Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru ÎȘI
Rezultatele 21 - 30 din aproximativ 1168 pentru ÎȘI.
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Șuer
... ridică necontenit. O clipă, coliba se lumină pe ferestruia podului. Un fulger cât un balaur se zvârcoli în norii groși și negri ca zgura. Noaptea își închise iarăși întunericul. O uruitură se pierdu în depărtare. Kira își făcu cruce; fusul îi scăpă din mână; de greutatea tortului rupse firul, căzu jos și se învârti în jurul măciuliei. Niculina tresări. Kira o sărută ... întinse de-a lungul trupului. Și se repezi la gâtul lui Șuer ca o fiară care se azvârle asupra prăzii. Îi cuprinse grumajii, își lipi fața de fața lui... Când se ridică, cu buzele roșii, în mijlocul tuturor, își aruncă dulama și strigă: — Deșteaptă-te, copil, în măruntaiele mele, c-a pierit viteazul codrilor! Și codrii vor fi moștenirea ta, c ... Dar în aceste fețe de rășină, dorul și mila se sfărâmă ca de niște lespezi de piatră și trec fără să lase urme. Kira îngenunche; își acoperi fața cu marama udă de lacrimi și sărută mormântul, care începuse a îngheța... La răspântia căilor singuratice, unde călătorul e minune și ... ...
Dimitrie Anghel - Pelerinul pasionat
... cu dînșii un miros de grajd se adunau și încasau pariurile, unde tot soiul de ființe interlope, vînzători de tuyau-uri și curtieri de bursă își puneau la cale traficurile acolo, cu toate acestea își risipea cea mai mare parte din vreme viitorul poet al Stanțelor . Văd încă figura lui frumoasă, de corsar oriental, cu trăsături regulate și îndrăznețe, cu ... venea, ceasul verde, cum i se zice pe acolo, ceasul acela, cînd aerul miroasă a absint și cînd birourile și atelierele de pretutindeni își deschid porțile, dînd drumul robilor muncii. E divin ceasul acela, și amurgurile Parisului nu le-am mai văzut nicăirea. O năvală de lume ia cu ... lîngă grilajul ei, îndreptîndu-se spre Mont-Rouge, unde locuia. Cînd zic că nu era noapte, înțeleg ora aceea, cînd ultimele cafenele din cartierul latin își stingeau lămpile, amintind visătorilor și incorigibililor boemi că e ceasul suprem al hodinei. Discuțiile întrerupte cădeau, femei și umbre se furișau, tovarăși de-o noapte ... de balaur se aprindeau, creșteau în mers, și huruitul trenului ce coboară din Mont-Rouge se auzea și dispărea și el. Atunci poetul, pelerinul pasionat, își ...
Paul Zarifopol - Despre ideologia lui Eminescu
... forme fenomenale și în metempsihoză. Eminescu a definit doar poezia: voluptuos joc cu imagini. Din filozofie, ca și din orice alt izvor, Eminescu își oprea imaginile care-l fermecau mai întâi pe el însuși. Vis al neființei e universul cel himeric. Vis al neființei este un fel de nonsens ... tinerețe, când poetul se agita cu atâta frenezie naționalistă în vederea serbării de la Putna, și pe când sănătatea îi era încă bună, pesimismul său își dă cea mai completă și mai grandilocventă expresie. Înțelegem așa: cu cât înainta în vârstă, cu cât Eminescu își consacra mai mult energiile gândirii sale asupra eticii și politicii, cu atât, firește, pesimismul devenea pentru el mai neglijabil și mai neglijat. În Cezara, ascetismul ... valuri, și își afundă trupul in ierburi și flori. Din primatul schopenhauerian al instinctului, Eminescu scoate o concluzie răsturnată, hedonistică. În primatul instinctului își fundează Eminescu și ideile politice. Și aici, conștiința și raționalitatea sunt răul, sunt avocații diavolului. Modelul e statul natural al albinelor. Potrivit ierarhiei naturale a ... au înăbușit frumoasele și spornicele începuturi ale unei literaturi într-adevăr românești, ale unui naționalism, nu de fraze banale, ci de un cuprins real. Eminescu ...
