|
|
||
|
Vezi și forma bază: MUSTRA Vezi și:MUSTRU, MUSTRA, MUȘTRULUI, MUSTRARE, ÎNFRUNTA, ȘMOTRI, ADMONESTA, APOSTROFA, BEȘTELI, BOSCORODI, CERTA ... Mai multe din DEX... Forme cu și fără diacritice ale cuvântului MUSTRĂ: MUSTRA.
MUSTRĂ - Definiția din dicționarTraducere: engleză Deschide în DEX Vizual Notă: Puteţi căuta fiecare cuvânt din cadrul definiţiei printr-un simplu click pe cuvântul dorit. MÚSTRĂ^2 s.f. v. mostră.Sursa : DEX '98 MÚSTRĂ^1, mustre, s.f. (Înv. și pop.) Exercițiu militar; instrucție; manevră. [Var.: mústru, múștru s.n.] - Din pol. musztra, magh. mustra.Sursa : DEX '98 MÚSTRĂ s. v. instrucție.Sursa : sinonime mústră s. f., g.-d. art. mústrei; pl. mústreSursa : ortografic Copyright © 2004-2020 DEX online. Copierea definițiilor este permisă sublicență GPL , cu condiția păstrării acestei note. Rezultate suplimentare
Rezultate din Literatură pentru MUSTRĂRezultatele 1 - 10 din aproximativ 92 pentru MUSTRĂ. Mihai Eminescu - Preot și filosof Mihai Eminescu - Preot şi filosof Preot și filozof de Mihai Eminescu Căci n-avem sfinții voștri, voi ne mustrați, preoți, Deși de-a voastră tagmă suntem și noi cu toți... Și nouă vânătoarea de aur și mărire Ne-nsamnă-n astă lume a Răului domnire. Și nouă-nghesuirea pe drumul spre plăcere În suflet naște scârbă și inimei durere. Și noi simțim că suntem copii nimicniciei, Nefericiri zvârlite în brazdele veciei... Și sufletu-ne-n tremur ca marea se așterne, Tăiat fiind de nava durerilor eterne; Ca unde trecătoare a mării cei albastre, Dorința noastră, spuma nimicniciei noastre. Și noi avem o lege  deși nu Dumnezeu  Simțim că Universu-l purtăm și prea ni-i greu: Știm a fi strănepoții acelui vechi păcat, Ce seminția Cain în lume-o a creat. De n-o-mbrăcăm în pilde, e semn c-am înțeles, Că-n noi este credință, ce-n alții e eres. Căci eretic tiranul, ce Crucii se închină Când oardele barbare duc moarte și ruină. În van cu mâni uscate se roagă, țiind strana, Deasupra lui cu aripi întinse stă Satana. Degeaba lângă patu-i alături ... Mihai Eminescu - Preot și filozof Mihai Eminescu - Preot şi filozof Preot și filozof de Mihai Eminescu Căci n-avem sfinții voștri, voi ne mustrați, preoți, Deși de-a voastră tagmă suntem și noi cu toți... Și nouă vânătoarea de aur și mărire Ne-nsamnă-n astă lume a Răului domnire. Și nouă-nghesuirea pe drumul spre plăcere În suflet naște scârbă și inimei durere. Și noi simțim că suntem copii nimicniciei, Nefericiri zvârlite în brazdele veciei... Și sufletu-ne-n tremur ca marea se așterne, Tăiat fiind de nava durerilor eterne; Ca unde trecătoare a mării cei albastre, Dorința noastră, spuma nimicniciei noastre. Și noi avem o lege  deși nu Dumnezeu  Simțim că Universu-l purtăm și prea ni-i greu: Știm a fi strănepoții acelui vechi păcat, Ce seminția Cain în lume-o a creat. De n-o-mbrăcăm în pilde, e semn c-am înțeles, Că-n noi este credință, ce-n alții e eres. Căci eretic tiranul, ce Crucii se închină Când oardele barbare duc moarte și ruină. În van cu mâni uscate se roagă, țiind strana, Deasupra lui cu aripi întinse stă Satana. Degeaba lângă patu-i alături ... Daniil Scavinschi - Călătoria dumisale hatmanului Constantin Paladi în feredeile Borsecului Daniil Scavinschi - Călătoria dumisale hatmanului Constantin Paladi în feredeile Borsecului Călătoria dumisale hatmanului Constantin Paladi în feredeile Borsecului de Daniil Scavinschi Informații despre această ediție Fragmente Dar precum culegînd roze sau strîngînd faguri de miere Omul nu poate să scape de a ghimpului durere. Astfel și drumul acesta făcut pentru sănătate Din tovarăși mai nici unul n-au scăpat de greutate. Căci sosind la Dealul-Doamnei, caii cad de grea povară Deci, ca să se mai răsufle, boi la trăsuri