Iov
Capitol 19 | |
1 |
Iov a luat cuvîntul și a zis: |
2 |
,,Pînă cînd îmi veți întrista sufletul, și mă veți zdrobi cu cuvîntările voastre? |
3 |
Iată că de zece ori m`ați batjocorit; nu vă este rușine să vă purtați așa? |
4 |
Dacă am păcătuit cu adevărat, numai eu sînt răspunzător de aceasta. |
5 |
Credeți că mă puteți lua de sus? Credeți că mi-ați dovedit că sînt vinovat? |
6 |
Atunci să știți că Dumnezeu mă urmărește, și mă învelește cu lațul Lui. |
7 |
Iată, țip de silnicie, și nimeni nu răspunde; cer dreptate, și dreptate nu este! |
8 |
Mi -a tăiat orice ieșire, și nu pot trece; a răspîndit întunerec pe cărările mele. |
9 |
M`a despoiat de slava mea, mi -a luat cununa de pe cap, |
10 |
m`a zdrobit din toate părțile, și pier; mi -a smuls nădejdea ca pe un copac. |
11 |
S`a aprins de mînie împotriva mea, S`a purtat cu mine ca și cu un vrăjmaș. |
12 |
Oștile Lui au pornit deodată înainte, și-au croit drum pînă la mine, și au tăbărît în jurul cortului meu. |
13 |
A depărtat pe frații mei dela mine, și prietenii mei s`au înstrăinat de mine. |
14 |
Rudele mele m`au părăsit, și cei mai deaproape ai mei m`au uitat. |
15 |
Casnicii mei și slugile mele mă privesc ca pe un străin, în ochii lor sînt un necunoscut. |
16 |
Chem pe robul meu, și nu răspunde; îl rog cu gura mea, și degeaba. |
17 |
Suflarea mea a ajuns nesuferită nevestei mele, și duhoarea mea a ajuns nesuferită fiilor mamei mele. |
18 |
Pînă și copiii mă disprețuiesc: dacă mă scol, ei mă ocărăsc. |
19 |
Aceia în cari mă încredeam mă urăsc, aceia pe cari îi iubeam s`au întors împotriva mea. |
20 |
Oasele mi se țin de piele și de carne; nu mi -a mai rămas decît pielea de pe dinți. |
21 |
Fie-vă milă, fie-vă milă de mine, prietenii mei! Căci mîna lui Dumnezeu m`a lovit. |
22 |
Dece mă urmăriți ca Dumnezeu? Și nu vă mai săturați de carnea mea? |
23 |
Oh! aș vrea ca vorbele mele să fie scrise, să fie scrise într`o carte; |
24 |
aș vrea să fie săpate cu un priboi de fier și cu plumb în stîncă pe vecie... |
25 |
Dar știu că Răscumpărătorul meu este viu, și că se va ridica la urmă pe pămînt. |
26 |
Chiar dacă mi se va nimici pielea, și chiar dacă nu voi mai avea carne, voi vedea totuș pe Dumnezeu. |
27 |
Îl voi vedea și-mi va fi binevoitor; ochii mei Îl vor vedea, și nu ai altuia. Sufletul meu tînjește de dorul acesta înlăuntrul meu. |
28 |
Atunci veți zice: ,Pentruce -l urmăream noi?` Căci dreptatea pricinii mele va fi cunoscută. |
29 |
Temeți-vă de sabie: căci pedepsele date cu sabia sînt grozave! Și să știți că este o judecată.`` |