Căutare în DEX - Dicționarul explicativ al limbii române

Pentru căutare rapidă introduceți minim 3 litere.

  Vezi și:REPEZIT, SMUCIT, SMUCITURĂ, ZVÂCNIT ... Mai multe din DEX...

REPEZI�� - cuvântul nu a fost găsit.

 

Rezultate suplimentare

 

Rezultate din Literatură pentru REPEZI��

 Rezultatele 1 - 10 din aproximativ 144 pentru REPEZI��.

Iuliu Cezar Săvescu - Prieteni

Iuliu Cezar Săvescu - Prieteni Prieteni de Iuliu Cezar Săvescu Informații despre această ediție     Și miezul nopții negre era de caraulă,     Și dealurile sure în zare fumegau,     Și greu dormea pământul, ira luna, somnambulă,     Da umbrelor viață și umbrele mișcau,     Iar dealurile sure în zare fumegau.     Grădina, sub ferestre, dormea în nemișcare;     Cu fruntea în lumină, cu buzele deschise,     Părând că cere-n somnu-i o dulce sărutare,     Iubita, ostenită, pe brațe-mi adormise,     Cu fruntea în lumină, cu buzele deschise.     Mă îmbătau miresme, suflarea-mi tremura;     Strângând la sân comoara de scumpă fericire,     Cu ochii-nchiși spre ceruri, simțeam cum mă fura     Un vis frumos. În zare zburam la nemurire,     Strângând la sân comoara de scumpă fericire!     Dar fericirea-i scurtă și visul schimbător!     Din raze, din lumină, din viață fericită,     Zăceam întins pe-o masă de-un negru-ngrozitor,     Cu buzele-nghețate, cu mâna-nțepenită,     Din raze, din lumină, din viață fericită!     La creștetu-mi iubita plângea îngenunchiată,     Și blestemându-și soarta, cosițele-și smulgea,     Se repezea nebună la fruntea-mi înghețată,     Sub mutele icoane plângând îngenunchia,     Și blestemându-și soarta, cosițele-și smulgea.     Venind spre mine-atuncea o ceată rea de umbre,     Cu fețele ascunse sub măști ...

 

Vasile Alecsandri - Badiul

... i se făcea! Badiul încă-ncet zicea: ,,Băduleasa mea frumoasă! De-mi ești soață credincioasă, Fă la apă că purcezi, Și-n fugă să te repezi Pe la gura pivniței, Tot de-a lungul uliței, La casele Marcului, Frățiorul Badiului, Și dă lui pe loc de știre Că mă ...

 

Vasile Alecsandri - Bogdan

Vasile Alecsandri - Bogdan I Lăpușneanul cel cumplit [1] Stă pe scaun poleit. Curtea-i plină de boieri, Vornici, hatmani, vistieri Ce se-nchină Domnului Și se tem de ura lui Că ura lăpușnănească E peire boierească. [2] Iată, mări, că deodată Un luceafăr se arată Cu chip vesel și domnesc Și cu mersul voinicesc! Cine-i mândrul tinerel, Care-i tras printr-un inel? E Bogdanul cel glumeț Și la luptă îndrăzneț, Și de carte cărturar Și de arc bun săgetar. El în sală-naintează Și la Domnu-ngenunchează, Apoi zice: ,,Mă rog ție, Taică, Doamne din domnie, Voie dă-mi să iau soție Ursita ce-mi place mie. Ea nu-i fată de-mpărat Și-i chiar de litean bogat Și de lege lepădat, Da-i fecioară ca o stea, Mândră ca o păsărea, Dulce ca o floricea, Și sufletul meu o vrea!" Lăpușneanul se-mblânzește Și din gură-așa grăiește: ,,Dragul tatei, mergi cu bine, Voie tu ai de la mine!" Astfel zice și-l sărută Ca pe-o floare-n sân crescută, Și pocloanele-i gătește Și pe cale mi-l pornește Cu o sută de nuntași, Toți aleși din tabarași. II Nuntașii încălecau, Cu Bogdan ...

