|
|
||
Vezi și:VARIAT
... Mai multe din DEX...
VARIU - Definiția din dicționarTraducere: engleză Deschide în DEX Vizual Notă: Puteţi căuta fiecare cuvânt din cadrul definiţiei printr-un simplu click pe cuvântul dorit. VÁRIU, -IE, varii, adj. (Înv.) Variat. - Din lat. varius.Sursa : DEX '98 VÁRIU adj. v. deosebit, diferit, divers, felurit, variat.Sursa : sinonime váriu adj. m. [-riu pron. -riu ], f. várie (sil. -ri-e); pl. m. și f. váriiSursa : ortografic VÁRIU, -IE adj. (Rar) Diferit, variat. [Cf. it. vario, lat. varius].Sursa : neologisme Copyright © 2004-2020 DEX online. Copierea definițiilor este permisă sublicență GPL , cu condiția păstrării acestei note. Rezultate suplimentare
Rezultate din Literatură pentru VARIURezultatele 1 - 10 din aproximativ 10 pentru VARIU. George Gordon Byron - Arpa lui David George Gordon Byron - Arpa lui David Arpa lui David de George Gordon Byron Traducere de Ion Heliade Rădulescu Spartu-s-au coardele arpei potente Marelui David, poetului-rege! Nu mai există a psalmilor arpă! Câți i-asculta inspiratele-acorduri De melodie, cu inima-nfrântă Vărsând vărsau lacrime calde, dolente, De repentire, de rugă, d-extaze. Acele lacrime varii și multe O consacrară Domnului sfântă. Lamente-se ale Sionului vergini, Căci iată, spartu-s-au ale ci coarde. Ea străbătea prin dulcele-i accente Inimi de piatră, ca gerul de ageri, Fiilor aspri ai fărdelegii, Da-n ei viața și le nălța suflet; Strâmbii cu inima, strâmbii în cuget Drept se-ndrepta la potenta ei voce. Arpa lui David era mult mai forte Și decât tronu-i. Poetul trecuse Sus, mai presus decât rege la nalte: Spiritul Domnului sta peste dânsul. Ea celebra a Domnului mărire, Spunea ale lui Israel mari fapte, Ea răspândea peste văi bucuria: Tresăreau munții, se plecau cedrii. Aspirat-au și s-au suit la ceruri P-aripe d-angeli ale ei acorduri, Si ca tămâia rămaseră-acolo. D-atunci nu se mai aude-a ei voce, Ci numai amorul ... Ion Heliade Rădulescu - Arpa lui David Ion Heliade Rădulescu - Arpa lui David Arpa lui David de George Gordon Byron Traducere de Ion Heliade Rădulescu Spartu-s-au coardele arpei potente Marelui David, poetului-rege! Nu mai există a psalmilor arpă! Câți i-asculta inspiratele-acorduri De melodie, cu inima-nfrântă Vărsând vărsau lacrime calde, dolente, De repentire, de rugă, d-extaze. Acele lacrime varii și multe O consacrară Domnului sfântă. Lamente-se ale Sionului vergini, Căci iată, spartu-s-au ale ci coarde. Ea străbătea prin dulcele-i accente Inimi de piatră, ca gerul de ageri, Fiilor aspri ai fărdelegii, Da-n ei viața și le nălța suflet; Strâmbii cu inima, strâmbii în cuget Drept se-ndrepta la potenta ei voce. Arpa lui David era mult mai forte Și decât tronu-i. Poetul trecuse Sus, mai presus decât rege la nalte: Spiritul Domnului sta peste dânsul. Ea celebra a Domnului mărire, Spunea ale lui Israel mari fapte, Ea răspândea peste văi bucuria: Tresăreau munții, se plecau cedrii. Aspirat-au și s-au suit la ceruri P-aripe d-angeli ale ei acorduri, Si ca tămâia rămaseră-acolo. D-atunci nu se mai aude-a ei voce, Ci numai amorul ... Ion Heliade Rădulescu - Sânta cetate (Terța rima) Ion Heliade Rădulescu - Sânta cetate (Terţa rima) Sânta cetate (Terța rima) de Ion Heliade Rădulescu Crist-popolul, lumina și puterea, Errând, sudând, străin într-ale sale, Producând singur viața și averea, Nici selbă-aflând, nici munte, nici vale Unde-ori căminul, ori capul a pune (Lungă laboare! foarte lungă cale!), Străbate lumea, lumea să radune, Secoli și famea suferă și gerul, Derâderi și bătăi, de spini cunune, Crucea, roata, focul, plumbul și fierul, Sclavie, glebă, clacă și uzură; Custodul punge, punge cavalerul, Cazacul punge, flagelă și fură; Magnat, idalg, ciocoi despoaie, bate; Pontefice, instructor minte, jură. Crist-popolul suspină și străbate Și secoli, și tărâmuri, tot pământul, Asudă, geme, suferă păcate, Iartă, le șterge; seamănă