Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru ORB
Rezultatele 61 - 70 din aproximativ 319 pentru ORB.
Cezar Bolliac - Carnavalul Carnavalul de Cezar Bolliac Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV I Începe carnavalul! și-n salele bogate Se cerc artiști și muzici plăceri mai noi s-arate, În nouă veselii! O! ce de griji acuma la nouă toalete! Ce visuri dulci, frumoase, în junele cochete! Ce mii de bucurii! Fetița tot visează la flori, l-a ei ghirlantă, La gaza cea subțire, la rochia-i elegantă Și la ai ei cercei; Gândește la răspunsuri, la grații, la cuvinte; Își râde în oglindă de loc ce-și pune-n minte Ceva ce-i place ei. Corsetul aci-și pune; își cearcă iar rochița, Pandlica care-o prinde, - săracă copilița! Viața-i e romanț! O! cât a să mai joace! Ce bine a să-i vie Și păr și rochi, pandlice, buchet de iasomie La sol în contra-danț! Mulțime de machine prin case de neveste! Fămei și croitorii abia le prinzi de veste Când vin, când se strecor! Părinții schimbă cifre în foile de zestre; Galanții-n neastâmpăr citesc pe sub ferestre Bileturi dulci d-amor. O! câte case nouă și câte case sparte! Ce visuri își mai ...
Cezar Bolliac - Sila Sila de Cezar Bolliac Informații despre această ediție Era o iarnă aspră ș-o noapte ce-ngrozește, Și crivățul, cu viscol, mugea precum mugește Un taur ce-a rănit. Într-un cătun de laturi a unui sat mai mare, O rază îngînată de slabă luminare Subt un troian albit. Troianul era casă, cășcioară locuită, Ce-i astupa nemeții intrarea umilită — Bordei de muncitor ; Și raza îngînată venea dintr-o lumină D-o flacără-n cenușă ce vălvăia în tină Pe un uscat cotor. Cu furcile în brîne, cu fețele voioase, Întind cît pot cu fusul din caiere stufoase Două femei cîntînd. Bătrînă este una, ca iarna de albită, Iar alta este jună, bălaie și iubită De cîți o văd rîzînd. P-un pat de paie numai un biet bătrîn bolește. Femeile, cu rîndul, cînd el se dezvelește, Se duc de-l învelesc. Și rîd cînd văd că fierbe în oală o găină Ce-au căpătat pe lucru de la a lor vecină : Căci tortu-i omenesc. Oftă bătrîna însă și zise către fiică : — „Cînd am luat pe tat'tău, pe cînd erai tu mică, Eram mai fericiți ; ...
Cincinat Pavelescu - Așteptatei
Cincinat Pavelescu - Aşteptatei Așteptatei de Cincinat Pavelescu Mi-e sete de-o iubire nouă! Visez curatele-i ispite, Cu setea florii ofilite Ce-așteaptă-nvietoarea rouă. M-a obosit minciuna oarbă A sărutării prefăcute... În van, femeile pierdute Voit-au inima să-mi soarbă! Căci simt cu asta mă mângâi, Adânc în suflet îngropate Comori de dragoste, curate Ca sărutările dintâi. Ți le păstrez pe toate ție, Doar tu fiorul să le știi, Tu, ce odată o să vii, Necunoscuta mea
Cincinat Pavelescu - Castelul solitar
... dragostei pojar L-așteaptă buzele de jar. E sus pe turlă... dar un corb Croncănitor îl ocolește... La lună zaua lui sclipește, Înaintează ca un orb, Sub croncănirile de corb. Și iată-l într-un coridor Întunecos ca și mormântul, Dar nu-n zadar și-a dat cuvântul... Nestrămutat ...
Cincinat Pavelescu - Răspuns la o epigramă
Cincinat Pavelescu - Răspuns la o epigramă Răspuns la o epigramă de Cincinat Pavelescu în care autorul contesta valoarea volumului meu de poezii Tot adâncul unei strofe Nu oricăruia s-arată: Orbul nu vede lumina: Ce-i lumina
Constantin Alexandru Rosetti - Revederea
Constantin Alexandru Rosetti - Revederea Revederea de Constantin Alexandru Rosetti (la doamna D.S.) Te mai văzui o dată, prietină iubită, Te revăzui și viața acuma o iubesc! Tu azi mi-ai arătat-o cu flori împodobită: De-ar fi ca azi și mâine, aș vrea să mai trăiesc! ..................................... Mai ții acum tu minte, câți ani de-atunci trecură, De când noi în grădină la tata ne jucam? Căci fruntea-mi viscolită nu poate da măsură Cât e de când de ruje cunună îți făceam! Ce de dureri d-atuncea pe noi nu năvăliră, Ce de ființe drage pământul ne-a-nghițit! Ce de doriri plăcute, ce de nădejdi pieriră Ce lume de fantome, o cer! ne-a ocolit! De-am fi bătrâni ca timpul, eu nu crez că se poate Mai mult decât atâtea ruine să călcăm, Și nu crez cum că crime, vânzări, prădări și moarte Mai mari pot fi în lume decât în care stăm! Moneda și femeia pe oameni cârmuiește, Săracul și cinstitul e-n veci gonit de ei; Și muma-și vinde fiii când preț mai bun găsește Și fiii-și vând chiar țara, părinți și Dumnezei! Virtutea stă în aur și ...
