Căutare în DEX - Dicționarul explicativ al limbii române

Pentru căutare rapidă introduceți minim 3 litere.

Forme cu și fără diacritice ale cuvântului MÎNA: MINĂ, MINA, MINĂ, MINA.

 

MÎNA - cuvântul nu a fost găsit.

 

Rezultate suplimentare

 

Rezultate din Literatură pentru MÎNA

 Rezultatele 1 - 10 din aproximativ 95 pentru MÎNA.

Dimitrie Anghel - Garda imperială

... lume minusculă sub umbreluțele lor. Fața mamei e coperită cu un văl cenușiu, prin care i se văd ochii blajini, ca după pînză de păianjen. Mîna ei mînușată se întinde la răstimpuri ca să ne așeze o șuviță, ori să ne învelească cînd bate vîntul. Tata pare adîncit în gînduri, și ... pe sub crengi, un glas de fanfară străbătu încet, încet, se potoli și apoi, călătorind parcă pe sub pămînt, reîncepu mai tare, apropiindu-se mereu. Mîna tatei s-a ridicat lin către vizitiu, și în amurgul dulce leagănul trăsurei a stat sub un copac bătrîn, de o ... corecte arătau parcă prea puțin obișnuința de a mînui o spadă, pe a căreia lucire, desigur, nu înflorise încă pata sîngelui. Mîna lui se pusese pe creștetul meu, tremurătoare, amintindu-și parcă ceva. Și ochii lui erau triști, triști, ca ochii care lasă ceva în urmă. Da ... văd apoi din nou, după un ultim salut și o ultimă mîngîiere pe obrazul meu, pe general urcat pe negrul lui cal înflorit de spumă. Mîna domoală a strîns frîiele o clipă, capul i s-a întors către umăr privind îndărăt, brațul celălalt ridicat sus a ...

 

Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Pravoslavnicul și slăninele

... cruci late : - Acesta este întunericul cel vecinic și scîșnirea dințiiiilor ! Și nimic, nici o scîșnire de dinți. Cucernicul iar îi trase o cruce și puse mîna pe bărbat, și-l hîțîi, cîntînd prelung și tare : - Balaurul acesta pe care l-ai zidit a-l batjocorî pre dîînsuuul ! Aș ! pace ... care, pe care, văzutu-o-a Iacov în vis, și îngerii Domnului se suiau și se coboraaau... Se sui în pod și puse mîna pe slănini. - Suitu-te-ai la înălțime și robitu-ai robiiiimeee ! Dar hop, ce cu gîndul n-ar fi gîndit, cînd voi să se coboare ... cu reteveiul după cucernic și-l pocni în cap. De unde, hoțul să cază ? ! Și de durere, gonea de-i sfîrîiau picioarele ! Și trecîndu-și mîna prin păr și dînd de sînge : - Unsu-ai, Doamne, cu unt, cu untdelemn caapul meeeu ! Și bietul păgubaș, auzindu-l și văzînd că nu-l ...

 

Mihai Eminescu - La o artistă

... zefirii ce adie Cînturi dulci ca un fior, Cînd prin flori de iasomie Își sting sufletele lor, Astfel notele murinde, Blînde, palide, încet, Zbor sub mîna-ți tremurîndă, Ca dulci gînduri de poet. Sau ca lira sfărîmată Ce răsgeme-ngrozitor Cînd o mînă înghețată Rumpe coardele-n fior, Astfel mîna-ți tremurîndă Bate-un cîntec mort și viu. Ca furtuna descrescîndă Care muge a pustiu. Ești tu nota rătăcită Din cîntarea sferelor, Ce ...

