Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru ÎNDESA

 Rezultatele 11 - 20 din aproximativ 86 pentru ÎNDESA.

Gheorghe Asachi - Soarele și negura

... Toate-n aburi se prefac. Deci aceste-aburele Agiungând la-naltul lor, Uitând chiar, ca inimi rele, Cui datoare-s cu noroc, S-aduna, se îndesa, Ca-nchegându-se în nor Doar să poată-ntuneca Pe-a lor binefăcător. Însă-atuncea dreptul soare La-ngiosita cea estime Zisu-i ...

 

Ion Luca Caragiale - Ultimele gogoși calde

Ion Luca Caragiale - Ultimele gogoşi calde Ultimele gogoși calde de Ion Luca Caragiale Ultimele gogoși calde [I] (Serviciul telegrafic particular) Țarigrad, marți, Ședința Parlamentului. - Deputatul Gianabet interpelează pe ministrul de resbel, în privința bombelor cu cari se bombardează orașele românești. Interpelatorul întreabă, dacă ministrul știe pentru ce ghiulelele nu bat la țintă și nu fac explozie, spre rușinea lui Abdul-Kerim. Ministrul răspunde: ioc ! Dupe răspunsul ministrului, Parlamentul votează o moțiune de sictir ministerului, formulată de interpelator. Anasini-Zavrac, capul centrului drept, este chemat a forma noul cabinet. Vidin, marți seara. Materialul de artilerie din cetate a tras reveneală. Bombardarea cetății a început. Ghiulelele din Calafat fac stricăciuni mari. Lui Hogea din Vidin, o ghiulea i-a luat ceașca cu cafea din mână tocmai când o aducea la gură. Unui cadiu, o altă ghiulea i-a spart luleaua ciubucului. Pe ulițele Vidinului au rămas multe perechi de papuci fără stăpân. De trei zile câinii din cetate urlă a pustiu. Agenția Havas a trimis din București către ziarele din străinătate următoarea depeșe: Toate silințele guvernului român, de a opri ca teritoriul său să devie ...

 

Urmuz - Cotadi și Dragomir

Urmuz - Cotadi şi Dragomir Cotadi și Dragomir de Urmuz Cotadi este scurt și pântecos, cu musculatura proeminentă, cu picioarele îndoite de două ori în afară și o dată înăuntru și veșnic neras. Părul negru ca pana corbului e plin de mătreață și încărcat cu sclipitori și scumpi piepteni de bagă. Cotadi nu are niciodată pozițiunea verticală, din cauza unei îmbrăcăminte de șiță ce-i formează un fel de cuirasă și care, deși îl jenează teribil, o poartă însă cu o desăvârșită abnegație direct pe piele, sub cămașa țărănească cu ciucuri, de care nu se desparte niciodată. O particularitate a lui Cotadi este că, fără să vrea, devine de două ori mai lat și cu totul străveziu, dar aceasta numai de două ori pe an, și anume, când soarele ajunge la solstițiu. Cea mai mare plăcere a lui Cotadi - în afară de aceea de a-și lipi cu gumă-arabică diferiți nasturi și insecte moarte pe pielița fină și catifelată a gușei sale - mai este și aceea ca, din dosul tejghelei unde sade, să caute să atragă cu șiretenie pe câte un client al său în discuții, la început cât se poate ...

 

Vasile Alecsandri - Briar

Vasile Alecsandri - Briar Ghioaga lui Briar de Vasile Alecsandri Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV 5 V 6 VI I În mijlocul câmpiei întinsă ce se pierde Sub zarea albăstrie cu-a ei comoară verde, Culcat pe spate șede voinicul bivolar Briar, ce n-are-n lume decât un gros stejar, Un bun și scump tovarăș de lupte crâncenite, Cioplit în chip de ghioagă cu falii oțelite. Alesu-l-au el singur în codrul îndesat, Jupitu-l-au de coajă, prin foc el l-au uscat, Apoi, ieșind în vale cu ghioaga subsoară, Acum se simte vesel că are-o sorioară. Știu bivolii de dânsa și-n laturi se feresc, Și, cât stau la pășune, cu ochiul o pândesc, Căci dacă-n depărtare se răzlețesc de turmă, Cumplita ghioagă zboară vârtej pe a lor urmă. Și bivolii sălbatici, nebuni de groaza ei, Revin la cârd în fugă, supuși ca niște miei. Știu lupii, hoți de noapte ce ies la vânătoare Când cerul se ascunde în neagra-nvelitoare, Și-n poalele pădurii, sub crânguri tupilați, Privesc duios la bivoli ce-n iarbă stau culcați, Dar nu-ndrăznesc să iasă din umbră mai devale, ...

