Iov
Capitol 21 | |
1 |
Iov a luat cuvîntul și a zis: |
2 |
,,Ascultați, ascultați cuvintele mele, dați-mi măcar această mîngîiere. |
3 |
Lăsați-mă să vorbesc, vă rog; și, după ce voi vorbi, veți putea să vă bateți joc. |
4 |
Oare împotriva unui om se îndreaptă plîngerea mea? Și pentruce n`aș fi nerăbdător? |
5 |
Priviți-mă, mirați-vă, și puneți mîna la gură. |
6 |
Cînd mă gîndesc, mă înspăimînt, și un tremur îmi apucă tot trupul: |
7 |
Pentruce trăiesc cei răi? Pentruce îi vezi îmbătrînind și sporind în putere? |
8 |
Sămînța lor se întărește cu ei și în fața lor, odraslele lor propășesc supt ochii lor. |
9 |
În casele lor domnește pacea, fără umbră de frică; nuiaua lui Dumnezeu nu vine să -i lovească. |
10 |
Taurii lor sînt plini de vlagă și prăsitori, juncanele lor zămislesc și nu leapădă. |
11 |
Își lasă copiii să se împrăștie ca niște oi, și copiii se sbeguiesc în jurul lor. |
12 |
Cîntă cu sunet de tobă și de arfă, se desfătează cu sunete de caval. |
13 |
Își petrec zilele în fericire, și se pogoară într`o clipă în locuința morților. |
14 |
Și totuș ziceau lui Dumnezeu: ,Pleacă dela noi. Nu voim să cunoaștem căile Tale. |
15 |
Ce este Cel Atot puternic, ca să -I slujim? Ce vom cîștiga dacă -I vom înălța rugăciuni? |
16 |
Ce! nu sînt ei în stăpînirea fericirii? -Departe de mine sfatul celor răi! - |
17 |
dar de multe ori se întîmplă să li se stingă candela, să vină sărăcia peste ei, să le dea și lor Dumnezeu partea lor de dureri în mînia Lui, |
18 |
să fie ca paiul luat de vînt, ca pleava luată de vîrtej? |
19 |
Veți zice că pentru fiii Săi păstrează Dumnezeu pedeapsa. Dar pe el, pe nelegiuit, ar trebui să -l pedepsească Dumnezeu, ca să simtă; |
20 |
el ar trebui să-și vadă nimicirea, el ar trebui să bea mînia Celui Atotputernic. |
21 |
Căci, ce -i pasă lui ce va fi de casa lui după el, cînd numărul lunilor i s`a împlinit? |
22 |
Oare pe Dumnezeu Îl vom învăța minte, pe El, care cîrmuiește duhurile cerești? |
23 |
Unul moare în mijlocul propășirii, păcii și fericirii, |
24 |
cu coapsele încărcate de grăsime, și măduva oaselor plină de suc. |
25 |
Altul moare, cu amărăciunea în suflet, fără să se fi bucurat de vreo fericire, |
26 |
și amîndoi adorm în țărînă, amîndoi sînt mîncați de viermi. |
27 |
Știu eu bine cari sînt gîndurile voastre, ce judecăți nedrepte rostiți asupra mea. |
28 |
Voi ziceți: ,Unde este casa apăsătorului? Unde este cortul în care locuiau nelegiuiții?` |
29 |
Dar ce! n`ați întrebat pe călători, și nu știți ce istorisesc ei? |
30 |
Cum în ziua nenorocirii, cel rău este cruțat, și în ziua mîniei, el scapă. |
31 |
Cine îl mustră în față pentru purtarea lui? Cine îi răsplătește tot ce a făcut? |
32 |
Este dus la groapă, și i se pune o strajă la mormînt. |
33 |
Bulgării din vale îi sînt mai ușori, căci toți oamenii merg după el, și o mulțime îi merge înainte. |
34 |
Pentruce dar îmi dați mîngîieri deșerte? Ce mai rămîne din răspunsurile voastre decît viclenie?`` |