Căutare text în DEX - Dicționarul explicativ al limbii române

 

Cuvânt

 

Rezultate din Dicționarul explicativ al limbii române pentru DIN

 Rezultatele 1 - 10 din aproximativ 7166 pentru DIN.

DINĂUNTRU

... DINĂÚNTRU adv . Din

 

DINĂ

DÍNĂ , dine , s . f . ( Fiz . ) Unitate de măsură a forței , egală cu forța care imprimă unui corp cu masa de un gram accelerația de un centimetru pe secundă la

 

DINȚA

DINȚÁ , dințéz , vb . I . Tranz . A face dinți ( 2 ) pe marginea unui

 

DINȚAR

DINȚÁR , dințare , s . n . 1. Unealtă cu care se înclină dinții ferăstrăului de o parte și de alta a pânzei lui . 2. Grătar în dreptul scocului morii . - Dinte + suf . -

 

DINȚARE

DINȚÁRE , dințări , s . f . Acțiunea de a dința și rezultatul ei . V.

 

DINȚAT

DINȚÁT , - Ă , dințați , - te , adj . Cu dinți ; crestat sau tăiat în formă de dinți ; zimțat . - Dinte + suf . -

 

DINȚĂRIT

DINȚĂRÍT s . n . ( Glumeț ) Bir pe care urma să - l plătească cineva celui pe care l - a ospătat , pentru osteneala acestuia de a mesteca cu dinții . - Dinte + suf . - ărit ( după tc . diș - parasi " bani de

 

DINȚIȘOR

DINȚIȘÓR , dințișori , s . m . Diminutiv al lui dinte . - Dinte + suf . -

 

DINȚURĂ

DINȚÚRĂ , dințuri , s . f . Plantă erbacee cu flori roșii sau albe dispuse în spice , care crește prin semănături sau ierburi ( Odontites rubra ) . - Dinte + suf . -

 

DINȚĂTURĂ

DINȚĂTÚRĂ s . f . Parte dințată a unui

 

   Următoarele >>>