Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru ALBEAȚĂ

 Rezultatele 1 - 10 din aproximativ 41 pentru ALBEAȚĂ.

Alexandru Macedonski - Valțul rozelor

Alexandru Macedonski - Valţul rozelor Valțul rozelor de Alexandru Macedonski Pe verdea margine de șanț Creștea măceșul singuratic, Dar vântul serii nebunatic Pofti-ntr-o zi pe flori la danț. Întâi pătrunse printre foi, Și le vorbi cu voce lină, De dorul lui le spuse-apoi, Și suspină — cum se suspină...     Și suspină — cum se suspină... Albeața lor de trandafiri, Zâmbind prin roua primăverii, La mângâierile-adierii A tresărit cu dulci simțiri. Păreau năluci de carnaval Cum se mișcau catifelate, Gătite toate-n rochi de bal, De vântul serii sărutate,     De vântul serii sărutate. Scăldate-n razele de sus, Muiate în argintul lunii, S-au dat în brațele minciunii, Și rând pe rând în vânt s-au dus. Iar vântul tainic le șoptea, Luându-le pe fiecare, Ș-un valț nebun le învârtea, Un valț — din ce în ce mai tare,     Un valț — din ce în ce mai

 

Bogdan Petriceicu Hasdeu - Alb și negru

... atârnă alba ceață. Șerpuiește-n aer fumul și se-ntinde alburiu Din colibe, troienite,ca sicriu lângă sicriu. În zădar privirea cată negre benghiuri în albeață; Pân' și umbrele sunt albe pe cea marmură de gheață Însă iată, ca șiraguri de călugări în sobor. Vezi ceva negrind în zare: ciorile pe ...

 

Bogdan Petriceicu Hasdeu - Din iarnă

... alba ceață. Șerpuește-n aer fumul și se întinde alburiu Din colibe troenite ca sicriu lângă sicriu. În zădar privirea-ți cată negre benghiuri în albeață: Pan'și umbrele sunt albe pe cea marmură de ghiață. Însă iată, că șiraguri de calugărei în sbor, Văd ceva negrind în zare: doar ele ...

 

Constantin Negruzzi - Enigmă

... Constantin Negruzzi - Enigmă Enigmă de Constantin Negruzzi La albeață-ntrec pe lume orice lucru lucitor: Dacă vrei să mă faci, trebui să mă strângi încetișor. Oh ! Să nu mă strângi pre tare, cetitorule, ia ...

 

Dimitrie Bolintineanu - Cetatea Albă (Akerman)

Dimitrie Bolintineanu - Cetatea Albă (Akerman) Cetatea Albă (Akerman) de Dimitrie Bolintineanu Știți voi câte valuri se ridic pe mare Când o vijelie suflă cu turbare? Astfel sunt la număr mândrii musulmani Ce-apără cetatea sclavă de mulți ani! Într-un fluviu d-aur, soarele lucește Și pe coifuri, arme, focu-i strălucește. Ștefan stă sub cortu-i împletit cu fir; Cetele Moldovei lângă el deșir. Pasă dorobanii cei cu coapse late, Cu sclipoase coifuri în argint lucrate. Îi urmez panțirii ce pe cai în spume, Ca ușoare vânturi, lunecă prin lume. Călărașii țării pe vânoși fugari, Îmbrăcați în zale ca bătrâni stejari. Între toți curtenii pasă cu mândrețe, În veșminte d-aur, cu frumoase fețe. Apoi toporanii de securi armați Și codrenii ageri și de toți stimați, Ziși și pieptul țării, căci aveau chemare S-apere Moldova de oștiri tătare. După dânșii pasă sprinteni vânători Renumiți în lupte ca săgetători. Și tunarii țării toți în negre poarte, Pestrițate-n roșu, crud simbol de moarte. Mai veneau în urmă oști de mercenari, Cei cu fruntea mică, ce se zic tătari. Unguri lați în spete, cu mustăți stufoase, Leși cu părul galben, cu cerbice groase, Apoi tighinenii și-alți republicani Pasă ...

 

Emil Gârleanu - Părăsită

Emil Gârleanu - Părăsită Părăsită de Emil Gârleanu Lui Ilarie Chendi Singură! În tot cuprinsul câmpului larg, dânsa nu se zărea decât numai când vântul culca ierburile înalte, și ea rămânea în picioare, albă cum e laptele, cu coama împrăștiată peste ochii orbi, cu coada lungă, încolăcită de-a lungul picioarelor subțiri. Venea dimineața în urma hergheliei întregi, la pas, ascultând de departe clinchetul clopoțelului de argint de la gâtul calului care, nu demult încă, se ținuse pe urmele ei. Pe rând, clopoțelul a trecut la toți mânjii ei, cei mai frumoși de prin ținuturile acelea. Pe doi dintre dânșii îi ținea minte încă, pe ceilalți îi hrănise, îi alintase cu botul ei catifelat, îi simțise lângă dânsa, dar nu-i văzuse niciodată. Într-o seară, după o ploaie groaznică, se îmbolnăvise; scăpase cu viață, dar își pierduse vederea. Simțea căldura soarelui, mirosea câmpul, dar lumina nu mai era nicăieri. A fost groaznică cea dintâi noapte. Înăuntrul grajdului se făcu deodată parcă și mai întuneric. Ieslea era în față, odinioară o mai zărise, așa ca prin sită, și peste o clipă se șterse dinaintea ei. Deasupra capului era fereastra; ridică ochii și stete așa ...