 

William Shakespeare - Romeo și Julieta

William Shakespeare - Romeo şi Julieta Romeo și Julieta de William Shakespeare Traducere de Ștefan Octavian Iosif . ACTUL I PROLOGUL (Intră Corul) CORUL                                                                     Aicea, în Verona-ncântătoare,                                                                     A două neamuri mândre veche ură                                                                     A izbucnit din nou, prin certuri care                                                                     Să curgă sânge mult de frați făcură.                                                                     Din cele două case-ndușmănite                                                                     Ies doi îndrăgostiți loviți de soarte,                                                                     Și vrajba cu nenorociri cumplite                                                                     Sfârșește prin a tinerilor moarte.                                                                     Iubirea lor cu soartă-ngrozitoare                                                                     Și ura ce nu poate fi-mpăcată                                                                     Decât cu moartea scumpelor odoare,                                                                     Pe scenă-n două ceasuri vi se-arată.                                                                     De-aveți răbdare s-ascultați acestea,                                                                     Ne-om strădui să-nfățișăm povestea. SCENA I O PIAȚĂ PUBLICà – SAMSON ȘI GREGORIO SAMSON                                                           Pe legea mea, Gregorio, să nu le mai permitem să ne ia de sus. GREGORIO                                                           Nu, firește, căci am rămânea jos. SAMSON                                                           Vreau să spun că dacă ne-or mai lua la vale, să ne ținem la înălțime. GREGORIO                                                           Da, numai băga de seamă, să nu ajungi la înălțimea furcilor. SAMSON                                                           Eu, când mă scoate cineva din țâțâni, nu știu multe. GREGORIO                                                           Și eu nu știu multe care să te scoată din țâțâni. SAMSON                                                           O javră din casa Montague ...

 

Ioan Slavici - Scormon

Ioan Slavici - Scormon Scormon de Ioan Slavici Informații despre această ediție I Cât e de lung gardul, de la portiță până la cotitura uliței, Sanda l-a măsurat, nici ea singură nu știe de câte ori, cu firul în mână. Jos, lângă portiță, e vârtelnița cu jirebia de tort. Sanda ia capătul firului, îl sucește pe lângă cel dintâi par din gard, apoi merge lăsând firul printre degete, din par în par, până la stâlpul din cotitură; acolo sucește firul încă o dată și iarăși se întoarce înapoi. Vârtelnița se mișcă alene, scârțâind îndelungat, și lasă firul a se dezveli. Din când în când, scârțâitura încetează și firul nu mai curge. Sanda fuge la vârtelniță, descurcă firele și iarăși părândă parii. Așa se urzește pânza. Și gardul e cel mai bun urzitor: pari bătuți unul lângă altul și legați între dânșii, loc de șase palme de la pământ, cu o împletitură de nuiele. Lângă gard locul e neted; dincolo grădina cu legume și cu flori. Cucurbăta se întinde de-a lungul, se ridică și pe alocurea se răsucește până în vârful parilor, încât firul Sandei se ascunde în verdeața frunzelor ori scutură albine ...

 

Ștefan Octavian Iosif - Icoane din Carpați

Ştefan Octavian Iosif - Icoane din Carpaţi Icoane din Carpați de Ștefan Octavian Iosif Informații despre această ediție Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV 5 V 6 VI 7 VII 8 VIII 9 IX 10 X 11 XI 12 XII I Un șuier lung — gem osii ferecate — Un strigăt viu — nebun de libertate ! Pe roți uruitoare Vagoanele urnite Alunecă ușoare Mai iute, mai grăbite, — Dar inima-mi nebună Mai iute-ar vrea să meargă Și bate-n piept, să-l spargă, Să zboare-n lumea largă De-atîta voie bună! Griji amărîte, zbuciumări deșarte, Vă las de-acum ! Vă las cu bine ! La o parte ! Voi n-aveți ce-mi căta la drum ! Pieriți, întunecate duhuri ! Sunt liber ca ciocîrlia-n văzduhuri ! Îmi flutură părul în vînt, Și cînt, — Mă cheamă-n zare munții, munții mei ! Ce dor, ce dor adînc mi-era de ei! Ce dor i-a fost poetului De freamătul brădetului, De murmurul izvorului, De fluierul păstorului, De glasul păsărelelor Și de vecinul stelelor — De vîrful Caraimanului, Ce dor, ce dor i-a fost sărmanului !... II Stă Caraimanul 'nnegurat, Moșneag în veci cu fruntea ...