 

Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Susana

Barbu Ştefănescu-Delavrancea - Susana Susana de Barbu Ștefănescu-Delavrancea În via părăginită, iarbă grasă acoperă răzoarele cu o pânză smălțuită cu flori. Parc-ar fi scuturat cineva bidinele muiate în roșu, galben și albastru pe deasupra câmpiei dintre "casele pustii" și gropile de nisip. Soarele e zăpușitor. Lumina te orbește. Aerul joacă, fierbe, și nici un pic de adiere nu potolește arsura. În mijlocul viei, doi castani bătrâni și stufoși stau neclintiți, rupând albastrul cerului și întinzând pe verdeață umbrele lor împreunate, ca două poloage rotocolite. La rădăcina lor se odihnesc grânarii la Sân-Petru și Sânt-Ilie. De la amiezi, rogojinile și velințele sunt așternute. Perne de paie se pun căpătâie. Botele cu apă proaspătă, clondirele cu vin scufundate în doniți, puișoarele noi cu miros de brad, câteva castroane cu fiertură, lingurile de lemn și ștergarele vărgate la căpătâie sunt rânduite cu îngrijire și înconjurate cu foi de pelin ca să le dea un miros sănătos și răcoritor. S-au așezat pe mâncare și veselie. Toți sunt rudă, rudenie, rubedenie, cuscri, fini, nași, că pe nume curat nu-și zic. E o familie întinsă. Mănâncă din același castron, sorb cu aceeași lingură, rup din aceeași azimă, din aceeași ...

 

Ion Luca Caragiale - Ion...

Ion Luca Caragiale - Ion... Ion... de Ion Luca Caragiale Pe un zăduf de nămiez, la un han, cum erau în vremuri hanurile, a poposit un flăcău, drumeț sărac, ostenit și prăfuit. Cum a sosit, răsuflând greu de oboseală, a dat bună vremea la toată lumea și s-a așezat cuviincios pe o laviță, la un colț de masă subt umbrar, unde ospătau călători mulți, care treceau unii la deal și alții la vale; și a cerut hangiului să-i dea și lui un sfert de pâine, brânză și o bărdacă de vin mai ieftior. Stând așa la un loc cu atâția inși, l-au întrebat unul și altul: cum îl cheamă, dincotro vine, încotro se duce, cu ce rost și daraveri, dacă are părinți și rude; în sfârșit, cum fac toți drumeții când se întâlnesc care de pe unde. El le-a răspuns bucuros... că pe el îl cheamă Ion; că mai are o soră gemenă, cu care de mititel nu s-a putut împăca; iar părinții, văzându-i că necontenit se ceartă, și, cu cât cresc, din ce în ce mai rău se ocărăsc ...

 

Vasile Alecsandri - Vidra

Vasile Alecsandri - Vidra Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV I Frunză verde peliniță, Pe cel deal, pe cea colniță, Primblă-mi-se-o cătăniță Cu doi bani în punguliță, Și cu doi în buzunari, Cu doisprece lăutari, Și cu doi, trei călușei Încărcați de gălbenei. Iar cu dânsa se afla, Tot pe lună se primbla, Stoian Șoimul, popă vechi, [1] Cu potcapul pe urechi, Ce s-a lăsat de popie Și de sfânta liturghie De s-a dat în haiducie. El de mijloc o ținea, Lângă pieptu-i o strângea, Și mereu o dezmierda, Și mereu o săruta, Și lăutarii cânta, Câmpii de se răsuna. Când fu către dimineață, Popa se spăla pe față, Barbă neagră pieptăna, La baltagu-i se-nchina Și pe Vidra mi-o trezea Și din gură-așa-i grăia: ,,Știi tu, Vidro, ce-am gândit, Știi tu ce m-am socotit? Suflecă mânece largi Și-mpletește la colaci. [2] Fă colaci mari de doi saci Pentru cumnăței burlaci, Ș-un covrig de un mertic Pentru cumnățel mai mic. Apoi haideți amândoi Cu cotiga cu doi boi Peste codri, peste munți, La cei socri cam cărunți." II Amândoi ...

