Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru ZIUA JUDECĂȚII DE APOI
Rezultatele 1 - 10 din aproximativ 36 pentru ZIUA JUDECĂȚII DE APOI.
Grigore Alexandrescu - Răzbunarea șoarecilor sau moartea lui Sion
... un moldovean obraznic, Sion, care a cântat Paradisul (deși iadul el cu drept l-a meritat), A scris nu de multă vreme, într-un stil neomenos, Că a șefului Arhivei pană noi o am fi ros. Apoi suferi-vom oare ca acel cutezător, Vrednic a purta mai bine nume de defăimător, Să vie, precum venise, chiar într-al nostru pământ, Să ne strice fericirea? Nu, cât eu în viață sânt, Nu va fi: acum e ... ne răzbunăm și noi, S-arătăm că-n șoareci curge nobil sânge de eroi Și că păgânul acela, ce ura a meritat, Nume de moldovean vrednic cu nedrept a câștigat: Mergeți dar și-n astă noapte picerile vă gătiți, Și când s-o ivi de ziuă cu toții pe drum să fiți. Ca prin marș repede, grabnic, la Moldova să-l călcăm, Cine sunt șoarecii noștri și Rozon să-i arătăm ... l-a doua-nviere eu cred că se vor găsi, Când șoarecii le-or aduce, dacă or mai trebui. Cu toate acestea lupta, de-o fi cum am auzit, Mortului face onoare, căci mult s-a împotrivit: Și s-au găsit împrejuru-i,
... de carte, am muncit șase ani la oraș la un magazin de tutun și știu să vorbesc cu fiecare domn învățat și pot spune fel de fel de vorbe bune, dar, după cum am citit într-o cărticică, că rachiul este sângele satanei, apoi asta cu adevărat că-i așa, domnule. De rachiu mi s-a întunecat fața, și n-am nici un handraleț, și iaca, poftim de vedeți, îs cărăuș, ca un țăran prost neștiutor de carte. Apoi ia, îți spun eu dumitale, ducea tătuca banii la boier, cu dânsul mergea Anicuța, da pe atunci Anicuța era de vreo șapte-opt ani, fără minte cu totul, nu se vedea de la pământ. Pân' la Calancic a mers bine, iar când a ajuns la Calancic și a-ntrat în crâșma ... altul, mai nu se bătură iarăși și nimenea nu se învoiește; atunci aruncară sorți. Îi căzu pădurarului. Bău el încă un pahar plin, tuși ș-apoi ieși în tindă după topor. Da Anicuța nu era chiar din cele proaste. Măcar că n-avea minte, da răzgândise, mă rog, una de cele ce nu-i vin în cap unuia cu știință de carte. Poate că Domnului i se făcuse milă ...
... de carte, am muncit șase ani la oraș la un magazin de tutun și știu să vorbesc cu fiecare domn învățat și pot spune fel de fel de vorbe bune, dar, după cum am citit într-o cărticică, că rachiul este sângele satanei, apoi asta cu adevărat că-i așa, domnule. De rachiu mi s-a întunecat fața, și n-am nici un handraleț, și iaca, poftim de vedeți, îs cărăuș, ca un țăran prost neștiutor de carte. Apoi ia, îți spun eu dumitale, ducea tătuca banii la boier, cu dânsul mergea Anicuța, da pe atunci Anicuța era de vreo șapte-opt ani, fără minte cu totul, nu se vedea de la pământ. Pân' la Calancic a mers bine, iar când a ajuns la Calancic și a-ntrat în crâșma ... altul, mai nu se bătură iarăși și nimenea nu se învoiește; atunci aruncară sorți. Îi căzu pădurarului. Bău el încă un pahar plin, tuși ș-apoi ieși în tindă după topor. Da Anicuța nu era chiar din cele proaste. Măcar că n-avea minte, da răzgândise, mă rog, una de cele ce nu-i vin în cap unuia cu știință de carte. Poate că Domnului i se făcuse milă ...
