Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru DISPREȚUIT

 Rezultatele 21 - 30 din aproximativ 81 pentru DISPREȚUIT.

Gheorghe Asachi - Giudecată nouă a lui Paris

Gheorghe Asachi - Giudecată nouă a lui Paris Giudecată nouă a lui Paris de Gheorghe Asachi Între timpul vechi ș-acuma, oare cine nu-nțălege Că e mare diferire la nărav, la gust și lege? Plin de gară și proțesuri neastâmpăratul om, Astăzi pentru milioane, dar atunce pentr-un pom. Ca femeia-atunci și zâna Să se laude au voit, De aceea s-au sfădit Iuno, Venus și Atina. Pentru asta, la un munte, care Ida se numea, Unde Paris, păstor tânăr, turma sa de oi păștea, Au venit pe-ascuns tustrele, Ca să giudece pre ele Și la mai mândră femeie Dorit pomul ca să deie. Deci l-acela păstorel, Tânăr, blând și frumușel, Toate zânele jaluze Se ruga prin ochi și buze. Una minte-i giuruia, Alta averi i hărăzea, Iar a treia mult favor La frumuseță și l-amor. Abia Paris au ochit Pe-ntriita cea minune, Avere-au disprețuit, N-au voit înțelepciune, Ce frumuseței pom au dat. Însă azi, Un așa caz În alt feli s-au giudecat, Nu-ntre munți, c-acel cioban, Ci șezând pe un divan; Paris, de modernă lume, Care-noată în parfume, Vede-ntrând ...

 

Grigore Alexandrescu - Anul 1840

Grigore Alexandrescu - Anul 1840 Anul 1840 de Grigore Alexandrescu Să stăpânim durerea care pe om supune; Să așteptăm în pace al soartei ajutor; Căci cine știe oare, și cine îmi va spune Ce-o să aducă ziua și anul viitor? Mâine, poimâine, poate, soarele fericirii Se va arăta vesel pe orizont senin; Binele ades vine pe urmele mâhnirii, Și o zâmbire dulce după-un amar suspin. Așa zice tot omul ce-n viitor trăiește, Așa zicea odată copilăria mea; Și un an vine, trece, ș-alt an îl moștenește; Și ce nădejdi dă unul, acelălalt le ia. Puține-aș vrea, iubite, din zilele-mi pierdute, Zile ce-n veșnicie și-iau repedele zbor; Puține suvenire din ele am plăcute: A fost numai-n durere varietatea lor! Dar pe tine, an tânăr, te văz cu mulțumire! Pe tine te dorește tot neamul omenesc! Și eu sunt mică parte din trista omenire, Și eu a ta sosire cu lumea o slăvesc! Când se născu copilul ce s-aștepta să vie, Ca să ridice iarăși pe omul cel căzut, Un bătrân îl luă în brațe, strigând cu bucurie: "Sloboade-mă, stăpâne, fiindcă l-am văzut." Astfel drepții ar ...

 

Grigore Alexandrescu - Epistolă Dlui V. II

Grigore Alexandrescu - Epistolă Dlui V. II Epistolă Dlui V. II de Grigore Alexandrescu Ziceai că în viață cea mai plăcută stare E a omului slobod de orice-nsărcinare, Care grijile lumii departe le aruncă, Și-n pace, în tăcere, în liniște adâncă, Lungit frumos pe spate, cu un ciubuc în gură, Avându-și întru toate plăcerea de măsură, La fumul ce se-nalță se uită, se gândește, Și slava drept nimica, drept fum o socotește. Tu dar, apostol vrednic al acestei doctrine, Care ne izbăvește de grijile străine, Spune-mi prin ce mijloace natura-mi pot preface Și zilele ca alții să le petrec în pace. Cum să mă scap de muze, de vechea tiranie, De-ale lor capricii, de-a lor cochetărie, Care întotdeauna mi-au fost supărătoare, Și pricini felurite de lungă întristare? În ce muzele noastre pot să ne folosească? Nici chiar de un datornic nu știu să ne plătească! În zadar mai deunăzi, am vrut, prin poezie, Să scap de-o bagatelă, de-o mică datorie; Ș-am arătat acelui care cerea parale Că viața e scurtă și vrednică de jale; Că aurul, argintul, metale păcătoase, La omul ce-o să ...

