Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru ÎNMIIT

 Rezultatele 11 - 20 din aproximativ 23 pentru ÎNMIIT.

Mihail Kogălniceanu - Prefață la Letopisețele Țării Moldovei

Mihail Kogălniceanu - Prefaţă la Letopiseţele Ţării Moldovei Prefață la Letopisețele Țării Moldovei de Mihail Kogălniceanu Dacă vreodinioară studiul istoriei a fost trebuitor, aceasta este în epoca noastră, în acest timp de haos, când și oameni publici și oameni privați, bătrâni și tineri, ne-am văzut individualitățile sfâșiate și iluziile ce ni erau mai plăcute, șterse. Într-un asemenea timp, limanul de mântuire, altarul de răzimat pentru noi este studiul istoriei, singurul oracol care ne mai poate spune viitorul. Acest mare adevăr îl simțesc mai cu deosebire națiile civilizate. Noi vedem că la dânsele istoria singură a moștenit tot interesul ce altădată îl aveau alte cunoștințe teoretice; căci, tocmai ele simțesc nevoia de a-și lega prezentul cu trecutul. De aceea, nici într-un secol, chiar în acel al benedictinilor, nu s-au publicat ca astăzi colecții mai mari de cronice și de urice originale spre a completa istoria. În adevăr, spre a avea o istorie, și îndeosebi istoria țării sale, nimic mai bun, mai folositor, mai neapărat este decât de a se întoarce la izvoarele originale, adică de a avea înaintea sa cronicile, biografiile, diplomele, ...

 

Constantin Stamati - Dialogul unui holtei cu un boierenaș avut, însoțit cu o cucoană de înalt neam

Constantin Stamati - Dialogul unui holtei cu un boierenaş avut, însoţit cu o cucoană de înalt neam Dialogul unui holtei cu un boierenaș avut, însoțit cu o cucoană de înalt neam de Ignacy Krasicki Traducere-adaptare de Constantin Stamati Holteiul Ca să te urez dă-mi voie pentru tânăra soție, Cu care te-ai însurat, De neam mare și-nvățată, frumoasă cu avuție. Iată dar c-ai căpătat Ce doreai cu fierbințeală. Mulțumește soartei tale... Și nu sunt la îndoială, Că nu ești fericit, frate? Dar tu taci și oftezi foarte. Cauți în jos cu-ntristare, au nu ești mulțumit poate? Ori doar a ta însurare te-au făcut să mă urăști? Însuratul Of, nu, eu sunt tot acela, și să nu mă osândești; Căci fericirea mea, frate, cu totul s-au prefăcut. Soarta îmi este a plânge holteiia ce-am pierdut. Holteiul Deci dar și tu nu ești poate bucuros de însurare? Însuratul De-ai și polei otrava, dar îi tot otrăvitoare. Holteiul Spune-ncalea, câtă zestre femeia ta au avut? Însuratul Of, vai mie! Despre a ei avuție Mai bine să fi crăpat decât să o fi văzut; ...

 

Ignacy Krasicki - Dialogul unui holtei cu un boierenaș avut, însoțit cu o cucoană de înalt neam

Ignacy Krasicki - Dialogul unui holtei cu un boierenaş avut, însoţit cu o cucoană de înalt neam Dialogul unui holtei cu un boierenaș avut, însoțit cu o cucoană de înalt neam de Ignacy Krasicki Traducere-adaptare de Constantin Stamati Holteiul Ca să te urez dă-mi voie pentru tânăra soție, Cu care te-ai însurat, De neam mare și-nvățată, frumoasă cu avuție. Iată dar c-ai căpătat Ce doreai cu fierbințeală. Mulțumește soartei tale... Și nu sunt la îndoială, Că nu ești fericit, frate? Dar tu taci și oftezi foarte. Cauți în jos cu-ntristare, au nu ești mulțumit poate? Ori doar a ta însurare te-au făcut să mă urăști? Însuratul Of, nu, eu sunt tot acela, și să nu mă osândești; Căci fericirea mea, frate, cu totul s-au prefăcut. Soarta îmi este a plânge holteiia ce-am pierdut. Holteiul Deci dar și tu nu ești poate bucuros de însurare? Însuratul De-ai și polei otrava, dar îi tot otrăvitoare. Holteiul Spune-ncalea, câtă zestre femeia ta au avut? Însuratul Of, vai mie! Despre a ei avuție Mai bine să fi crăpat decât să o fi văzut; ...

 

Mihai Eminescu - Sărmanul Dionis

Mihai Eminescu - Sărmanul Dionis Sărmanul Dionis de Mihai Eminescu 1872 Nuvelă ...și tot astfel, dacă închid un ochi văd mâna mea mai mică decât cu amândoi. De aș avea trei ochi aș vedea-o și mai mare, și cu cât mai mulți ochi aș avea cu atâta lucrurile toate dimprejurul meu ar părea mai mari. Cu toate astea, născut cu mii de ochi, în mijlocul unor arătări colosale, ele toate în raport cu mine, păstrându-și proporțiunea, nu mi-ar părea nici mai mari, nici mai mici de cum îmi par azi. Să ne-nchipuim lumea redusă la dimensiunile unui glonte, și toate celea din ea scăzute în analogie, locuitorii acestei lumi, presupuindu-i dotați cu organele noastre, ar pricepe toate celea absolut în felul și în proporțiunile în care le pricepem noi. Să ne-o închipuim, caeteris paribus , înmiit de mare — același lucru. Cu proporțiuni neschimbate — o lume înmiit de mare și alta înmiit de mică ar fi pentru noi tot atât de mare. Și obiectele ce le văd, privite c-un ochi, sunt mai mici; cu amândoi — mai mari; cât de mari sunt ele absolut? Cine știe dacă nu trăim într-o lume microscopică ...