Petre Ispirescu - Țugulea, fiul unchiașului și al mătușei
... Țugulea zise că ar dori să meargă și el cu frații lui la vânătoare. Râseră frații de el. Apoi daca se rugă și mă-sa de ei, îl luară și pe dânsul. Se gătiră și plecară. În pădure se mirau frații cum face Țugulea de nimerește așa de bine vânatul pe care punea el ochii. Nici o săgeată nu se ducea în vânt degeaba. Toate intrau în carne. Trei zile și trei nopți ... și, înfrângând pe zmeu, îi tăie și lui capul. Îi luă și lui armele și calul și plecă acasă cu dânsele. Când ajunse se crăpa de ziuă; legă caii și puse bine armele zmeilor. Apoi sculă pe frați să meargă la vânat. Când văzură frații caii se minunară. îl întrebară, dară el nu voi să le spuie nimic, zicând că ... curtea unui împărat care de douăzeci de ani lucra un zid nalt foarte, ce cădea înspre partea moșiei zmeoaicei, nici el, vezi nu avea pace de dânsa, și tocmai atunci îl isprăvise. Cum ajunsese acolo Țugulea, spuse împăratului că omorâse pe ginerii și pe fetele zmeoaicei. Apoi îi zise să dea poruncă grabnică la toți fierarii ca să-i facă îndată o măciucă
Antioh Cantemir - Antioh Cantemir: Satira II
... Cuvinte înșirate pe lâng-un falnic nume Nu pot să tăinuiască a noastre răutăți. Iar relele năravuri la cei înțelepți șterg Aducerea aminte de învechita slavă; Și cioara lăudată cu penele străine, Rămâne fără ele de jale și de râs. Nu este cu dreptate nici trebui-a uita Și slujba strămoșească la strănepot de merit; Întunecat e însă al nostru duh atunce Când toată temelia pe spiță răzemăm. Împovărați de vreme se darmă stâlpii vechi, De nu le vom da sprijin când cere trebuința. Strămoșii îți lăsară fântâni de apă limpezi, Dar ca să bei din ele-ți trebui vas curat, Și să te pleci, căci apa în gură-ți n-a veni ... pe-ai tăi pereți În cadre aurite abia le poți citi. Îți trebui înlesnire de ochi străini și minte Să poți numi tu șanțul acel de apărare Ce sapă la cetate ostașul iscusit, Să poți cunoaște unde e zidul zdruncinat De strașnica izbire a boambelor aprinse Și unde spart de mină s-a prăbușit pământul; De ce aici o parte ...
Petre Ispirescu - Hoțu împărat
... pui de om sau altă gadină; să n-apuce să cază și tu să găsești; orice ți s-o părea că nu este pus bine de altul, tu să iei și să păstrezi; marghiolia, vicleșugul, îndrăzneala, istețimea, șotia și cu tot neamul lor, să fie uneltele tale. Fiul de împărat asculta și băga la cap. După trecere de timp, în care fiul împăratului se îndeletnicise la meșteșugul hoției, văzând el că lucrurile îi merg strună, zise: - Meștere, când ai de gând să mă scoți calfă? - Când mi-oi fura ipângeaua de pe mine. După ce mai trecu, merseră într-o zi la vânat. Acolo în pădure, stând să facă popas, se tolăniră fiecare pe ce avea ... asemenea stăpân, cre nu-i dă răgaz cât ar aromi cineva. Hoțul văzu că ucenicul lui are să-l întreacă, și zise: - Ia lasă astfel de vorbe, ci dă-mi ipângeaua, că acum ești calfă, ai scăpat de ucenicie. Când auzi fiul împăratului de unele ca acestea, se duse într-un suflet de-i aduse ipângeaua, și legară amândoi tovărășie pe bine și pe rău. Începuse a mișca binișor la meseria lor, de ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Hagi-Tudose
... văzut biserica lor. Își freacă mânile; tușesc; își dreg glasul; apoi, rara-rara, cu niște pași lungi și semeți, îți ies înainte, îți caută prilej de vorbă, toți cu aceleași cuvinte, cu aceeași tărăgănire de glas și cu capul dat pe spate: - Ei, flăcăule, de pe unde?... Ce vânturi?... Pe la noi... ai?... Și de ce?... Ce zici de biserica noastră?... Nu, mă rog, ce crezi d-ta, că n-o să-ți tăiem capul... De te împinge păcatul să spui ceva de sfinții uscați și drepți - unii cu sulițe, alții cu paloșe, unii călări, alții pe jos și cu mânele așa de încrucișate pe piept, că palmele le ies afară din trup - pe loc bătrânii își ridică pulpanele giubelelor în cingătoarea de plisă roșie și-ți suflă cuvântul din vârful limbii: - Ei, puișorule, mai sunt zugravi, grozavi de tot... Am văzut și noi... am prea văzut cum o dau în păgânește și-ți toarnă la sfinți cu ochi de om, cu mâni și picioare ca și ale noastre... Da' de, vezi d-ta, sfinții ăștia, așa cum i-am apucat noi, de când am deschis ochii, sunt adevărat sfinți. Voi, tinerii de astăzi, la legi umblați cu șoalda, la scris ...
