Căutare text în DEX - Dicționarul explicativ al limbii române
Rezultate din Dicționarul explicativ al limbii române pentru VULGAR
Rezultatele 1 - 10 din aproximativ 32 pentru VULGAR.
... PORCÓS , - OÁSĂ , porcoși , - oase , adj . ( Despre oameni ) Care se poartă , care vorbește ca un porc ( 2 ) ; grosolan , vulgar ; ( despre cuvinte , expresii , purtare etc . ) indecent , necuviincios , grosolan ; vulgar
VULGARÍSM , vulgarisme , s . n . Expresie vulgară ( 1 ) ; cugetare
ȚÁȚĂ , țațe , s . f . 1. ( Pop . ) Mătușă . 2. ( Pop . ) Termen alinător dat de un bărbat femeii iubite ; mândră . 3. ( Peior . ) Epitet pentru o femeie vulgară , lipsită de gust și de finețe ;
... BIRJĂRÉSC , - EASCĂ , birjărești , adj . 1. Care aparține birjarului , de birjar . 2. Fig . ( Despre fapte , cuvinte ) Grosolan , necioplit , vulgar
... BURLÉSC , - Ă , burlești , adj . , s . f . 1. Adj . De un comic excesiv , grotesc , extravagant și adesea vulgar
FENÍCUL , feniculi , s . m . Plantă erbacee înaltă , cu frunze penate , cu flori mici , galbene , ale cărei semințe conțin un ulei eteric folosit în alimentație și farmacie ( Foeniculum
IÁRBĂ , ierburi , ( 2 ) s . f . 1. Nume generic dat plantelor erbacee , anuale sau perene , cu părțile aeriene verzi , subțiri și mlădioase , folosite pentru hrana animalelor . 2. Buruieni de tot felul . 3. Pajiște . 4. Compuse : iarbă - de - mare = plantă erbacee cu frunze liniare și cu flori verzi , care crește pe fundul mării și ale cărei frunze uscate sunt folosite în tapițerie ; zegras ( Zostera marina ) ; iarba - broaștei = mică plantă acvatică , cu frunze rotunde , lucitoare , care ( datorită pețiolului lung ) plutesc la suprafața apei , și cu flori albe ( Hydrocharis morsus - ranae ) ; iarba - ciutei = plantă perenă din familia compozeelor , cu flori galbene dispuse în capitule ( Doronicum austriacum ) ; iarba - fiarelor = a ) plantă erbacee veninoasă , cu frunze opuse , acoperite cu peri , cu flori albe - gălbui ( Cynanchum vincetoxicum ) ; b ) ( în basme ) iarbă cu putere miraculoasă , cu ajutorul căreia se poate deschide orice ușă încuiată ; p . ext . putere supranaturală , care poate ajuta la ceva greu de obținut ; iarba - găii = plantă erbacee cu frunze dințate , acoperite cu peri aspri , cu flori galbene ( Picris hieracioides ) ; iarbă - creață = izmă - creață ; iarbă - deasă = plantă erbacee cu tulpini subțiri , cu frunze înguste și flori verzi , dispuse în panicule ( Poa nemoralis ) ; iarbă - grasă = plantă erbacee cu tulpina ramificată și întinsă pe pământ , ...
LÍMBĂ , limbi , s . f . I. Organ musculos mobil care se află în gură , servind la perceperea gustului , la mestecarea și la înghițirea alimentelor , la om fiind și organul principal de vorbire . II. 1. Sistem de comunicare alcătuit din sunete articulate , specific oamenilor , prin care aceștia își exprimă gândurile , sentimentele și dorințele ; limbaj , grai . 2. Limbajul unei comunități umane , istoric constituită , caracterizat prin structură gramaticală , fonetică și lexicală proprie . 3. Totalitatea altor mijloace și procedee ( decât sunetele articulate ) folosite spre a comunica oamenilor idei și sentimente . Limba surdomuților . 4. ( Înv . și reg . ) Vorbă , cuvânt ; grai , glas . 5. ( Înv . ) Prizonier folosit ca informator asupra situației armatei inamice . 6. ( Înv . și arh . ) Comunitate de oameni care vorbesc aceeași limbă ; popor , neam , națiune . III. Nume dat unor obiecte , instrumente etc . care seamănă formal sau funcțional cu limba ( I ) . 1. Bară mobilă de metal , agățată în interiorul clopotului , care , prin mișcare , lovește pereții lui , făcându - l să sune . 2. Fiecare dintre arătătoarele ceasornicului . 3. Obiect de metal , de os , de material plastic etc . care înlesnește încălțarea pantofilor ; încălcător . 4. Bucată de piele , de pânză etc . lungă și îngustă , care acoperă deschizătura încălțămintei în locul unde aceasta se încheie cu șiretul . 5. Lama ...
MAHALAGIOÁICĂ , mahalagioaice , s . f . Femeie care trăiește într - un cartier mărginaș , la periferia orașelor ; p . ext . femeie de rând , cu apucături vulgare , care se ceartă și bârfește ; mahalagiță , țață . - Mahalagiu + suf . -
MAHALAGÍU , mahalagii , s . m . Bărbat care locuiește într - un cartier mărginaș , la periferia unui oraș ; p . ext . bărbat cu apucături vulgare , grosolane , care se ceartă și bârfește . - Mahala + suf . -