține cuvinte piesa lui Halm. Pe canavaua aceasta simplă, cuvintele vin să se înșire și să horboteze în imagini poema unei agonii. Alb de mulții ani ce-i poartă și gîrbov de viața vagabondă și aventuroasă ce-a dus-o, cu tremurătoare și pale ...
Emil Gârleanu - Grivei Grivei de Emil Gârleanu E bătrân. Înțelege că-i bătrân, că-i netrebnic, că cele câteva zile ce i-au mai rămas sunt o povară pe capul tuturora. De când s-a și îmbolnăvit, nu-l mai strigă nimeni, nu-l mai mângâie nici o mână, nu se mai întoarce spre el nici o pereche de ochi. A slujit cu credință. Douăzeci de ani, vară și iarnă, în curtea aceasta a trăit și a păzit-o. În nopțile de toamnă, cu ploile repezi și pătrunzătoare, în nopțile de iarnă, cu vifornițele năprasnice, el nu stătea în cușca lui; suflând cu greu, încordându-și mușchii, căci era vânos, tăia troianul, cutreiera toate colțurile grădinii și, lătrând, dădea de știre că nu e chip să te poți apropia de casa stăpânului... Dar în seara aceea, când prinsese de pulpa piciorului pe hoțul care furase mere din pomul de lângă gard! Ani de-a rândul simțise durerile loviturii de ciomag pe care i-o dăduse atunci în creștetul capului. Și altă dată... Dar câte nu făcuse, câte nu suferise Grivei, dulăul credincios al curții! Însă vremea trece; viața, cu ...
Garabet Ibrăileanu - Spiritul creator
... este obscur în formă (vorbim de poeții adevărați) este obscur pentru că ni-i străin fondul, pentru că ceea ce spune poetul nu poate găsi ecou
George Topîrceanu - I. Minulescu: Trei romanțe pentru mai târziu
... acorduri Și-n ritmul unui danț romantic Se-nalță, Cresc tumultuoase, ca o tempestă pe Atlantic, Apoi coboară, se-ntretaie și mor încet Ca un ecou Produs de zborul unei muște În cavitatea unui ou... Dar placa se-nvârtește-ntruna Ca un perpetuum-mobile. Pe ea și-au imprimat scheletul un ... nume straniu Din trei silabe — Frontispiciul nemărginitului cavou... Eu sunt Trecutul care geme Cu rezonanța unui craniu În golul căruia Viața își cântă ultimul ecou
Petruț Pârvescu - Câmpia cu numere - Geometria visului
... țarina plăcutelor suferințe un semn firav de aur între pagini alese de celălalt trup acela hărăzit mereu începutului egal numerotat ce te adună cu UNU ecou al visului fără identitate fugărind alt ecou dincolo de maluri prin pădurile facerii un dinte alb de forma sufletului ram pe ram în codrul de greșeală ales zălog pentru frunza rară mereu ...
Ion Luca Caragiale - Cam târziu...
... după altul: — Ei! aș! — Parol? — Ce! ești copil!? Dar, ca prin minune, de la ușa berăriei de-afară, se aude ca un ecou un glas străin: — Ce! ești copil!? Toți trei rămân încremeniți la auzul acestui ecou ce pare că vine dintr-o altă lume care a fost și nu mai este. Până să se domirească prietenii, iată că apare ...
Dimitrie Anghel - Agora modernă
Dimitrie Anghel - Agora modernă Agora modernă de Dimitrie Anghel Publicată în Flacăra , I, 18, 18 feb, 1912, p. 142—143 Închipuiți-vă un vast local cu geamuri veșnic aburite, umpleți-l după metodul indicat de Carrière, faimosul pictor, cît veți putea cu mai mult fum ; după perdeaua aceasta albăstrie de vis, faceți să se miște cîteva zeci de capete, ale căror contururi abia se văd în jurul meselor ; alungați pe un cîmp verde cîteva bile de fildeș care se urmăresc la infinit, se caută, se ciocnesc și se despart, ca iarăși să se adune ; dați drumul unei grindeni de zaruri ; zugrăviți îndărătul unei estrade pline de sticle, de bucăți de zahăr, de torturi, o femeie plictisită, ale cărei picioare nu se văd niciodată și peste capul căreia negrul zbor de puncte mișcătoare ce-l fac muștele îi zugrăvesc o imprecisă aureolă ; aprindeți ici-colo flăcări albăstrii de rom ce se înalță, se despletesc și joacă pe marginea paharelor ca fantasticile focuri deasupra comorilor ; descleștați nenumărate guri care să caște făcînd găuri de umbră, să rîdă aprinzînd fulgere, să vocifereze aruncînd invective și apostrofe ; deschideți și fîlfăiți în aer aripi mari de jurnale ; alungați din urmă, în goană, o ...
Ștefan Octavian Iosif - Lui Grigorescu
... o clipită De sus, păstorul legendar Își lasă turma risipită Privind cum trece mândrul car Și-acum, când carul se oprește Și plâng talăngile-n ecou