cuvântul: Când prunc orfan, plângând, mendicând viață, Când muribund ce n-are nici mormântul, Când june discolor cu moartea-n față, Fără mâine și azi, și fără lumină, Iarnă și vară,-n seară, dimineață; Ori ca om, ori sub forma sa divină, Tot proletar la câmp și la cetate, De la altar și până la salină, Cu-același dor, cu-aceeași greutate. Schimbe-se timpii, fie domn cezarul, Patriciu sau baron, prinț sau abate, Forță ori lege, Brama, papa ori țarul, El ... Ion Luca Caragiale - Cameleon-femeie Ion Luca Caragiale - Cameleon-femeie Cameleon-femeie de Ion Luca Caragiale Publicată în Moftul Românesc nr. 17 (1893), retipărită de Caragiale în Calendarul Moftului Român pe 1902, pag. 35. Sonet decadent, simbolist-vizual-colorist . Icoană străvezie, în cadrul sumbru-al vieții, Cu părul ei sur-galben, cu ochi închis-albaștri, Sclipi deodată clară, vis roz al tinereții, Cum în obscure-azururi apar pribegi blonzi aștri. O văz fugind prin codrul cel verde de jugaștri — Era Erato albă iluminând poeții. — De-a ei priviri focoase ar fi roșit sihaștri Păliți, chlorotici, vineți de greul bătrâneții. Purta bacanta-mi nuferi, bujori și violete, Învesmântată magic în daurite plete Și-n varii polichrome bibiluri și altițe... Îmi arunca pupila-i divine curcubee; Dar eu, nebun! zic: „Spectru! Cameleon- femeie! Fugi! sufletul ți-e negru și mațele pestrițe! Ion Luca Caragiale - Sonet brutal Ion Luca Caragiale - Sonet brutal Sonet brutal de Ion Luca Caragiale Simbolist-instrumentalist Zenitul polichrom se irizează-n spasm, Și lungi și partice cobor din el săgeți; Iar eu, citind adânc pe frescuri din pereți, Văd conturându-se din alte vremi un basm. Da!Homo... fui ! da, viața mi-e sarcasm! Sunt toate vechi, nimic nou nu mai poți să-nveți! Când toate intră-n ea ca lichidu-n bureți, De Calipige n-am de loc entuziasm! Lucească ochii ei în focuri de smarald, Pembele varii dungi aștearnă-și în bibiluri, Îi curgă lacrime în van de sânge cald! ...A! prea brutală-a fost când m-a metodoxit!... Mă tachinează-n van cu amplele-i profiluri: Vai! Faunul, răpus de Eros, a Mihai Eminescu - Demonism Demonism de Mihai Eminescu O raclă mare-i lumea. Stelele-s cuie Bătute-n ea și soarele-i fereasta La temnița vieții. Prin el trece Lumina frântă numai dintr-o lume Unde-n loc de aer e un aur, Topit și transparent, mirositor Și cald. Câmpii albastre se întind, A cerurilor câmpuri potolind Vânăta lor dulceață sub suflarea Acelui aer aurit. Acolo stă la masa lungă, albă, Bătrânul zeu cu barba de ninsoare Și din păhare nalte bea auroră Cu spume de nori albi. Și îngeri dulci În haine de argint, frunți ca ninsoarea, Cu ochi albaștri cari lin lucesc Și-ntunecat în lumea cea solară, Cu sânuri dulci, ca marmura de netezi, Îi mângâi barba lungă,  și razim capul De umerii bătrâni cuprinși de plete. Și colțuroasa-i roșie coroană, De fulger împietrit, lucește-n aer Sălbatec. Iar un înger ... cel mai blând, Îngenuncheat l-a lui picioare cântă Pe arfa sa și aerul roșește De voluptatea cântecului său... Nu credeți cum că luna-i lună. Este Fereastra cărei ziua-i zicem soare. Când îngeri cântă de asupra raclei În lumea cerurilor  ele-albesc. Și nu mai pătrund raze ... Ion Heliade Rădulescu - Mihaida Ion Heliade Rădulescu - Mihaida Mihaida de Ion Heliade Rădulescu Fragment epic Cântul I Cânt armele române și căpitanul mare Ce-mpinseră păgânii și liberară țara, Răzbunătoare spaimă luciră peste Istru, Peste Carpați trecură de glorie încinse Și toți românii-ntr-una uniră sub un sceptru, O acvilă, o lege, cum are ca să fie. În van o crudă soarte i-alungă ne-mpăcată, În van conspiră iadul să-i ție-n întuneric Ș-asupra lor trimite fatala dezbinare Și uneltiri străine și-mperecheri civile, Căci Domnul îi protege și-i ține peste secoli Și i-a ales să-și facă din ei tărie mare. O, muză-mbărbătată ce-n Elicon n-ai nume, Ce soarele dreptății te-ncinde și te-nspiră! Mută să