Căutare text în DEX - Dicționarul explicativ al limbii române
Rezultate din Dicționarul explicativ al limbii române pentru CLORURĂ
Rezultatele 1 - 10 din aproximativ 21 pentru CLORURĂ.
... CLORURÁT , - Ă , clorurați , - te , adj . ( Despre substanțe ) Supus acțiunii de clorurare . - V. clorura
CLORURÁ , clorurez , vb . I . Tranz . A efectua o
CLORURÁȚIE , clorurații , s . f .
CALOMÉL s . n . Clorură de mercur sub forma unei pulberi albe , fine , insolubile în apă , fără gust , fără miros , având acțiune purgativă și vermifugă ; clorură
ȚIPIRÍG^2 s . n . Clorură de amoniu ( folosită la cositorirea aramei , în soluția unor pile electrice și în diferite reacții chimice ) . ȚIPIRÍG^1 s . m . ( Bot . ; regional )
AURAMÍNĂ , auramine , s . f . Colorant de culoare galbenă pe bază de cetonă , de clorură de amoniu și de zinc , folosit pentru vopsirea materialelor textile . [ Pr . : a -
CARNALÍT s . n . Amestec natural de clorură de potasiu și de magneziu , folosit ca îngrășământ
CERARGIRÍT s . n . Clorură de argint naturală , întrebuințată ca minereu de
CHELÉN s . n . Anestezic local pe bază de clorură de
... CLORURÁRE s . f . Reacție chimică prin care se introduc unul sau mai mulți atomi de clor în molecula unui compus organic . - V. clorura
HEMÍNĂ , hemine , s . f . Substanță organică produsă prin încălzirea hemoglobinei cu clorură de sodiu și acid acetic , folosită în medicina judiciară pentru identificarea petelor de