Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru CREIER

 Rezultatele 1 - 10 din aproximativ 125 pentru CREIER.

Anton Pann - Astrologia

... creieri nevăzînd,     S-a întors cu supărare și îl întrebă, zicînd :     â€žDar ce va să zică asta, n-a-avut creier ast vițel ?â€�     â€žNu, domnule — îi răspunse — a fost astrolog și el.â€� Această lucrare se află în domeniul public ...

 

Alexandru Vlahuță - Din prag

... de la târlă, Sau duiosul plâns al apei șopotind noaptea pe gârlă? . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . A, e negrăit de lesne să-ți repezi un glonț în creier!... Dar pe cer scânteie luna, dar în iarbă cânt-un greier,     Trișcă fluier. E-o mișcare, e un farmec care-n veci nu se mai ...

 

Mircea Demetriade - Monotonia

Mircea Demetriade - Monotonia Monotonia de Mircea Demetriade Informații despre această ediție     Și se întinde monotonia     Ce peste creieri s-a răspândit:     Balsamul lenei desăvârșit     În trup aduce nevolnicia!     Gânduri bizare nasc nebunia,     Mi-arată moartea ca țel dorit;     Și se întinde monotonia     Ce peste creieri s-a răspândit.     Flori ce-mi sădise copilăria     De care vârsta m-a rătăcit,     Pierzând aroma cu veselia,     Sub țeastă acuma moarte-ați pălit.     Și se întinde

 

Bogdan Petriceicu Hasdeu - Dumnezeu (Hasdeu)

... infinit în mine, nu omul cel de carne, Nu hârca-i infinită, ci cugetarea mea: Artistul făr-astâmpăr ce nentrerupt îmi joacă Pe clapele din creier, cântând ca p-un clavir. Și clapele tocite se prennoiesc, se schimbă; La locu-i nu rămâne nici una dup-un an; Dar eu sunt ... numai unul și cel mai de pe urmă, Voind să-l smulg din mine, l-am azvârlit în cer; Din cer mi-l crâmpotește în creier cugetarea, Dar nu-i întreg: sfârșitul rămase-n cer pribeag. Și cugetarea-mi plânge, tânjind de umilință: "Pân’ la final — îmi zice — nu ... știe de durere, petrece, cântă, joacă, Trăiește luni o clipă, o clipă, nu mai mult. Extazul n-are-a face cu clapele din creier, Deși-n clavir răsună, spunându-i ce-a simțit: O povestire lungă, cuvinte și cuvinte, Măcar c-a fost o clipă ...

 

Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Din memoriile Trubadurului

... și te apără de zăduf și de singurătate. Lungit cu fața la cer, cuprins de liniștea senină de sus, gândurile încep să-mi tresară în creier și se înmulțesc, se înșiruie ca un cârd înalt de cocori și se duc, pe alte tărâmuri, peste nouă mări și nouă țări. De unde ...

 

Paul Zarifopol - Privind viața (Zarifopol)

Paul Zarifopol - Privind viaţa (Zarifopol) Privind viața [1] de Paul Zarifopol În scrisul tău destinat publicului, pune ideile tale, dar niciodată sentimentele tale, adică partea întimă a personalității tale, niciodată imaiginația ta, adică produsul imediat al personalității tale. Radicalismul acestui sfat care propune nici mai mult, nici mai puțin suprimarea poeziei, înseamnă o anticipare adânc originală asupra viitorului îndepărtat al scrisului literar. Nu este exclus, cred, ca pudoarea sentimentelor și a imaginației să evolueze astfel, încât produsele imediate ale personalității, deci lirismul și plastica poetică între altele, să nu mai fie publicizate. Printr-o delicatețe severă, nouă și cu totul aleasă, experiența personală va rămâne închisă în mândria tainelor intime. Rezultatele ultime ale elaborării ideologice, răcite de fierberile experienței interioare și turnate în forme prin care curiozitatea vulgară nu poate pătrunde, vor fi, singure, date mulțimii necunoscute. Atunci nu se va mai plânge poetul: Mein Lied ertönt der unbekannten Menge. Dar pân atunci? Vine greu cititorului să nu trateze colecțiile de maxime ca niște memorii sufletești ale autorului. Însă celui care vorbește în public despre o carte de maxime a unui contemporan în viață, i se impune, credem, să facă abstracție de ...

 

Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Liniște

... mijlocul lumii ca într-un pustiu, și glasul lui, care mă tăiase adânc, ca o limbă de oțel rece, îl auzeam necontenit bănănăindu-mi în creier. În acest om simțeam o fatalitate care te amețește. O prăpastie adâncă care te țintuiește pe buzele ei și-i privești fundul adânc și înecat ...

 

Alexandru Macedonski - Epigraf

Alexandru Macedonski - Epigraf Epigraf de Alexandru Macedonski Să mă spele de insulte nu mă-ncerc să fac apel La un veac ce nu cuprinde decât patimă în el Și în care tot nerodul are dreptul să vorbească Ca dovadă-ntemeiată de prostia cea obștească. Cât e țara noastră toată văd mulțimi fără simțiri, Creieri stinși de întuneric, inimi roase de-njosiri. Dar când patru generații peste moartea mea vor trece, Când voi fi de-un veac aproape oase și cenușă rece, Va suna și pentru mine al dreptății ceas deplin, Ș-al meu nume, printre veacuri, înălțându-se senin, Va-nfiera ca o stigmată neghiobia dușmănească, Cât vor fi în lume inimi și o limbă

 

Alexandru Macedonski - Noaptea de iunie

... splendoare, Și tot ce se-ntrevede în haos, sus și jos, Și tot ce este-n suflet ca sfântă inspirare, Și tot ce este-n creier ca vis sau cugetare, Și tot ce este-n inimi ca patimi ori simțiri, Pe când, pe rând, veniră cu dulci însuflețiri S-alunece pe ...

 

Alexandru Macedonski - Prin selbea-ntunecoasă

Alexandru Macedonski - Prin selbea-ntunecoasă Prin selbea-ntunecoasă de Alexandru Macedonski Îmi place, către seară, prin selbea-ntunecoasă, Să șed lângă un arbor, să cânt și să privesc! S-ascult a filomelei cântare-armonioasă, Ș-a celorlalte paseri concertul îngeresc! S-aud murmurul dulce al apei cristaline, Ce printre flori și iarbă se scurge-ncetișor; Să văd razele lunii plăcute, ș-argentine, Venind să se reflecte în micul râușor; Să-mi văd deasupra frunții plutind strălucitoare A stelelor lumine, ici-colo peste cer, Și-n juru-mi umbra nopții așa de-ncântătoare, Ce-n lume răspândește tăcere și mister. Atuncea cât îmi place să-mi uit d-această viață! Chiar rătăcind prin selbe să-mi uit că eu respir! Iar numai câteodată din creieri-mi pe față Să se reflecte încă vrun dulce suvenir! Și astfel să trec noaptea prin selbea-ntunecoasă, Nutrindu-mă cu aerul îmbălsămit de flori, Să-mi uit prezenta viață, atât de dureroasă, Căci eu o voi relua-o în revărsat de

 

Alexandru Vlahuță - Scrisoare cătră un bătrân

... o obeliscă vie! Mi se pare că într-însul văd un zeu:     Ah, cine știe Ce-o fi clocotind în lumea strânsă în bătrânu-i creier, Și ce-o fi târând cu sine furtunosul lui cutrier! Câte visuri izbândite! Câte visuri sfărămate! Grămădire colosală ici ruine de palate; Dincolo în codru ...

 

   Următoarele >>>