se-njugară. Toți încep atunci pedestri la deal să călătorească Ca peregrinii ce pleacă la Sinai să se spăsească. Pe coasta acestui mare și bogat în veacuri munte O stînă de oi se află cu turme la număr multe. Acolo nevinovata a oițelor zbierare Și prostatica în bucium a păstorilor cîntare Fac a veacului de aur plăcuta închipuire, Unde gustă călătorul mîngîioasă liniștire. Acolo sosind cu toții obisiți de osteneală Și pătrunși de-acea frumoasă și romantică priveală Stătură și pe verdeață începură a se pune Puterile-nprăștiate voind iarăși să le-adune. Întru această plăcută și-aleasă soțietate Primit aflîndu-mă și eu din a soartei ... Alexandru Vlahuţă - Delendum Delendum de Alexandru Vlahuță Haide, suflete, ridică-ți leghioanele de gânduri, Și-mbrăcate-n za eternă întocmește-le în rânduri, Bate-te cu tine însuți, zbuciumă-te nopți întregi, Ca durerea ta în ritmul sfânt al versului s-o legi! Și m-așez să scriu la masa de hârțoage încărcată... Mintea-mi arde-nvălmășită tâmplele încep să-mi bată. Am atins abia condeiul, și m-au apucat fiori... Parcă văd cum stau la pândă, pătimași și cârtitori, Nevoiașii noștri critici spadasinii damblagii, Cari, neputând să muște, morfolesc arta-n gingii! Trebui să respecți bontonul, să-ți gătești versul în frac, Dacă ții ca prin saloane să poți fi lumii pe plac. Nu-ți lăsa simțirea caldă, plină, vie și întreagă Să zbucnească, și veșmântul, care-i vine, să-și aleagă; Ci ți-o-mbracă-n floricele, și-i dă-ncunjur pe departe. Plângi, urăște și blestemă după regula din carte. Fii galant nesocotește-ți patima-n care te zbați, Nu cumva să superi nervii criticilor delicați: Poezia e un cântec dulce, un parfum ceresc!... De-așa artă parfumată, o, vă foarte mulțumesc! Când mi-i inima-ncărcată, și când gândurile-n muncă Bat și rup zăgazul ... Andrei Mureșanu - Mintea (Andrei Mureșanu) Andrei Mureşanu - Mintea (Andrei Mureşanu) Mintea de Andrei Mureșanu Te măresc ființă fără de-nceput Pentru tot ce vede ochiul meu sub soare, Pentru tot ce dreapta-ți sântă a făcut, De la om și feară, până l-acea floare, Carea vegetează numai un minut! Ce mă face însă, ca să te ador Este mintea, Doamne, care-mi strălucește, Ca și un luceafăr, în al nopții nuor, Și-n vuietul lumii blând mă însoțește, De când văd lumina, și până când mor! Ea-mi conduce pașii, să mă pot feri De leu și de tigru, care varsă sânge, De foc și de apă, ce m-ar nimici; Ea mă luminează ca să știu resfrânge Cursele dușmane, verunde vor fi. Ea departă ceața de la ochiul meu, Ca să nu amestec credința deșartă Cu credința dreaptă, într-un Dumnezeu Care o propuse simplu fără ceartă Ca la frați din fire, însuși fiul său. Seculi se-nchinase genul omenesc Soarelui și lunei, stelelor pompoase, Până când să vie dascălul ceresc Ce prin suferirea morții glorioase A plântat în lume spirit creștinesc. În deșert se-ncearcă ai nopții argați Să revarsă umbră în loc de lumină, Ură-n ... Andrei Mureșanu - O privire peste lume Andrei Mureşanu - O privire peste lume O privire peste lume de Andrei Mureșanu Deșert e tot ce vede semețul ochi supt soare Și nu e fericire deplină pre pământ; Un vis e ce-amăgește ființa muritoare Din oara când se naște și până la mormânt! Văzutu-s-a om cândva să zică l-a sa moarte: “Mă duc cu bucurie, c-am fost și-s fericitâ€�? Un rege-a stat în lume, a cărui rară soarte La altul în natură cu greu a mai zâmbit; Și iată că el singur a scris cu-amărăciune, Târât de-a lumei valuri, ce turbă ne-ncetat: “Nimic supt cer statornic, ci tot deșărtăciune, Deplină fericire supt soare n-am aflat!