Căutare text în DEX - Dicționarul explicativ al limbii române
Rezultate din Dicționarul explicativ al limbii române pentru EXCLUS
Rezultatele 1 - 10 din aproximativ 24 pentru EXCLUS.
EXCLÚDE , exclud , vb . III . Tranz . A înlătura , a da afară , a elimina , a îndepărta , a
... EXCLÚDERE , excluderi , s . f . Acțiunea de a exclude și rezultatul ei ; dare afară , înlăturare , excluziune ( 1 ) . - V. exclude
SAU conj . 1. ( Cu funcție disjunctivă ) Ori , fie : a ) ( Leagă noțiuni sau propoziții care se exclud ca opuse sau contradictorii ) Plânge sau râde ? ( Al doilea membru al disjuncției este o negație ) Sunt sau nu sunt ? b ) ( Leagă noțiuni sau propoziții care se exclud ca alternative ) Doriți cafea sau ceai ? 2. ( Cu funcție explicativă ) Adică , cu alte cuvinte . Adunarea , sau soborul întregii țări . 3. ( Cu funcție copulativă ) Precum , și . Nisipul se găsește pe fundul râurilor , lacurilor sau mărilor . 4. ( În propoziții interogative , cu funcție conclusivă , atenuată de o nuanță de îndoială ) Nu cumva ? oare ? poate ? De ce nu scrii ? Sau n - ai timp ? - Să + au ^
ALTERNATÍVĂ , alternative , s . f . 1. Posibilitate de a alege între două soluții , între două situații etc . care se exclud . 2. Relație între două judecăți în care , dacă o judecată e adevărată , cealaltă e neapărat
ANTINOMÍE , antinomii , s . f . Contradicție aparent insolubilă între două teze , două legi sau două principii ( filozofice ) , care se exclud reciproc și care totuși pot fi demonstrate , fiecare în parte , la fel de
... APODÍCTIC , - Ă - Ă , apodictici , - ce , adj . ( Despre judecăți , demonstrații etc . ) Care exprimă raporturi și legături necesare între lucruri sau fenomene ; care exclude
COMPATIBILITÁTE s . f . 1. Faptul de a fi compatibil ; însușirea a tot ce e compatibil ; potrivire . 2. ( Log . ) Raport între două enunțuri care nu se exclud reciproc . 3. ( Mat . ) Proprietate a unui sistem de relații de a fi compatibil , părțile sale neexcluzându - se una pe cealaltă . 4. ( Tel . ; în sintagma ) Compatibilitate inversă =
CONTRADÍCȚIE , contradicții , s . f . 1. ( Fil . ) Categorie care exprimă starea lăuntrică a tuturor obiectelor și proceselor ( corelația de unitate , legatură , coexistență și luptă a laturilor , proprietăților și tendințelor contrare , proprii fiecărui obiect sau proces ) , constituind conținutul , motorul dezvoltării , cauza tuturor schimbărilor din univers , a evoluției de la inferior la superior . 2. Raport logic între două noțiuni , judecăți , concluzii care epuizează complet domeniul lor de referință și care se exclud reciproc . 3. Nepotrivire între idei sau fapte ;
CONTRADICTÓRIU , - IE , contradictorii , adj . ( Despre fenomene , idei , tendințe ) Care se contrazic între ele , care se exclud reciproc , care sunt incompatibile unul cu
CONTRÁR , - Ă , contrari , - e , adj . , adv . , s . n . , prep . 1. Adj . Opus , potrivnic . 2. Adv . Împotrivă , în contra , neconform cu . . . 3. S . n . ( La pl . ; în forma contrarii ) Denumire dată noțiunii care desemnează laturi , însușiri sau tendințe ale obiectelor și proceselor opuse unele altora , astfel încât se exclud reciproc , această opoziție constituind forța motrice și conținutul principal al dezvoltării acelui obiect sau proces ; ( și la sg . ) fiecare din termenii unei contradicții ( 1 ) . 4. Prep . Contra , împotriva cuiva sau a ceva . [ Var . : contráriu , - ie adj . , s .
CONTRARIETÁTE s . f . 1. Stare de surprindere neplăcută , provocată de o împotrivire , de o contrazicere . 2. Raport logic între două noțiuni sau judecăți care se exclud reciproc , dar care pot fi înlăturate ambele în favoarea unei a treia noțiuni sau judecăți . [ Pr . : - ri -