Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru ASPECT

 Rezultatele 1 - 10 din aproximativ 62 pentru ASPECT.

Dimitrie Anghel - Moartea babacului

... atîtor vanități. Plînsul de toți singur zîmbea, văzînd ce neagră dungă de doliu a scris în urma lui. Singur centenarul zîmbet înveselea funebrul aspect al morții unui secol, singur numai babacul era fericit, căci numai pentru dînsul în minutul acela neîmbinatele lucruri, eterna vrăjmășie ce este noaptea și ziua ...

 

Dimitrie Anghel - În expoziția lui Verona

... mișcării, cum muncesc din greu ! Idila fasonată în ițari dispare, găteala de paradă și de sărbătoare face loc portului sărac și încercat de vreme. Adevăratul aspect al țăranului nostru chinuit se realizează pe pînză așa cum e el, cum ți-l arată ochiul: eternul rob al pămîntului. Iată aria, imensă ca ...

 

George Topîrceanu - Hortensia Papadat-Bengescu: Sfinxul

George Topîrceanu - Hortensia Papadat-Bengescu: Sfinxul Hortensia Papadat-Bengescu: Sfinxul de George Topîrceanu Sufletul femeii e o enigmă; femeia e un sfinx, o șaradă — spun adoratorii ei fervenți, care se cred totuși misogini. Această concepție, datorită misticismului erotic al vremii, a intrat cu timpul în rândul adevărurilor curente. Psihologii și romancierii au încercat s-o documenteze la infinit, poeții „anormaliâ€� au pus-o în versuri și i-au exagerat conținutul. Iar femeia a acceptat-o cu grație... Sfinxul își intitulează și dna Hortensia Papadat-Bengescu noua sa carte de feminități. În treacăt fie zis, ceea ce vrea să sugereze acest titlu ușor ostentativ poate fi însă obiect de controversă pentru spiritul vremii în care intrăm. Se pare că omul acestei vremi va întinde, în sfârșit, antagonistei sale de până ieri o mână de împăcare și de ajutor: „Ai fost roabă umilită, ai fost sfinx idolatrizat. Fii de acum înainte om, și vino alături de mine...â€� Idolatrizarea îngrozită a femeii nu se potrivește cu o structură virilă robustă și armonioasă. Pentru un bărbat echilibrat, femeia nu poate fi nici idol, nici enigmă. Să ne înțelegem. Într-un anume sens, orice ...

 

Alecu Russo - Palatul lui Duca-vodă

Alecu Russo - Palatul lui Duca-vodă Palatul lui Duca-vodă de Alecu Russo mai 1842 Amice, îți scriu dintr-o ruină care odinioară a fost palat domnesc: de pe o înălțime unde odinioară vegheau cete de ostași viteji, ținând ochii în calea tătarilor, și unde astăzi se îngrașă dormind câțiva călugări în compania buhnelor. Am venit să vizitez palatul lui Duca-vodă în Cetățuie, și iată ce-am găsit: Acest fost palat, ridicat spre partea zidului din față cu Iașii, este întreg de piatră, cu bolți de cărămidă. El nu întrunește proporțiile arhitecturale care dau unei clădiri aspectul de monument, dar posedă un ce misterios, care spune multe imaginației. Ferestrele, prea mici, sunt împrăștiate fără nici o simetrie pe fațada lui, însă pe timpul luptelor, atunci când românul era totdeauna cu zilele în mână, locuințele aveau nevoie mai mult de metereze decât de ferestre largi. Înălțimea lui e ca de două rânduri, dar numai unul, adică cel de sus, apare ochilor, căci partea mijlocie cuprinde tainițe întunecoase, iar sub acestea vin beciuri săpate în pământ. O scară de vreo 12 lespezi, strâmtă și lipită de peretele dinafară al palatului, duce pe un balcon mic, sub care se ...

 

Alexandru Macedonski - Frunza de imortală

Alexandru Macedonski - Frunza de imortală Frunza de imortală de Alexandru Macedonski Publicată în Literatorul , V, 3, 1884, p. 125. Imortală , cuvânt făcut de Macedonski după fr. immortelle , în românește siminoc , plantă care-și păstrează aspectul natural și după ce se usucă. Oare nu vi se întâmplă Să visați pe când dormiți Și nimica-n ciuda voastră Ca să nu vă amintiți? Tot astfel și alte viețe Poate-n lume le-am trăit, Fără ca să știm nimica: Nici ce-am fost, nici ce-am

 

Alexandru Vlahuță - Sonet (Sunt zece ani. Ce curios îmi pare)

