Căutare text în DEX - Dicționarul explicativ al limbii române

 

Cuvânt

 

Rezultate din Dicționarul explicativ al limbii române pentru PRONUNȚARE

 Rezultatele 1 - 10 din aproximativ 27 pentru PRONUNȚARE.

ACCENT

... ACCÉNT , accente , s . n . 1. Pronunțare mai intensă , pe un ton mai înalt etc . a unei silabe dintr - un cuvânt sau a unui cuvânt dintr - un grup ...

 

AMUȚIRE

AMUȚÍRE , amuțiri , s . f . 1. Faptul de a amuți ; pierderea facultății de a vorbi . 2. Fenomen fonetic care constă în pronunțarea din ce în ce mai puțin perceptibilă , până la dispariția totală , a unui

 

ASPIRAȚIE

ASPIRÁȚIE , aspirații , s . f . 1. Aspirare . 2. ( Fon . ) Zgomot produs prin frecarea aerului în trecerea lui prin laringe în cursul pronunțării unor sunete . 3. Fig . Năzuință , dorință , râvnă . [ Var . : ( înv . ) aspirațiúne s .

 

ATAC

ATÁC , atacuri , s . n . 1. Ofensivă a unor forțe armate care urmărește nimicirea sau prinderea inamicului și distrugerea unor obiective ale acestuia ; ( în special ) moment culminant al acestei ofensive . 2. Agresiune împotriva unei persoane , unui stat etc . 3. Inițiativă într - un joc sportiv . 4. Acțiune violentă și susținută ( prin manifestații , prin scris etc . ) împotriva unei situații , unei teorii etc . sau împotriva celor care le susțin . 5. Apariție bruscă și puternică a unei boli . 6. ( Fon . ) Mișcare articulatorie a coardelor vocale , care marchează începutul pronunțării unei

 

BÂLBÂIALĂ

... BÂLBÂIÁLĂ , bâlbâieli , s . f . Faptul de a ( se ) bâlbâi ; pronunțare

 

DIEREZĂ

... DIERÉZĂ , diereze , s . f . Disocierea în pronunțare

 

DIFTONG

... DIFTÓNG , diftongi , s . m . Pronunțare în aceeași silabă a unei vocale cu o semivocală ; grup de două sunete format dintr - o vocală și o semivocală care se pronunță ...

 

DISLALIE

DISLALÍE s . f . ( Med . ) Greutate în pronunțarea

 

FRICATIV

... FRICATÍV , - Ă , fricative , adj . n . și f . ( În sintagma ) Consoană fricativă ( și substantivat , f . ) sau sunet fricativ = consoană sau sunet la a căror pronunțare

 

ICTUS

ÍCTUS , ictusuri , s . n . 1. Intensificare a pronunțării în versificația antică , care marca partea cea mai reliefată a unei măsuri metrice . 2. ( Muz . ) Note puternic accentuate care se găsesc în primele măsuri . 3. ( Med . ) Stare patologică , manifestată brusc și intens , însoțită de cădere ;

 

IDIOLALIE

IDIOLALÍE , idiolalii , s . f . ( Med . ) Tulburare de vorbire constând în pronunțarea neinteligibilă a unor cuvinte . [ Pr . : - di -

 

   Următoarele >>>