 

Vasile Alecsandri - Dumbrava roșie

Vasile Alecsandri - Dumbrava roşie Dumbrava roșie de Vasile Alecsandri Poem istoric (1497) dedicat amicului meu C. Negri Cuprins 1 I - VISUL LUI ALBERT [2] 2 II - ȚARA ÎN PICIOARE 3 III - TABĂRA LEȘEASCĂ 4 IV - TABĂRA ROMÂNĂ 5 V - ȘTEFAN CEL MARE 6 VI - ASALTUL 7 VII - LUPTA 8 VIII - ARATUL 9 Note I - VISUL LUI ALBERT [2] Albert, craiul Lehiei, făcut-a un vis mare, Un vis de năvălire, de-nvingeri glorioase! El se văzu puternic, pe-un armăsar călare, Înfiorând cu spada-i popoare numeroase. Din Miazăzi fierbinte în recea Miazănoapte, Din Răsăritul mândru l-Apusul lucitor El auzi prin visu-i mii, mii de mii de șoapte Crescând în zgomot falnic, gigantic, imnător, Un uragan de glasuri ce clocotea prin lume, Purtând, nălțând ca fală un nume... al său nume! Albert, craiul Lehiei, trufaș, semeț, ușor, Ademenit, se crede stăpân pe viitor Ș-aruncă ochi de pradă pe țările vecine: Care din ele, zice, mi-ar cuveni mai bine? El stă puțin pe gânduri, apoi cu mare glas: Moldova este pragul întâiului meu pas! În țara acea mică, neîncetat lovită De dușmani fără număr și-n veci nebiruită, În care toți bărbații sunt zmei ...

 

Vasile Pârvan - Datoria vieții noastre

Vasile Pârvan - Datoria vieţii noastre Datoria vieții noastre de Vasile Pârvan Lecție de deschidere a cursurilor de istoria antică și de istoria artelor, ținute în semestrul de iarnă 1919 - 1920 la Universitatea din Cluj, citită în ziua de 3 noiembrie 1919 De la o zi la alta popoarele trăiesc prin munca, mereu aceeași, a celor mulți. Singura oboseală ce și-o dă sufletul omului simplu e de a păstra cât mai neschimbat meșteșugul din bătrâni, care îi dă - după meseria ce o are - hrana. Și memoria populară e foarte precisă: unele procedee își au începutul lor, identic cu forma de azi, în epoca preistorică. Continuitatea civilizațiilor populare în cursul mileniilor e propriu-zis un simplu reflex al continuității vieții din natură: evoluția acesteia se petrece în limite de timp așa de imense, încât sunt neaccesibile controlului uman; se poate așadar vorbi de o adevărată eternitate a primitivismului popular, conservativ. Istoric, adică evolutiv-uman, popoarele trăiesc numai prin fapta precursorilor și revoltaților. Aceștia tulbură ca niște demoni, perpetuu nemulțumiți, beatitudinea lenei spirituale a contemporanilor, le deșteaptă iluzii și apetituri, le răscolesc patimile, le dărâmă prețiosul echilibru al perfectei inerții. Fie ...

 

Ion Creangă - Povestea lui Stan Pățitul

Ion Creangă - Povestea lui Stan Păţitul Povestea lui Stan Pățitul de Ion Creangă Era odată un flăcău stătut, pe care-l chema Stan. Și flăcăul acela din copilăria lui se trezise prin străini, fără să cunoască tată și mamă și fără nici o rudă care să-l ocrotească și să-l ajute. Și, ca băiat străin ce se găsea, nemernicind el de colo până colo pe la ușile oamenilor, de unde până unde s-a oploșit de la o vreme într-un sat mare și frumos. Și aici, slujind cu credință ba la unul, ba la altul, până la vârsta de treizeci și mai bine de ani, și-a sclipuit puține parale, câteva oi, un car cu boi și o văcușoară cu lapte. Mai pe urmă și-a înjghebat și o căsuță, și apoi s-a statornicit în satul acela pentru totdeauna, trăgându-se la casa lui și muncind ca pentru dânsul. Vorba ceea: "Și piatra prinde mușchi dacă șede mult într-un loc". Și cum s-a văzut flăcăul cu casă și avere bunicică, nu mai sta locului, cum nu stă apa pe pietre, și mai nu-l ...

