Căutare text în DEX - Dicționarul explicativ al limbii române

 

Cuvânt

 

Rezultate din Dicționarul explicativ al limbii române pentru FLEXIUNE

 Rezultatele 1 - 10 din aproximativ 15 pentru FLEXIUNE.

DESINENȚĂ

DESINÉNȚĂ , desinențe , s . f . Element morfologic care , adăugat la tema unui cuvânt , exprimă în flexiunea nominală cazul , numărul ( la adjectiv și genul ) , iar în flexiunea verbală persoana , numărul ( și

 

ALTERNANȚĂ

... ALTERNÁNȚĂ s . f . 1. Insușirea de a alterna ; revenire succesivă . 2. Schimbare regulată a unui sunet din temă prin altul în flexiune

 

CAMBRE

CAMBRÉ , cambreuri , s . n . Exercițiu gimnastic ( de balet ) , lent , cu flexiuni înainte , înapoi și laterale ale

 

CONJUGARE

CONJUGÁRE , conjugări , s . f . 1. Acțiunea de a ( se ) conjuga și rezultatul ei . 2. Flexiunea verbului . 3. Fig . Îmbinare , împletire . 4. ( Biol . ) Forma cea mai simplă de fecundație , care constă în unirea temporară a doi indivizi ( la infuzori ) sau a două celule ( la unele alge ) , urmată de un schimb reciproc de substanțe

 

DEFECTIV

DEFECTÍV , - Ă , defectivi , - e , adj . ( Despre cuvintele flexibile ) Care are flexiunea incompletă , lipsit de unele forme gramaticale , care nu se întrebuințează la toate formele

 

FLEXIBIL

... îndoi , de a se încovoia ușor ( și de a - și reveni la forma inițială ) ; elastic , mlădios . 2. Adj . ( Gram . ) Care are flexiune

 

FLEXIONAR

... FLEXIONÁR , - Ă , flexionari , - e , adj . 1. Care se îndoaie , care se încovoaie . 2. Care are flexiune

 

LOCATIV

LOCATÍV , - Ă , locativi , - e , s . n . , adj . 1. S . n . Caz al flexiunii nominale în unele limbi , care arată locul unde se petrece acțiunea verbului . 2. Adj . Privitor la casele închiriate ; al caselor

 

MORFOLOGIC

MORFOLÓGIC , - Ă , morfologici , - ce , adj . 1. ( Biol . ) Privitor la structura organismelor plantelor și animalelor și la structura solului ( terestru ) . 2. ( Lingv . ) Care privește studiul părților de vorbire și flexiunea lor , care ține de morfologie ( 2 ) , privitor la

 

NOMINATIV

NOMINATÍV , - Ă , nominativi , - e , s . n . , adj . 1. S . n . Caz al flexiunii nominale a cărui funcție specifica este aceea de subiect și care este considerat forma de bază a substantivului . 2. Adj . ( Fin . ; în sintagma ) Obligație nominativă = obligație care poartă înscris numele

 

   Următoarele >>>