Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru CASTAN

 Rezultatele 1 - 10 din aproximativ 26 pentru CASTAN.

Dimitrie Anghel - În umbra de castani

Dimitrie Anghel - În umbra de castani În umbra de castani de Dimitrie Anghel Iubito, te tot aștept să-mi vii, În umbra de castani, Ce-au tăinuit iubirea noastră Atâți amari de ani. Din vremile de mult trecute Om întocmi amorul iarăși Și dând de-o parte toate cele, Din nou ne-om prinde buni tovarăși. Și, îmbătăți de fericire, Om da uitărei-ntreaga lume. Eu după gât te-oi săruta, Iar tu râzând mi-i spune glume. Vântul printre crengi ne-a aburi Cu miros de sulcină, Iar luna-n ceruri răsărind, Ne va-mbrăca-n lumină. Iar noi dormi-vom duși pe gânduri În umbra de castani, Tăinuitori iubirei noastre De-atâți amari de ani. 16 Ianuarie 1889 Reprodusă din „Limbă și literaturăâ€�, VII,

 

Ștefan Octavian Iosif - Nu știu, n-am văzut

Ştefan Octavian Iosif - Nu ştiu, n-am văzut Nu știu, n-am văzut de Ștefan Octavian Iosif și Dimitrie Anghel Spun unii și se poate să fie adevărat Că și în anul acesta s-a desprimăvărat, C-au lineat plugarii în țarini negre brazde, Și-au tras aceleași berze la vechile lor gazde. Că holdele pe urmă bogate au crescut... Se poate... Cine știe! Eu nu știu, n-am văzut... Spun alții că cireșii, salcâmii și castanii Au înflorit și anul acesta ca-n toți ani, Că sub albastra boltă pictată de ozonă A dat concerte iarăși eterna primadonă Și că natura toată un rai s-a prefăcut… Se poate…Cine știe! Eu nu știu, n-am văzut... Afirmă alții iarăși că holdele bogate S-au copt și-au fost pe urmă cu grabă secerate, C-au fluierat mașine și-au clănțănit batoze, C-au fost seri violete și răsărituri roze, C-a fiert prin crame mustul, voios ca și-n trecut… Se poate... Cine știe! Eu nu știu, n-am văzut!... Spun în sfârșit cu toții c-au vilegiaturat, Că aerul pe-aiurea nu s de comparat Cu cel din ...

 

Ștefan Octavian Iosif - Pastel în metru antic

Ştefan Octavian Iosif - Pastel în metru antic Pastel în metru antic de Ștefan Octavian Iosif și Dimitrie Anghel Lui Artur Stavri Trist îmi apare din neguri enormul oraș după ploaie, Soarele-i bate-n ferești umede încă de plâns. Negrii castani își întind adormiți candelabrul de ramuri… Cine-a suflat și le-a stins albele flăcări de flori? Trece amurgul acum pe ceruri cu dulcea-i estompă – Vesele farduri punând pe o mască de mort. Cum înserează acuma clamoarea stridentă-n uzinii Umple de vaier prelung posomorâtul amurg. Dreaptă-o coloană de fum se înalță din horn către ceruri, Stăruie-o clipă sporind, se risipește apoi, Se despletește-n șuvițe și cade respinsă din slavă, Ca pe rugul funest fumul fugar a lui

 

Dimitrie Anghel - Nu știu, n-am văzut

Dimitrie Anghel - Nu ştiu, n-am văzut Nu știu, n-am văzut de Ștefan Octavian Iosif și Dimitrie Anghel Spun unii și se poate să fie adevărat Că și în anul acesta s-a desprimăvărat, C-au lineat plugarii în țarini negre brazde, Și-au tras aceleași berze la vechile lor gazde. Că holdele pe urmă bogate au crescut... Se poate... Cine știe! Eu nu știu, n-am văzut... Spun alții că cireșii, salcâmii și castanii Au înflorit și anul acesta ca-n toți ani, Că sub albastra boltă pictată de ozonă A dat concerte iarăși eterna primadonă Și că natura toată un rai s-a prefăcut… Se poate…Cine știe! Eu nu știu, n-am văzut... Afirmă alții iarăși că holdele bogate S-au copt și-au fost pe urmă cu grabă secerate, C-au fluierat mașine și-au clănțănit batoze, C-au fost seri violete și răsărituri roze, C-a fiert prin crame mustul, voios ca și-n trecut… Se poate... Cine știe! Eu nu știu, n-am văzut!... Spun în sfârșit cu toții c-au vilegiaturat, Că aerul pe-aiurea nu s de comparat Cu cel din Capitală, ...

 

Dimitrie Anghel - Pastel în metru antic

Dimitrie Anghel - Pastel în metru antic Pastel în metru antic de Ștefan Octavian Iosif și Dimitrie Anghel Lui Artur Stavri Trist îmi apare din neguri enormul oraș după ploaie, Soarele-i bate-n ferești umede încă de plâns. Negrii castani își întind adormiți candelabrul de ramuri… Cine-a suflat și le-a stins albele flăcări de flori? Trece amurgul acum pe ceruri cu dulcea-i estompă – Vesele farduri punând pe o mască de mort. Cum înserează acuma clamoarea stridentă-n uzinii Umple de vaier prelung posomorâtul amurg. Dreaptă-o coloană de fum se înalță din horn către ceruri, Stăruie-o clipă sporind, se risipește apoi, Se despletește-n șuvițe și cade respinsă din slavă, Ca pe rugul funest fumul fugar a lui

 

