Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru XVII

 Rezultatele 31 - 40 din aproximativ 44 pentru XVII.

Garabet Ibrăileanu - Influențe străine și realități naționale

Garabet Ibrăileanu - Influenţe străine şi realităţi naţionale Influențe străine și realități naționale de Garabet Ibrăileanu Voim să vorbim despre influențele străine exercitate asupra literaturii române. Acest capitol este unul din cele mai importante din istoria literaturii noastre, căci această istorie, de la 1800 până la 1880, adică de atunci de când începe literatura propriu-zisă -- cea beletristică -- și până la definitiva ei închegare (și în parte chiar și după aceea) este, dintr-un punct de vedere, istoria influențelor străine, care au putut pune în valoare -- ca să întrebuințăm un cuvânt pompos -- comorile sufletești ale poporului român. Celălalt capitol important (ideea urmează de la sine) are de obiect afirmarea tot mai puternică a spiritului național în această literatură creată cu ajutorul modelelor străine, adică procesul de emancipare a literaturii naționale, de treptată eliberare de aceste modele. Literatura beletristică cultă -- inexistentă înainte de 1800 din cauza împrejurărilor nefavorabile istorice -- nu s-a putut naște decât grație unor modele străine. Fără influența străină, mai ales franceză, începută încă dinainte de 1800, nu ar fi fost posibil nici Creangă, și nici măcar culegerile de doine și balade populare. Chiar și ideea de a culege poezie ...

 

Nicolae Filimon - Orașul Bergamo și monumentul maestrului G. Donizetti

... se văd o mulțime de statue, picturi antice în afresco și caustice, și altele mai noi de cei mai renumiți artiști italiani din secolul al XVII-lea. După acest frumos edificiu vine catedrala cea nouă, zidită la 1200 în onoarea sfintei Marii Maggiore. Aci călătorul, osebit de statuele de cea mai ...

 

Vasile Pârvan - Datoria vieții noastre

Vasile Pârvan - Datoria vieţii noastre Datoria vieții noastre de Vasile Pârvan Lecție de deschidere a cursurilor de istoria antică și de istoria artelor, ținute în semestrul de iarnă 1919 - 1920 la Universitatea din Cluj, citită în ziua de 3 noiembrie 1919 De la o zi la alta popoarele trăiesc prin munca, mereu aceeași, a celor mulți. Singura oboseală ce și-o dă sufletul omului simplu e de a păstra cât mai neschimbat meșteșugul din bătrâni, care îi dă - după meseria ce o are - hrana. Și memoria populară e foarte precisă: unele procedee își au începutul lor, identic cu forma de azi, în epoca preistorică. Continuitatea civilizațiilor populare în cursul mileniilor e propriu-zis un simplu reflex al continuității vieții din natură: evoluția acesteia se petrece în limite de timp așa de imense, încât sunt neaccesibile controlului uman; se poate așadar vorbi de o adevărată eternitate a primitivismului popular, conservativ. Istoric, adică evolutiv-uman, popoarele trăiesc numai prin fapta precursorilor și revoltaților. Aceștia tulbură ca niște demoni, perpetuu nemulțumiți, beatitudinea lenei spirituale a contemporanilor, le deșteaptă iluzii și apetituri, le răscolesc patimile, le dărâmă prețiosul echilibru al perfectei inerții. Fie ...

 

Vasile Alecsandri - Chirița în provincie

... SCENA XI 3.12 SCENA XII 3.13 SCENA XIII 3.14 SCENA XIV 3.15 SCENA XV 3.16 SCENA XVI 3.17 SCENA XVII PERSONAJELE CUCOANA CHIRIȚA GRIGORI BÂRZOI, soțul ei GULIȚĂ, copilul lor LULUȚA, orfană SAFTA, sora lui Bârzoi Dnul ȘARL, profesor francez LEONAȘ, tânăr ieșean ION, fecior ...

 

Constantin Stamati-Ciurea - Carpații, Basarabia și un rezumat istoric asupra cetăților ei

