Căutare text în Biblie
Rezultate din Biblie pentru RAM
Rezultatele 1 - 10 din aproximativ 34 pentru RAM.
Ezechiel Capitol 31 Ezechiel 30 Ezechiel Capitol 31 1 În anul al unsprezecelea, în ziua întîi a lunii a treia, Cuvîntul Domnului mi -a vorbit, astfel: 2 ,,Fiul omului, spune lui Faraon, împăratul Egiptului, și mulțimii lui: ,Cu cine te asemeni tu în mărimea ta? 3 Iată că Asirianul era un cedru falnic în Liban; ramurile lui erau stufoase, frunzișul umbros, tulpina înaltă, iar vîrful îi ajungea pînă la nori. 4 Apele îl făcuseră să crească, adîncul îl făcuse înalt, rîurile lui îi scăldau răsadnița, și își trimiteau pîraele la toți copacii de pe cîmp. 5 De aceea, tulpina lui se înălța deasupra tuturor copacilor de pe cîmp, crengile i se înmulțiseră și ramurile i se întindeau, de mulțimea apelor, care -l făcuseră să dea lăstari. 6 Toate păsările cerului își făceau cuiburi în crengile lui; toate fiarele cîmpului fătau supt ramurile lui, și tot felul de neamuri multe locuiau supt umbra lui. 7 Era frumos prin mărimea lui, prin întinderea ramurilor lui; căci rădăcinile îi erau înfipte în ape mari. 8 Cedrii din grădina lui Dumnezeu nu -l întreceau, chiparoșii nu erau de asemuit cu crengile lui, și platanii nu erau ca ...
Neemia Capitol 8 Neemia 7 Neemia Capitol 8 1 Cînd a venit luna a șaptea, copiii lui Israel erau în cetățile lor. Atunci tot poporul s`a strîns ca un singur om pe locul deschis dinaintea porții apelor. Au zis cărturarului Ezra să se ducă să ia cartea Legii lui Moise, dată de Domnul lui Israel. 2 Și preotul Ezra a adus Legea înaintea adunării, alcătuită din bărbați și femei și din toți cei ce erau în stare s`o înțeleagă. Era întîia zi a lunii a șaptea. 3 Ezra a citit în carte de dimineață pînă la amează, pe locul deschis dinaintea porții apelor, în fața bărbaților și femeilor și în fața celor ce erau în stare s`o înțeleagă. Tot poporul a fost cu luare aminte la cetirea cărții Legii. 4 Cărturarul Ezra stătea pe un scaun de lemn, ridicat cu prilejul acesta. Lîngă el, la dreapta, stăteau Matitia, Șema, Anaia, Urie, Hilchia și Maaseia, și la stînga: Pedaia, Mișael, Malchia, Hașum, Hașbadana, Zaharia și Meșulam. 5 Ezra a deschis cartea înaintea întregului popor, căci stătea mai sus de ...
Romani Capitol 11 Romani 10 Romani Capitol 11 1 Întreb dar: ,A lepădat Dumnezeu pe poporul Său?` Nicidecum! Căci și eu sînt Israelit, din sămînța lui Avraam, din seminția lui Beniamin. 2 Dumnezeu n`a lepădat pe poporul Său, pe care l -a cunoscut mai dinainte. Nu știți ce zice Scriptura, în locul unde vorbește despre Ilie? Cum se plînge el lui Dumnezeu împotriva lui Israel, cînd zice: 3 ,,Doamne, pe proorocii Tăi i-au omorît, altarele Tale le-au surpat; am rămas eu singur, și caută să-mi ia viața?`` 4 Dar ce -i răspunde Dumnezeu? ,,Mi-am păstrat șapte mii de bărbați, cari nu și-au plecat genunchiul înaintea lui Baal.`` 5 Tot așa, și în vremea de față, este o rămășiță datorită unei alegeri, prin har. 6 Și dacă este prin har, atunci nu mai este prin fapte; altmintrelea, harul n`ar mai fi har. Și dacă este prin fapte, nu mai este prin har; altmintrelea, fapta n`ar mai fi faptă. 7 Deci, ce urmează? Că Israel n`a căpătat ce căuta, iar rămășița aleasă a căpătat; pe cînd ceilalți au fost împietriți, 8 după ...
