Căutare text în DEX - Dicționarul explicativ al limbii române

 

Cuvânt

 

Rezultate din Dicționarul explicativ al limbii române pentru ABILITA

 Rezultatele 1 - 10 din aproximativ 19 pentru ABILITA.

ABILITATE

ABILITÁTE , abilități , s . f . ( La sg . ) Îndemânare , iscusință , pricepere ,

 

ABILITARE

... ABILITÁRE , abilitări , s . f . ( Rar ) Acțiunea de a abilita și rezultatul ei . - V. abilita

 

ÎNDEMÂNARE

ÎNDEMÂNÁRE s . f . Ușurința de a face un lucru ca urmare a unei bune deprinderi sau a unei înclinații ; iscusință , abilitate , pricepere , dibăcie . - V.

 

ȘTERPELI

ȘTERPELÍ , șterpelesc , vb . IV . Tranz . ( Fam . ) 1. A sustrage ceva ( cu abilitate ) ; a fura . 2. ( În expr . ) A o șterpeli = a pleca repede ( și pe furiș ) . 3. ( Rar ) A atinge ceva ușor și în treacăt . - Et .

 

DESCURCĂREȚ

DESCURCĂREȚ , - EÁȚĂ , descurcăreți , - țe , adj . Care știe să se descurce ( 2 ) ( cu abilitate ) . - Descurca + suf . -

 

DEXTERITATE

DEXTERITÁTE , dexterități , ( 2 ) s . f . 1. Abilitate , dibăcie , îndemânare ( fizică ) . 2. ( Ieșit din uz ) Obiect de învățământ ( desen , muzică , caligrafie , gimnastică , gospodărie , lucru de mână ) având drept scop să dezvolte însușirile artistice și îndemânarea practică a

 

DIBĂCIE

DIBĂCÍE , dibăcii , s . f . Îndemânare , abilitate , pricepere ,

 

DIPLOMAT

DIPLOMÁT^2 , - Ă , diplomați , - te , subst . , adj . I. 1. S . m . și f . Persoană oficială care are misiunea de a întreține relații cu reprezentanții oficiali ai altor state sau de a trata în numele statului său . 2. S . m . și f . Persoană care știe cum să trateze o afacere , cum să se comporte într - o situație ( pentru a - și atinge scopurile ) . 3. Adj . Care este abil , subtil , șiret în relațiile sociale ; care arată , trădează abilitate , subtilitate , șiretenie ; diplomatie^2 . II. S . n . Prăjitură preparată dintr - o cremă aromată cu rom peste care se adaugă frișcă și fructe zaharisite . DIPLOMÁT^1 , - Ă , diplomați , - te , adj . , s . m . și f . ( Persoană ) care a obținut o

 

HĂRȘNI

HĂRȘNÍ , hărșnesc , vb . IV . Tranz . ( Reg . ) 1. A reteza , a tăia ceva ( dintr - o lovitură scurtă ) . 2. A fura ceva ( foarte repede , cu abilitate ) . [ Var . : hărștí , hârșní vb .

 

INABILITATE

INABILITÁTE s . f . ( Livr . ) Lipsă de abilitate ;

 

   Următoarele >>>