 

Ștefan Octavian Iosif - Icoane din Carpați

... ceilalți se-aruncă-n joc Și-abia se-ndeamnă slab din gură, Tot el aruncă, la noroc, Cea mai frumoasă strigătură... VIII CU FRUNTEA-N MÎNA ALBĂ... Cu fruntea-n mîna albă răzemată, Cînta frumoasa fată la fereastră, Cînta de dor, Și glasu-i dulce și tremurător Se înălța în liniștea albastră A luminoasei ... lin, Pe urmă tace... O, ceas divin ! Acum începe mîndrul parastas În templul veșnic al naturii... Sus, peste lumea adormită, mută. Potir de-argint în mîna nevăzută A îngerului purtător de pace, Se-nalț luna dintre brazi... Gigantic preot în odăjdii sfinte, Străluce Caraimanul solitar... Și tu, pierdut, o ...

 

Dimitrie Anghel - Țiganii (Anghel)

... zbuciumat apoi și un ceaun negru a fost așezat pe pirostrii. Puținul ce dă viață : cîțiva pumni de făină galbenă ca aurul și mîna obișnuită de sare, aruncată pe fundul negru al unui ceaun, a fost de ajuns ca să înveselească hoarda. Sclipiri de argint, ca rămășiți ... și s-a pus s-o cârpească. Luminos ca o rază părea firul de ață ce-l înălța și-l cobora acul din mîna ei. Negre, ca niște șerpi, șuvițele părului i se rostogoliseră peste umeri și peste sîni. Și cum sta așa, vorbind în răstimpuri cu un flăcău ...

 

Dimitrie Anghel - A patra Parcă

... de Dimitrie Anghel Harnice, posomorite și sinistre torc cele trei surori la lumina lividă a opaițului ce le luminează. Severă ține una în mîna-i vestejită furca fatală, cu lîna albă și neagră din care scapătă un fir de întuneric și altul de lumină ; cu luare-aminte învîrtește cealaltă ... cele trei posomorîte și triste surori, în timpul acesta, la lumina lividă a opaițului ce le luminează, torc înainte nepăsătoare, una ținînd în mîna-i veștejită furca din care scapătă un fir de întuneric și altul de lumină, cealaltă fusul fatal pe care vine să se învîrtească firul, iar ...

 

Dimitrie Anghel - Fantome, 2

... într-o lumină de lună, într-o atmosferă misterioasă... Fantoma de adineaori are un taraf acuma, o giubea nouă o îmbracă, ochii îi sclipesc și mîna nu-i mai tremură, tînguirea singuratecă se face orchestră, o ghitară parcă s-a adăogat, și iată și un flaut, și sunt mai ... iată-mă singur cu umbra mea în Iașul mohorît al zilelor noastre, în Iașul lepros și vulgar, unde străinii s-au mutat și au pus mîna pe vechile case boierești, pe parfumatele grădini de altădată. Ostrovul fericit, ascuns între umbrare și împrejmuit de vii, adăpostește astăzi o altă lume, care nu ...

 

Dimitrie Anghel - Mihail Kogălniceanu (Anghel)

... păr creț și alb ciufulit în jurul tîmplelor, cu barbișonul mișcător deasupra celor trei rînduri de bărbii, cu pîntecele enorm, boltit peste picioarele scurte, cu mîna elegant îngrijită și fină, ca o mînă de femeie. O prietenie veche îl lega de tata, și, cu toată deosebirea de cultură ce era între ... sală furtunoasă de întrunire, glasul lui stîns și plîngător abia răsună și lacrimi mari i se rostogolesc pe obrajii bucălați, fără să le poată stăpîni. Mîna lui mică și fină duce la gură din cînd în cînd o sticluță din care bea și, în tăcerea din sală, glasul reîncepe tînguitor. Se ...

 

Dimitrie Anghel - Tovarășii (Anghel)

... după atîta vreme. Grămadă curseseră anii, neagra estompă a morței îndoliase multe case, epidemii nenumărate dăruise moșteniri neașteptate, mii de rețete semnase acuma mîna celui ce acum douăzeci de ani nu-și pusese încă iscălitura sub nici un decret de moarte... Ca o pacientă rău îngrijită ce nu mai ... perinile ce-și pierdea cîlții la paravanul viu ce-i acoperea orizontul de atîta vreme ; nepăsător și hursuz cel ce stăpînea poziția cea mai înaltă mîna bietele cvatrupede, care înțeleseseră, în sfîrșit, ce însemnează a merge în unire și de a-și mișca în cadență pasul... Al ...

