Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru BACI

 Rezultatele 1 - 10 din aproximativ 24 pentru BACI.

Nicolae Gane - Duduca Bălașa

... mijlocul câinilor, de-ar fi râs toată stâna de ea. În sfârșit, cu vai, nevoie, înțepenită cum era și cu ajutorul lui Alexandru, căci pe baci îl respinse cât colo, ea se coborî de pe cal, și, ostenită, supărată, se așeză pe o laiță neînțelegând cum niște oameni binecrescuți ca Alexandru ...

 

George Topîrceanu - Balada munților

George Topîrceanu - Balada munţilor Balada munților de George Topîrceanu I S-au ivit pe rând în soare, Jos, la capătul potecii, Turma albă de mioare, Noatinele și berbecii. Sunet de tălăngi se-ngână. Sub poiana din Fruntarii, Zăbovește-n deal la stână Baciul Toma cu măgarii. El se pleacă din cărare Și tot leagă și dezleagă, Cumpănește pe samare O gospodărie-ntreagă: Maldăr de tărhaturi grele Cu desagi, căldări și pături, Că de-abia pot sta sub ele Doi măgari voinici alături. Gata!... Baciul stă pe gânduri, Peste frunte mâna-și duce. Se ridică-n două rânduri Și domol își face cruce. Apoi cată lung spre creste Și spre țarcurile goale... Și convoiul, fără veste, A pornit încet la vale. Cerul și-a schimbat veșmântul. Ploaia parcă stă să-nceapă. Printre brazi coboară vântul Ca un foșnet lung de apă. Adâncit în gânduri multe Baciul stă și nu-și dă seamă C-a rămas în loc s-asculte... După el, călcând cu teamă, Merg tăcuții lui prieteni Prin sălbatice pripoare, Pe sub poale verzi de cetini, Pe potecă fără soare, Ori străbat în pas alene Luminișuri fără flori, Singuratice poiene Cu mesteceni visători... ...

 

Gheorghe Dem Theodorescu - Oaia năzdrăvană

Gheorghe Dem Theodorescu - Oaia năzdrăvană Oaia năzdrăvană Baladă populară culeasă de Gh. Dem. Teodorescu . Lacu-Sărat—Brăila La Picior-de-Munte, Pe dealuri mărunte, Prin plaiuri tăcute, De vânturi bătute, Urcă și scoboară Și drumul măsoară Trei turme de oi, De oi tot țigăi, Cu harnici dulăi, Ș-un mândru cioban, Tânăr moldovean, Cu trei dorojani, Feciori de mocani. Sub poale de munte, Pe dealuri mărunte, Prin crânguri tăcute, Apa-i răcoroasă, Frunza e umbroasă Și iarba pletoasă Apa de băut, Frunza de șezut, Iarba de păscut. Foaie ș-o lalea, Cioban, d-ajungea, Crângul de vedea, Stân-apropia, Semn i se făcea Și-n loc se oprea, Dulăi odihnea Pe gânduri cădea. Dar pe când ședea De se tot gândea, O oaie bârsană, Oaie năzdrăvană, Nici iarbă păștea, Nici apă nu bea, Nici umbra-i plăcea, Ci mereu umbla Și mereu zbiera. Cioban, d-o vedea, Lângă ea se da Și mi-o cerceta Și mi-o întreba — Oiță, oiță, Oiță plăviță, Oiță bălană, Cu lână bârsană, De trei zile-ncoace Gurița nu-ți tace! Apa rău îți face, Ori iarba nu-ți place, Ori nu-ți vine bine Să mai fii cu mine? Oița bârsană, Oaie ...

 