 

Ștefan Octavian Iosif - Cântecul despre preafericita izbândă de la Podul-Înalt

Ştefan Octavian Iosif - Cântecul despre preafericita izbândă de la Podul-Înalt Cântecul despre preafericita izbândă de la Podul-Înalt de Ștefan Octavian Iosif Ștefan-voievod, Slăvit de norod, S-a sculat în zori, Pe la cântători, Și s-a mânecat, Măre, și-a plecat, C-un pâlc de curteni, Falnici moldoveni, Și s-a dus, s-a dus Prin Țara-de-Sus, Și-a ajuns voios În Țara-de-Jos. Iar dacă-a ajuns, I-a venit răspuns, Că dușmanii Țării, Cât nisipul mării, Năvălesc grămadă, Pustiesc și pradă... Ștefan-voievod, Slăvit de norod, Nu s-a-nspăimântat De câte-a aflat, Ci din bucium sună, Și gloate-și adună, Iar în Cel-de-Sus Nâdejdea și-a pus, Unde e nădejde La ceas de primejde... Domnul s-a-ndurat Și l-a bucurat, Și-a trimis o ceață Către dimineață... Ștefan, când văzu Ceața ce căzu, Repede-a-nțeles Repede-a ales Pe câțiva viteji, S-aștepte prilej În crâng nepătruns, De ceață ascuns, Dincolo de ...

 

Alecu Donici - Furnica (Donici)

Alecu Donici - Furnica (Donici) Furnica de Alecu Donici O furnică De soi mică, Iar de inimă prea mare, Adusese furnicarul într-o nespusă mirare, Căci, precum al ei istoric lumea au încredințat, Ea purta grăunțe întregi de orzul cel mai mășcat. Era înc-acea furnică Și la războaie voinică: Unde viermișor vedea, Se repezea și-l prindea. Chiar paingul cu atâtea săbii, coase, înarmat, Al ei ac de biruință într-o vreme au cercat. Dar furnica, ca și omul, cu dorinți nesățioase, De-a furnicarului slavă prea curând se dezgustase. — La târg — zise ea odată -- Mă duc lumea să mă vadă Și oamenii să se miere De vestita mea putere. Și așa, prea îngâmfată, Într-un mare car de fân ea s-au cățărat îndată; Au ajuns la târg, dar ah! ce cumplită lovitură Mândriei sale văzură. Căci nici unul dintre oameni la furnică nu căta, Când puterea să-și arăte, ea minunt nu înceta Și, cu toată-a ei silință, bețișori de fân trăgea Sau vreo muscă nătăraucă prinzând, iute împungea. Dar în sfârșit obosită de zadarnice cercări, Câinelui de lângă car, au zis: "Dragă, nu te mieri De-a ...

 

Alecu Donici - Trecătorii și cățeii

Alecu Donici - Trecătorii şi căţeii Trecătorii și cățeii de Alecu Donici Pe uliță-n plimbare Doi trecători mergeau Și o întrevorbire de cuviință mare Ei serios țineau. Când, iată de la căsuță Un cățeluș sfrijit Asupra lor s-au repezit; Țah, țah, țah, țah, și altă în urma lui hăituță. Apoi căței, căței, Mulțime — știți ca ei... Încât unul din oameni acum vrea să găsească Vrun bulgăre sau piatră, cățeii să-ngrozească. — Astâmpără-te, frate, îi zice celălalt. Au doar n-ai mai aflat A câinilor natură? Jaluzi, ei orice văd De fire mai aleasă, acolo se repăd Și nu mai tac din gură, Iar tu păzește-ți drumul, mergi drept ca un român. Ei latră și rămân. Și între oameni este rău' jaluzia: Ea-i sor' cu

 