 

Dumitru Stăncescu - Țiganul și popa

... uită repede în toate părțile și, văzînd că într-adevăr nu e nimeni, se mlădie. Se aținu cu poala anteriului la un colț și puse mîna pe purcel. Cum ajunseră acasă, îl tăiară și puseră să-l gătească. Cînd fuse numai bun, colo, rumen, și mirosea frumos, popa hoț, ce-i ... cînd auzi pe popă sforăind — că sforăia de tuna —, se sculă binișor, se duse la vatră, alături cu odaia unde se culcaseră, puse mîna pe purcel și mi ți-l îmbucă tot. Apoi se duse de se culcă și el. Cînd se deșteptă popa, hop, jos din pat. â ...

 

Ion Creangă - Povestea lui Ionică cel prost

... mai multe; asta-i de cînd lumea: și tinere și bătrîne, și frumoase și slute, și bogate și sărace, și harnice și leneșe - de toată mîna. Și bietele fete, cum îs fetele, își așteptau și ele ceasul de măritiș cum își așteaptă porcul ziua lui Ignat... Vorba ceea: "Joi, țapule, joi ... lese s-o pup odată colĂ©, cum știu eu… Altul: Eu aș da și cămeșa de pe mine, numai să mă lese să-i pun mîna pe țîțe oleacă… —Te cred și eu, zise altul, de asta nici popa nu s-ar da în lături – da’ eu, măi pulică ... și fără nici un sprijin, și vre numaidecît să mă dee la oaste. Vornicul, pasnicul și alți cîțiva oameni, cît pe ce erau să pue mîna pe mine. Și eu simțind asta, am scăpat dintre dînșii ca dintre niște cîni turbați, m-am furișat cum am putut și răpede am spulichit ...

 

Au fost afişate doar primele 10 de rezultate. Mai multe rezultate din Literatură...

Rezultate din Biblie pentru MÎNA

 Rezultatele 1 - 10 din aproximativ 459 pentru MÎNA.

2 Cronici Capitol 32

... știți ce am făcut noi, eu și părinții mei, tuturor popoarelor celorlalte țări? Dumnezeii neamurilor acestor țări au putut ei să le izbăvească țările din mîna mea? 14 Care dintre toți dumnezeii acestor neamuri pe cari le-au nimicit părinții mei, a putut să izbăvească pe poporul lui din ... vă înșele astfel; nu vă încredeți în el! Căci dumnezeul niciunui neam, niciunei împărății n`a putut să izbăvească pe poporul lui din mîna mea și din mîna părinților mei: cu cît mai puțin vă va izbăvi Dumnezeul vostru din mîna mea!`` 16 Slujitorii lui Sanherib au mai vorbit și alte lucruri împotriva Domnului Dumnezeu, și împotriva robului Său Ezechia. 17 Și a trimes ... batjocoritoare pentru Domnul, Dumnezeul lui Israel, vorbind astfel împotriva Lui: ,,După cum dumnezeii neamurilor celorlalte țări n`au putut să izbăvească pe poporul lor din mîna mea, tot așa nici Dumnezeul lui Ezechia nu va izbăvi pe poporul Său din mîna mea. 18 Slujitorii lui Sanherib au strigat cu glas tare în limba evreiască, pentruca să arunce groaza și spaima în poporul din Ierusalim, care era ... ...

 

Exodul Capitol 4

... pămînt, și toiagul s`a prefăcut într`un șarpe. Moise fugea de el. 4 Domnul a zis lui Moise: ,Întinde-ți mîna, și apucă -l de coadă.` El a întins mîna și l -a apucat; și șarpele s`a prefăcut iarăș într-un toiag în mîna lui. 5 ,Iată`, a zis Domnul, ,ce vei face, ca să creadă că ți s`a arătat Domnul, Dumnezeul părinților lor ... lui Isaac și Dumnezeul lui Iacov.` 6 Domnul i -a mai zis: ,Bagă-ți mîna în sîn.` El și -a băgat mîna în sîn; apoi a scos -o, și iată că mîna i se acoperise de lepră, și se făcuse albă ca zăpada. 7 Domnul a zis: ,Bagă-ți din nou mîna în sîn.` El și -a băgat din nou mîna în sîn; apoi a scos -o din sîn; și iată că mîna se făcuse iarăș cum era carnea lui. 8 ,Dacă nu te vor crede,` a zis Domnul, ,și nu vor asculta de glasul celui ...

