Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru CAZUL

 Rezultatele 1 - 10 din aproximativ 191 pentru CAZUL.

Ion Luca Caragiale - Cazul d-lui Pawlowsky

Ion Luca Caragiale - Cazul d-lui Pawlowsky Cazul d-lui Pawlowsky de Ion Luca Caragiale Foarte rău a făcut d- Pawlowsky, recunosc și eu; dar oricât aș recunoaște-o, iarăși nu mă pot mulțumi să o constat numai. Cazul d-lui Pawlowsky este grav; merită prin urmare o dezbatere mai aprofundată. Să procedăm metodic. Mai întâi și-ntâi, cine l-a autorizat pe d-l Pawlowsky să vorbească? fiindcă, mai la urma urmelor, d. Pawlowsky, presupunând că este un om care se respectă, nu putea vorbi, fără o prealabilă autorizare, decât în numele d-sale personal, ca Pawlowsky, pur și simplu Pawlowsky. Dar să meargă d. Pawlowsky și, fără nici o autorizare, să-și permită a vorbi ca și cum ar fi fost autorizat, mărturisesc drept că aceasta n-o înțeleg din partea d-lui Pawlowsky! Eu bănuiesc ce și-a zis d. Pawlowsky. D. Pawlowsky și-a zis așa: nu sunt autorizat să vorbesc; dar mai la urma urmelor, ce-mi trebuiește? pot foarte bine vorbi și fără să fiu autorizat. Ei bine, iată ce nu pot eu aproba la d. Pawlowsky: d. Pawlowsky a făcut ...

 

Ion Luca Caragiale - Un caz literar interesant

... Ion Luca Caragiale - Un caz literar interesant Un caz literar interesant de Ion Luca Caragiale Vom publica în numărul viitor mai multe amănunte asupra unui plagiat în toată regula, cunoscut deja publicului nostru, plagiat ...

 

Dorin Ștef - Cazul Dan Pârcălab. O lecție de solidaritate

Dorin Ştef - Cazul Dan Pârcălab. O lecţie de solidaritate Cazul Dan Pârcălab. O lecție de solidaritate de Dorin Ștef Argument → Editura Dacia / Glasul Maramureșului, Cluj Napoca / Baia Mare, (2007), lucrare colectivă; ediție îngrijită și coordonată de Dorin Ștef, ISBN 978-973-35-2312-3 . Argument CV Dan Pârcălab I. Arestarea II. Manifestul. Comunicatul și lista III. Un jurnalist în greva foamei IV. Protestul de la Sighet. Lobby la președinție V. Mitingul tăcerii VI. Eliberarea Lecția solidarității jurnalistice Anexă. Codul deontologic al

 

Gheorghe Asachi - Oile

... Pentru care Mintios-Kornul i s-au dat gloriosul nume. El în limbă academă au zis: Zelul patriotic Laud mult, dar văd că este aist caz cam climatoric, Rostul vostru mi se pare că de tot este esotic, Și proieptul patriotic eu îl giudec prea himeric; Sigur sunt că-n aplicare ... ni conduce foarte rău, Că de nu să adopta-s-a un sistem mult mai politic Am putea ca să agiungem la un caz încă mai critic. Între mii ființe-n lume eu cunosc un animal Ce atâta spirit are și mijloace diferite Că întrece a noastră ...

 

Ion Luca Caragiale - Cometa Falb

... că-mi trebuia ceva mai larg decît fugitivele note ale ziarelor. Am alergat dar la enciclopedii. * Înarmat cu date pozitive și cu nume în orice caz mai ilustre decît ale domnului Falb (Seneca, Newton, Kepler, Herschell, pater Secchi, Faye etc.), am pornit să îndeplinesc o nobilă misiune ; am alergat să-mbărbătez ... spusele lui, se vede că noi modernii nu știm, în privința acestor stele rătăcitoare, cu mult mai mult decît știau chaldeii. Da, dar în orice caz știm mai mult. * De exemplu, știm că o cometă, este un corp care descrie împrejurul soarelui o elipsă extraordinar de lunguiață, a cărei ... nici unul din aceste trei moduri. Dacă ar fi măcar gazoasă, cum volumul ei este gigantic, n-ar putea fi așa de transparentă ; în orice caz, prin volumul ei luminos, n-ar putea traversa nefrînte raze străine ei. Dar cu toate astea, se știe că chiar prin sîmburele cometei, darmite prin ...

 

Ion Luca Caragiale - Românii verzi

... mai multe societăți; ba ceva mai mult, sunt români cari, chiar înainte de naștere, sunt membri în " Cornelia , societatea mamelor române pentru ajutorul mutual în caz de naștere"; iar alții, chiar după ce mor, continuă a fi membri activi în societatea de îngropăciune mutuală: în schimbul unei neînsemnate cotizațiuni ...

 

Ion Luca Caragiale - Plătește vizirul

... moment poziția ministerială, guvernul și mai ales d. I. C. Brătianu va fi răspunzător daca această deslegare ar avea vreo urmarerea pentru țară. În orice caz, cu tertipuri bizantine, guvernul nu poate scăpa de răspunderea ce are și ce trebue să aibă în deslegarea cestiunii evreilor. * Cu aluzie foarte isteață la ... Rosetti și Brătianu, în numărul său de azi, conține un articol foarte prețios. În partea întâia a acestui articol, țara este amenințată, la caz de nesupunere în fața Europei, cu soarta Kedivului din Egipt și cu intervențiunea străină. În a doua parte ca să se mai aurească ...

 

Paul Zarifopol - Paradisul suspinelor

... obișnuită a cititului. Povestesc doar pentru mine, de bună seamă, dar și pentru un cititor ideal, care ar găsi că sunt un interesant caz de umanitate. Cuvintele eroului (paginile Paradisului suspinelor) sunt când memorii ale eroului, când istorisire despre erou. Să nu se grăbească cititorul a-și ...

 

Paul Zarifopol - Proza lirică

... să se prezinte, sau sub formă de narațiune oarecum anonimă, sau sub formă de scrisori, de jurnal, de amintiri proprii ale povestitorului, care, în acest caz, ni se angajează direct autobiografic. Este fatal ca, în materie de artă, termenii generici să devină tot mai de prisos; și artistul și opera vor ... iritabil care o întovărăște. Romanul personal este neapărat o formă literară dintre cele mai ospitaliere; dar analiză psihică și lirism i se cere, în orice caz. Proza lirică s-a desfăcut uneori din cadrul romanului personal și a plutit de sine, vag imn autobiografic, ca în OrphĂ ...

 

George Coșbuc - Profeție

... pocus și-odată stă pe loc; Se-ntoarce și grăiește cu tonul de proroc: De cumva e sămânța destul de roditoare Și bine semănată, la caz dacă e soare Și cald, pe câtă vreme sub brazde ea va sta, Pe loc ce ploi mănoase și calde vor uda Câmpiile, îți iese ...

 

Ion Luca Caragiale - Logica baroului

... atuncea eu pierz procesul, și pierzând acest prim proces al meu, după clauza contractului nostru, nu am să-i plătesc nimic. Deci și-ntr-un caz și într-altul, nu voi avea să-i dau nimic: reclamația d-sale este nulă și neavenită. Tribunalul rămâne adânc pătruns. Se dă cuvântul reclamantului ...

 

   Următoarele >>>