Alexandru Vlahuță - La vatra rece

Alexandru Vlahuţă - La vatra rece La vatra rece de Alexandru Vlahuță I Oblonitu-mi-a fereasta Gerul, cu-a lui flori de gheață, Și, în toată casa asta, Eu sunt singura viață. Dac-ar fi un foc în sobă, Mi-ar părea că suntem doi, Aș mai sta cu el de vorbă, Mai uitând cele nevoi; Ne-am pricepe-nde noi plânsul, Eu cenușă el scântei, Câte nu mi-ar spune dânsul Dun poveștile cu zmei! Anevoie vremea trece Când urâtul greu te-apasă. Ce ursuză-i vatra rece! Parc-aș sta c-un mort în casă. II Se aude-n horn nebunul Viscol, aprig vâjiind, Și din strășini, câte unul, Cum cad țurțurii plesnind; Sună-n crengile lovite Uscat zgomot ca de oase, Și vârtejuri, repezite, Bat în ușă mânioase. Se arată-n neguri luna, Albe stelele sclipind; Și de ger s-aud întruna În pod corzile trosnind. Mi-ar prii, pe-o așa iarnă, O-mpietrită amorțire Îndelung să mi s-aștearnă Peste cuget și simțire Să adorm, capul să-mi scutur De povoara cugetării... Cât aș da să văd un flutur Tăind para

 

Alphonse de Lamartine - Războiul

Alphonse de Lamartine - Războiul Războiul de Alphonse de Lamartine Traducere de Ion Heliade Rădulescu - 1829 De ce sunete viteje urechea-mi e speriată? Glasul trâmbiței răsună, cai ninchează sforăind; Coarda-n sânge înmuiată, Ca sabia-ncrucișată, Sună pavăza lovind. Semnul de război se dete, aerul e-nzgomotat Armele! și eho iară armele! mai depărtat. Pe câmpie răspândite scadroanele tropăiesc, Decât crivățul mai iute din tot locul năvălesc; Și ca două aripi negre deodată se întind Din coastele cele dese de legiuni șiruind. Ne-nduplecat armăsarul, strâns în frâu, locul lovind, Pe-ndoitele-i genunche se oprește sforăind. Trăsnetul încă tot doarme, și-n câmpul cel mărmurit O prea jalnică tăcere cu groaza s-a răspândit. Nu s-aude decât marșul atâtor mii de soldați Alergând naintea morții căreia sunt închinați, A carelor uruire, armăsarii ninchezând, Poruncile-adăugite și aerul răsunând, Sau vântul care izbește în steaguri ce fâlfâiesc Și-n taberele vrăjmașe înotând se îndoiesc; Și când seamănă, umflate de biruință, c-ar sta Gata înaintea slavei singure de a zbura. Când ostenite-ncetează, se lasă pe lemn în jos Ca s-acopere vitejii cu-al lor văl întristăcios. În fruntea-amânduror taberi ...

 

Au fost afişate doar primele 10 de rezultate. Mai multe rezultate din Literatură...

Rezultate din Dicționarul explicativ al limbii române pentru REPEZI��

 Rezultatele 1 - 4 din aproximativ 4 pentru REPEZI��.

REPEZIT

REPEZÍT , - Ă , repeziți , - te , adj . 1. Grăbit , făcut în grabă , la repezeală . 2. Care acționează pripit ; p . ext . pornit , mânios , nestăpânit ;

 

SMUCIT

SMUCÍT^2 , - Ă , smuciți , - te , adj . 1. ( În sintagme și expr . ) Vorbă smucită = vorbă spusă grăbit ( pe un ton aspru și repezit ) . A fi smucit la vorbă = a vorbi iute , repezit ( și împiedicat ) . 2. ( Fam . ) Trăsnit , țicnit , nebun . [ Var . : ( pop . ) smuncít , - ă , smâncít , - ă adj . ] - SMUCIT ^1 s . n . Faptul de a ( se ) smuci ; mișcare bruscă și scurtă ; smuceală , smucire , smucitură . - V.

 

SMUCITURĂ

SMUCITÚRĂ , smucituri , s . f . Faptul de a ( se ) smuci ; mișcare repezită , bruscă ; smuceală , smucit ^1 . [ Var . : ( pop . ) smuncitúră s . f . ] - Smuci + suf . -

 

ZVÂCNIT

ZVÂCNÍT^2 , - Ă , zvâcniți , - te , adj . Care zvâcnește , cu zvâcniri ; repezit , mișcat repede , brusc . - V. zvâcni . ZVÂCNÍT^1 s . n . Zvâcnire , zvâcnet . - V.