 

Grigore Alexandrescu - Epistolă către Voltaire

Grigore Alexandrescu - Epistolă către Voltaire Epistolă către Voltaire de Grigore Alexandrescu Din ziua când am citit scrisoarea către Horace, Doream, de s-ar fi putut, toată sfiala să las, Să-ți scriu pe un ton măreț, cât de măreț s-ar putea, Și să-ți pornesc un bilet lucrat în fabrica mea. Dar auzeam că voi, poeți, scriitori vestiți, Îndată ce ați murit, vă faceți cam neciopliți, Cam groși, necivilizați; și, drept să spui, mă temeam Să nu-mi întorci un răspuns mai aspru decât doream: Răspuns ca acel ce zici că-n anul trecut ți-a dat, Din partea lui Boileau, un secretar nenvățat. Aicea ca și la voi se află mulți nătărăi, Care s-ar da bucuros că sunt secretari ai tăi. Cu toate-acestea acum dorința mea o ascult; Respectul numelui tău nu mă oprește mai mult, Și pare-ți bine sau rău, slobod din partea mea ești. Nu cercetez dacă-n rai, dacă în iad locuiești, La ce fel de munci, pedepse, păcatele-ți te-au supus Și dacă în lungi frigări dracii acolo te-au pus. Sunt sigur că sfinții toți asupră-ți au reclamat, Și chiar de nu-i fi prăjit, ...

 

Grigore Alexandrescu - Mormintele. La Drăgășani

Grigore Alexandrescu - Mormintele. La Drăgăşani Mormintele. La Drăgășani de Grigore Alexandrescu Când vizitam odată locașurile sfinte, Mărețe suvenire din vremi ce-au încetat, Eu mă oprii pe valea bogată în morminte, Unde atâți războinici ai Greciei slăvite Strigarea libertății întâi au înălțat. Ziua de mult trecuse: natura obosită... Se odihnea: nici zgomot, nici cel mai ușor vânt; Nimic viu: eram singur în lumea adormită, Și stelele deasupra pe lunca părăsită Luceau ca niște candeli aprinse pe-un mormânt. Din vreme-n vreme numai, de dincolo de dealuri Părea c-auz un sunet, un vuiet depărtat, Ca glasul unei ape ce-neacă-ale ei maluri, Sau ca ale mulțimii întărâtate valuri, Când din robie scapă un neam împovărat. Și ochii-mi s-ațintiră pe semnul mântuinței Ce singur se înalță în locul de suspin, Protector al durerii, nădejde-a suferinței, Labarum vechi al luptei, simbol al biruinței, Prin care-a-nvins barbarii creștinul Constantin. Și mă gândeam l-aceia ce umbra-i învelește, La Grecia modernă ce ei au sprijinit; Căci jertfa pentru nații la cer se priimește, Căci sângele de martiri e plantă ce rodește Curând, târziu, odată, dar însă nelipsit. Precum cei dintâi preoți ...

 

Ion Heliade Rădulescu - Odă la pavilionul grecesc

Ion Heliade Rădulescu - Odă la pavilionul grecesc Odă la pavilionul grecesc de Ion Heliade Rădulescu Închinată nației grecești Norod războinic, fii ai libertății! A ta credință ș-a ta statornicie Și-nalț-a lor colore pe pavilionul tău. Crucea întraripată p-a vânturilor aripi Prin mii și mii de glasuri zboară într-a ei slavă. Pavilion fericite, arbure al credinței, Simbol al libertății care este Hristos! Frumos ești tu în ochii-mi! falnic fâlfâi în vânturi! Și cât cinstesc norodul care astăzi te nalță! Și sfânt mi-e acel sânge cu care te-au udat Și astfel către ceruri de verde ai crescut! Miniștri ai lui Hristos cântă, Bucuria-și nalță a ei glasuri; Mii de ochi înoată în lacrimi, Mii de inimi zboară până la ceruri; Îngerii libertății le poartă-nflăcărate. Silitra măsurat bubuie, În zgomotul bucuriei răzbubuie; Vivat! o însoțește. Scoală-te, Doamne, scoală-te, împărate! Trăiască numele tău, trăiască mântuirea! Trăiască mântuirea, mântuirea cea sfântă Evangheliei tale care-ai binevestit-o! * * Pe când a ta credință născândă și fecioară Prin duhul mângâierii în lume se vestea Și pieptu-umplea de flăcări, iar ...

 

Mateiu Caragiale - Singurătatea (Caragiale)

... mai nădăjdui? Precum în nepăsare trăiesc fără credință Voi ști deopotrivă să mor fără căință, Chiar clipa ce-a din urmă o voi disprețui. Cât mai curând ea vie, aducă-mi alinarea De veci și voi primi-o netulburat și mut - Spre a putea respinge și-atunci ...

