Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru DISPREȚUIT

 Rezultatele 11 - 20 din aproximativ 81 pentru DISPREȚUIT.

Cincinat Pavelescu - Cântă greierul

Cincinat Pavelescu - Cântă greierul Cântă greierul de Cincinat Pavelescu Sunt multe cântece stridente, Eu cânt încet, timid și greu; Pe mine nu m-ascultă noaptea Decât copiii și nebunii; Iar monotona-mi elegie În loc să s-adreseze lunii, Coboară-n taină spre pământul Care pricepe ce cânt eu! În glasu-mi pun o mângâiere Ce place morților uitați, Și când, orgolios, prin lume Tu treci cu ochii duși spre stele, Să nu disprețuiești, poete, Pe cei spre umbră aplecați; Cum vioreaua-și dă parfumul, Eu cânt cu aripile

 

Constantin Negruzzi - Satire și alte poetice compuneri

Constantin Negruzzi - Satire şi alte poetice compuneri Satire și alte poetice compuneri de Antioh Cantemir traduceri realizate de Alecu Donici în colaborare cu Constantin Negruzzi (1844) Prefața autorului Satiră se poate numi acea compunere care prin un stil vesel, luând în râs demoralizația, stăruiește a îndrepta năravurile omenești; pentru aceasta ea în scopul său e potrivită cu orice altă alcătuire morală, dar stilul ei fiind mai simplu și vesel, se citește cu plăcere, și dezvălirile ei sunt mai nimerite pentru că de luarea în râs noi ne temem mai mult decât de orice pedeapsă. Satira și-a luat începutul său în priveliștile populare unde între actele tragediilor se vâra, pentru înveselirea privitorilor, reprezentații comice, în care fețele în chip de satiri prin glume grosiere și cu totul populare, prihăneau năravurile și relele deprinderi ale cetățenilor. Aceste înfățoșeri, romanii urmând grecilor le introduseră în priveliștile lor, iar apoi afară de priveliști începură a face verse satirice. Un oarecare Luțilie deschise drumul lui Orație, Pers și Iuvenal, și aceștia satiricilor italieni, franțezi și de alte nații. Eu în compunerile mele am urmat mai ales pre Orație și pre franțezul Boileau de la carii multe am ...

 

Dimitrie Anghel - Pe un volum de Charles Perrault

Dimitrie Anghel - Pe un volum de Charles Perrault Pe un volum de Charles Perrault de Dimitrie Anghel Publicată în Viața românească , V, 11 nov. 1910, p. 236—238. Poveștile sunt o lume alături de a noastră. Vechi de cînd timpul, ele trebuie să fi legănat copilăria omului și de aceea farmecă și desfată și astăzi pe copii. Frica ori urîtul și monotonia lungilor nopți a trebuit să împrospăteze necunoscutul. În sunetele și zvonurile care rătăcesc fără de hodină, în natură, fantazia primitivă a trebuit să închipuiască ființi nevăzute, care grăiesc, își spun durerile ori bucuriile, furtunoasele patimi ori nostalgicele reverii, ca să ne înduioșeze sufletul. Iar cei ce le ascultau au căutat să deie trup negurelor ușoare și diafane ce se ridică și joacă peste ape, și le-au numit elfe, să întrevadă în contururile fantastice pe care le fac și le desfac nourii o lume întreagă de zei, un cer întreg de ființi supranaturale, pe care l-au numit Olimp, Walhalla sau altfel, au împoporat pădurile întunecate cu un întreg norod de fauni, nimfe și silvani, au îngropat în fiecare albie de rîu o sirenă și au înfăptuit din nou Universul, ca ...

 

Dimitrie Bolintineanu - Ștefan la moarte

Dimitrie Bolintineanu - Ştefan la moarte Ștefan la moarte de Dimitrie Bolintineanu Ștefan, domnul țării, pe cei mai mari unește La Suceava veche și-astfel le vorbește: - "Fiul meu cel june! Voi, români doriți! Moartea mă culege dintr-ai mei iubiți. Dorul pentru viață nu mă-ntristă foarte; Omul chiar când naște face-un pas spre moarte. Viața-i ca fantasma cu chipul plăpând Ce prin nopți s-arată și se stinge blând. Omu-i ca un vierme ce-n țărână pare Un minut vederii și, lucind, dispare. Dar mă-ntristă foarte norul furtunos Ce pe cerul țării trece neguros; Soliman ce mâine poate se prepară A lovi cu moarte draga noastră țară. Ungurul cel falnic se supune lui. În poloni credință nu mai poți să pui. Un pilot cu minte prin furtuna tare Nu desface toate pânzele ce are. Astfel pân? ce fieru-i nou să-l încercăm, Cu temeiuri bune țara să-nchinăm. Iar de-ar vrea să surpe legi și dalbe date, Să muriți cu toții pentru libertate! Nimeni nu e în lume mai disprețuit Ca cel rob ce poartă jugul mulțumit, Nimic nu ne-nsuflă hulă ca poporul Ce dorește viața cu robia, dorul! ...