Vasile Alecsandri - Șalga

Vasile Alecsandri - Şalga Sus pe malul Dunărei, La perdeaua cu câini răi, A Șalgăi a vădanei, Este-o turmă de cârlani Păscută de opt ciobani, Turma Șalgăi cea frumoasă Ca șoimul de inimoasă. La perdea-n miezul nopții Nimerit-au haiducii, Nimerit-au, năvălit-au, Paloșele zângnit-au, Pe ciobani legatu-mi-au, Dulăii-mpușcatu-i-au. Iar pe baciul cel mai mare Îl fereca și mai tare Cu coatele la spinare, De striga că rău îl doare: ,,Căpitan Caracatuci, Vătăjel peste haiduci! Peste cinci sute și cinci Tot haiduci de cei voinici. De-ai făcut vrodată bine, Fă-ți o milă și cu mine Și-mi dezleagă brațele, Rău mă dor sărmanele!" Căpitanul se-mblânzea, Brațele-i le slobozea. Iară baciul cum scăpa, Mâna-n sânu-și o băga, Bucium de aur căta [2] Și de trei ori buciuma, Văile se răsuna, Frunzele se clătina, Șalga-n somnu-i l-auzea, Din somn Șalga se trezea, La soacră-sa se ducea Și din gură așa-i zicea: ,,Maică, măiculița mea! N-auziși tu buciumând Și văile răsunând? Nu știu, maică, ciobanii Rătăcit-au cârlanii, Ori drumul au rătăcit, Ori haiduci i-au năvălit?" Baba ...

 

Mihai Eminescu - Povestea Dochiei și ursitorile

... spune-ț-aș, O poveste drăgălașă, Ca să-mi crești voinic în fașă. Tată-meu era cioban, Câte clipe-s într-un an Tot atâția baci avea, Cu mii turme-alăturea, Turme mii de mielușele, Ciobănașii după ele, Turme mândre și de oi, Ciobănașii dinapoi Cu fluiere și cimpoi, Mai avea ... Dar s-au dus cum au sosit. Veneau crai și veneau soli Învățați în multe școli, Cu cuvinte așezate Mă cerură cu dreptate. ,,Bună vreme, baci bătrân, Împăratu nost' stăpân Ne-au trimis a întreba De măriți fata ori ba." El răspunde-atunci cinstit: ,,Dragi voinici, bine-ați venit ...

 

Ștefan Octavian Iosif - Pintea

Ştefan Octavian Iosif - Pintea Pintea de Ștefan Octavian Iosif Informații despre această ediție I Spun povești minuni destule Despre Pintea Năzdrăvanul, Spaima-ntunecatei cetini Ce-mpresoară Caraimanul. Mari isprăvi de vitejie, Cunoscute poate vouă. — Ascultați acu la mine, Să vă spun și eu vreo două... Pintea, fraged copilandru, La ciobani intrase slugă Și-l muncea într-una gîndul Cum ar face el să fugă : Bacii lacomi nu o dată Mi-l lipseau de prînz ori cină Și-l certau apoi în pilde, Ca să-i caute pricină... Într-o zi, umblînd cu turma, Întîlnește-n cale-o zînă : — Bună vremea, măi voinice ! — Bună inima, stăpînă ! — Spune-mi mie ce te doare Și de ce ești trist la față ? Poate eu voi fi în stare Să-ți ajut cu vreo povață... Pintea stă prostit și rîde... Ce să-i zică ?... Ce să-i ceară ? Mai nu crede, mai se-ndeamnă Și răspunde-așa,-ntr-o doară : — Dă-mi putere, sfîntă zînă, Ca să-i bat pe toți ciobanii ! I-aș snopi numai o dată, De m-ar pomeni cu anii !... — Dacă vrei să prinzi putere, Du-te, Pinteo, de te scaldă Colo-n iezer ...

 

Alexei Mateevici - Pietre vechi

... Botna a fost altă, Căușani — o curte-naltă, Și domnea aici un han, Stăpânind pe moldovean. Uneori mai dă să-nșire Câte-un baci la povestire... Spune vrute și nevrute Despre pietrele tăcute. Știm ceva, da-i greu de tot Să te-alegi de-ici c-un rod; Numai ...

 

Vasile Alecsandri - Dolca

... se află în inima poporului nostru. Această baladă a Dolcăi precum și acea a Mioriței le-am cules din gura unui baci, anume Udrea, de la stâna de pe muntele Ceahlău. Acel păstor suna din bucium cu o putere extraordinară, încât munții se răsunau în mare depărtare ...

