Căutare text în DEX - Dicționarul explicativ al limbii române

 

Cuvânt

 

Rezultate din Dicționarul explicativ al limbii române pentru POC

 Rezultatele 1 - 10 din aproximativ 15 pentru POC.

POCÂLTI

POCÂLTÍ , pocâltesc , vb . IV . Refl . ( Înv . și reg . ) A slăbi foarte mult ; a fi istovit de foame . - Et .

 

POCÂLTIRE

POCÂLTÍRE s . f . ( Înv . și reg . ) Faptul de a se pocâlti . - V.

 

POCÂLTIT

POCÂLTÍT , - Ă , pocâltiți , - te , adj . ( Înv . și reg . ) Slăbit ( de foame ) ; foarte flămând , hămesit . - V.

 

POCÂNZEU

POCÂNZÉU , pocânzei , s . m . ( Reg . ) Persoană care are anumite atribuții în timpul unei nunți țărănești ; vornicel . - Et .

 

POCĂI

POCĂÍ , pocăiesc , vb . IV . Refl . 1. ( În concepțiile religioase ) A - și mărturisi păcatele săvârșite , a se căi și a căuta să obțină iertare prin post și rugăciuni . 2. A deveni adept al anumitor secte religioase

 

POCĂIRE

POCĂÍRE , pocăiri , s . f . Faptul de a se pocăi . - V.

 

POCĂIT

POCĂÍT , - Ă , pocăiți , - te , adj . , s . m . și f . 1. Adj . Care se căiește . 2. S . m . și f . Adept al unei secte creștine apărute în Ungaria în jurul anului 1825 , care consideră pocăința mai presus de orice virtute ; p . gener . adept al unor secte religioase creștine , sectant . - V.

 

POCĂNI

POCĂNÍ vb . IV v .

 

POCĂNIRE

POCĂNÍRE s . f . v .

 

POCĂNIT

POCĂNÍT s . n . v .

 

   Următoarele >>>