Mihai Eminescu - Iconostas și Fragmentarium
... fii... dulcele meu Domn! Deodată ea se ridică. Umbra ei se - aruncă pe părete. Ea-și întinse mâna slabă și fină spre umbră, cu cealaltă își răsfoi părul de pe frunte și zise cu bucurie: — Tu ești... Ștefane... Ce frumos ești tu, Doamne! Dulce Doamne! Adu - ți aminte de acea ... netezindu-și barba, să-mpărțim aurul ce mi l-a dat creștinul, treizeci galbeni venetici, să-i împărțim ca rude de sânge. El își ridică poala caftanului și scoase o pungă veche de piele, o puse pe masă, trase un scaun și șezu. ― Mi-au dat treizeci... capeți ... Levy. — Am spus, lumina între tine și mine — iată, zise, Ruben, ș-o răsturnă la pământ . Se stinse, numai sfeștila mai licărea. El își 'ntinse mânile peste masă și-l apucă pe bătrân de barbă. Bătrânul nu zise nimic. C-o mână-și strânse brâul, cu cealaltă lovi cu ... murmură 11 în barba pe care și-o ridica[se] cu mâna la buze. Pe uliță nu era nimeni. Luna apusese, părea că inima nopții își scursese sângele luminos, căci era întuneric .. . Cercă dacă ușa-i bine închisă, întinse o cergă veche peste mort și se culcă. Dar numai ațipea și ...
Dimitrie Anghel - Hipparc și Didona
... acum ca valurile umede ce le aruncă un sculptor peste o machetă de lut, iar Hipparc privea la ea ca și cum pentru întîiași dată își dădea seama de comoara ce-o ținea în brațe. Drăgostitor o ținea, acoperind-o cu trupul lui, dulce căuta să-i încălzească înghețatele-i mîni ... totuna, și șubreda jucărie fără temelii, non-sensul acesta înjghebat din funie și din lemn, ce purta sculptat pe proră un ochi deschis ca talisman, își desfăcu obosită încheieturile netrainice, aruncînd o floare abisului. Albă și frumoasă plecase zvelta triremă, lunecînd ca o lebădă pe valuri, în vesele cîntece pornise într ... de la începutul lumii ea a fost pierzarea și că pe acolo pe unde trecea desăvîrșitul micile patimi și neputincioasele neajunsuri fierb și își arată hidoasa lor față. De mult încetase notele de flaut după ritmul cărora se mișcau lopețile, căci cum puteau să lupte bietele sunete trezite de ... vălul alb din creștet și îi jurase credință pe pămînt și pe ape, în fața liniștii și a furtunilor. La pieptul lui, cum își găsise adăpost pe statornicele linii ale pămîntului, așa își ...
... Alexei Mateevici - Ţăranii Țăranii de Alexei Mateevici Când ziua luminile-și stinge Și cele din urmă-n câmpii le aruncă, Țăranii, veniți de la muncă, Își cântă viața și glasul le plânge. Își cântă necazul cel mare, Își cântă nevoile lor în robie, Și cântecul plânge-n câmpie, Suspină și cântă în versuri amare. Și cântă obidele sale, Iar seara albastră-i ascultă ... se zbate de jale. Își varsă tot dorul și focul În plângeri prelungi de robie și chin, Și stelele serii rămân În jale. Și robul își plânge norocul. Și greu deznădejdea se lasă, Și neagră, ca noaptea ce vine, întinde Aripile, satul cuprinde, Și țărănimea-n aripi o apasă. Dar iată ...
... l-a ei ghirlantă, La gaza cea subțire, la rochia-i elegantă Și la ai ei cercei; Gândește la răspunsuri, la grații, la cuvinte; Își râde în oglindă de loc ce-și pune-n minte Ceva ce-i place ei. Corsetul aci-și pune; își cearcă iar rochița, Pandlica care-o prinde, - săracă copilița! Viața-i e romanț! O! cât a să mai joace! Ce bine a ... în foile de zestre; Galanții-n neastâmpăr citesc pe sub ferestre Bileturi dulci d-amor. O! câte case nouă și câte case sparte! Ce visuri își mai face bătrâni și juni în parte În lungul carnaval! Tot fierbe-n capitală! și lumea își propune Un lanț de fericire, un șir de lucruri bune De la întâiul bal! Voi, câți vă râde soarta! gândiți că-n aste zile Stau ... Când vă vedeți într-înșii pre voi miniatură, Și gest, organ, accente, oricare a lor trăsură E-a voastră, - îi iubiți! Își vede muma soțul, și tata iar soția; Și știți c-aveți mijloace, vă iartă avuția Să-i faceți fericiți; Oare gândiți atuncea că poate-n ...
