Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru DRĂGULEȚ

 Rezultatele 1 - 10 din aproximativ 25 pentru DRĂGULEȚ.

Vasile Alecsandri - Cinel-cinel

Vasile Alecsandri - Cinel-cinel Cinel-cinel de Vasile Alecsandri Păstorul zise: Cinel-cinel, Copilei june de lângă el. Două steluțe cu raze line Lasat-au cerul plin de lumine Și pe-a ta frunte ele-au căzut. Ghici, drăguliță, că le sărut. Nu ghici-ndată Gingașa fată Și pe ochi dulce fu sărutată. Păstorul zise încă: Cinel, Copilei blânde de lângă el. O vezi închisă, rumenă floare, Cum se deschide, vezi lăcrimioare, Și pe-a ta față ea s-a născut. Ghici, drăguliță, că o sărut. Nu ghici-ndată Vesela fată Și pe guriță fu sărutată. Păstorul zise iară: Cinel, Copilei mândre de lângă el. Albe, rotunde, două-aripioare Ne-ncetat saltă, la cer să zboare, Și tu-n robie le-ai tot ținut. Ghici, drăguliță, că le sărut. Nu ghici-ndată Rumena fată Și pe sân fraged fu sărutată. Note [1] Flăcăii și fetele de la țară petrec serile iernii la șezătoare, propuinându-și cimilituri, dintre care unele sunt foarte

 

Vasile Alecsandri - Codreanul

... nu mi-l cunoască. Mult e mândru, sprintenel Cel voinic, cel voinicel! Și tot cată-un călușel Roibuleț, cu părul creț De-al lui Codrean drăguleț. Mult aleargă, s-ostenește, Cal pe gânduri nu găsește; Câți fugari i s-arăta, El de coamă-i apuca, Peste tufe-i arunca. Dacă vedea ... plăti Movilăul." ,,Alelei! mocănaș dragă, De mine dorul se leagă. Fă și tu pe dorul meu Că bun e cel Dumnezeu! Dă-mi pe roibul drăguleț, Ca să cerc de-i șoimuleț. De-i mi-a plăcea umbletul Eu ți-oi da și sufletul." Mocănașul se pleca, Codrenașu-ncăleca ... Curtenii cu toți săreau, Poarta curții închideau. Codrenaș dacă vedea, Paloșul și-l zângănea [19] Și deodată chiuia: ,,Alelei! cal roibuleț, De-al lui Codrean drăguleț! Unde ești, voinicule, Să-mi mai scapi tu zilele!" Iată roibu-l auzea, Iată roibul nechezea, De la iesle se smucea, La glas de stăpân ...

 

Alexei Mateevici - Dorul (Mateevici)

Alexei Mateevici - Dorul (Mateevici) Spuneți, spuneți, blânde stele, Focul lacrimilor mele, Spuneți voi, privighetori, Și voi, frumuseți de flori. Numai voi-n această lume Știți al meu necaz și nume, Numai voi ați plâns și eu Taina sufletului meu. Drăgulița primăvară A sosit voioasă-n țară, Mi-a adus ea mândrul soare Ș-un sân plin de lăcrimioare, Mi-a adus o luna plină, Ca s-o scald eu în lumină. Lunca râde și-nverzește, Doru-n suflet se trezește. Izvorul curge în vale, Aducându-mi dor de cale. Dați-mi, dați-mi aripioare, Să mă duc în depărtare, Peste munți și peste mare. Dați-mi aripi sprintenele, C-aud glas de turturele. Duce-m-aș și tot m-aș duce, Dor să nu mă mai apuce. Duce-m-aș în cale lungă, Dor să nu mă mai ajungă. Bate luna printre nouri, Stelele în cer lucesc, Inima îmi plânge-n mine De necazul țărănesc. Cules de Al. M. 4 februarie

 

Dimitrie Bolintineanu - Dochia (Bolintineanu)

Dimitrie Bolintineanu - Dochia (Bolintineanu) Dochia de Dimitrie Bolintineanu Candela licurătoare Strălucește-ncetior, Ascultați?... Un pas ușor!... Luna mai dând o vulvoare Se ascunde într-un nor. Umbra Dochiei ușoară, Pătrunzând închise porți, Vine, -apare, se strecoară În cămara-acestor soți. E frumoasă, biata fată! Însă chipu-i e pălit, Într-un giulgiu e înfășată, Ca un om ce a murit; Umbra, candela aprinse, La oglindă se-așeză, Și din suflet suspină; Apoi fețele ei stinse Ea cu lacrimi le spălă. Domnul se deșteaptă-ndată Și deodată-a tresărit Ca tot omul fericit Ce al morții glas deodată Împrejur a auzit. — ,,Fugi, o, umbră întristată! Fugi! Eu nu te mai iubesc. Ah! mă lasă să trăiesc. Iată, ziua se arată, Umbrele se risipesc!" — ,,Dar eu sunt a ta Dochie; Lângă tine-i locul meu... Scoală, dragă; eu sunt, eu... Pe-a ta viață și junie Mi-ai jurăt, sufletul meu!" — ,,Fugi, o, umbră! și mă lasă; Să nu scoli mireasa mea. Ți-oi da aur cât vei vrea; Dar te du din astă casă Să nu se sperie ea." — ,,Morții nu au trebuință De-avuție pre ...

