Căutare în DEX - Dicționarul explicativ al limbii române

Pentru căutare rapidă introduceți minim 3 litere.

  Vezi și:PĂRUIALĂ, PĂRUIT, PĂRUT, CĂI, CREDE, DĂPĂRA, DEPĂRA, FLOCĂI, LUA, NĂLUCI, NĂZĂRI ... Mai multe din DEX...

S��PARE - cuvântul nu a fost găsit.

 

Rezultate suplimentare

 

Rezultate din Literatură pentru S��PARE

 Rezultatele 1 - 10 din aproximativ 704 pentru S��PARE.

Mihai Eminescu - Părea c-așteaptă...

Mihai Eminescu - Părea c-aşteaptă... Părea c-așteaptă... de Mihai Eminescu Părea c-așteaptă s-o cuprind în brață Și fața mea cu mânile-i s-o ieie, Ca să mă pierd în ochi-i de femeie, Citind în ei întreaga mea viață. Dar când s-o prind, ea n-a voit să steie Ci într-o parte-ntoarse dulcea-i față; Pândind, cu ochii mă-ntreba isteață: Să-mi dea o gură, ori să nu-mi mai deie? De-astfel de toane vecinic nu te saturi, Oricât o rogi, ea tot se dă în laturi Ș-abia la urmă parcă tot se-ndură. Împrotiviri duioase-a frumuseții În lupte dulci disfac urâtul vieții, Ce n-au amar, fiindcă au

 

Mihai Eminescu - Lumea îmi părea o cifră...

Mihai Eminescu - Lumea îmi părea o cifră... Lumea îmi părea o cifră... de Mihai Eminescu Lumea îmi părea o cifră, oamenii îmi păreau morți, Măști, ce râd după comandă, cari ies de după porți Și dispar ­ păpuși măiestre, ce că sunt nici că nu știu Și-ntr-o lume de cadavre căutam un suflet viu; Mă zbăteam dorind viață, cu ce sete eu cătam Precum cel ce se îneacă se acață de-orice ram. Dibuit-am în științe, în maxime,-n poezie, Dară toate îmi părură sură, stearpă teorie. N-aveam scop în astă lume, nici aveam ce să trăiesc Până când... blestăm momentul!... pân- ce-a fost să te-ntâlnesc. Oare sunt eu tot același? Singur nu mai mă-nțeleg: De clipirea genei tale putui viața să mi-o leg. Eram mândru ­ înjosirea, ba sclavia mă înveți: Mă disprețuiesc pe mine... ce mai are astăzi preț? Îmi părea că împărații sunt pe lume un nimic Căci ei nu țineau în mână degetul tău dulce, mic, Începusem s-am în lume ceva ce plătea mai mult Decât lumea, decât totul ce putusem să ascult; Mă miram, cum de pierdusem ochii pentru tot ce fu? Toate ...

 

Dimitrie Anghel - O primăvară la Roma

Dimitrie Anghel - O primăvară la Roma O primăvară la Roma de Dimitrie Anghel Primăvară, ce bine știi tu să-ți întinzi mătăsurile albastre deasupra caselor străvechi, să împodobești ruinele, să faci să strălucească albul statuelor și să redai viață celor ce așteaptă să vie soarele, ca să le încălzească mînile și obrajii din cari rumeneala sîngelui a dispărut! De la patul meu la fereastră, depărtarea mi se părea nesfîrșită ; ochii mei însă puteau să umble și priveau mersul tău biruitor, deslușeau trecerea ta deasupra arborilor, te urmăreau în zborul fulgerător al aripilor ce-și zugrăveau neastîmpărul răscolind seninul. Neputînd să-ți ies înainte și să te întîmpin, intrai tu la mine ca să-mi spui biruințele tale, în fragede și mirositoare mănunchiuri de viorele și de toporași, te așezai la căpătîiul meu, în albe și minuscule potire de lăcrămioare, îți afirmai ființa plecîndu-te grațios pe marginea cupelor de lîngă oglindă, în vesele și rîzătoare tovărășii de romanițe ținute de o mînă virginală, pătrundeai tu în odaia unde tînjeam bolnav, departe de țară și de toți ai mei. Glasuri de clopote aducea vîntul, rîsete clare îmi arunca din stradă, fericirea de a trăi mi-o ...

 

Alexandru Macedonski - La bestii

Alexandru Macedonski - La bestii La bestii de Alexandru Macedonski Aveam o pasăre sărmană Și-ndată ce-i duceam de hrană     Să cânte începea:     Părea     Că pasărea-mi vorbea,     Părea     Atunci că-mi mulțumea. Aveam în curte un biet câine, Îl îngrijisem și-i dam pâine,     Și el, cum mă vedea,     Părea     Cu ochii că-mi vorbea,     Părea     Duios că-mi mulțumea. Aveam în casă o pisică, Era sălbatică de mică,     Dar uneori, și ea,     Părea     Cu ochii că-mi vorbea,     Părea     Că nu mai este rea. Iubite bestii ce-am avut, Vă prețuiesc când v-am pierdut, Și-nduioșarea mă uimește Căci în natură — nencetat -- Din tot ce moare și trăiește E numai omul un

