Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru ALINI
Rezultatele 1 - 10 din aproximativ 114 pentru ALINI.
Gheorghe Asachi - Cânele orbului
Gheorghe Asachi - Cânele orbului Cânele orbului de Gheorghe Asachi Din amara und-a mărei iesă-o rază scânteioasă Ce-n coloruri vii lucit-au preste muntele înalt. Steaua zilei se renaște și lumina-i amoroasă Orizonului dă viață, florilor plăcutul smalț; Raza ei pătrunde codrii, prin bordeiuri se coboară. Face templu să serbeză cultul sfânt religios; Vulturul, cel pe sub nouri, preste turnuri sumeț zboară, Țintind soarele, urează fața discului focos! Dar la ușa-acelui templu un orb singur se găsește, Ascultând vuietul zilei ș-orice pas de trecători; Gura-i murmură o rugă ce adânc te umilește, Și-ntr-o noapte nesfârșită pășind e rătăcitori. Dar, vai, cesta nu-i tuneric-unei nopți posomorâte Ce în inimă dișteaptă misticoasele plăceri, Care tristele deșerturi de a lunei raze-umbrite Le-umple de-a melancoliei suvenire și dureri. Asta-i noaptea eternităței, un adânc nepriceput, Unde-amorului privire niciodată au străbătut. Tu ce nașterea-ți răpiră ochii, triste osândite, Razele dulci a luminei pentru tine nu-s urzite, Nici plăceri... strein e ție acel foc fermecători Ce în loc de fericire însoțesc pre muritori, Nici, aleu, pre lângă tine lațul lor nu ...
Mihai Eminescu - Speranţa Speranța de Mihai Eminescu Cum mîngîie dulce, alină ușor Speranța pe toți muritorii! Tristeță, durere și lacrimi, amor Azilul își află în sînu-i de dor Și pier, cum de boare pier norii. Precum călătorul, prin munți rătăcind, Prin umbra pădurii cei dese, La slaba lumină ce-o vede lucind Aleargă purtat ca de vînt Din noaptea pădurii de iese: Așa și speranța — c-un licur ușor, Cu slaba-i lumină pălindă — Animă-ne-o dată tremîndul picior, De uită de sarcini, de uită de nori, Și unde o vede s-avîntă. La cel ce în carcere plînge amar Și blestemă cerul și soartea, La neagra-i durere îi pune hotar, Făcînd să-i apară în negru talar A lumii paranimfă — moartea. Și maicii ce strînge pruncuțu-i la sîn, Privirea de lacrime plină, Văzînd cum geniile morții se-nclin Pe fruntea-i copilă cu spasmuri și chin, Speranța durerea i-alină. Căci vede surîsu-i de grație plin Și uită pericolul mare, L-apleacă mai dulce la sînu-i de crin Și fața-i umbrește cu păr ebenin, La pieptu-i îl strînge mai tare. Așa marinarii, pe mare îmblînd, ...
Vasile Alecsandri - Gondoleta Gondoleta de Vasile Alecsandri Cu Ninița-n gondoletă Când mă primblu-ncetișor, Trecătorul din Piațetă Ne privește-oftând de dor, Atunci cerul se-nsenină, Lucind vesel l-amândoi, Ș-Adriatica s-alină, Se alină pentru noi. În laguna de ne place A pluti pe-a marei val, Pentru noi Siroco tace Pe-a lui Lido verde mal, Și sub lunga să lopată Gondoleta saltă lin, Cu Ninița legănată Legănată pe-al meu sân. Mână vesel, lopătare, De la Lido la San-Marc. Ia de-alung Canalul Mare Ce se-ndoaie ca un arc. Mergi cât draga mea Ninița, Stând la peptu-mi înfocat, Mi-a dat dulcea să guriță, Mi-a dat dulce sărutat. Cât va fi în ceruri luna, Cât va fi senin pe cer, La Gindeca, spre lagună, Zbori, voinice gondolier. Du-ne, Toni,-n liniștire Pân' ce, stând gondola ta, Viața noastră de iubire Cu iubire va-
Ion Luca Caragiale - Ultima emisiune
... l-a putut combate decât cu rachiu de izmă fiert cu piper. Oricând îl încearcă la încheieturi, cu nimic altceva nu i se poate alina. Obosit de atâta carieră, s-a retras cu o pensioară de treizeci de lei, ca infirm din cauză de serviciu, și ca să ...
