Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru ABANOS

 Rezultatele 1 - 10 din aproximativ 21 pentru ABANOS.

George Topîrceanu - Acuarelă

... Acuarelă de George Topîrceanu În pădurea de cristal Ca un alb decor de teatru, Stau copacii vertical (Trei plus douăzeci și patru). Înger trist de abanos, Înger mic S-a trezit cu fața-n jos Într-un cuib de borangic. Un luceafăr ideal, Verde i s-a prins ... gene, Ca un fulg de papagal Din păduri braziliene. Iar căpșunii de pe jos Îi trimit în nări mireazmă De tămâie și aghiazmă, Pruncului de abanos

 

Constantin Negruzzi - Întâia noapte a lui Iung

... întuneric, Ah, acel întuneric nu-i ca mine de trist, nu-i ca mine de jalnic! Fantom spăimântători ci-l urmează tăcere, Pe scaon de abanos având așa șăderi Cu un nour des văzduhu învălești Și cu un schiptru de plumb pe lume stăpânești. Ci întuneric, Doamne! și ce liniște mari ...

 

Constantin Stamati - Porumbița stingheră

... Constantin Stamati - Porumbiţa stingheră Porumbița stingheră de Constantin Stamati În a mea liră de abanos Sunam odinioară Într-o poieniță Încetișor și armonios; Și iată se pogoară O albă porumbiță Și pe lira mea se pune, Și, în loc să ...

 

George Topîrceanu - Cioara

... — Ca un punct aerian Pe-al zăpezii alb orgoliu; Stranie ca un ponos Al priveliștii de cretă; Solitară și cochetă Ca un cuc de abanos; Neagră, ca o muscă-n lapte, Și fantastică-n contur, Ca un miez adânc de noapte, Cu lumină împrejur; Fină ca o acadea De țiței ...

 

Ion Heliade Rădulescu - O noapte pe ruinele Târgoviștii

... noaptea naintează, Cu-ncetu-și cârmuiește carul cel aburos; Mii de lumini în preajmă-i, pe frunte-i schinteiază, Ș-acuma își întinde vălul de abanos. Ochii-mi în mărmurire se uită la vecie, Din stea în stea se plimbă, în orice stea citesc; Sufletu-mi s-aripează și zboară în ...

 

Mihai Eminescu - M-ai chinuit atâta cu vorbe de iubire

... Și Dumnezeu te știe... Tu ai un sân frumos, Tu ai o gură plină și roșă voluptoasă; Și părul tău cel negru în unde de-abanos Ajunge pân- la șale în unde luminoase; Și vorba ta e vie și ochiul lănguros Și mâna ta cea fină e dulce, mângâioasă; Și totuși ...

 

Ion Luca Caragiale - C.F.R.

Ion Luca Caragiale - C.F.R. C.F.R. de Ion Luca Caragiale 1899 Doi amici, Niță și Ghiță, șed la o masă în berărie și vorbesc încet despre cine știe ce. Ușa stabilimentului se deschide cu zgomot, și intră foarte vesel un mușteriu nou, un om mai mult tânăr ca bătrân. După toate aparențele, sosește dintr-un alt stabiliment similar, unde trebuie să fi stăruit mult. Noul-sosit se uită la mesele ocupate, pare c-ar căuta o cunoștință, și-și oprește în sfârșit privirile asupra celor doi amici. Cu pas mai mult hotărât decât sigur, vine drept la masa lor. Mușteriul cel nou îngălează silabele, pe unele prea slabe neglijându-le chiar de tot. Mușteriul: Salutare, neică. Niță și Ghiță: Salutare. M.: Îmi dați voie? N.: ...Poftim. M.: Nu vă deranjez, ca'va s'zică. G.: ...Nu. M.: Vorbeați ceva secret? G.: ...Aș! (Tăcere.) M.: Frate... o fi târziu?... că pe-al meu l-am dat să-l dreagă... N.: Unu fără un sfert. M.: Umbli regulat? N.: După gară. M.: ...Mița acu trebuie să fie... Cât ai zis că e? G.: Unu fără un sfert. M.: ...între Ghergani și Conțești... Am lăsat-o să plece cu șeful... (Bate tare-n ...