â€� Un tată se silește s-adune-averi în lume Încungiură oceanuri cu mii nefericiri, Când fiu-i se răsfață văzând că are sume Ce pot să corespundă la oarbele-i simțiri! Un jude calcă legea, cu scop să mulțămească Desfrâul unei patimi de care-i subjugat; În urmă dă prinoase, cu scop să amuțească Simțirea conștiinței ce-l mustră ne-ncetat. Un trântor suge mierea ... Anton Pann - Tăcerea e ca mierea Anton Pann - Tăcerea e ca mierea Tăcerea e ca mierea de Anton Pann 0 muiere rea, limbută, Otrăvită, netăcută, Nu înceta cu certatul, Tot își judeca bărbatul. El iar cu firea neghioabă De bătăi o făcea toabă. Așa ea ce să gîndește, Într-o zi nu zăbovește, Merge la o vrăjitoare, Vestită fermecătoare, Să roagă cu bună plată Să-i facă să nu o bată. Baba, fiind pricepută, Cunoscu ca e limbută, Și îi zise : -Fii în pace, Eu cererea-ți o voi face, Numai, draga mamii fată, Du-mi-te în tîrg îndată, Și vreme fără a pierde, Cumpără un ulcior verde. Apoi mîine des de noapte, Fără vorbe, fără șoapte, Mergi la fîntînă tăcută Și ia apa nencepută, Care iar tăcînd în tine, S-o aduci aici la mine, Ca s-o pui seara la stele Cu descîntecele mele. Așa femeia să duse Și toate-n faptă le puse. Luă ulcior, luă apă, Tocma ziua cînd să crapă, Îl duse la vrăjitoare Și ea îl puse la soare. Stătu pînă dimmeață, Cu astupuș de verdeață. Muierea cea îngrijată Veni la ulcior îndată. Baba cum o văzu-l scoase Cu niște vorbe șoptoase, Zicînd : -Dragă, iată- ... Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Bunicul Barbu Ştefănescu-Delavrancea - Bunicul Bunicul de Barbu Ștefănescu-Delavrancea Publicată în 1893 în revista Literatură și știință Se scutură din salcâmi o ploaie de miresme. Bunicul stă pe prispă. Se gândește. La ce se gândește? La nimic. Înnumără florile care cad. Se uită-n fundul grădinii. Se scarpină-n cap. Iar înnumără florile scuturate de adiere. Pletele lui albe și crețe parcă sunt niște ciorchini de flori albe; sprincenele, mustățile, barba... peste toate au nins anii mulți și grei. Numai ochii bunicului au rămas ca odinioară: blânzi și mângâietori. Cine trânti poarta? - Credeam că s-a umflat vântul... o, bată-vă norocul, cocoșeii moșului! Un băietan ș-o fetiță, roșii și bucălai, sărutară mânele lui "tata-moșu". - "Tată-moșule, zise fetița, de ce zboară păsările? - Fincă au aripi, răspunse bătrânul sorbind-o din ochi. - Poi, rațele n-au aripi? de ce nu zboară? - Zboară, zise băiatul, dar pe jos. Bătrânul coprinse într-o mână pe fată și în cealaltă pe băiat. - O, voinicii moșului!... Și zâmbi pe sub mustăți, și-i privi cu atâta dragoste, că ochii lui era numai lumină și binecuvântare. - Tată-moșule, da' cocorii un' se duc când se duc? - În țara cocorilor. - În ... Constantin Stamati - Vulturul și albina (Stamati) Constantin Stamati - Vulturul şi albina (Stamati) Vulturul și albina de Ivan Andreievici Krâlov Traducere de Constantin Stamati Fericit om este care se preamărește în lume Prin servicii și vrednicie, Făcând sunet între oameni a lui isprăvi mari și nume, Dar cât îi demn de cinste și cel ce în sărăcie Necunoscut și smerit trudește și ostenește Pentru binele comun. Care nici o recompensă alta nu sperează Decât pacinicul său cuget în taină se fălește Că putu folos să facă ca un patriot prea bun, Precum vulturul odată, văzând harnica albină Zburând din floare în floare, ostenită, obosită, Îi zicea cu defăimare: “De tine foarte mi-i milă, Că ești de tot ticăită, Măcar că ești învățată și lucrezi cu iscusință; Dar în stup sunt mii ca tine ce lucrează cu silință, Lipind faguri vara toată, Și, în fine, pentru trudă nu câștigați altă plată Decât că cel ce culege Rodul vostru nu alege, Care au lucrat mai cu deosebire, Și căruia i se cade răsplătire. Deci între mine și tine este mare osebire, Căci eu aripele mele le deschid cu sunet mare, Mă sui mai pe sus de nouri, împrăștii frică și groază Păsărilor zburătoare, Încât ... Dimitrie