Vasile Alecsandri - Suvenire din 1855
Vasile Alecsandri - Suvenire din 1855 Suvenire din 1855 de Vasile Alecsandri Lui Ion Ghica Amice, În cumplitele catastrofe de la Sedan și de la Metz, doi oameni nenorociți, mareșalul Bazaine și generalul Wimpfen, au avut trista misie de a subsemna cu numele lor cele mai colosale capitulații din istoria militară a lumii. Acești doi capi de oaste, dintre care unul, mareșalul Bazaine, implicat într-un proces celebru, a fost condamnat la degradare și la închisoare pe viață, am avut ocaziune de a-i cunoaște la Crâm, în niște împrejurări ce-mi place a-mi reaminti, căci ele se raportează la un timp de glorie pentru imperiul Franței, un timp de mari evenimente politice care au produs regenerarea patriei noastre. Iată notele ce găsesc în jurnalul meu de călătorii. Ți le trimit în toată simplitatea lor, astfel cum ele au fost scrise sub impresiile diverse ce am simțit în primblarea mea printre ruinele orașului Sevastopol și pe țărmurile Crâmului ocupate de către armatele aliate în anul 1855. 25 noiembr. Pe Marea Neagră Gigantica expediție a puterilor de la Apus în contra colosului de la Nord și faptele săvârșite ...
I. C. - Vînătoarea (I. C.) Vînătoarea de I. C. Informații despre această ediție Apare în tipografia lui Anton Pann în 1846, împreună cu poemul Duhovnicul și copila , dedicate doamnei Hariclia C. Autorul nu a fost identificat. la d. H. Un bătrîn îm povestea Te uită, vezi pe vale o casă descălită Ce buruieni înnalte în podu-i se zăresc ? Cu ușile stricate și prispa năruită De scărpinări de vite ce-acum o lăcuesc ? E o căsută care o dată o fetiță De toată sărbătoarea cu drag ea o spoia, Și într-a cării umbre la sîn strîngînd pe Niță Iubirea-i cea curată nici mă-sii n-ascundea. Pe prispa astei case la lună pe recoare, Acea fetiț-o dată iubitu-și sfătuia : Nu te mai duce, dragă, în munți la vînătoare, Că de ai ști cum tremur tu milă ai avea !... Iubire, mult mi-e frică că vre o stîncă mare Sau vre o vijelie în rîpi te-or arunca, Sau vre o gîrlă iute trecînd, din rea-ntîmplare Te-o înghiți, iubite, ori ursul te-o mînca !... Tu știi că pe moș Manea mai astă primăvară Într-o adîncă vale sătenii l-au ...
Ștefan Octavian Iosif - Mi-e dor de-un vis...
Ştefan Octavian Iosif - Mi-e dor de-un vis... Mi-e dor de-un vis... de Ștefan Octavian Iosif Mi-e dor de-un vis așa curat Și alb ca albul de hermină, Să râd ca florile-n lumină, Să uit că ros e de vermină Copacul vieții scuturat... Mi-e dor de tine, cea de ieri, Și iar visez că sunt cu tine... Și-atât de bine și senin e Când visul vine să m-aline Cu dulci și line mângâieri!... Visez că zâmbetu-ți divin În cale iarăși luminează-mi, Că iar la pieptu-mi vii să-ți razămi Căpșorul scump, și-adormi în pază-mi Ca-n vremile ce nu mai vin... Visez... dar visurile pier Curând, ca flori de brumă-atinse, Iar visul meu din urmă stins e... Cu brațe-ntinse-n gol și-nvinse, Drag vis de ieri, în van te cer! Și fără tine, viața mi-i Deșartă ca un țărm de mare, Pe care eu te chem din zare Și caut dus de se năzare Vreun semn pe apele pustii... Te chem și zi, și noapte, dar Tu nu-mi auzi în veci chemarea... Și nu-i mai fioroasă marea În zbuciumarea ...