 

Dimitrie Bolintineanu - Zina-Doamna

Dimitrie Bolintineanu - Zina-Doamna Zina-Doamna de Dimitrie Bolintineanu Zina-doamna se coboară Pe-ale serii dese scări, Scuturând din aripioară Ale lunii sărutări. Printre valuri fugătoare De lumină ce treceau Și sub albele-i picioare Crini de aur se spărgeau. Pe cosițele-i râzânde Mii de raze s-aninau Și în aurele blânde Grațios se legănau. Mii de păsări poleite Cântă-n arbori înfloriți, Unii-n roade aurite, Alții încă-abia-nverziți. Iar pe unde ea se duce, Unde pașii-i rătăcesc, Păsările cânt mai dulce, Florile îmbobocesc. Alba, juna zinuliță Șade sub un plop de-argint Și ascultă în cosiță Vântul nopții murmuind. Dar mai colo-n depărtare Auziți un dulce cânt, Răsunând cu desfătare Printre pomi și printre vânt? — ,,Stele dulci și drăgulițe! Unde este zina mea, Ce vă poartă în cosițe Și vă are tot cu ea? Spuneți mie, viorele Care-n ochii-i străluciți! Spuneți, mărgăritărele Ce sub buze-i înfloriți! Cosicioara-i strălucește Ca-arcul ploaiei printre nor Și pe față-i pârguiește Floricica de bujor. Este mândră și ușoară Ca un flutur aeros Scuturând din aripioară Roua plaiului voios. Spuneți mie, florioare! Ați văzut un păstorel Ce-are-n plete flori ...

 

George Gordon Byron - Cântarea dracilor în preziua potopului

George Gordon Byron - Cântarea dracilor în preziua potopului Cântarea dracilor în preziua potopului de George Gordon Byron Traducere de Ion Heliade Rădulescu Să ne bucurăm! să ne bucurăm! Glasul omenesc nu va tulbura, Cu ale lui rugi nu ne va curma Din țipăt, din joc, din zbor ce serbăm. Om nu va mai fi, jertfa va lipsi. Al nostru tiran fără de prinos Va cere-n zadar scrumul cu miros. Cine-i va jertfi? cine-i va jertfi? Șiroiul căzând, valul alergând Lumea va-nghiți; și vântul turbat, Peste ocean zburând dezlănțat, Alți munți va nălța, unda volborând. Blan, bluc, colcăind, flis, vluc, lung plesnind, Luciul lung întins va fi un mormânt, Mormânt de triumf, mormânt tot pământ. Ha, ha, ha, ha, ha, ce luciu sclipind! Să ne bucurăm! să ne bucurăm! Glasul omenesc nu va tulbura, Cu ale lui rugi nu ne va curma Din țipăt, din joc, din zbor ce serbăm. Vom vedea pierind, murind și murind Neamul omenesc atât îngâmfat D-al lui ticălos lut de defăimat. A! ha! neam trufaș, te-am văzut pierind; Oasele-ți albind, spălate sclipind, Prin peșteri, prin văi, prin munți s-or opri; Apa ne-ncetat tot le ...

 

Ion Heliade Rădulescu - Cântarea dracilor în preziua potopului

Ion Heliade Rădulescu - Cântarea dracilor în preziua potopului Cântarea dracilor în preziua potopului de George Gordon Byron Traducere de Ion Heliade Rădulescu Să ne bucurăm! să ne bucurăm! Glasul omenesc nu va tulbura, Cu ale lui rugi nu ne va curma Din țipăt, din joc, din zbor ce serbăm. Om nu va mai fi, jertfa va lipsi. Al nostru tiran fără de prinos Va cere-n zadar scrumul cu miros. Cine-i va jertfi? cine-i va jertfi? Șiroiul căzând, valul alergând Lumea va-nghiți; și vântul turbat, Peste ocean zburând dezlănțat, Alți munți va nălța, unda volborând. Blan, bluc, colcăind, flis, vluc, lung plesnind, Luciul lung întins va fi un mormânt, Mormânt de triumf, mormânt tot pământ. Ha, ha, ha, ha, ha, ce luciu sclipind! Să ne bucurăm! să ne bucurăm! Glasul omenesc nu va tulbura, Cu ale lui rugi nu ne va curma Din țipăt, din joc, din zbor ce serbăm. Vom vedea pierind, murind și murind Neamul omenesc atât îngâmfat D-al lui ticălos lut de defăimat. A! ha! neam trufaș, te-am văzut pierind; Oasele-ți albind, spălate sclipind, Prin peșteri, prin văi, prin munți s-or opri; Apa ne-ncetat tot le ...