 

Vasile Alecsandri - Miorița

Vasile Alecsandri - Mioriţa Miorița Poezie populară culeasă de Vasile Alecsandri . Soveja, Județul Vrancea. Pe-un picior de plai, Pe-o gură de rai, Iată vin în cale, Se cobor la vale Trei turme de miei, Cu trei ciobănei. Unu-i moldovan, Unu-i ungurean Și unu-i vrâncean. Iar cel ungurean Și cu cel vrâncean, Mări, se vorbiră, Ei se sfătuiră Pe l-apus de soare Ca să mi-l omoare Pe cel moldovan, Că-i mai ortoman Ș-are oi mai multe, Mândre și cornute Și cai învățați Și câni mai bărbați. Dar cea mioriță, Cu lână plăviță, De trei zile-ncoace Gura nu-i mai tace, Iarba nu-i mai place. — Mioriță laie, Laie, bucălaie, De trei zile-ncoace Gura nu-ți mai tace! Ori iarba nu-ți place, Ori ești bolnăvioară, Drăguță mioară? — Drăguțule bace, Dă-ți oile-ncoace, La negru zăvoi, Că-i iarbă de noi Și umbră de voi. Stăpâne, stăpâne, Îți cheamă ș-un câne, Cel mai bărbătesc Și cel mai frățesc, Că l-apus de soare Vreau să mi te-omoare Baciul ungurean Și cu cel vrâncean! — Oiță bârsană, De ești năzdrăvană Și de-a fi să ...

 

Duiliu Zamfirescu - Viața la țară

Duiliu Zamfirescu - Viaţa la ţară Viața la țară de Duiliu Zamfirescu Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV 5 V 6 VI 7 VII 8 VIII 9 IX 10 X 11 XI 12 XII 13 XIII 14 XIV 15 XV 16 XVI 17 XVII 18 XVIII 19 XIX 20 XX 21 XXI 22 XXII 23 XXIII I Cum ridici priporul Ciulniței, în pragul dealului, dai de casele boierului Dinu Murguleț, case bătrânești și sănătoase, cum nu se mai întâlnesc astăzi pe la moșiile boierești. De sus, de pe culme, ele văd roată împrejur până cine știe unde, la dreapta, spre valea Ialomiței, la stânga, pe desișul pădurii de Aramă, iar în față pe cotiturile ulițelor strâmbe ale satului. Toată curtea boierească trăiește liniștită și bogată, cu cârduri întregi de gâște, de curci și de claponi; cu bibilici țiuitoare; cu căruțe dejugate; cu argații ce umblă a treabă de colo până colo — și seara, când vine cireada de la câmp, cumpăna puțului, scârțâind neunsă între furci, ține isonul berzelor de pe coșare, ale căror ciocuri, răsturnate pe spate, toacă de-ți iau auzul. Fără a fi risipă și zarvă, curtea boierească pare populată ...

 

Dorin Ștef - Miorița s-a născut în Maramureș

Dorin Ştef - Mioriţa s-a născut în Maramureş Miorița s-a născut în Maramureș de Dorin Ștef Editura Dacia, colecția Universitaria, seria Philologica, Cluj-Napoca (2005), ISBN 973-35-1923-5 . O posibilă definiție I. Istorie și globalizare 1. Momente decisive ale istoriei exegetice I. “ Preistoria ". Germenii interesului pentru folclor (Herder, Școala Ardeleană, Cea mai veche variantă, Pașoptiștii) / Descoperirea baladei. Alecu Russo / Prima publicare a baladei. V. Alecsandri II. Istoria exegetică A. Folcloristica de tip eseistic. 1852- 1920. Alecsandri. 1. Momentul 1852. V. Alecsandri. J. Michelet – prima traducere / A. M. Marienescu- Judecata păstorilor / Al. Odobescu / Manuale. 2. Momentul 1866. V. Alecsandri. T. Maiorescu / Orientul / Columna lui Traian / B.P. Hasdeu / M. Eminescu – Timpul / A. Densușianu / D. Zamfirescu / N. Iorga / Th. D. Speranția B. Primele teoretizări și analize sistematice. 1921- 1946. Perioada interbelică. Caracostea / Blaga. 3. Momentul 1924. D. Caracostea. O. Densușeanu / M. Sadoveanu – Baltagul / I. Mușlea / Fântâna Miorița â–  1930. Ion Diaconu. Ținutul Vrancei / H. Sanielevici. 4. Momentul 1936. L. Blaga. â–  1941. G. Călinescu. Mit / V. Eftimiu â–  1946. C. Brăiloiu. La Mioritza C. Monografii și interpretări globale. 1950- 2000. Fochi / Eliade / ...

 

   Următoarele >>>