Căutare text în DEX - Dicționarul explicativ al limbii române
Rezultate din Dicționarul explicativ al limbii române pentru CONTRADICȚIE
Rezultatele 1 - 10 din aproximativ 14 pentru CONTRADICȚIE.
... ANTAGONÍSM , antagonisme , s . n . Formă a contradicției dintre grupuri și clase cu interese fundamentale opuse ; p . gener . contradicție
... ANTILOGÍE , antilogii , s . f . Contradicție
... ANTINOMÍE , antinomii , s . f . Contradicție aparent insolubilă între două teze , două legi sau două principii ( filozofice ) , care se exclud reciproc și care totuși pot fi demonstrate , fiecare în parte , la ...
AUTOMIȘCÁRE , automișcări , s . f . Mișcare , dezvoltare neîntreruptă a naturii și a societății , cauzată de contradicțiile interne . [ Pr : a - u - ] - Auto ^1 - +
... a face să crape , să plesnească . 3. Refl . recipr . Fig . ( Despre interese , idei etc . ) A fi sau a veni în contradicție
CONCILÍA , conciliez . vb . I. Tranz . A pune de acord , a împăca , a înlătura divergențele , contradicțiile dintre două sau mai multe păreri , idei , doctrine
... CONFLÍCT , conflicte , s . n . 1. Neînțelegere , ciocnire de interese , dezacord ; antagonism ; ceartă , diferend , discuție ( violentă ) . 2. Contradicție
CONTRÁR , - Ă , contrari , - e , adj . , adv . , s . n . , prep . 1. Adj . Opus , potrivnic . 2. Adv . Împotrivă , în contra , neconform cu . . . 3. S . n . ( La pl . ; în forma contrarii ) Denumire dată noțiunii care desemnează laturi , însușiri sau tendințe ale obiectelor și proceselor opuse unele altora , astfel încât se exclud reciproc , această opoziție constituind forța motrice și conținutul principal al dezvoltării acelui obiect sau proces ; ( și la sg . ) fiecare din termenii unei contradicții ( 1 ) . 4. Prep . Contra , împotriva cuiva sau a ceva . [ Var . : contráriu , - ie adj . , s .
... CONTRAZÍCERE , contraziceri , s . f . Faptul de a ( se ) contrazice ; contradicție
OPOZÍȚIE , opoziții , s . f . I. 1. Raportul dintre două lucruri sau două situații opuse , contradictorii ; deosebire izbitoare , contrast . 2. Împotrivire , opunere , rezistență . 3. ( Fil . ) Noțiune a dialecticii desemnând un stadiu mai înalt de dezvoltare a contradicției decât deosebirea , stadiu în care obiectul unitar de dedublează în contrarii ce se exclud . 4. Poziție a două corpuri cerești care , privite de pe pământ , se găsesc pe bolta cerească diametral opuse . 5. ( Jur . ) Manifestare de voință destinată să împiedice îndeplinirea unui act juridic sau să impună anumite condiții acestei îndepliniri . 6. ( Lingv . ) Diferență , de obicei fonetică , cu sau fără valoare funcțională , între două unități lingvistice . II. ( În țările cu regim parlamentar ) Totalitatea persoanelor care fac parte dintr - un grup politic potrivnic partidului aflat la putere ; politica pe care o duce acest grup față de partidul la putere . [ Var . : ( înv . ) opozițiúne s .