 

Dimitrie Bolintineanu - Baia

... să-l recunoască drept un suzeran. Dar eroul nostru încă-i dă de știre — ,,Până ce românii, mândri de mărire, Pentru țară moartea vor disprețui, Mâinile de lanțuri nu-și vor umili!" III În cetatea veche ungurii-au rămas Și-n plăceri molateci inimile las. Într-o noapte tristă, într ...

 

Dimitrie Bolintineanu - Căprița de aur

Dimitrie Bolintineanu - Căpriţa de aur Căprița de aur de Dimitrie Bolintineanu În nori cinși cu roze și cu-aur curat Se culcă ferice al vieții-mpărat. Dar fiul de rege pe calu-i ce zboară Gonește-o căpriță, plăpândă și ușoară, Cu cornii auriți. Ea fuge-n pădure și cel ce-o preurmă, Lăsându-și fugarul, pe jos o mai urmă Sub arbori frunziți. Iar fiicele nopții pe lume cobor Și-nvăluie toate cu pletele lor. O slabă femeie cu seci oseminte, Cu fețe zbârcite, păru lui nainte Și-așa i-a vorbit: — ,,Te-nturnă,-mpărate, căci mândra căpriță A fost mai nainte frumoasă domniță Cu păr aurit. Un zmeu se răpise de chipu-i dorit, Dar juna fecioară l-a disprețuit. Atunci el îi schimbă popoarele sale În arbori ce formă dumbrava din vale, Dumbrava de chin. Domnița frumoasă cu plete leite Se schimbă-n căpriță cu coarne-aurite, Frumoase străin! Acum e căpriță cât ziua lucește Și dulce fecioară cât noaptea domnește. Acolo-i castelul în care petrece. Dar câți o preurmă, sub paloșu-i rece Ca spicul s-abat. Streine, te-nturnă spre locuri mai bune! Să mori când ...

 

Dimitrie Bolintineanu - Copăcenii

Dimitrie Bolintineanu - Copăcenii Copăcenii de Dimitrie Bolintineanu Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV I Plângi, frumoasă țară, lacrime de sânge! Plângi, precum durerea ne-ncetat se plânge, Căci amărăciunea ce te-a-nconjurat Sufletul tău fraged crud a fărâmat! Fiii tăi cei vitregi fost-au pentru tine Mai amari ca vârful sabiei străine! Ei te dară sclavă la tiranii tăi — Tu bătuși trei secoli pe nemicii răi; Dar putuși învinge dalba tinerețe Ce simțeau spre fiii-ți plini de frumusețe? Le lăsași tu capul cel încununat. Ei ți-au smuls cununa, la străini a dat. Îi lăsași să joace cu-armele sublime Ș-ai tăi fii le dară hordelor străine. Plângi, ș-ascunde plânsul, să nu dezvelești Rușinoasa faptă celor ce iubești. II Intră prin Moldova mii de turci, tătari, Domnul cu muntenii și făloși maghiari. Domnul României scrie lui Dumbravă ,,Nu venim a bate țara noastră bravă, Ci să scoatem domnul cel nelegiuit Ce-naintea Porții s-a disprețuit. Vin'de te închină domnului ce vine, Cărui toată țara să-i dorească bine." III Falnicul Dumbravă pe boieri chema Și citind scrisoarea le vorbește- ...

 

Dimitrie Bolintineanu - La Constantin Negri

Dimitrie Bolintineanu - La Constantin Negri La Constantin Negri de Dimitrie Bolintineanu O, Negri! inamicii a tot ce dă mărire Și viață României nu-ți vor putea ierta Că ai luat o parte de lauri la Unire Prin insistența ta! A face-un singur popol, o singură domnie Din două; a restrânge atâția postulani, Crezi tu că o să facă vrodată bucurie Acestor sclavi tirani? Cuvântul datorie spre țară e un nume! Și patria, o umbră, mărirea, un eres! A face să rămâie disprețuită-n lume, Și-n umbră mai ales; A pune interesul persoanelor-nainte De interesul țării; a nu simți vrun dor Când jugul rău apasă aceste locuri sfinte, Aceasta-i legea lor! Ei nu știu că rușinea, că viața degradată A țării lor pe dânșii d-odată îi lovesc, Că arborul când cade, și frunzele-i d-odată Cu el se ofilesc. Întrebe pe un vierme ce naște într-o floare De-i pasă dacă planta, plăpând locaș al său, E verde și frumoasă sau veștezește, moare Sub dintele lui rău? Întrebe-l dacă știe că floarea ce-el devoară Odată veștezită, surpată ...