Constantin Negruzzi - La Maria (Negruzzi)
Constantin Negruzzi - La Maria (Negruzzi) La Maria de Constantin Negruzzi Curier de ambe sexe , nr 10, august 1839 Cât e de crud, să te-afli între ai tăi străin! Eliad , Visul Copilă tinerică, frumoasă ca plăcerea, De ce voiești să afli cumplitul meu necaz? Ah! numai aste lacrimi îmi pot curma durerea. Când vin ca roua dulce de-nundă-al meu obraz. Întrebi care e chinul ce darmă-a mea junie? De ce privirea-mi tristă se pleacă spre pământ? Amara mea durere, ah! nime nu o știe, Și nime nu va ști-o păn-voi intra-n mormânt. O inimă ce simte e vrednică de jale, Ca floarea cea plăpândă ce crește pe-un țărm sec, A patimilor vifor uscând frunzele sale, O lasă veștezită de-o calcă toți câți trec. Nici ura, nici amorul, nici lumea-nșelătoare Ce ne-ncetat m-adapă cu fiere și venin, Nu pot să facă altă decât să mă omoare. Dar însă... nu-s aceste ce-mping al meu suspin. Aceea care trista-mi viață-nourează, E un secret ce zace în inimă-mi ascuns, Iar raza bucuriei în veci nu-l luminează, Și dulcea mângăiere în ea ...
Dimitrie Anghel - Țiganii (Anghel)
Dimitrie Anghel - Ţiganii (Anghel) Țiganii de Dimitrie Anghel Publicată în Minerva , III, 756, 25 ian. 1911, p. 1. Cînd soarele urca încă nevăzut, departe, după dealuri, rumenind zarea, pe largul șesului întins și galben, cei ce nu cunosc alt coperămînt decît clopotul de azur al cerului își opriră mersul și poposiră pe marginea Elanului secătuit de arșiță. Un scurt moment de repaos, o haltă în infinit, o clipă de înstăpînire a marelui pămînt pentru a purcede aiurea, unde-i duce deșirul nesfîrșit al ghemului ce l-a scăpat din mîni ursita lor. Căruțele au stat, umbrele de cai au fluturat din coame, apoi, liberați de hamurile de frînghii, au prins să pască iarba rară. Un țol negru, întins pe cîțiva pari, a făcut o perdea dinspre partea vîntului. O licărire sfioasă de lumină a tremurat, vîlvătaia unor flăcări albastre a zbuciumat apoi și un ceaun negru a fost așezat pe pirostrii. Puținul ce dă viață : cîțiva pumni de făină galbenă ca aurul și mîna obișnuită de sare, aruncată pe fundul negru al unui ceaun, a fost de ajuns ca să înveselească hoarda. Sclipiri ...
Dimitrie Anghel - Arivistul Arivistul de Dimitrie Anghel Publicată sub titlul "Reflexiile unui poet", în Tribuna [Arad], XV, 74, 1 [14], apr. 1911, p. 1—2. Arivistul e un om care nu pierde nici o ocazie pentru a se manifesta. El se pleacă, se multiplică, șerpuiește, ciulește urechea ici să asculte, prinde o vorbă pe care o reține, căci îi va trebui mai tîrziu, violează intimitățile și are o serie nesfîrșită de măști pe care le preschimbă după împrejurări. Calități mari de inteligență, ori substrat de cultură serioasă nu e nevoie să aibă. Pospaiul e de ajuns și, cînd nici nu te gîndești, din omul infim de ieri, din nevoiașul ce împărțea cu noi toți, cei nepăsători de soartă, nevoile, îl vezi deodată ajuns cine știe unde. Pentru aceasta e drept că a cheltuit o energie incontestabilă. Visurile nu l-au ținut pe loc, idealurile de asemeni i s-au părut un bagaj inutil, și e știut că, cu cît ai mai multe bagaje, cu atît e mai greu de călătorit. Eu unul am cunoscut mulți de aceștia și le dau dreptate, pentru că, oricum, au muncit în felul lor. Și-au trudit mintea în fel ...
Dimitrie Anghel - Ceasornicul bunicii
Dimitrie Anghel - Ceasornicul bunicii Ceasornicul bunicii de Dimitrie Anghel Publicată sub titlul "Fantoma amintirii", în Revista democrației române , I, 29, 26 sept. 1910. p. 1140—1142. Urmez o stradă cunoscută, pe care am străbătut-o atîția ani de zile, și fără să mă gîndesc la năvala anilor care au curs peste mine, de cînd trăiesc departe, mi se pare ciudat că prin grădini nu văd aceiași pomi, la geamuri aceleași figuri cunoscute. Aci își apleca ramurile un cais, și dincolo, noaptea, nălucea un arțar alb ca o fantomă. Oprit lîngă un grilaj de fier, îmi reazim capul ca să privesc înlăuntrul unei curți, și nu mai recunosc vechile case în care am stat. Străinul care s-a mutat și-a pus pecetea lui. E tăcere, nu văd nici o trăsură la scară, nici o siluetă de misit, nici o umbră de cerșetor. Și totuși, stînd afară, mă strecor, cu gîndul înlăuntru urc scările, trec ușurel prin ganguri și intru în odaia unde am copilărit. Cu puterea amintirii așez lucrurile la loc, covoarele vechi cu flori șterse, iconostasul în firida din părete, rînduiesc icoanele îmbrăcate în argint, aprind candela, apoi, făcîndu-mă copil, îngenunchi o clipă ...
... că surîd femeile. Cel ce strînge trebuie să aibă o cataractă pe ochi și cînd — Doamne, păzește ! — vine amorul, care și el e orb în felul lui, să încerce operația cataractei, atunci cu vuet zăvoarele se dau într-o parte și lada de cele mai multe ori rămîne goală ...