... cu privire la lucrurile cari trebuiau nimicite cu desăvîrșire. - 8 Fiul lui Etan: Azaria. 9 Fiii cari s`au născut lui Hețron au fost Ierahmeel, Ram și Chelubai (Caleb). 10 Ram a născut pe Aminadab. Aminadab a născut pe Nahșon, domnul fiilor lui Iuda. 11 Nahșon a născut pe Salma ... Abia, nevasta lui Hețron, i -a născut pe Așhur, tatăl lui Tecoa. 25 Fiii lui Ierahmeel, întîiul născut al lui Hețron, au fost: Ram, întîiul născut, Buna, Oren și Oțem, născuți din Ahia. 26 Ierahmeel a avut o altă nevastă, numită Atara, care a fost ...
Daniel Capitol 4 Daniel 3 Daniel Capitol 4 1 ,,Nebucadnețar, împăratul, către toate popoarele, neamurile, oamenii de toate limbile, cari locuiesc pe tot pămîntul: Să aveți multă pace! 2 Am găsit cu cale să fac cunoscut semnele și minunile, pe cari le -a făcut Dumnezeul cel Prea Înalt față de mine. 3 Cît de mari sînt semnele Lui și cît de puternice sînt minunile Lui! Împărăția Lui este o împărăție vecinică, și stăpînirea Lui dăinuiește din neam în neam! 4 Eu, Nebucadnețar, trăiam liniștit în casa mea, și fericit în palatul meu. 5 Am visat un vis, care m`a înspăimîntat; gîndurile de cari eram urmărit în patul meu și vedeniile duhului meu mă umpleau de groază. 6 Am poruncit atunci să aducă înaintea mea pe toți înțelepții Babilonului, ca să-mi tîlcuiască visul. 7 Îndată au venit vrăjitorii, cititorii în stele, Haldeii și ghicitorii. Le-am spus visul, și nu mi l-au putut tîlcui. 8 La urmă de tot, s`a înfățișat înaintea mea Daniel, numit Beltșațar, după numele dumnezeului meu, și care are în el duhul dumnezeilor celor sfinți. I-am spus visul, și am zis: 9 -,,Beltșațare, căpetenia vrăjitorilor, ...
Ezechiel Capitol 17 Ezechiel 16 Ezechiel Capitol 17 1 Cuvîntul Domnului mi -a vorbit astfel: 2 ,,Fiul omului, spune o vorbă cu tîlc, spune o pildă casei lui Israel, 3 și zi: ,,Așa vorbește Domnul, Dumnezeu: ,,Un vultur mare, cu aripi lungi, cu aripile întinse, acoperit cu pene pestrițe, a venit în Liban, și a luat vîrful unui cedru. 4 A rupt ramura cea mai înaltă a lui, a dus -o într`o țară de negoț, și a pus -o într`o cetate de negustori; 5 a luat și din sămînța țării și a pus -o într`un pămînt roditor; a pus -o lîngă o apă mare, și a sădit -o ca pe o salcie. 6 Lăstarul acesta a crescut, și s`a făcut un butuc de viță întins, dar nu prea înalt; vițele îi erau îndreptate spre vultur, și rădăcinile erau supt el. Astfel s`a făcut un butuc de viță, a dat lăstari, și a făcut mlădițe. 7 Mai era însă un alt vultur, mare, ...
Ezechiel Capitol 19 Ezechiel 18 Ezechiel Capitol 19 1 ,,Tu însă, fă o plîngere asupra domnului lui Israel, 2 și zi: ,,Ce era mamă-ta? O leoaică. Stătea culcată cu leii, și își creștea puii în mijlocul puilor de lei. 3 A crescut pe unul din puii ei, care s`a făcut un leuț, învățat să sfîșie prada; și a mîncat oameni. 4 Neamurile au făcut o prinsoare împotriva lui, și a fost prins în groapa lor; i-au pus un belciug în nări și l-au dus în țara Egiptului. 5 Leoaica, dacă a văzut că degeaba îl aștepta, și că s`a înșelat în nădejdea ei, a luat un alt pui, și l -a făcut leuț. 6 El a umblat cu leii, s`a făcut leuț, a învățat să sfîșie prada, și a mîncat oameni. 7 A năvălit în palatele lor, și le -a nimicit cetățile; așa că țara, cu tot ce se află în ea, s`a îngrozit de mugetul răcnetelor lui. 8 Dar împotriva lui ...