 

Mihai Eminescu - Aur, mărire și amor

Mihai Eminescu - Aur, mărire şi amor Aur, mărire și amor de Mihai Eminescu Se făcea cam în anul 1840 și câțiva, în Iași. Ne trezim în una din cele mai frumoase seri de iarnă. Rece dar luminoasă, ca o cugetare cerească în mijlocul unei gândiri senine se ridică luna palidă și argintoasca mărgăritarul pe bolta albastră și adâncă a cerului Moldovei. Era o noapte italică amestecată cu frigul iernii, amestecul unei lumi văratece, pline de senin, cu intimele plăceri ale iernii, cu căldura focului potolită, cu dulceața visătoarei gândiri. Afară era o vară rece ― în case oamenii știu să-și facă o iarnă caldă. Pe stradele în zadar luminate ale capitalei flăcările din fanarele cu undelemn își întindeau limbile avare în aerul rece, trecătorii umblau iute pe stradele pavate cu trunchi de stejar, luna se răsfrângea clară și argintie pe murii nalți și albi a[i] caselor, aruncând pe ele umbrele urieșe și ridicole ale trecătorilor. Numai din când în când se auzea zgomotul unei trăsuri, glasul unui om cu chef, șuierul trist al unui om pe gânduri. În catul de jos a[l] unei case mari se adunase o societate aleasă, ...

 

Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Bunica (Delavrancea)

... rău să nu ai copii? - Firește că e rău. Casa omului fără copii e casă pustie. - Bunico, dar eu n-am copii și nu-mi pare rău. Ea lăsa fusul, râdea, îmi dăsfăcea părul cârlionțat în două și mă săruta în creștetul capului. Câte-o frunză se dăsprindea din ramuri și ...

 

Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Două lacrîmi

Barbu Ştefănescu-Delavrancea - Două lacrîmi Două lacrîmi de Barbu Ștefănescu-Delavrancea Toată noaptea auzii Oltul. Ce mînie de apă ! Și toată noaptea am visat... o jale dăpărtată... un popor revoltat... Cine mă ținea legat? Nu puteam să mă mișc. Să nu fii liber cînd alții se bat... Grele sînt lanțurile... Oh ! libertate, nimic nu e mai scump ca tine ! A doua zi sării în picioare. Lanțurile căzură răsunînd sinistru. Eram liber ! Ce fericit e omul liber... A, nu, mă dășteptasem... Oltul vuia, vecinic în mînie. Trebuia să-l văz, prea semăna cu un popor revoltat. Ce măreață jale în imensitatea tăcută ! Plecai. Șoseaua se încovoaie, între Olt și dealurile cari se ridică unele peste altele, pînă se perd în înălțimi fumurii și albastre. Aerul e limpede, tremurător și viu; roua se întinde, ca un rizil presărat de diamante, pe dasupra pajeștilor. Cicorile, ca niște ochi mari și albaștri, veghează în valurile de fîneață nemărginită. Oltul se înfurie izbindu-se de stînci; spumegă de mînie; se aruncă peste stînci și cade în ochiuri iuți și adînci. Parcă-l sfredelește cineva. Cîte glasuri nu se ridică din apă ! Un plîns subțire, înghițit de un gemăt; o șoaptă ...

 

George Coșbuc - Crăiasa zânelor

... mătasa! Ea bate-n palme, vede-n lac Că strânsă-i stă mai bine; Rotunde, ca un cap de mac, Stau sânurile pline, Mai naltă pare, și-n umblat Mlădie ca o vargă, Ea simte cât de rău i-a stat În haina ei cea largă. Și ochii-i ...

 

Mihai Eminescu - Geniu pustiu

... mi insuflă îndată ce ridicai ochii. Un om pe care-l cunoșteam fără a-l cunoaște, una din acele figuri ce ți se pare că ai mai văzut-o vrodată-n viață, fără s-o fi văzut niciodată, fenomen ce se poate explica numai prin presupunerea unei afinități sufletești ...

 

Emil Gârleanu - Colonelul

Emil Gârleanu - Colonelul Colonelul de Emil Gârleanu Câteodată își arunca privirea spre portretul din cadrul aurit, din odaia lui de culcare. Se vedea acolo ofițer tânăr, sublocotenent, abia ieșit din școală; sta în picioare, cu chivăra de lăncier la o parte, cu mundirul strâns pe pieptul scos în afară, cu ochi albaștri, surâzători ochii ce priveau țintă la comandanții lui, sau se micșorau, apropiind genele lungi, arcuite, în saloane, la baluri, când simțea bătându-i lângă inimă sânurile femeilor frumoase! Pe atunci își suna pintenii ca o muzică; își apropia o dată călcâiele: țanc! și durițele zbârnâiau în odăile mari, în care trichelurile jucau pe dușumelele lustruite apele lucii ale lumânărilor. Tot așa sclipea și dânsul, ca bucățelele de cristal ce clincheteau, atârnate ca niște cercei, în urechile de bronz ale policandrelor. Viața îi era o rază de soare! Nu dormea nopțile; pășea, odată cu pragul sălii de joc, pragul zorilor. Nu obosea; în fața escadronului trăgea sabia, ca un fulger, din teacă, și, strunindu-și calul, rotea ochii pe câmpul de mustru. Privind astfel portretul, bătrânul, sprijinit în cârjă, parcă întinerea, se îndrepta de șale, ridica în sus capul, își lăsa umerii în jos și trăia vremile acelea. ...