 

Mihai Eminescu - Cezara

Mihai Eminescu - Cezara Cezara de Mihai Eminescu 1876 Nuvelă originală Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV 5 V 6 VI 7 VII 8 VIII I Era-ntr-o dimineață de vară. Marea și-ntindea nesfârșita-i albăstrime, soarele se ridica încet în seninătatea adânc-albastră a cerului, florile se trezeau proaspete după somnul lung al nopții, stâncile negre de rouă abureau și se făceau sure, numai p-ici pe colea cădeau din ele, lenevite de căldură, mici bucăți de nisip și piatră. Din niște colți de stânci despre apus se ridica o mănăstire veche încunjurată cu muri, asemenea unei cetățui, și de după muri vedeai pe ici pe colea câte-un vârf verde de plop ori de castan. Acoperămintele țuguiete de olane mucigăite, bolta neagră a bisericii, zidurile împrejmuitoare risipite și năpustite în risipa lor de plante grase, de furnici ce-și fondau state, de procesii lungi de gâze roșii care se soreau cu nespusă lene, poarta de stejar de o vechime seculară, scările de piatră tocite și mâncate de mult umblet, toate astea laolaltă te făceau a crede că este mai mult o ruină oprită curiozității decât locuință. În ...

 

Mihai Eminescu - Memento mori

Mihai Eminescu - Memento mori Memento mori de Mihai Eminescu (Panorama deșertăciunilor) Turma visurilor mele eu le pasc ca oi de aur, Când a nopții întunerec ­ înstelatul rege maur ­ Lasă norii lui molateci înfoiați în pat ceresc, Iară luna argintie, ca un palid dulce soare, Vrăji aduce peste lume printr-a stelelor ninsoare, Când în straturi luminoase basmele copile cresc. Mergi, tu, luntre-a vieții mele, pe-a visării lucii valuri, Până unde-n ape sfinte se ridică mândre maluri, Cu dumbrăvi de laur verde și cu lunci de chiparos, Unde-n ramurile negre o cântare-n veci suspină, Unde sfinții se preîmblă în lungi haine de lumină, Unde-i moartea cu-aripi negre și cu chipul ei frumos. Una-i lumea-nchipuirii cu-a ei visuri fericite, Alta-i lumea cea aievea, unde cu sudori muncite Te încerci a scoate lapte din a stâncei coaste seci; Una-i lumea-nchipuirii cu-a ei mândre flori de aur, Alta unde cerci viața s-o-ntocmești, precum un faur Cearc-a da fierului aspru forma cugetării reci. Las-să dorm... să ...

 

Mihai Eminescu - Memento mori (Panorama deșertăciunilor)

Mihai Eminescu - Memento mori (Panorama deşertăciunilor) Memento mori de Mihai Eminescu (Panorama deșertăciunilor) Turma visurilor mele eu le pasc ca oi de aur, Când a nopții întunerec ­ înstelatul rege maur ­ Lasă norii lui molateci înfoiați în pat ceresc, Iară luna argintie, ca un palid dulce soare, Vrăji aduce peste lume printr-a stelelor ninsoare, Când în straturi luminoase basmele copile cresc. Mergi, tu, luntre-a vieții mele, pe-a visării lucii valuri, Până unde-n ape sfinte se ridică mândre maluri, Cu dumbrăvi de laur verde și cu lunci de chiparos, Unde-n ramurile negre o cântare-n veci suspină, Unde sfinții se preîmblă în lungi haine de lumină, Unde-i moartea cu-aripi negre și cu chipul ei frumos. Una-i lumea-nchipuirii cu-a ei visuri fericite, Alta-i lumea cea aievea, unde cu sudori muncite Te încerci a scoate lapte din a stâncei coaste seci; Una-i lumea-nchipuirii cu-a ei mândre flori de aur, Alta unde cerci viața s-o-ntocmești, precum un faur Cearc-a da fierului aspru forma cugetării reci. Las-să ...

 

Paul Zarifopol - Introduceri la ediția critică I.L. Caragiale, opere

Paul Zarifopol - Introduceri la ediţia critică I.L. Caragiale, opere Introducere [1] de Paul Zarifopol "Sunt vechi, domnilor" era vorba favorită a lui Caragiale, când se certa cu prietenii pentru idei, pentru idei de artă mai cu seamă. Părerea populară atribuie artiștilor ca atare un conservatism din naștere. Nu interesează aici să verificăm principiul acestei generalizări curente, ci numai întrucât acea coincidență e, în anume caz, evidentă, să căutăm a preciza condițiile în care ea se arată acolo. Caragiale avea un spirit de o rară mobilitate; prefacerea simpatiilor lui intelectuale în antipatii era fenomen cronic, de care prietenii lui toți erau deprinși a se amuza. Totuși, e adevărat că simpatia lui pentru ceea ce e vechi, în artă cel puțin, era oarecum sistematică. Cred că acest conservatism ferm, care izbucnea numaidecât în dispreț agresiv pentru orice i se părea abatere obraznică și proastă de la adevărurile bine hotărâte, era, probabil, mai întâi un semn firesc al energiei unui talent care se simțea sigur pe ce apucase odată să știe și refuza cu superbă îndârjire orice i se părea măcar o umbră de obiecție la cele hotărâte ca bune și învățate ca atare. Era poate ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>