 

Genesa Capitol 48

... și s`a aruncat cu fața la pămînt înaintea lui. 13 Apoi Iosif i -a luat pe amîndoi, pe Efraim cu mîna dreaptă, la stînga lui Israel, și pe Manase cu mîna stîngă, la dreapta lui Israel, și i -a adus aproape de el. 14 Israel și -a întins mîna dreaptă și a pus -o pe capul lui Efraim, care era cel mai tînăr, iar mîna stîngă a pus -o pe capul lui Manase; înadins și -a încrucișat mînile astfel, căci Manase era cel dintîi născut. 15 ... foarte mult în mijlocul țării!`` 17 Lui Iosif nu i -a venit bine cînd a văzut că tatăl său își pune mîna dreaptă pe capul lui Efraim; deaceea a apucat mîna tatălui său, ca s`o ia de pe capul lui Efraim, și s`o îndrepte pe al lui Manase. 18 Și Iosif a zis ... și vă va aduce înapoi în țara părinților voștri. 22 Îți dau, mai mult decît fraților tăi, o parte, pe care am luat -o din mîna

 

Exodul Capitol 14

... Domnul a zis lui Moise: ,,Ce rost au strigătele acestea? Spune copiilor lui Israel să pornească înainte. 16 Tu, ridică-ți toiagul, întinde ți mîna spre mare, și despică -o; și copiii lui Israel vor trece prin mijlocul mării ca pe uscat. 17 Eu voi împietri inima Egiptenilor, ca să ... iar pe cealaltă lumina noaptea. Și toată noaptea cele două tabere nu s`au apropiat una de alta. 21 Moise și -a întins mîna spre mare. Și Domnul a pus marea în mișcare printr`un vînt dinspre răsărit, care a suflat cu putere toată noaptea ... atunci: ,,Haidem să fugim dinaintea lui Israel, căci Domnul Se luptă pentru el împotriva Egiptenilor.`` 26 Domnul a zis lui Moise: ,,Întinde-ți mîna spre mare; și apele au să se întoarcă peste Egipteni, peste carăle lor și peste călăreții lor.`` 27 Moise și -a întins mîna ... timp ce apele stăteau ca un zid la dreapta și la stînga lor. 30 În ziua aceea, Domnul a izbăvit pe Israel din mîna Egiptenilor; și Israel a văzut pe Egipteni morți pe țărmul mării. 31 Israel a văzut ...

 

1 Samuel Capitol 24

... Și a zis oamenilor săi: ,,Să mă ferească Domnul să fac împotriva domnului meu, care este unsul Domnului, o așa faptă ca să pun mîna pe el! Căci el este unsul Domnului.`` 7 Cu aceste cuvinte David a oprit pe oamenii săi, și i -a împedecat ... te dăduse astăzi în mînile mele în peșteră. Oamenii mei mă îndemnau să te omor; dar te-am cruțat, și am zis: ,Nu voi pune mîna pe domnul meu, căci este unsul Domnului.` 11 Uite, părintele meu, uite colțul hainei tale în mîna mea. Fiindcă ți-am tăiat colțul hainei, și nu te-am ucis, să știi și să vezi că în purtarea mea nu este nici răutate ... curse, ca să-mi iei viața. 12 Judece Domnul între mine și tine, și Domnul să mă răzbune pe tine; dar eu nu voi pune mîna pe tine. 13 Răul dela cei răi vine, zice vechea zicală. De aceea eu nu voi pune mîna pe tine. 14 Împotriva cui a pornit împăratul lui Israel? Pe cine urmărești tu? Un cîne mort, un purice. 15 Domnul va judeca ...