 

Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Odinioară

Barbu Ştefănescu-Delavrancea - Odinioară Odinioară de Barbu Ștefănescu-Delavrancea Lui George Radu Golescu Anii trec așa de repede, că nu-ți dai seama când și cum cutare flăcău, rotar ori grânar, s-a schimbat în moș cutare, de unde și până unde un bujor de fată, să o fi sorbit într-o lingură cu apă de dragă ce-ți era, să te pomenești cu ea zbârcită, cărunțită, apoi albă-colilie. Așa curge vremea, și pe noi nu ne lasă în urmă, ci ne târăște cu ea până la hotarul vieții. Ne așează frumușel pe două scânduri, ne întinde pe deasupra o pânză albă cu cruce în mijloc, ne stropește cu vin și cu untdelemn. Bulgării și țărâna cad și astupă. Și tot vremea din mușuroi face neteziș, surpă crucea de la cap, bătătorește locul și acoperă cu bălării cel din urmă locaș al nostru. Ei, câte se duc cu zilele și ce triste minuni ni se arată de ieri până azi! Câte ne mai așteaptă de azi până mâine! În curtea bisericilor vechi, cruci de piatră și de lemn, uneori câte două-trei în același cuib, umbrite de vișini și de pruni. Rămâi pe gânduri. Parc-ai ...

 

Constantin Stamati - Fiica lui Decebal și Armin cântărețul

... adaptare de Constantin Stamati     Eroul Daciei, Decebal faimosul, avea o cetate,     Scaunul crăiei, Ce umbrea subt dânsa râu limpede foarte.     Împrejur, pe dâmburi,     Codrii s-îndesa,     Florile pe țărmuri În luciul apei viu se revărsa.     Când gonea din munte Decebal, eroul, cu câini îndrăzneți,     Pe urși, vieri și ciute, Pe domnii ...

 

Vasili Andreievici Jukovski - Fiica lui Decebal și Armin cântărețul

... adaptare de Constantin Stamati     Eroul Daciei, Decebal faimosul, avea o cetate,     Scaunul crăiei, Ce umbrea subt dânsa râu limpede foarte.     Împrejur, pe dâmburi,     Codrii s-îndesa,     Florile pe țărmuri În luciul apei viu se revărsa.     Când gonea din munte Decebal, eroul, cu câini îndrăzneți,     Pe urși, vieri și ciute, Pe domnii ...

 

Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Bursierul

Barbu Ştefănescu-Delavrancea - Bursierul Bursierul de Barbu Ștefănescu-Delavrancea Din maidanele, vara împodobite cu flori și iarna cu zăpadă, de la umbra castanilor verzi și stufoși, unde se adunau bătrânii cu snoavele lor, de la vatra cu jeratic clipind ca niște ochi de aur, în jurul căreia se prigoreau bunele mele surori, din atâtea cântece, și basme, și povești, când ai avut ochi, închipuire și inimă, să te pomenești închis în niște ziduri înalte, să te izbești de chipuri străine și reci, de inimi domoale și nepăsătoare, de mai-mari cari nu vor să știe de cântece și de basme... iacă cea mai mare nefericire din viața mea! Dezordinea și sclavia liceului, masa bursierilor, soioasă și murdară, duhoarea bucatelor grase, cafelele cu lapte mirosind a câne plouat, plescăitul lacom a optzeci de tovarăși, și pedagogii cu ifosul lor de parveniți, așezați în căpătâiele celor două mese lungi... iacă ce mă înfioară și astăzi când mă gândesc la acea viață de șeapte ani. Eram de doisprezece ani. Nu cunoșteam pe nimeni din tot dormitorul. Când lampa dim mijlocul tavanului cu arabescuri albe și cenușii se stinse, închisei ochii, ascultai răsuflările ostenite și grele ale bursierilor și ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>