fie buza profană ce te cheamă Să amăgească omul și cerul să insulte. Severă deitate, a crimelor pedeapsă, Ce vizitezi pământul să deifaci pe oameni, Să fulgeri tirania, să reîntregi popoare! Eroica ta liră acordă cu unirea, Fă să-i auz vibrarea a coardelor sonoare Întinse-n negrul sânge tiranilor purpurii. Tu dă semnalul, muză, la prima mea cântare, În sânul meu revarsă mânia ceea sacră; Aprinde-a ... Ion Heliade Rădulescu - Anatolida sau Omul și forțele Ion Heliade Rădulescu - Anatolida sau Omul şi forţele Anatolida sau Omul și forțele de Ion Heliade Rădulescu Cuprins 1 I. Empireul și Tohu-Bohu 2 II. Imnul creațiunii 2.1 I. Lumina 2.2 II. Firmamentul 2.3 III. Apele 2.4 IV. Astrele 2.5 V. Peștii și păsările 2.6 VI. Animalele pământului 2.7 VII 3 III. Viața sau androginul 3.1 I 3.2 II 3.3 III 3.4 IV 3.5 V 3.6 VI 4 IV. Arborul științei 4.1 I 4.2 II 4.3 III 4.4 IV 4.5 VIII 4.6 IX 4.7 X 5 V. Moartea sau frații 5.1 I 5.2 II 5.3 III 5.4 IV I. Empireul și Tohu-Bohu Înalt, mai sus de ceruri, la locul nemuririi, În sfânta atmosferă luminii celei vii, De unde-emană viața; și râul fericirii Adapă, răcorește cereștile câmpii, Și spiritul agapei burează ambrozie Și-nmărgărită câmpii eternei beatituți, Spre-a crește-haritatea, angelica tărie Din care purced pacea, divinele virtuți; Pe muntele de aur, în stânci de adamante, Cu pulbere de stele, verzit de imortali, Umbrit de cedri-eterii, florat de amarante ... Ion Luca Caragiale - Câteva păreri Ion Luca Caragiale - Câteva păreri Câteva păreri de Ion Luca Caragiale Noi, românii, suntem o lume în care, dacă nu se face ori nu se gândește prea mult, ne putem mândri că cel puțin se discută foarte mult. Asta e frumos din parte-ne — să lăsăm încolo orice modestie; căci e știut că din discuție răsare scânteia adevărului. Nu e vorba, adesea discutăm cam pe de lături; dar asta o facem tocmai pentru că voim să alimentăm continuarea discuției; dacă n-am da pe de lături, ar înceta poate discuția prea degrabă: ei! atunci de unde ar mai țâșni adevărul? Așa, de exemplu, multe ilustrațiuni literare au discutat vreo cinci ani cu înaltă căldură asupra întrebărilor: Artă pentru artă? sau artă cu tendență?? Rezultatul aprigei lupte a fost că fiecare dintre polemiști a rămas să împărtăsească până la urmă opinia sa proprie. De ce? Pentru că și atunci s-a vorbit despre toate, despre toate, afară de un singur lucru, care, după părerea mea, ar trebui și el pomenit măcar în treacăt. Mă rog, câteva întrebări: Au tendență piesele lui Shakespeare? — Desigur, nu. Dar Tacit?... dar Divina Comedie?... Ba bine că ... Mihai Eminescu - Geniu pustiu Geniu pustiu de Mihai Eminescu Dumas zice că romanul a existat totdeauna. Se poate. El e metafora vieții. Priviți reversul aurit al unei monede calpe, ascultați cântecul absurd al unei zile care n-a avut pretențiunea de-a face mai mult zgomot în lume decât celelalte în genere, extrageți din asteăaî poezia ce poate exista în ele și iată romanul. Printr-o claie prăfuită de cărți vechi (am o predilecțiune pentru vechituri), am dat peste un volum mai nou: Novele cu șase gravuri. Deschid și dau de istoria unui rege al Scoției care era să devină prada morții din cauza unui cap de mort îmbălsămat. Închipuiți-vă însă că pe cine l-a pus litograful să figureze în gravuri de rege al Scoției? Pe Tasso! Lesne de explicat: Economia. Am scos întradins portretul lui Tasso spre-a-l compara. Era el, trăsură cu trăsură. Ce coincidențe bizare pe fața pământului, îmi zisei zâmbind prin visarea mea. Putea-s-ar oare întâmpla unui Tasso o istorie asemenea celeia ce-o citeam?... Uitasem însă că tot ce nu e posibil obiectiv e cu putință în mintea noastră ... Rezultate din Dicționarul explicativ al limbii române pentru VARIURezultatele 1 - 2 din aproximativ 2 pentru VARIU. ... VARIÁT , - Ă , variați , - te , adj . Care variază , care este divers sau conține elemente diverse ; variu |
||