 

2 Imparati Capitol 18

... încrederea de te-ai răsculat împotriva mea? 21 Iată, ai pus -o în Egipt, ai luat în ajutor trestia aceea frîntă, care înțeapă și străpunge mîna oricui se sprijinește pe ea: așa este Faraon, împăratul Egiptului, pentru toți ceice se încred în el. 22 Poate că îmi veți spune: ,În Domnul ... a zis: ,,Ascultați cuvîntul marelui împărat, împăratul Asiriei! 29 Așa vorbește împăratul: ,Să nu vă înșele Ezechia, căci nu va putea să vă izbăvească din mîna mea. 30 Să nu vă facă Ezechia să vă încredeți în Domnul, zicînd: ,Domnul ne va izbăvi, și cetatea aceasta nu va fi dată în ... muri. N`ascultați dar de Ezechia, care vă amăgește zicînd: ,Domnul ne va izbăvi.` 33 Oare dumnezeii neamurilor au izbăvit ei fiecare țara lui din mîna împăratului Asiriei? 34 Unde sînt dumnezeii Hamatului și Arpadului? Unde sînt dumnezeii Sefarvaimului, Henei și Ivei? Au izbăvit ei Samaria din mîna mea? 35 Cari dintre toți dumnezeii acestor țări și-au izbăvit țara din mîna mea, pentruca și Domnul să izbăvească Ierusalimul din mîna mea?`` 36 Poporul a tăcut, și nu i -a răspuns o vorbă; căci împăratul dăduse porunca aceasta: ,,Să nu -i răspundeți ...

 

Judecatorii Capitol 7

... cu tine este prea mult, pentru ca să dau pe Madian în mînile lui; el ar putea să se laude împotriva Mea, și să zică: ,Mîna mea m`a izbăvit`. 3 Vestește dar lucrul acesta în auzul poporului: ,Cine este fricos și se teme, să se întoarcă și să ... cum limpăește cînele, să -i desparți de toți cei ce vor bea apă din genunchi``. 6 Ceice au limpăit apa, ducînd -o la gură cu mîna, au fost în număr de trei sute de oameni; și tot poporul celalt a îngenunchiat ca să bea. 7 Și Domnul a ... au spart ulcioarele pe cari le aveau în mînă. 20 Cele trei cete au sunat din trîmbiță și au spart ulcioarele; au apucat făcliile cu mîna stîngă și trîmbițele cu mîna dreaptă ca să sune, și au strigat: ,,Sabia Domnului și a lui Ghedeon!`` 21 Au rămas fiecare la locul lui în jurul taberii ... și Iordan.`` Toți bărbații lui Efraim s`au strîns, și au pus stăpînire pe trecerea apelor pînă la Bet-Bara și Iordan.`` 25 Au pus mîna ...

 

1 Samuel Capitol 5

... 1 Samuel Capitol 5 1 Filistenii au luat chivotul lui Dumnezeu, și l-au dus din Eben-Ezer la Asdod 2 După ce au pus mîna pe chivotul lui Dumnezeu, Filistenii l-au dus în casa lui Dagon (Zeul pește) și l-au așezat lîngă Dagon. 3 A doua ... De aceea, pînă în ziua de azi, preoții lui Dagon și toți ceice intră în casa lui Dagon, la Asdod, nu calcă pe prag. 6 Mîna Domnului a apăsat asupra celor din Asdod, și i -a pustiit; i -a lovit cu bube... la șezut, atît ... ținutul lui. 7 Cînd au văzut că așa stau lucrurile, oamenii din Asdod au zis: ,,Chivotul Dumnezeului lui Israel să nu rămînă la noi, căci mîna Lui apasă asupra noastră și asupra lui Dagon, dumnezeul nostru.`` 8 Și au trimes și au adunat la ei pe toți domnitorii Filistenilor, și au ... ducă la Gat chivotul Dumnezeului lui Israel.`` Și au adus acolo chivotul Dumnezeului lui Israel.`` 9 Dar după ce a fost dus acolo, mîna Domnului a apăsat asupra cetății, și a fost o mare groază; a lovit... pe oamenii cetății dela mic pînă ...