Constantin Stamati-Ciurea - Carpaţii, Basarabia şi un rezumat istoric asupra cetăţilor ei Carpații, Basarabia și un rezumat istoric asupra cetăților ei de Constantin Stamati-Ciurea În Basarabia, ținutul Hotinului, 8 kilometri departe de Prut, se află pe hotarul moșiilor Caracușeni și Ghilavăț o stâncă, care este cea mai înaltă din tot ținutul. Privind de pe această stâncă într-o seară senină cu o atmosferă limpede, pe când soarele la apus luminează cu raze purpurii orizontul, atunci în depărtare se zăresc destul de lămurit contururile măgurilor munților Carpați, al căror șir se reazemă cu un capăt în Galiția, iar cu altul în România. Cu toate că după atlanturile geografice acești munți sunt izolați de Basarabia, eu am ferma opinie, că ramurile lor, cu un capăt dinspre sud sub gradul al 14-lea al înclinațiunii acului mag­netic, trec de-a curmezișul Basarabia în două lanțuri, unul de­spre sud-est de la Ungheni până la Orhei și Nistru, iar alt lanț spre nord-est din Bucovina spre Hotin, înșirându-se de-a lungul Nistrului până la Soroca și alcătuind cele mai pitorești stânci, ce ca și niște ziduri colosale stau între Basarabia și Podolia. Carpații sunt ...

 

Alexandru Vlahuță - Pictorul Grigorescu

... PACE 10 X. LA PARIS 11 XI. 1887 12 XII. POSADA 13 XIII. CIOBANII LUI GRIGORESCU 14 XIV. ȘOAPTA ADEVĂRULUI... 15 XV. TAINA PUTERII 16 XVII. LA CÂMPINA 17 XVIII. CHIPURI 18 XIX. ADEVĂRUL AȘTEAPTĂ... 19 XX. PRINTRE DEALURI ȘI MUȘCELE 20 XXI. POEZIA VIEȚII 21 XXII. ÎN AMURG I. UN ...

 

Karl Marx - Manifestul Partidului Comunist

Karl Marx - Manifestul Partidului Comunist Manifestul Partidului Comunist Karl Marx și Friedrich Engels Apărut în 1848 O stafie umblă prin Europa - stafia comunismului. Toate puterile bătrînei Europe s-au unit într-o sfîntă hăituială împotriva aceste stafii: Papa și Țarul, Metternich și Guizot, radicali francezi și polițiști germani. Există oare vreun partid de opoziție care să nu fi fost defăimat, ca fiind comunist, de către adversarii săi de la putere? Există oare vreun partid de opoziție care să nu fi răspuns la rîndul său atît elementelor mai înaintate ale opoziției, cît și adversarilor săi reacționari zvîrlindu-le în față imputarea stigmatizantă de comunist? Din acest fapt reies două lucruri. Toate puterile europene recunosc de pe acum comunismul ca o putere. A venit timpul ca comuniștii să-și expună deschis, în fața lumii întregi, concepția, scopurile, tendințele și să opună basmului despre stafia comunismului un manifest al partidului însuși. În acest scop s-au întrunit la Londra comuniști de diferite naționalități și au redactat următorul „Manifestâ€�, care se publică în limbile: engleză, franceză, germană, italiană, flamandă și daneză. Cuprins 1 Burghezi și proletari 2 Proletari și comuniști 3 Literatura socialistă și comunistă 3.1 Socialismul reacționar 3. ...

 

Constantin Negruzzi - Negru pe alb

... Scrisoarea IX 10 Scrisoarea X 11 Scrisoarea XI 12 Scrisoarea XII 13 Scrisoarea XIII 14 Scrisoarea XIV 15 Scrisoarea XV 16 Scrisoarea XVI 17 Scrisoarea XVII 18 Scrisoarea XVIII 19 Scrisoarea XIX 20 Scrisoarea XX 21 Scrisoarea XXI 22 Scrisoarea XXII 23 Scrisoarea XXIII 24 Scrisoarea XXIV 25 Scrisoarea XXV 26 ...

 

Ioan Slavici - Moara cu noroc

... 5 V 6 VI 7 VII 8 VIII 9 IX 10 X 11 XI 12 XII 13 XIII 14 XIV 15 XV 16 XVI 17 XVII I — Omul să fie mulțumit cu sărăcia sa, căci, dacă e vorba, nu bogăția, ci liniștea colibei tale te face fericit. Dar voi să ...

 

Ioan Slavici - Pădureanca

... 5 V 6 VI 7 VII 8 VIII 9 IX 10 X 11 XI 12 XII 13 XIII 14 XIV 15 XV 16 XVI 17 XVII 18 XVIII 19 XIX 20 XX 21 XXI 22 XXII I Fă trei cruci și zi „Doamne-ajută!â€� când treci pragul casei, fie ...

 

Duiliu Zamfirescu - Viața la țară

... 5 V 6 VI 7 VII 8 VIII 9 IX 10 X 11 XI 12 XII 13 XIII 14 XIV 15 XV 16 XVI 17 XVII 18 XVIII 19 XIX 20 XX 21 XXI 22 XXII 23 XXIII I Cum ridici priporul Ciulniței, în pragul dealului, dai de casele boierului Dinu ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>