Leviticul Capitol 23 Leviticul 22 Leviticul Capitol 23 1 Domnul a vorbit lui Moise, și a zis: 2 ,,Vorbește copiilor lui Israel, și spune-le: ,Iată sărbătorile Domnului, pe cari le veți vesti ca adunări sfinte, iată sărbătorile Mele: 3 Șase zile să lucrați; dar ziua a șaptea este Sabatul, ziua de odihnă, cu o adunare sfîntă. Să nu faceți nici o lucrare în timpul ei: este Sabatul Domnului, în toate locuințele voastre. 4 Iată sărbătorile Domnului, cu adunări sfinte, pe cari le veți vesti la vremile lor hotărîte. 5 În luna întîia, în a patrusprezecea zi a lunii, între cele două seri, vor fi Paștele Domnului. 6 Și în a cinsprezecea zi a lunii acesteia, va fi sărbătoarea azimilor în cinstea Domnului; șapte zile să mîncați azimi. 7 În ziua întîia, să aveți o adunare sfîntă: atunci să nu faceți nici o lucrare de slugă. 8 Șapte zile să aduceți Domnului jertfe mistuite de foc. În ziua a șaptea să fie o adunare sfîntă: atunci să nu faceți nici o lucrare de slugă.`` 9 Domnul a vorbit lui Moise, ...
... Isai, tatăl lui David. 18 Iată sămînța lui Pereț. Pereț a fost tatăl lui Hețron; 19 Hețron a fost tatăl lui Ram; Ram a fost tatăl lui Aminadab; 20 Aminadab a fost tatăl lui Nahșon: Nahșon a fost tatăl lui Salmon; 21 ...
Isaia Capitol 27 Isaia 26 Isaia Capitol 27 1 În ziua aceea, Domnul va lovi cu sabia Lui cea aspră, mare și tare, Leviatanul, Babilonul, șarpele fugar (Asur), și Leviatanul, șarpele inelat (Babel), și va ucide balaurul de lîngă mare (Egiptul). 2 În ziua aceea, cîntați o cîntare asupra viei celei mai alese: 3 ,,Eu, Domnul, sînt Păzitorul ei, Eu o ud în fiecare clipă; Eu o păzesc zi și noapte ca să n`o vatăme nimeni. 4 N`am nici o mînie. Dar dacă voi găsi mărăcini și spini, voi merge la luptă împotriva lor, și -i voi arde pe toți, 5 afară numai dacă vor căuta ocrotirea Mea, vor face pace cu Mine, da, vor face pace cu Mine.`` 6 În vremile viitoare, Iacov va prinde rădăcină, Israel va înflori și va odrăsli, și va umplea lumea cu roadele lui. 7 L -a lovit oare Domnul cum a lovit pe cei ce -l loveau? L -a ucis El cum a ucis pe cei ce -l ucideau? 8 Cu măsură l-ai pedepsit în robie, luîndu -l cu suflarea năpraznică a vîntului de răsărit. 9 Astfel nelegiuirea lui ...
Genesa Capitol 49 Genesa 48 Genesa Capitol 49 1 Iacov a chemat pe fiii săi, și a zis: ,,Strîngeți-vă, și vă voi vesti ce vi se va întîmpla în vremile cari vor veni. 2 ,,Strîngeți-vă, și ascultați, fii ai lui Iacov! Ascultați pe tatăl vostru Israel! 3 Ruben, tu, întîiul meu născut, Puterea mea și pîrga tăriei mele, Întîiul în vrednicie, și întîiul în putere, 4 Năvalnic ca apele, -tu nu vei mai avea întîietatea! Căci te-ai suit în patul tatălui tău, Mi-ai spurcat patul, suindu-te în el. 5 Simeon și Levi sînt frați; Săbiile lor sînt niște unelte de sîlnicie. 6 Nu vreau să intre sufletul meu la sfaturile lor, Nu vreau să se unească duhul meu cu adunarea lor! Căci, în mînia lor, au ucis oameni, Și, în răutatea lor, au tăiat vinele taurilor. 7 Blestemată să fie mînia lor, pentrucă a fost prea turbată, Și furia lor, căci a fost prea sălbatică! Îi voi împărți în Iacov, Și -i voi risipi în Israel. 8 Iudo, tu vei primi laudele fraților tăi; Mîna ta va apuca de ceafă pe vrăjmașii tăi. Fiii tatălui tău ...