 

2 Samuel Capitol 18

... aș fi dat zece sicli de argint și un brîu.`` 12 Dar omul acela a zis lui Ioab: ,,Chiar dacă aș cîntări în mîna mea o mie de sicli de argint, n`aș pune mîna pe fiul împăratului; căci noi am auzit următoarea poruncă pe care ți -a dat -o împăratul ție, lui Abișai și lui Itai: ,Luați ... a zis: ,,Lasă-mă, să dau fuga, și să duc împăratului vestea cea bună că Domnul i -a făcut dreptate, scăpîndu -l din mîna vrăjmașilor săi.`` 20 Ioab i -a zis: ,,Nu tu ai să duci veștile azi; le vei duce într`o altă zi, dar nu ... la pămînt, și a zis: ,,Binecuvîntat să fie Domnul, Dumnezeul tău, care a dat în mînile noastre pe cei ce ridicau mîna împotriva domnului nostru împăratul.`` 29 Împăratul a zis: ,,Tînărul Absalom este bine, sănătos?`` Ahimaaț a răspuns: ,,Am văzut o mare învălmășală ... Cuși. Și a zis: ,,Să afle domnul meu, împăratul, vestea cea bună! Astăzi Domnul ți -a făcut dreptate, scăpîndu-te din mîna ...

 

Isaia Capitol 10

... Unii vor fi îngenunchiați între cei prinși în război, iar alții vor cădea între cei morți. Cu toate acestea, mînia Lui nu se potolește, și mîna Lui tot întinsă este. 5 ,,Vai de Asirian-zice Domnul-nuiaua mîniei Mele, care poartă în mînă toiagul urgiei Mele! 6 I-am dat drumul ... s`a întîmplat cu Hamatul ca și cu Arpadul?` ,Nu s`a întîmplat Samariei la fel ca Damascului?` 10 ,După cum mîna mea a pus stăpînire pe împărățiile idolilor, (unde erau mai multe icoane decît la Ierusalim și în Samaria), 11 cum am făcut Samariei ... popoarelor, și le-am jăfuit vistieriile, și, ca un viteaz, am dat jos pe cei ce ședeau pe scaunele lor de domnie; 14 am pus mîna pe bogățiile popoarelor, ca pe un cuib, și, cum se strîng niște ouă părăsite, așa am strîns eu tot pămîntul: niciunul n`a mișcat ... seama, Lais!`` ,,Vai de tine, Anatot!`` 31 Madmena se împrăștie, locuitorii din Ghebim fug. 32 Încă o zi de oprire la Nob, și amenință cu mîna lui muntele fiicei Sionului, dealul Ierusalimului. 33 Iată, Domnul, Dumnezeul oștirilor, taie crăcile cu putere; cei mai mari sînt tăiați, cei mai înalți sînt doborîți ...

 

Isaia Capitol 36

... încrederea, de te-ai răsculat împotriva mea? 6 Iată, ai pus -o în Egipt, ai luat ca sprijin această trestie ruptă, care înțeapă și străpunge mîna ori cui se sprijinește pe ea! Așa este Faraon, împăratul Egiptului, pentru toți ceice se încred în el. 7 Dar poate că îmi vei spune ... vii.` 18 Nu vă lăsați amăgiți de Ezechia, cînd vă zice: ,Domnul ne va izbăvi.` Oare dumnezeii neamurilor au izbăvit ei fiecare țara lui din mîna împăratului Asiriei? 19 Unde sînt dumnezeii Hamatului și Arpadului? Unde sînt dumnezeii din Sefarvaim? Și unde sînt dumnezeii Samariei? Au izbăvit ei Samaria din mîna ...

 

Au fost afişate doar primele 10 de rezultate. Mai multe rezultate din Biblie...