 

George Topîrceanu - Tudor Arghezi: Blesteme

... crească alaiul Vârtej petrecându-te-n cale Păcate, măscări, osanale. Iar tu, piază-rea, Nu te depărta De prin preajma sa. Dă-i în ochi albeață, În păr mătreață, În nas roșeață, În inimă un ceas rău. În piept o scoabă Și-n pat o babă. Fă din el păpușe, Să ...

 

Grigore Alexandrescu - Polovraci

Grigore Alexandrescu - Polovraci Polovraci de Grigore Alexandrescu Cu toate că mănăstirea Polovracilor nu este din cele însemnate ale Micii Valahii, dar poziția ei și frumoasa peșteră de stalactiți ce se află acolo o fac vrednică de băgare de seamă. Ea este așezată pe o întinsă câmpie, între 2 stânci care încep două șiruri de munți și ale cărora coaste cenușii și vulcanice se văd de departe; între ele în vale curge râul Oltețul, care printr-un fel de urlet sălbatic devedește rudenia ce are Oltul. Biserica este pe malul din dreapta, are curți de zid și vreo 5 ­ 6 chilii, care slujesc de locuință unui gros arendaș. Nici un călugăr nu se află acolo, afară de preotul orânduit pentru slujba bisericii. Această mică mănăstire s-a fondat pe la anul 1640 de jupân Danciu Părăianu și Stan, marele postelnic. Acești boieri erau din numărul acelor ce se ridicaseră asupra lui Leon I, sub comanda aghii. Norociți în bătălia de la satul Ungureni, ei se biruiră la Persiceni și își găsiră scăparea în mănăstirea Tismanei, de unde fugiră în Transilvania. Apoi, pe la anul 1633, se întoarseră cu șeful lor, care era chemat de dorința obștească, și ...

 

Ion Heliade Rădulescu - Calul, vulpea, lupul

Ion Heliade Rădulescu - Calul, vulpea, lupul Calul, vulpea, lupul de Ion Heliade Rădulescu O vulpe copilandră ce-abia se apucase De-aceea ce-nvățase, Să calce-n urma mă-sii, în pungă fără bani, Să cumpere la gâște, găini, cocoși, curcani... Porni din vizunie, Prin crâng se tot coti, Ieși într-o câmpie -- Ș-odată se opri. Un cal slobod aicea păștea în voie bună; A vântului suflare prin coamă-i se juca, Și falnic peste câmpuri în preajmă-i căuta, De latele-i copite pământul se detună. Dar biata speculantă cal încă nu văzuse; * Se uită, îl măsoară, Și ochii-n cap îi joacă Și dinții-n gură-i toacă... Se-ntoarce, se strecoară, Prin tufe o tulește și-n clip-acasă fuse. Aleargă la cumătrul, nea lupul, și-l găsește: "Nea lupe, cumetrașe, dă tare, te gătește, Vin', vino după mine, ici, uite, la un loc, Să vezi un... ăla mare, un frunteș dobitoc. Aoleo, dragă cumetre! E un zdravăn chilipir, D-aci poți, zău, să te umfli Și în burtă, și-n chimir." Iar lupul îi rânjaște (căci astfel el zâmbește) Și-ncepe să-i vorbească: "Cu mine cin' s-a pus ...

 

Mihai Eminescu - Codru și salon

... Și cad pe albe perini, iar ochiul ei cel mare Arată nu amorul ­ ci setea de amor. Iar fața ei frumoasă-i de-acea albeață sură, Brumată ca-n lucirea unui mărgăritar; Pe brațe de zăpadă, pe sânii ei se fură A candelei lumină mai rar și tot ...

 

Mihai Eminescu - Umbra mea

Mihai Eminescu - Umbra mea Umbra mea de Mihai Eminescu Adeseori când stau înaintea fumegătoarei lumini galbene a lampei mele, când mă uit în ochiul ei cel roș, când deschid câte-o carte bătrână plină de nerozii bătrâne, de credințele unei lumi cu capete îndealtfel ca și a noastre (lucru ce arată relativitatea adevărului), adeseori, zic, conversez cu lampa mea verde și veche și mă uit sub cojocirocul ei, când fâlfâie fantastic, ca și când i-ar fi dor de tavan. Când privesc vis-a-vis de mine, în peretele rău văruit, văd onorabila mea umbră, cu nasul cam lung și căciula peste ochi, și-mi fixez ochii la ea și cuget... cugetarea mea e vorbă pentru ea, căci ea mă înțelege și-mi răspunde tot în gândiri lungi și deșirate la ceea ce-o întrebasem, fără ca să mă mulțumească acele răspunsuri, căci nu vorbesc în gând decât eu cu mine. Eu cu mine . Ciudat! Această despărțire a individualității mele se făcu izvorul unei cugetări ciudate, care mă făcea să fixez aspru și lung umbra mea, astfel încât ea, jenată de-atâta căutătură, prindea încet, încet conture pe perete până ce ...

 

   Următoarele >>>