Anghel - Tovarășii (Anghel) Dimitrie Anghel - Tovarăşii (Anghel) Tovarășii de Dimitrie Anghel Din romanul plănuit "Arca lui Noe" Publicată în Ilustrațiuna română , II, nr. 11, nov. 1912. Apărută și în Minerva , III, 1074, 12 dec. 1911, p. 3, sub titlul "Doctorul, trăsura, vizitiul și caii". Era odată un doctor, o trăsură veche, doi cai fără culoare hotărîtă și un vizitiu bătrîn... Zic așa, pentru că sunt anumite ființe pe care nu ți le poți închipui decît ca o pluralitate. Ei singuri nu există, pentru că cer o întregire, ei trebuie să se îngemăneze ca să poată fi, trebuie să-și întovărășească pe alții ca să fie siguri că sunt cineva. Era deci un doctor, plus toate derivatele lui, și ei de douăzeci de ani stăpîneau un oraș. La anumite ceasuri, se trezeau cu toții, privind prin opt ochi somnoroși lumina, tot atîtea fălci se deschideau formînd un uriaș căscat, diferite combustibile înghițeau fiecare și apoi ciudata mașină alcătuită se punea în mișcare. Cînd începuseră tovărășia asta nu erau ca astăzi; doctorul era brun, vizitiul blond, iar bidiviii suri, și uitam să spun că și adecvata trăsură la care erau înhămați cu toții, pe vremea ceea, era solidă, strălucitoare și juca ușoară și legănată ... Dimitrie Bolintineanu - Ziorina Dimitrie Bolintineanu - Ziorina Ziorina de Dimitrie Bolintineanu Armia de țară de trei zile bate, Arde și fărâmă străinii-n cetate. Prin pulberea deasă vine-un cal ușor. Astfel trece-un vultur învelit în nor. Către domn se-ndreaptă... Cavalerul sare... E Ziorina, fiica-i, dulce la cătare. Ea ridică coifu-i; păru-i grațios, Ca lung fluviu d-aur se revarsă-n jos, Pe sub gene-i scântei două lăcrimele Cum sub nori lumină două dalbe stele, Și râuritoare, p-al ei chip senin, Cad din roză-n roză și din crin în crin. Bunul domn o mustră pentru ce să vie Să-și expuie viața... Să se-nturne-o-nvie. Rara-i frumusețe reunea, răpiți, Împrejuru-i bravii cei mai străluciți. Ea pricepe lesne cât era dorită. Despre-a lor simțire grațios profită. Smulge de la sânu-i o plăpândă floare Umedă d-a sale line lăcrimioare Și cu niște termeni dulci și răpitori Ea vorbește-ntr-astfel către-adoratori: — ,,Cine va purcede dup-această floare, Udă de suspine și de lăcrimioare, Îi voi da, pe viață și pe Dumnezeu, Mâna și junețea sufletului meu!" Zice, — aruncă floarea dincolo-n cetate, Dincolo ... Au fost afişate doar primele 10 de rezultate. Mai multe rezultate din Literatură... Rezultate din Dicționarul explicativ al limbii române pentru MUSTRĂRezultatele 1 - 10 din aproximativ 28 pentru MUSTRĂ. MÚSTRU s . n . v . mustră ^ MUSTRÁ , mústru , vb . I . Tranz . și refl . ( recipr . ) A ( se ) dojeni , a ( - și ) imputa , a ( - și ) ... MUȘTRULUÍ , muștruluiesc , vb . IV . Tranz . 1. ( Înv . ) A deprinde soldații cu exercițiul militar ; a instrui . 2. ( Fam . ) A mustra ... MUSTRÁRE , mustrări , s . f . Acțiunea de a ( se ) mustra și rezultatul ei ; dojană . V. mustra ... ÎNFRUNTÁ , înfrúnt , vb . I . Tranz . 1. A mustra , a dojeni cu vorbe aspre de față cu alții ; a certa , a ocărî . 2. A ține piept ... ... ȘMOTRÍ , șmotresc , vb . IV . Tranz . ( Fam . ) A mustra ... ADMONESTÁ , admonestez , vb . I . A mustra ... APOSTROFÁ , apostrofez , vb . I . Tranz . A adresa cuiva o mustrare ( violentă ) , a mustra ... BEȘTELÍ , beștelesc , vb . IV . Tranz . ( Fam . ) A face pe cineva de ocară , a mustra ... IV . 1. Intranz . și tranz . A vorbi ( singur ) spunând vorbe neînțelese . 2. Tranz . A face cuiva întruna observații ; a mustra ... cu glas ridicat , cu aprindere ; a se gâlcevi , a se ciorovăi , a se ciondăni . 2. Tranz . A mustra Au fost afişate doar primele 10 de rezultate. Mai multe rezultate din Dicționarul explicativ al limbii române... |
||