Petre Ispirescu - Cei trei frați împărați
... erau mai mult flămânzi decât sătui. Într-o dimineață, plecând la pădure ca să aducă ceva uscăturele pentru casă, văzu într-un copaci un cuib de pasăre, cum nu mai văzuse el până atunci. Se miră nițel, apoi parcă-i da cineva ghes, vru să știe ca ce fel de pasăre să fie aceea ce se adăpostea în astfel de cuib. Își lepădă calevrii, își scuipă în palme și se agăță de copaci ca să se urce în el. Încet, încet, el se sui până la cuib, se uită într-însul; pasărea nu era; când, ce să ... oul și plecă. Bietul om rămase înlemnit în loc, uitându-se după neguțător cum se ducea. Nici că-i venea măcar să crează ochilor. Și apoi unde se mai auzise ca un ou să se vânză cu două pungi de bani. Când se deșteptă din zăpăceala lui, pipăi pungile să vază nu e vrun vis; apoi vru să alerge după neguțător să-l întrebe de n-a făcut vro greșeală. Dară ia pe neguțător de unde nu e. El își căutase de drum vesel că cumpărase așa ou. Daca văzu și văzu, deschise și el pungile, se uită în ele, dară odată îl luară
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Sultănica
... o pârnaie... Dar Sanda ce-o să zică... că mi-a dat Sfântul muiere harnică, dar rea, topenia pământului!... Înlăuntru s-aud ciocneli de pahare, bușeli de călcâie și zbârnâitul otova al cobzarului. Trăgeau chindia de curgea țărâna din pod. Apoi, când să mai muia jocul, numai ce-i auzeai pe toți, care mai de care: - Hai să ne fie de bine, nea Nicola... La mulți ani cu spor și sănătate... Cinstit socru mare... - Suge, suge, că doar nu te-a îmbătrânit calea bisericii ... la soare. Joița Baciului ar fi văzut-o la un apus de soare cu capul rezemat de crucea din creștetul mușcelului ce desparte apa Vâlsanii de Râul Doamnei, privind, ca dusă de pe lume, la roșeața apusului. Obosită de gânduri, se întorcea spre casă cu căutătura-n jos, cu un nod în gât, cu gura friptă de sete. Și de întâlnea vrun izvor, bea până i se oprea răsuflarea. Apoi, făcând mâinele căldărușe, le umplea cu apă rece ca gheața și limpede ca diamantul, pe care ș-o arunca în obraji. Da' să te ferească ... la horă, la șezători fata Ciaușului. Ce are neica de ...
... hățașe de vulpi și de lupi, ardea un foc în jurul căruia doisprezece oameni ședeau culcați la pământ și sfătuiau între dânșii. Căciulile lor țurcănești, de blană de oaie brumărie, îndesate pănă la sprâncene, mintenele de abÅ• albă, împestrițate cu găitane negre și aninate câte pe un umăr, mănunchiurile de cuțite ce ieșeau din turetce și oțelele de pistoale ce străluceau în curălele de la brâu, le dădeau o înfățișare fioroasă, văzuți mai ales noaptea prin desimea copacilor luminați de foc. Ceva mai departe sub crengile unui stejar frunzos se vedea o piramidă de puști pe țevile cărora se oglindeau scânteile, și mai departe încă, la marginea întunericului, unde focul nu mai arunca decât slabe luciri, doisprezece cai priponiți ... vază puștile totdeauna pline și pungile totdeauna deșarte, că ei n-au venit în codru să prindă vrăbii, nici să culeagă urzici, nici să ofteze de dor de muiere; și dacă tu ai ajuns a fi de râsul crâșmăresei Șanta, apoi ei s-au hotărât să nu te mai asculte și și-au ales alt căpitan. Ce răspuns să le dau? Mii
Emil Gârleanu - Nucul lui Odobac
... două ramuri vânjoase, ce merg, încleștate ca niște brațe, până sus, apoi deodată se izbesc una pe alta în lături, împroșcând fiecare sute și mii de crengi ce se unesc într-un frunziș negru, cărnos, ca un aluat de fiere. Și până departe se împrăștie mirosul amar al frunzelor, miros ce amețește pe cutezătorul adăpostit la umbra ce acoperă, ca un veșmânt negru, întreaga ... grăiește, nu? — Nu. — Atunci de ce să știe alții înaintea mea, care ți-am fost ca tată, că vrei să iei pe Ruja de nevastă? — Moșule! — Din patru sate, pe Ruja ai găsit-o? Pe Ruja tâlharului de Cazacu, pe fata celuia care o furat caii lui tat-tău, de era să-l spânzure colo, de nuc? Băietanul se-ndreptă o dată și vorbi răspicat: — De asta nu ți-am spus, că știam că n-o să vrei; da fata-i bună, moșule, și vreau să mi-o fac nevastă. â ... sur, Ruja lui Cazacu. Odobac o luă într-acolo, dar fata lovi cu picioarele în cal și-i ieși în față, apoi, când se apropie de ...