 

Mihai Eminescu - Lumea îmi părea o cifră...

Mihai Eminescu - Lumea îmi părea o cifră... Lumea îmi părea o cifră... de Mihai Eminescu Lumea îmi părea o cifră, oamenii îmi păreau morți, Măști, ce râd după comandă, cari ies de după porți Și dispar ­ păpuși măiestre, ce că sunt nici că nu știu Și-ntr-o lume de cadavre căutam un suflet viu; Mă zbăteam dorind viață, cu ce sete eu cătam Precum cel ce se îneacă se acață de-orice ram. Dibuit-am în științe, în maxime,-n poezie, Dară toate îmi părură sură, stearpă teorie. N-aveam scop în astă lume, nici aveam ce să trăiesc Până când... blestăm momentul!... pân- ce-a fost să te-ntâlnesc. Oare sunt eu tot același? Singur nu mai mă-nțeleg: De clipirea genei tale putui viața să mi-o leg. Eram mândru ­ înjosirea, ba sclavia mă înveți: Mă disprețuiesc pe mine... ce mai are astăzi preț? Îmi părea că împărații sunt pe lume un nimic Căci ei nu țineau în mână degetul tău dulce, mic, Începusem s-am în lume ceva ce plătea mai mult Decât lumea, decât totul ce putusem să ascult; Mă miram, cum de pierdusem ochii pentru tot ce fu? Toate ...

 

Mihai Eminescu - Surori

Mihai Eminescu - Surori Surori de Mihai Eminescu O gingaș copil de rege când în haina-ți înfoiată Treci în faetonu-ți mândru... se mlădie nalta-ți poză Cum din frunzele-nfoiate râde un boboc de roză Ce frumoasă treci prin lume de-arătarea-ți luminată. Ochii tăi cei mari și negri strălucesc de-o jună viață Fața-ți marmură lovită de răsfrângerea-aurorei, Părul tău negru și luciu lin în respirarea borii În cununa lui de roze albe s-îmflă și se-ncreață. Șase cai l-a ta trăsură zbor pin vuietul mulțimei Cari cu căciule-n mână și cu gurile căscate Salutează-n a ei cale pământească zeitate. Tu surâzi. Te simți născută spre fericea omenimei. Toți o știu asta, căci bună zic că ești dulce copilă, Că un ochi nu s-urcă-n lacrimi înspre tine în zădar Și ades când noaptea pune ochiol lumei otar, Neștiută cauți praguri, scunde, vrednice de milă. Dar deodată în mulțime, tu oprești ochiul tău mare De-o idee dureroasă al tău suflet e cuprins... Spune înger, ce durere al tău suflet a atins De s-a-ntunecat deodat-a ta ...

 

Mihai Eminescu - Terține (Eminescu)

... poți să-l ții și numai tu să-l sfaremi. De-ngădui tu ca eu să-nchin poemul, Precum viața mea ți-am închinat-o, Disprețui

 

Nicolaus Olahus - La moartea fratelui meu Matei

Nicolaus Olahus - La moartea fratelui meu Matei La moartea fratelui meu Matei de Nicolaus Olahus Plângeți, oh, rogu-vă, Muze! De-al vostru poet aveți milă, Iar voi, o, Grații, acum ziua cea tristă slăviți! Însuți chiar tu, Apolo, citarede, pe care-l răsfață Veselul cântec, a mea liră de-acum s-amuțești. Voi, zeități, ce cândva prielnice mie îmi furăți, De amărâtul vost' bard vă-ndepărtați de acum! Numai doar tu, Elegia, cosițele triste răsfiră-ți Și mă silește să-ncep versul cu ritm dureros. Căci chinuit fără preget eu sunt de-o cumplită restriște, Iar al meu cuget bolnav de toropeală-i cuprins. O jumătate din sufletul meu de destin fu răpită, Cealaltă, care-a rămas, zace-n cumplite dureri. Spuneți de ce, Ursitoare, voi a muritorilor inimi Tinere le sfâșiați, vai! înainte de timp? Zeii de sus pentru ce vă dădură atâta putere, Ca să puteți cu al vost'braț să ucideți orice? Dar când cu mintea-mi frământ, lăcrimând, întrebarea aceasta, În ușurința-mi pe Zei mă mâniez c-au fost duri. Căci deopotrivă la toți muritorii sărmani le stă-n cale Moartea cumplită și toți au sorocit ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>