 

Emil Gârleanu - În fel de fel de fețe

Emil Gârleanu - În fel de fel de feţe În fel de fel de fețe... de Emil Gârleanu Gaița mea e foc. V-am destăinuit pățania ciocănitorii și de-atunci și-a pierdut încrederea în mine. O săptămână întreagă am rugat-o până să-și ție cuvântul, să-mi spuie cum au căpătat păsările penele lor așa de minunate la vedere. Ascultați ce-am vorbit cu gaița: Eu : Pasăre dragă, îți făgăduiesc că de acum înainte n-o să mai spun altora nimic din ceea ce-mi împărtășești. Gaița : Lasă că te cunosc. Așa mi-ai vorbit și rândul trecut, și mi-ai pus ciocănitoarea pe cap, de-mi amărăște zilele. Eu : Gaiță dragă, mă jur... Gaița : Jurămintele tale sunt ca fulgii mei de ușoare. Uite (își scoate un fulg cu ciocul și-l lasă să plutească în aer). Eu : Gaiță dragă, crede-mă, jurămintele mele sunt ceva mai grele... Gaița : Lasă! lasă!... În sfârșit, o să-ți spun și povestea asta, și atâta tot... Eu : Și lada-n pod! Gaița : Așa. Ascultă: La-nceput toate păsările aveau penele de două feluri; albe și negre, ca ziua și noaptea. Decât Dumnezeu se cam săturase să le vadă pe ...

 

Garabet Ibrăileanu - Omul - o celulă a organismului numit societate

Garabet Ibrăileanu - Omul - o celulă a organismului numit societate Omul - o celulă a organismului numit societate de Garabet Ibrăileanu 1. Omul poartă centrul lumii fizice în orice punct cuprins în spațiul ocupat de trupul său; centrul lumii sentimentale și intelectuale îl poartă în conștiința sa (luând cuvântul în înțelesul său psihologic, nu moral). 2. În lume, nu vorbesc numai de artiști, sunt două feluri de oameni: oameni care apreciază, care au simpatii și antipatii, dar la care aprecierea aceasta, simpatiile și antipatiile nu devin un motiv de luptă. Ei nu luptă pentru ceea ce cred ei că e bine și nu luptă împotriva a ceea ce cred ei că e rău. Majoritatea oamenilor e așa. A trage însă concluzia că acești oameni sunt ,,impasibili", ,,impersonali", ar fi o mare greșeală și nimene, de fapt, n-o face. Dar sunt alți oameni care fac din simpatiile și antipatiile lor motive de luptă, care își fac un ideal (pe care-l urmăresc) de a stârpi ceea ce cred ei că e rău și de a ajuta la triumful binelui. Aceștia sunt oameni ,,luptători"'. 3. ,,Multe dureri-s, puține ...

 

Gheorghe Asachi - Giudecată nouă a lui Paris

Gheorghe Asachi - Giudecată nouă a lui Paris Giudecată nouă a lui Paris de Gheorghe Asachi Între timpul vechi ș-acuma, oare cine nu-nțălege Că e mare diferire la nărav, la gust și lege? Plin de gară și proțesuri neastâmpăratul om, Astăzi pentru milioane, dar atunce pentr-un pom. Ca femeia-atunci și zâna Să se laude au voit, De aceea s-au sfădit Iuno, Venus și Atina. Pentru asta, la un munte, care Ida se numea, Unde Paris, păstor tânăr, turma sa de oi păștea, Au venit pe-ascuns tustrele, Ca să giudece pre ele Și la mai mândră femeie Dorit pomul ca să deie. Deci l-acela păstorel, Tânăr, blând și frumușel, Toate zânele jaluze Se ruga prin ochi și buze. Una minte-i giuruia, Alta averi i hărăzea, Iar a treia mult favor La frumuseță și l-amor. Abia Paris au ochit Pe-ntriita cea minune, Avere-au disprețuit, N-au voit înțelepciune, Ce frumuseței pom au dat. Însă azi, Un așa caz În alt feli s-au giudecat, Nu-ntre munți, c-acel cioban, Ci șezând pe un divan; Paris, de modernă lume, Care-noată în parfume, Vede-ntrând ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>