... enigme și ironii, surprize și nebănuite sarcasme, căci cel ce strînge e firesc să se lipsească de plăceri, să uite că în jurul lui viața își desfășoară tentațiile, că rîde soarele și că sclipesc mătăsurile, că îmbălsămează florile și că surîd femeile. Cel ce strînge trebuie să aibă o cataractă pe ... eu, harpagonul mult pizmuit care pusese o ladă de fier între el și lume și-și petrecuse toată tinerețea uitînd că în jurul lui viața își desfășoară tentațiile, că rîde soarele și că sclipesc mătăsurile, că îmbălsămează florile și că surîd femeile, într-o zi, pe cînd se întorcea acasă obosit ... o răscruce de drum amorul, spre nefericirea moștenitorilor lui. Leiți îmbrăcați în aur, defilară din nou împărații și regii, strălucitor ieși alaiul de napoleoni, nălucitoare își arătară din nou fețele republicele, biruitor și clar se auzi din nou glasul cocoșului gal dezrobit, mătăsos foșniră pachetele de bancnote ce-și luară zborul ... tremurătoare, dibuind într-o seară lada, nu mai găsiră nimic, și întunerec iarăși s-a făcut. Și unde e întunerec, moartea mai degrabă își găsește drumul. Sătul și mulțumit, rămas singur din nou, harpagonul și-a închis obloanele așteptînd să-și închidă și ochii, și, nemaiavînd ce ...
... le trebuia și, intrați acum în prăvălie, răscoleau cu mînele lor grăbite cupoanele de stofe așezate dinaintea lor. Pretutindeni orînduite în rafturi, catifelele și mătăsurile își amestecau culorile și își jucau apele. Covoare strînse în suluri se grămădeau unul lîngă altul ca niște papirusuri uriașe pe cari fantazia cine știe cărui zugrav ar fi scris ... un gînd rău, în schimbul unea stofe albastre cu un desen strigător de geometrie, el îi arătă din maldărul lui o altă stofă, asupra căreia își oprise ochii și visa ce efect va face în tovărășia celorlalte lucruri din cuprinsul alb și liniștitor al odăilor. Era o țesătură în care nuanțele ... elegante și aceleași mizerii se încrucișau, făcînd popasuri de-a lungul vitrinelor, și în mulțimea aceasta perechea celor doi îndrăgostiți după care adineauri își întorceau toți ochii cu jind mergea și ea; el, ca un detectiv în urma ei, iar mult îndrăgostita o clipă mai înainte ca o panteră ...
Dimitrie Anghel - Pe un volum al lui E. Gîrleanu
... Buna lui credință e nesfîrșită și, printr-o bizarerie curioasă, cu care l-a dotat natura, după cîtva timp de la inhibiție, el își însușește toate întîmplările, transformîndu-le și dîndu-le proporții uriașe. Invenția la el e o trebuință organică, e o reacțiune contra uniformității, un antidot fără ... în el cîteva exemplare din toate speciile de dihănii pure și impure. E o menagerie întreagă de vietăți care mișună, se bucură ori se întristează, își povestește ori își mimează micile lor întîmplări și necunoscutele drame. Fieștecare, supuse ca în fața unui dompteur, aleargă la chemarea lui, își face turul "de force", salută și pleacă. Eu, cetindu-i volumul, mi-am amintit, fără de voie, de multele ceasuri pe cari le-am petrecut ... să te transpui, ori, mai bine zis, să ai darul să îmbraci pielea oricărui dobitoc, afară numai dacă poți crede în metempsichoză și sufletul tău își mai aduce aminte inconștient de multele avataruri prin cari ai transmigrat, e, fără îndoială, peste măsură de greu. Un om, și încă un semen al ...
... aghiotant, rămân amândoi în fața ofițerului de serviciu. Bătrâna e mărunțică, plecată puțin de șale; de sub bariz de-abia i se zărește fața suptă. Își are sumăieșul pe umeri; mâinile și le ține una deasupra celeilalte. Băietanul e înalt, bine legat, dar cam galben la față. E îmbrăcat într-un ... și am fugit anțărți. Ofițerul se ridică și-l privește cu interes, apoi întreabă: — Cum ai fugit? Și de ce? Băietanul tace. Atunci bătrâna își trece dosul mâinii peste gură, își trage un capăt al sumăieșului peste umăr și vorbește: — Lasă, Vasile, să spun eu. Să vă grăiesc eu, domnule căpitan, că bietul nu poate ... capul în piept și răspunde cu glasul tremurat: — Ghine, mămucă, oi rămâne. Mai stă o clipă așa, ținând capul în jos, apoi se îndreaptă, își