Căutare text în DEX - Dicționarul explicativ al limbii române

 

Cuvânt

 

Rezultate din Dicționarul explicativ al limbii române pentru STĂPÂNIT

 Rezultatele 11 - 20 din aproximativ 68 pentru STĂPÂNIT.

COPROPRIETAR

COPROPRIETÁR , coproprietari , s . m . Persoană care stăpânește o proprietate în comun cu altcineva . [ Pr . : - pri -

 

CUMPĂTAT

CUMPĂTÁT , - Ă , cumpătați , - te , adj . ( Despre oameni și despre manifestările lor ) Cu măsură , stăpânit , sobru , așezat . - V.

 

DECEPȚIONIST

DECEPȚIONÍST , - Ă , decepționiști , - ste , adj . ( Despre literatură ) Care are caracterele decepționismului ; ( despre oameni , în special despre scriitori ; adesea substantivat ) care se lasă stăpânit de decepționism , care a adoptat decepționismul ca atitudine în viață , în literatură . [ Pr . : - ți - o - ] - Decepțiune + suf . -

 

DEMONOMANIE

DEMONOMANÍE s . f . Formă de nebunie care constă în credința de a fi stăpânit de

 

DEVĂLMAȘ

DEVĂLMÁȘ , devălmași , s . m . Persoană care stăpânea în devălmășie cu altele o suprafață de teren ; p . ext . părtaș la o

 

DEVORANT

DEVORÁNT , - Ă , devoranți , - te , adj . Care devorează ; fig . arzător , mistuitor ; care nu poate fi potolit , stăpânit ;

 

DIALECTICIAN

DIALECTICIÁN , - Ă , dialecticieni , - e , s . m . și f . Persoană care stăpânește dialectica , care gândește conform cu principiile

 

DOMNITOR

DOMNITÓR , - OÁRE , domnitori , - oare , s . m . , adj . I. S . m . Domn ( 3 ) ; spec . titlu purtat de suveranii României între 1859 și 1881 ; persoanaă care avea acest titlu . II. Adj . 1. ( În sintagma ) Familie ( sau casă ) domnitoare = dinastie . 2. Fig . ( Rar ) Care domnește , stăpânește , domină . - Domni + suf . -

 

DORI

DORÍ , doresc , vb . IV . Tranz . 1. . A fi stăpânit de tendința lăuntrică de a face , de a avea sau de a dobândi ceva ; a ține , a râvni , a năzui la ceva . 2. A ține mult să vadă sau să revadă pe cineva sau ceva drag , a aștepta pe cineva sau ceva cu dor , cu nerăbdare . 3. A simți o atracție erotică . 4. A ura cuiva

 

DUCESĂ

DUCÉSĂ , ducese , s . f . Soția unui duce ^2 ; femeie care stăpânește un ducat . - Duce + suf . - esă ( după fr . duchesse ) . Cf . it . %

 

EGOIST

EGOÍST , - Ă , egoiști , - ste , adj . ( Adesea substantivat ) Stăpânit de egoism ; determinat de egoism , care denotă

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>