 

Mihai Eminescu - O călărire în zori

Mihai Eminescu - O călărire în zori O călărire în zori de Mihai Eminescu A nopții gigantică umbră ușoară,         Purtată de vînt, Se-ncovoie tainic, se leagănă, zboară         Din aripi bătînd. Roz-alb-auroră, cu bucle de aur         Sclipinde-n rubin, Revarsă din ochii-i de lacrimi tezaur         Pe-al florilor sîn; Răspînde suflarea narciselor albe         Balsamu-i divin, Și Chloris din roze își pune la salbe         Pe fruntea-i de crin; Iar rîul suspină de blînda-i durere         Poetic murmur, Pe-oglinda-i de unde răsfrînge-n tăcere         Fantastic purpur; Și pasărea cîntă suspine-imitîndă         Un cîntec de-amor, Ecou-i răspunde cu vocea-i vuindă         La plînsu-i de dor. Pe cîmp se văd două ființe ușoare         Săltînde pe-un cal, Pe care le-ncinge de flutură-n boare         Subțire voal; Ca Eol, ce zboară prin valuri și țipă,         Fugarul ușor Nechează, s-aruncă de spintecă-n pripă         Al negurei flor, O dalbă fecioară adoarme pe sînul         De-un june frumos, Astfel cum dormită oftarea, suspinul         În cîntul duios; Iar talia-i naltă, gingașă, subțire         Se mlădie-n vînt, Și negrele-i bucle ondoală-n zefire,         Sclipesc fluturînd. I-adoarme pe sînu-i, se leagănă-n ...

 

Vasile Alecsandri - Ștefăniță Vodă

Vasile Alecsandri - Ştefăniţă Vodă I Frunză verde meri crețești, În oraș la București, L-ale case mari domnești De se văd în Stoienești, Mândră masă e întinsă Și de mari boieri cuprinsă. Tot boieri de-a oștilor, Puterea domniilor Și groaza dușmanilor. Iar în capăt cine șede? Ștefăniță Domn se vede, Dar nici bea, nici veselește, Ci cu ochii lung privește La copila Dihului, Surioara Mihului, Mihului voinicului Din valea Cobiului. Că e mândră ca o floare, Și de ochi fermecătoare, Și de suflet iubitoare, Unde-o vede Domnul moare! ,,Copiliță, drăguliță, Cu sân alb de porumbiță, Umple cupa mea de vin, Ție, dragă, s-o închin Ș-apoi cântă-mi viers de dor Cu glas dulce, răpitor, Cântă-ți, dragă, cântecul, Că mi-e drag ca sufletul!" Copilița se închină Ca o floare de grădină Și-i întinde-o cupă plină, Apoi zice încetișor Un viers dulce, plin de dor: ,,Frunză verde stejărel, Am un frate voinicel Și mă tem amar de el! Frunză verde măr domnesc, Am un Domn care-l iubesc Și de dânsul mă-ngrijesc. Vai de mine' cum să fac Pe-amândoi să mi-i împac, Să-mi fie traiul pe plac!" ...

 

Vasile Alecsandri - Aolică, daolică

Vasile Alecsandri - Aolică, daolică Aolică, daolică! Mult mi-e drăgulița mică! Aș lăsa-o de-ar mai crește, Dorul crunt mă prididește. Ah, fetiță, fetișoară! Crește, fă-te mărișoară, Să trăim cât avem viață Cu iubire și dulceață; Să trăim cât a vrea sfântul, Să ne despartă

 

Vasile Alecsandri - Ciuma

Vasile Alecsandri - Ciuma Frunză verde salbă moale, Adus-a un nor în poale Boala cea mai rea din boale! Noru-n țară s-a lăsat, Peste oameni a plouat, N-a plouat ploaie curată, Dar cu ciumă-amestecată! Unde-ajunge picătura, Se închid ochii și gura, Ochii să nu mai privească, Gura să nu mai grăiască! Plină-i țara, mult e plină De scaieți de mărăcină; Unde-s tufe prin potici Sunt morminte de voinici, Unde-s tufele mai dese, Morminte de jupânese, Unde-s tufele mai rari, Morminte de fete mari, Unde-s tufele mai vii, Tot morminte de copii. Frunză verde porumbică Stă voinicul la potică. Ciuma rea îi iese-n cale, Voinicul zice cu jale: ,,Na-ți calul cu armele Și-mi lasă tu zilele." Ea-i răspunde: ,,Dragul meu! Cal și arme nu voi eu, Dar pe tine chiar te vreu". Frunză verde garofiță, Trece-n câmp o copiliță Cum e crinul înflorit, Cum e bună de iubit. Baba Ciuma cea păgână Mi-o apucă strâns de mână. Copilița-i zice: ,,Ciumă! Nu-mi fii ciumă și-mi fii mumă! [2] Na-ți salba cu florile Și- ...

 

   Următoarele >>>