 

Alexandru Macedonski - Noaptea de februarie

Alexandru Macedonski - Noaptea de februarie Noaptea de februarie de Alexandru Macedonski Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV 5 V 6 VI I Mi s-a părut întotdeauna un ce scârbos și crud Ca după-o noapte de orgie, pe buze încă de vin ud Să te cobori în acea ocnă la care s-află condamnate Nenorocitele ființe ce se numesc: prostituate. Mi s-a părut întotdeauna că este-o crudă profanare Să uiți că mumă ți-e femeia și că în pântec te-a purtat, Nepăsător să pui pe buze o fioroasă sărutare     Precum se pune un stigmat. Și câtă osebire este între amor și infamie, Între cădere și cădere, sau sărutări, și sărutări... De-o parte, tainică plăcere ce se-nfășoară-n poezie, De alta, bestialitatea unei reci înflăcărări. O! și cât am plâns pe soarta bietelor nenorocite Care nu pot ca să aibă nici voință de-un minut, Cu blestemele pe buze de-alte buze-năbușite, Cu palpite pentru-oricine — cunoscut — necunoscut; Seara este-o îngrozire pentru unele din ele, Nededate încă bine cu mârșavul povârniș; Altele, mai decăzute, mai deprinse, sau mai rele, Râd de ...

 

Constantin Negruzzi - Disțărare șlicului

... cea înțăleaptă, Mars cel viteaz și avan. Mercur, Venus cu bărbatu și Apolon aceal plăvan, Neptun cu-a lui furculiță, Pluton negru c-abanos, Țiind în mână țăpoiu c-un aer fioros. În sfârșit, într-o clipală toată lățime atmosferii De dumnezei să umplură, era ca nisipu mării. Iupiter ...

 

Dimitrie Anghel - Rochia bunicei

Dimitrie Anghel - Rochia bunicei Rochia bunicei de Dimitrie Anghel Publicată în Minerva , IV, 1267, 27 iunie 1912, p. 2. Alb ca un caier era capul bunicei, o spumă ridicată pe creste îi era părul, o zăpadă ce nu putea s-o mai topească nici o primăvară îi împodobea statornic fruntea. Noaptea de odinioară în zi albă se prefăcuse, întunerecul în lumină, în argint curat, abanosul. O mireasă timpurie fusese, măruntă la trup încă, aproape de copilă, pășise în fața altarului. De subt cununa de lămîiță spumegat ca un torent și albă ca o coadă de cometă, sub șuvoiul de aur al betelei, vălul de borangic îi cobora pînă la călcîie, iar de la călcîie, poala lungă a rochiei ei de mireasă scria pe pămînt valuri obosite, înflorite de spumă, pe unde trecea. Tînăr, gîtul gol și nevrîstnicii umeri, nerotunziți încă, se vedeau din tăietura dibace a foarfecei ce despicase cu meșteșug faiul alb. Curba sînului abia ridica pieptărașul, șoldurile ascuțite se străvedeau prin rochie, și faldurile, dinainte pînă în josul piciorușelor mici, cădeau rigide, triste, funerare aproape, cum trebuie să cadă de-a lungul trupului unei vestale. O cingătoare largă, făcută dintr-o ...

 

Nicolae Gane - Privighetoarea Socolei

Nicolae Gane - Privighetoarea Socolei Privighetoarea Socolei de Nicolae Gane Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV I Eleonora era o fată frumoasă cu ochi negri, fărmăcători, care se furișau pe nesimțite în inimă. Fața ei era întotdeauna veselă și sufletul ei fără grijă. Nimene nu știe istoria ei de la început. Unii zic că ea a fost măritată cu un negustor bătrân și gelos, într-un fund de provincie oarecare, unde, nemaiputând trăi cu nesuferitul ei păzitor, îl lăsă într-o bună dimineață singur cu gelozia sa și răsări deodată în mijlocul Iașului ca ghiocelul în câmpie. Alții susțin că de mică copilă ea fu aruncată într-o monăstire, unde crescu evlavioasă într-o atmosferă de rugăciuni și de tămâie, dar că, în momentul când era să primească darul călugăriei, un spirit rău îi șopti două vorbe la ureche și ea dispăru din monăstire ca prin minune, lăsând să creadă pe cuvioasele sale surori că Dumnezeu a ridicat-o în ceruri cu trup cu tot. Astfel de vorbe se răspândeau pe sama ei. E rău când nu se știe originea cuiva, mai cu seamă a fetelor frumoase. În lume sunt multe ...

 

   Următoarele >>>