 

George Topîrceanu - Infernul

... ați comis păcate, Lăsați-vă năravul la intrare." Aceste vorbe, oarecum ciudate, Citindu-le cu jumătate gură Deasupra unei porți dărăpănate, Am zis: — Intrarea pare cam obscură... N-ar fi prudent să renunțăm, Maestre? Căci la un caz cumva de-ncurcătură, Nu văd nici uși deschise, nici ferestre Pe unde ...

 

Au fost afişate doar primele 10 de rezultate. Mai multe rezultate din Literatură...

Rezultate din Dicționarul explicativ al limbii române pentru S��PARE

 Rezultatele 1 - 10 din aproximativ 21 pentru S��PARE.

PĂRUIALĂ

PĂRUIÁLĂ , păruieli , s . f . ( Fam . ) Acțiunea de a ( se ) părui ^1 ( 1 ) ; p . gener . încăierare , bătaie , chelfăneală . [ Pr . : - ru - ia - ] - Părui ^1 + suf . -

 

PĂRUIT

PĂRUÍT s . n . ( În tăbăcărie ) Faptul de a părui ^1 ( 2 ) . - V. părui ^

 

PĂRUT

PĂRÚT , - Ă , păruți , - te , adj . ( Înv . și reg . ) Aparent , închipuit ; înșelător , amăgitor . - V.

 

CĂI

CĂÍ , căiesc , vb . IV . Refl . A - i părea cuiva rău , a regreta , a recunoaște că a

 

CREDE

CRÉDE , cred , vb . III . 1. Tranz . A fi încredințat sau convins de un fapt , de existența sau de adevărul unui lucru . 2. Intranz . A recunoaște dreptatea cuiva , a fi înțelegător față de durerea sau de suferința cuiva . 3. Tranz . A socoti , a fi de părere , a - și închipui , a i se părea . 4. Intranz . A avea încredere deplină în cineva sau în ceva ; a - și pune toată nădejdea în cineva sau în ceva . 5. Intranz . A admite existența lui Dumnezeu și a accepta dogmele bisericii ; p . ext . a avea o anumită credință

 

DĂPĂRA

DĂPĂRÁ , dápăr , vb . I . Tranz . și refl . ( Pop . ) 1. A - și smulge părul din cap ( de jale , de desperare etc . ) . 2. ( Fam . ) a ( se )

 

DEPĂRA

DEPĂRÁ , dépăr , vb . I . 1. Tranz . și refl . ( Reg . ) A ( - și ) smulge părul de pe cap ( de jale . de desperare etc . ) ; fig . a ( se ) necăji . 2. ( Fam . ) A ( se ) părui . [ Var . : dăpărá vb .

 

FLOCĂI

FLOCĂÍ , flocăiesc , vb . IV . Tranz . A smulge părul de pe animale vii ; a jumuli penele , fulgii păsărilor vii ; fig . a bate zdravăn , a părui . - Floc + suf . -

 

LUA

LUÁ , iau , vb . I . Tranz . I. 1. A prinde un obiect în mână spre a - l ține ( și a se servi de el ) sau spre a - l pune în altă parte . 2. A mânca ( pe apucate ) , a înghiți din ceva ; spec . a înghiți o doctorie . 3. A îmbrăca , a pune pe sine o haină etc . II. 1. A scoate ceva din locul în care se afla ; a smulge , a desprinde . 2. A scoate ceva în cantitate limitată . 3. A deposeda pe cineva de un lucru ( fără intenție de a și - l însuși ) . III. 1. A - și însuși ceea ce i se cuvine , a pune stăpânire pe ceva ; p . ext . a primi , a căpăta . 2. A ( - și ) face rost de ceva ; a găsi pe cineva sau ceva . 3. A cumpăra . 4. A încasa o sumă de bani . 5. A - și însuși un lucru străin . 6. A cuceri ; a ...

 

NĂLUCI

NĂLUCÍ , nălucesc , vb . IV . 1. Refl . A i se părea cuiva că vede , că aude ceva ; a i se năzări ; p . ext . a - și închipui , a - și imagina . 2. Intranz . A se înfățișa , a apărea , a se ivi , vag sau fugitiv , vederii . 3. Tranz . ( Rar ) A uimi , a fermeca , a încânta ( prin frumusețe , strălucire

 

NĂZĂRI

NĂZĂRÍ , năzăresc , vb . IV . 1. Refl . . A i se părea cuiva că vede sau că aude ceea ce nu există ; a i se năluci . 2. Intranz . și refl . . A se arăta vederii ( pentru scurt timp ) ; a se

 

Au fost afişate doar primele 10 de rezultate. Mai multe rezultate din Dicționarul explicativ al limbii române...