Alexandru Macedonski - Noaptea de ianuarie
Alexandru Macedonski - Noaptea de ianuarie Noaptea de ianuarie de Alexandru Macedonski I Deznădejde fioroasă, strălucitu-mi-ai pe frunte, Și încinsu-m-ai cu flăcări care-ntreg m-au mistuit, Nu mi-ai pus pe piept o stâncă, mi-apăsași pe el un munte, Dar mi-ai dat ș-a ta putere spre a nu fi de el strivit. Îmi făcuseși o coroană ce ca pietre nestemate Avea lacrimile mele ce luceau la focul tău; M-ai ținut în orice clipă cu simțirile-ncordate, Mi-ai fost soră preaiubită și mi-ai fost și crud călău. Ca Iacov frumos și tânăr ce-adormise la fântână, Deșteptat fără de veste de un înger lucitor, Mă chemași la luptă cruntă și ai vrut să-mi fii stăpână Și să-mi pui pe beregată uriașul tău picior... Ca Iacov intrai în luptă ș-am ieșit ca el de-asemeni, Și nici tu nu ești învinsă și nici eu învingător, Dar alături de-oboseală ne-am culcat ca niște gemeni Ș-am dormit, de este-o vreme, într-un somn îngrozitor. Lumea care este-o mare cu talazuri furtunoase Mi-a văzut a vieții navă ...
Alexandru Macedonski - Pădurea
Alexandru Macedonski - Pădurea Pădurea de Alexandru Macedonski Nimica n-are ca pădurea mai multe farmece s-atragă Un suflet ce iubește taina frunzișelor cu umbră dragă Și nicăieri nu poți mai bine de lumea-ntreagă să te pierzi Decât pe-ngustele potece sub bolțile cu frunze verzi. Frumos e muntele ce-nalță spre ceruri fruntea lui semeață, Frumos e câmpul ce se-ntinde ca și o mare de verdeață, Frumoasă, marea liniștită sau cu talazul răzvrătit, Însă nimica cu pădurea nu poate fi asemuit. Ea n-are-n sânul ei castele, dar soarele când o izbește O populează cu fantasme, și cântu-o face de vorbește, Ș-aci zărești palate-nalte, ș-aci, când ele se desfac, Ridică vocea orice frunză și-n om se schimbă-orice copac. Și câte gânduri nu deșteaptă câte-un stejar mai vechi, ce știe A veacurilor dispărute povestea cea de bărbăție, El, ce sub umbra lui bătrână s-adăpostească a putut Câte-un Mihai al țării noastre, trăit și mort necunoscut. Pădure, cine nu iubește suava ta melancolie, Tu ce ridici spre ceruri brațe visându-ți dulcea poezie, Și care om venind în tine nu se pricepe înălțat, Cu ...
Alphonse de Lamartine - Imnul nopții
Alphonse de Lamartine - Imnul nopţii Imnul nopții de Alphonse de Lamartine Traducere de Ion Heliade Rădulescu Publicată în Curierul românesc , III, nr. 16, 19 martie 1831 O, nopți, deschideți acu-n tăcere Cereasca carte ce-nfățișați ! Stele șoptinde, a mea vedere P-a voastră cale o ațintați ! În aste ceasuri de slavă pline, Zefiri, a voastre aripi aline ! Pămînte, echole-ți aromează ! Mare, întinde al tău senin, Leagănă-n sînu-ți cel luciu, lin, Chipul ce unda-ți învolvorează ! Al său sfînt nume cine îl știe? Natura glasuri mii a propus, Ș-o stea pe alta, șoptind, îmbie: Legile noastre cine ne-a pus? Unda cu undă se sfătuiește: Cin'e acela ce ne smerește? Trăsnetul zice lucind în lume: Știi cum se cheamă, tu, cel preasfînt? Însă și stele, om și pămînt Nu știu să spuie al său chiar
Cezar Bolliac - Sonet (Bolliac)
Cezar Bolliac - Sonet (Bolliac) Sonet de Cezar Bolliac La anul 1839 Din zi în zi mai tristă, sărmană Românie; De două veacuri jalea îți crește ne-ncetat! Traian se miră, plânge, privește-a ta câmpie Ce-o știe câmp, odată de Acvil-apărat. O! Tristă-i suvenirea la cei în agonie! Amar e când te doare, să vezi ca-ești împilat, Să-neci a tale lacrămi; să vii, cu bucurie, A săruta și mâna ce știi că te-a trădat! Pe cine aștepți oare s-aline-a ta durere? Pe-acela ce te suge? te calcă în picere? Pe cei carii te-ar vinde de mii de ori p-un tron? Te amăgești!... Dar, află și crede în tăcere: Oricare slăbiciune în chinuri ia putere... În fiare crește iute vârtutea lui