Gelu Vlașin - 7:10

Gelu Vlaşin - 7:10 â†�â†� 6:45 7:10 de Gelu Vlașin ( Atac de panică ) 7:13 →→ în cișmigiu o chitară adoarme pe banca îndrăgostită și povestea se spune singură celor care știu să asculte vrăjitoarea a înflorit printre crengile castanului și doi lupi adulmecă umbra rostogolită peste lac în brațele ei înălțându-se gata să-și ia zborul somnul meu și cuvintele pe tocuri taci îmi șoptește gândul celuilalt să taci se aude ecoul izbindu-se de cerul gurii și printre dinți răbufnește cuvântul taci taci taci odată (și brusc întunericul se

 

George Topîrceanu - Balada unei stele mici

... Din Carul mare? Cu fața-n sus, spre Dumnezeu Lăsându-ți capul să se culce Pe brațul meu Te legănam, povară dulce Deasupra noastră, un castan Cu frunze pudic răsfirate Pentru-a servi de paravan Iubirilor nevinovate Tinzând o ramură-n zadar Ca să ne apere de stele Fusese ...

 

George Topîrceanu - Romanță (Topîrceanu)

George Topîrceanu - Romanţă (Topîrceanu) Romanță de George Topîrceanu O, vis al iubirii trecute! Sunt singur — omătul târziu Pătează aleile mute Și parcul e încă pustiu. Văd iarăși castanii și plopii. Prin ramuri suspine străbat. Acum cu sfială m-apropii De banca pe care ai stat. Și pieptul începe să-mi bată. De sus fluturând a căzut Pe bancă o foaie uscată, O frunză din anul

 

Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Susana

Barbu Ştefănescu-Delavrancea - Susana Susana de Barbu Ștefănescu-Delavrancea În via părăginită, iarbă grasă acoperă răzoarele cu o pânză smălțuită cu flori. Parc-ar fi scuturat cineva bidinele muiate în roșu, galben și albastru pe deasupra câmpiei dintre "casele pustii" și gropile de nisip. Soarele e zăpușitor. Lumina te orbește. Aerul joacă, fierbe, și nici un pic de adiere nu potolește arsura. În mijlocul viei, doi castani bătrâni și stufoși stau neclintiți, rupând albastrul cerului și întinzând pe verdeață umbrele lor împreunate, ca două poloage rotocolite. La rădăcina lor se odihnesc grânarii la Sân-Petru și Sânt-Ilie. De la amiezi, rogojinile și velințele sunt așternute. Perne de paie se pun căpătâie. Botele cu apă proaspătă, clondirele cu vin scufundate în doniți, puișoarele noi cu miros de brad, câteva castroane cu fiertură, lingurile de lemn și ștergarele vărgate la căpătâie sunt rânduite cu îngrijire și înconjurate cu foi de pelin ca să le dea un miros sănătos și răcoritor. S-au așezat pe mâncare și veselie. Toți sunt rudă, rudenie, rubedenie, cuscri, fini, nași, că pe nume curat nu-și zic. E o familie întinsă. Mănâncă din același castron, sorb cu aceeași lingură, rup din aceeași azimă, din aceeași ...

 

Dimitrie Anghel - Pelerinul pasionat

Dimitrie Anghel - Pelerinul pasionat Pelerinul pasionat de Dimitrie Anghel Publicată în Ramuri , VI, 9 [18], 10 oct. 1910. p. 4—7. Teoria dezrădăcinaților lui Barrès nu e totdeauna adevărată. Cel tare, ori de unde ar pleca, fără a privi cu regret peste umăr casa părintească și orașul unde s-a născut, nu va pieri. Nu va pieri cînd ochii lui vor fi țintiți spre o stea călăuzitoare. În monstruosul oraș, adevărat Babilon modern, spre care aventurieri și trubaduri, speculanți și hetaire se îndreaptă ca să-și caute norocul, mulți cad striviți, alunecînd din ce în ce mai jos, cînd poate stînd în locul lor de baștină ar fi putut fi elemente utile și ar fi fost la adăpostul nevoilor zilnice. Mediocritatea însă e menită oriunde să piară, dar din grămada asta de halucinați și căutători de himere, unii totuși ajung, și atunci strălucirea lor devine mondială. Parisul consacrează și dă aureola aleșilor care au stăruit pentru un ideal și nu și-au întors o clipă ochii de la steaua care i-a călăuzit spre dînsul. Unul din acești fericiți a fost și Jean MorĂ©as. Și cine ar fi crezut ...

 

Ion Luca Caragiale - A zecea muză

Ion Luca Caragiale - A zecea muză A zecea muză de Ion Luca Caragiale În depărtata anticitate, — spun unii erudiți —, nu se știa să fie decât trei muze: Mneme (Memoria), Melete (Gândirea) și Aoide (Cântarea). Cum s-au ridicat ele la pătrat de au ajuns nouă? Se zice că odinioară într-un oraș din Pelopones trebuiau, pentru un templu al lui Phoibos, statuele celor trei muze. Ctitorii templului au comandat la trei sculptori cu renume să lucreze cele trei statue până la un termen anume, rezervându-și dreptul să aleagă pe cele mai reușite. Ce s-a întâmplat însă? Cei trei artiști celebri au venit la termen cu câte trei muze, dar fiecare dintre ei le reprezentase în deosebite feluri, cu deosebite atribute. Fiindcă toate erau minunat executate, au fost primite toate și așezate în templu... De trei ori trei, nouă. Încetul cu încetul, lumea a uitat acea întâmplare, și închipuirea meridională a mulțimii elene s-a stabilit asupra realității de nouă muze. A venit apoi Esiod și a fixat pentru urmași, se-nțelege după credințele contimpuranilor săi, numărul celor nouă surori ...

 

   Următoarele >>>