Alexandru Vlahuţă - Sonet (Sunt zece ani. Ce curios îmi pare) Sonet de Alexandru Vlahuță Sunt zece ani. Ce curios îmi pare Aspectul lucrurilor vechi, uitate! Ca dintr-un somn, deodată deșteptate, Parcă privesc c-un aer de mirare... Mai strâmtă-i casa, toate-s micșorate, Mă uit ca-n vis, și caut prin sertare Nimicuri scumpe... inima-mi tresare De-o sfântă și duioasă pietate. Aceleași cadre-mpodobesc păreții, Din rame, cată lung și trist la mine: Povești pierdute-n haosul vieții, De farmecul de-odinioară pline, Îmi readuc parfumul tinereții... Parfum de flori crescute pe

 

Dimitrie Anghel - Într-un amurg de toamnă (Anghel)

... să pleci, urmând instinctiv pilda ce mi-o dădea natura împrejmuitoare. Am respectat simțirea ta, așteptând raza prietenoasă de soare, ca va da un alt aspect naturii. Și rămânând în singurătatea aceea, am lăsat să crească noaptea. Și noaptea mai verde, mai tristă, mai spectrală, a crescut, învăluindu-mă ...

 

Dimitrie Anghel - Arivistul

Dimitrie Anghel - Arivistul Arivistul de Dimitrie Anghel Publicată sub titlul "Reflexiile unui poet", în Tribuna [Arad], XV, 74, 1 [14], apr. 1911, p. 1—2. Arivistul e un om care nu pierde nici o ocazie pentru a se manifesta. El se pleacă, se multiplică, șerpuiește, ciulește urechea ici să asculte, prinde o vorbă pe care o reține, căci îi va trebui mai tîrziu, violează intimitățile și are o serie nesfîrșită de măști pe care le preschimbă după împrejurări. Calități mari de inteligență, ori substrat de cultură serioasă nu e nevoie să aibă. Pospaiul e de ajuns și, cînd nici nu te gîndești, din omul infim de ieri, din nevoiașul ce împărțea cu noi toți, cei nepăsători de soartă, nevoile, îl vezi deodată ajuns cine știe unde. Pentru aceasta e drept că a cheltuit o energie incontestabilă. Visurile nu l-au ținut pe loc, idealurile de asemeni i s-au părut un bagaj inutil, și e știut că, cu cît ai mai multe bagaje, cu atît e mai greu de călătorit. Eu unul am cunoscut mulți de aceștia și le dau dreptate, pentru că, oricum, au muncit în felul lor. Și-au trudit mintea în fel ...

 

Dimitrie Anghel - Lui Octavian Goga (Anghel)

... a pus și siluete de mori cu brațele întinse pe coline și că Ducipal și Pegas poate deveni o simplă Rosinantă în fața acelui aspect neașteptat. La ce bun sulița ori tolba de săgeți, cînd Orfeu a purtat o harfă și a știut să înduioșeze multele ...

 

Dimitrie Anghel - Tovarășii (Anghel)

Dimitrie Anghel - Tovarăşii (Anghel) Tovarășii de Dimitrie Anghel Din romanul plănuit "Arca lui Noe" Publicată în Ilustrațiuna română , II, nr. 11, nov. 1912. Apărută și în Minerva , III, 1074, 12 dec. 1911, p. 3, sub titlul "Doctorul, trăsura, vizitiul și caii". Era odată un doctor, o trăsură veche, doi cai fără culoare hotărîtă și un vizitiu bătrîn... Zic așa, pentru că sunt anumite ființe pe care nu ți le poți închipui decît ca o pluralitate. Ei singuri nu există, pentru că cer o întregire, ei trebuie să se îngemăneze ca să poată fi, trebuie să-și întovărășească pe alții ca să fie siguri că sunt cineva. Era deci un doctor, plus toate derivatele lui, și ei de douăzeci de ani stăpîneau un oraș. La anumite ceasuri, se trezeau cu toții, privind prin opt ochi somnoroși lumina, tot atîtea fălci se deschideau formînd un uriaș căscat, diferite combustibile înghițeau fiecare și apoi ciudata mașină alcătuită se punea în mișcare. Cînd începuseră tovărășia asta nu erau ca astăzi; doctorul era brun, vizitiul blond, iar bidiviii suri, și uitam să spun că și adecvata trăsură la care erau înhămați cu toții, pe vremea ceea, era solidă, strălucitoare și juca ușoară și legănată ...

 

Garabet Ibrăileanu - Omul - o celulă a organismului numit societate

... atitudinea gorilei feroce care a parvenit să vorbească. Toleranța este produsul cel mai înalt al culturii sufletești. Ea e semnul adevăratei civilizații. Orice aspect mai înalt al vieții morale are la bază toleranța. Progresul omenirii este progresul toleranței. Libertatea de gândire, accesul celor mici în viața de stat, îndreptățirea ...

 

   Următoarele >>>